ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2873/2015

Decizia nr. 2873/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

La data de 10 octombrie 2013, reclamanții A. și B. au chemat in judecată pârâții Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și C. – Președintele C.N.C.I., solicitând aplicarea sancțiunilor prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Reclamanții au arătat că, prin decizia civilă nr. 1178 din 3 martie 2010 a instanței supreme, a fost obligată C.C.S.D. să analizeze și să soluționeze, într-un termen rezonabil, dosarul reclamanților înregistrat cu nr. x/CC și să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire.

Prin sentința civilă nr. 3966 din 11 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor și C. - Președintele Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, ca neîntemeiată.

II. Motivele de casare invocate

Împotriva sentinței civile nr. 3966 din 11 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au declarat recurs.

În motivarea căii de atac, reclamanții susțin că instanța de fond nu a ținut cont de recomandarea făcută de o instanță de recurs în decizia nr. 3142 din 3 septembrie 2013, prin care s-a respins o sentință civilă nr. 1700 din 9 martie 2012, favorabilă, invocând art. 1201 C. civ.

Președintele instanței, susțin recurenții, a premeditat de la început, în mod eronat, rezultatul acțiunii și a luat o hotărâre fără să analizeze cu atenție probele și înscrisurile prezentate.

Astfel, afirmațiile președintelui instanței în legătură cu faptul că nu se poate aplica o amendă, conform prevederilor din Legea nr. 554/2004, președintelui actual pentru perioada numirii sale sunt nejustificate având în vedere că are același profil de activitate, iar la preluarea unei noi conduceri se iau în primire părțile bune și părțile rele, urmând să se stabilească prioritățile necesare.

Recurenții mai menționează că l-au condamnat de la început pe dl. președinte C. pentru faptul că ar trebui să răspundă adresei din 27 august 2013 în termenul prevăzut de lege și că a revocat nejustificat și nelegal în ședința din 11 iulie 2013 a C.N.C.I. aprobarea dată de C.C.S.D. pentru emiterea dispoziției reprezentând titlurile de despăgubire, fără să analizeze cu atenție documentele existente la dosar.

Consideră recurenții că președintele intimatei dă dovadă în continuare de rea credință în finalizarea dosarului.

Totodată, în cererea de completare a motivelor de recurs depusă la dosar, recurenții-reclamanți precizează că, la apariția Legii nr. 165/2013, Dosarul cu nr. x/CC era finalizat de o instanță care a hotărât în decizia civilă nr. 1178 din 3 martie 2010, dată de Î.C.C.J., secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal: „Obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să analizeze și să soluționeze într-un termen rezonabil dosarul reclamantului cu nr. x/CC”.

Recurenții menționează că, în perioada 03 martie 2010 – 05 mai 2012, până la apariția O.U.G. nr. 4/2012, C.C.S.D. a analizat dosarul respectiv și a stabilit o valoare de 1/6 ca drepturi de despăgubiri cuvenite notificatoarelor, urmând să emită decizia reprezentând titluri de despăgubire.

Din motive necunoscute, având în vedere că instituția Comisia Centrală nu a prezentat nicio justificare, de la data de 07 aprilie 2011, când a fost întocmit ultimul raport de evaluare, Dosarul nr. x/CC a fost blocat ilegal și nejustificat.

La apariția Legii nr. 165/2013 se impunea a fi continuată procedura, urmând să se emită decizia respectivă cu respectarea prevederilor cap. II art. 17 alin. (1) lit. b), având în vedere că dosarul respectiv întrunea toate condițiile prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și nu mai existau motive de tergiversare.

Recurenții mai susțin că noua comisie înființată în baza Legii nr. 165/2013, care a preluat dosarele de la C.C.S.D., avea obligația să respecte prevederile art. 41 alin. (5) din noua lege și să preia toată documentația dosarelor respective și să finalizeze analiza acestora.

Însă, susțin recurenții, fără să țină seama de stadiul în care se află dosarul cu nr. x/CC la preluare, pârâta face o analiză superficială a dosarului respectiv și constată ilegal și nejustificat lipsa unor documente.

III. Apărările formulate de intimați

Intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 3966 din 11 decembrie 2013.

Referitor la excepția autorității de lucru judecat, intimata susține că, pentru aceeași hotărâre judecătorească - decizia nr. 1178 din 03 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul x/2/2009, a cărei executare se solicită de către reclamanți, instanțele judecătorești, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1996 din 05 aprilie 2011, în Dosarul nr. x/2/2010, precum și Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 132/CC din 09 decembrie 2010, în Dosar nr. x/2/2010, s-au pronunțat definitiv și irevocabil prin respingerea ca neîntemeiată a aplicării unei amenzii prevăzute de prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Intimatul-pârât C. – Președintele C.N.C.I. