ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2713/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

1.Obiectul

cererii

deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de  Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,  reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, B și C, obligarea pârâtelor la respectarea conduitei impusă de instanță prin dispozițiile primarului și aplicarea unei amenzi conducătorului instituției cu o sumă cuprinsă între limitele legale prevăzute de art.24 din Legea nr. 554/2004; obligarea pârâtelor la plata unor despăgubiri pentru întârziere de 100 lei/zi de la expirarea termenului de 30 de zile de când trebuia pusă în executare și până la data executării efective a acesteia.

Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr.3080 din 19 noiembrie 2015, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, B și C ca neîntemeiate.

Totodată, a admis  excepția inadmisibilității invocată de pârâții Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și B și, în consecință, a respins cererea formulată de reclamant, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A, susținând, contrar celor reținute de prima instanță, că în cauză există hotărâri pronunțate de instanțele de contencios administrativ, fiind vorba despre cele două hotărâri ale Tribunalului Argeș.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului și obligarea  autorității administrative de a da curs Dispozițiilor nr.954/2013 și nr.2211/2011 ale Primarului Municipiului X.

Prin întâmpinări, intimații – pârâți au  invocat  excepțiile privind inadmisibilitatea recursului (intimatul George Băeșu și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor),  inadmisibilitatea și  lipsa calității procesuale pasive  (Sorin Lazăr și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților), iar pe fond au solicitat respingerea recursului.

5.

Procedura de examinare a recursului  în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art.493 alin.(2) și (3) din  Codul de procedură civilă, republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 16 iunie 2016, potrivit art.493 alin.(4) Cod procedură civilă.

Totodată, completul de filtru a  apreciat că problema de drept care se pune în recurs nu este controversată,  fiind incidente prevederile art.493 alin.(6) din Codul de procedură civilă.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În prealabil, se constată  că nu poate fi primită excepția privind inadmisibilitatea căii de atac, invocată de intimații B și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în raport cu prevederile art.24 din  Legea nr.554/2004,  și nici excepția  lipsei calității procesuale pasive  a intimaților C și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, având în vedere obiectul cauzei și  cadrul procesual fixat.

Examinând  sentința atacată prin prisma  criticilor formulate  de recurent, a apărărilor formulate de intimați și în temeiul art.496 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte constată că recursul  este nefondat.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu  o  cerere vizând obligarea  intimatelor-pârâte la respectarea conduitei impuse de instanță prin dispozițiile primarului și aplicarea unei amenzi conducătorului instituției cu o sumă cuprinsă între limitele legale prevăzute de art.24 din Legea nr.554/2004; obligarea pârâtelor la plata unor despăgubiri pentru întârziere de 100 lei/zi de la expirarea termenului de 30

de zile de când trebuia pusă în executare și până la data executării efective a acesteia.

Potrivit art.24 alin.(1) din Legea nr. 554/2004:  “dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.”

La alin.(2)  al textului de lege menționat se prevede: „În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.”

Art.25 alin. (1) din Legea nr.554/2004, prevede: “sancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului.”, iar la aliniatul 4 menționează:  “prevederile alin. (1) - (3) se aplică, în mod corespunzător, și pentru punerea în executare a hotărârilor instanțelor de contencios administrativ date pentru soluționarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative.”

Înalta Curte constată că, în speță,  se solicită  obligarea intimaților-pârâți de a pune în executare două dispoziții emise de Primarul Municipiului X, județul Argeș (Dispozițiile nr.954/2013 și nr.2211/2011)  iar  nu  o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată de o instanță de contencios administrativ.

De asemenea, existența celor două hotărâri judecătorești invocate de către recurent, respectiv Sentința civilă nr.61/17.02.2012 pronunțată de Tribunalul Argeș, irevocabilă prin Decizia civilă nr.2102/10.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în executarea cărora a fost emisă Dispoziția nr.954/10.06.2013 de către Primarul Municipiului X nu deschide pentru parte calea acțiunii potrivit art.24 din Legea nr. 554/2004,  acestea fiind pronunțate de instanțe civile.

De altfel, hotărârile  judecătorești invocate de recurentul-reclamant au fost executate prin emiterea Dispoziției nr.954/10.06.2013 de către Primarul Municipiului X, din cuprinsul căreia reiese că temeiul juridic al acțiunii finalizate cu pronunțarea acestor hotărâri  a fost reprezentat de Legea nr.10/2001, nu de Legea nr. 247/2005, în vigoare la momentul pronunțării acestora.

Or, potrivit Legii nr.554/2004, poate fi supus controlului instanței de contencios administrativ actul administrativ  emis în regim de putere  publică, care vatămă drepturile  și interesele legitime ale unei persoane,  sau refuzul considerat   nejustificat al unei  autorități de a  rezolva o cerere   legitimă.

Din dispozițiile  cuprinse în  la art.22 și art.25 alin.(1) –(4)  din Legea nr. 554/2004 rezultă, în mod expres,  că sancțiunea cu amendă  ce poate  fi aplicată conducătorului unei autorități administrative, în temeiul art. 24 din Legea nr.554/2004,  pentru neexecutarea unei hotărâri definitive și irevocabile, se referă la hotărârile pronunțate în temeiul Legii contenciosului administrativ.

Prin urmare,  hotărârea primei instanțe  este legală și temeinică,  iar considerentele acesteia reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Pentru considerentele  expuse, în temeiul art.496 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de A împotriva Sentinței nr. 3080 din 19 noiembrie 2015 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2016.