ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2358/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 2 februarie 2015, reclamantele A. prin mandatar B. și C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, au solicitat obligarea pârâtei, în principal, să emită titlul de plată corespunzător sumei de 36.600,00 RON, actualizată la data plății, plătibilă într-o singură tranșă, iar în subsidiar, obligarea pârâtei să emită titlul de plată corespunzător sumei de 36.600,00 RON actualizată, plătibilă în cele 5 tranșe anuale egale începând cu data de 01.01.2014, urmând ca instanța să stabilească termenele exigibilității creanței reclamantelor.

Prin sentința civilă nr. 1334 din 12 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și a respins cererea reclamantelor A. și C., formulată în contradictoriu cu această autoritate, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, reclamantele A. și C. au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât nu s-a intrat în cercetarea fondului, iar în subsidiar, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivare, recurentele-reclamante susțin că sunt titularele unui titlu de despăgubire, reprezentat de decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin care li s-au acordat despăgubiri în cuantum de 36.600 RON. Ulterior, în baza dreptului de opțiune exercitat de către persoana îndreptățită, titlul de despăgubire urma să fie preschimbat în titlu de plată. Întrucât autoritatea intimată a rămas în pasivitate, reclamantele au procedat la demararea unei executări silite în baza titlulului de despăgubire reprezentat de decizia CCSD, iar în urma formulării contestației la executare, s-a dispus întoarcerea executării, astfel încât reclamantele au ales calea contenciosului administrativ pentru obligarea autorității la emiterea titlului de plată. Mai precizează recurentele-reclamante că nu au solicitat și plata efectivă a sumelor și nu au formulat acțiunea și în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice.

Având în vedere situația de fapt expusă, recurentele-reclamante susțin că sentința atacată este nelegală, întrucât instanța a admis în mod eronat excepția lipsei calității procesual pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, ca urmare a unei interpretări greșite a dispozițiilor art. 41 alin. (4) teza inițială din Legea nr. 165/2013.

Astfel, arată că au solicitat obligarea intimatei-pârâte doar la emiterea titlului de plată, pornind de la premisa că titlul de despăgubire fusese emis, necontestând încasarea sumelor în procedura execuțională pe baza titlului de despăgubire, interesul lor fiind acela de a preîntâmpina o pagubă iminentă.

Consideră că acțiunea de față este îndreptată împotriva autorității obligate la emiterea actului administrativ și este pe deplin întemeiată, în considerarea faptului că art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 prevede că titlul de plată urma să fie emis de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, iar pe de altă parte, consideră că încasarea sumelor aferente titlului de despăgubire nu are cum să impieteze asupra emiterii titlului de plată, atât timp cât nu s-a pretins, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, plata efectivă.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în esență, reiterând apărările formulate în fața instanței de fond, fără a aduce argumente noi care să-i susțină poziția procesuală.

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 28 martie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

La termenul de judecată din 6.06.2018, avocatul recurentelor-reclamante A. și C. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cerere "când a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii." Pe cale de consecință, a solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București, secția civilă, susținând că acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei în primă instanță, potrivit dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentelor și apărărilor formulate de intimată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cât privește motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., invocat de părțile recurente, prin avocat, la termenul din 6 iunie 2018, referitor la necompetența instanței care a pronunțat hotărârea recurată, Înalta Curte a constat că acest motiv de recurs este tardiv formulat, întrucât a fost invocat pentru prima oară în ședința publică de la termenul de judecată din 6.06.2018. Pe cale de consecință, acest motiv de recurs nou invocat nu a fost primit de Înalta Curte, reținând că este învestită doar cu motivele de casare analizate în cadrul procedurii de filtru derulate conform C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, se constată că recurentele-reclamante A. și C. au expus critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., context în care sentința atacată va fi analizată din perspectiva acestui motiv de casare, astfel cum s-a reținut și prin concluziile raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

În susținerea criticilor invocate prin memoriul de recurs, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-reclamante au susținut că instanța de fond a admis în mod eronat excepția lipsei calității procesual pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, printr-o greșită interpretare a dispozițiilor art. 41 alin. (4) teza inițială din Legea nr. 165/2013.

Demersul procesual declanșat de reclamante urmărește sancționarea de către instanță a neîndeplinirii de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a unei obligații legale, referitoare la emiterea titlului de plată, ulterior emiterii titlului de despăgubire.

În cazul dedus judecății, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în aplicarea Legii nr. 247/2005, a emis în favoarea reclamantelor A. și C. Decizia nr. x/26.08.2010 vizând despăgubiri în sumă de 36.600 RON.

Potrivit art. 18 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente (în vigoare la data emiterii titlului de despăgubire), "După emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată (...)". În continuare, capitolul IV din lege reglementa modul de valorificare a titlurilor de despăgubire.

Atât dispozițiile art. 18, cât și cele ale capitolului VI din Legea nr. 247/2005, au fost abrogate, în întregime, prin Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Legea nr. 165/2013 reglementează modul de acordare a măsurilor compensatorii, iar dispozițiile sale sunt aplicabile dosarelor de despăgubire nefinalizate până la data intrării în vigoare a acestei legi, chiar dacă procedura a început anterior, în baza Legii nr. 247/2005.

Aplicarea în timp a legii speciale rezultă din art. 4 al Legii nr. 165/2013, potrivit cărora "dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...)".

Potrivit art. 41 din Legea nr. 165/2013, "(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. (2) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 RON. (3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), Comisia Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. (4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere. (5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21."

Astfel, art. 41 din Legea nr. 165/2013 stabilește obligația Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de emitere a titlului de plată, după emiterea - fie de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, fie de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ulterior Legii nr. 165/2013 - a unei decizii cuprinzând titlul de despăgubire.

Fiind titularele unui titlu de despăgubire emis înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, recurentele-reclamante beneficiază de dispozițiile art. 41 din acest act normativ, conform cărora Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emite un titlu de plată ce va deveni scadent după data de 01.01.2014 și care se va eșalona (...), dar nu înainte de realizarea procedurilor prevăzute de art. 21 din aceeași lege.

Deciziile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților se încadrează în categoria deciziilor emise de entitățile învestite de lege în procedura de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013, dată fiind atribuția de emitere a titlului de plată prevăzută de art. 41. De altfel, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este menționată în mod expres în art. 3 pct. 4 lit. g din Legea nr. 165/2013 ca fiind o "entitate învestită de lege", respectiv una dintre structurile cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii.

În speță, nu a fost emisă o decizie privind titlul de plată de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, iar cererea dedusă judecății de reclamante se referă tocmai la obligarea acestei autorități de a emite titlul de plată pentru dosarul de opțiune, în raport de împrejurarea că titlul de despăgubire fusese emis în favoarea acestora.

Prin urmare, găsind fondat motivul de recurs, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a normelor care conferă Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților legitimare procesuală în cauza dedusă judecății. Astfel, în raport de dispozițiile art. 41 din Legea nr. 165/2003, excepția lipsei calității procesuale pasive opusă de pârâtă cererii reclamantelor este neîntemeiată, iar soluția primei instanțe este caracterizată de un formalism excesiv.

În consecință, fiind greșit soluționată excepția lipsei calității procesuale pasive a ANRP, Înalta Curte reține că se impune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca, în etapa soluționării dosarului de către prima instanță, judecătorul fondului să procedeze la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamante în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin raportate la apărările opuse de pârâtă și mijloacele de probă administrate în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond necesare lămuririi situației de fapt.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantele A. și C., va casa sentința civilă nr. 1334 din data de 12 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și, constatând că pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății are calitate procesuală pasivă, dat fiind faptul că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantele A. și C. împotriva sentinței civile nr. 1334 din data de 12 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 iunie 2018.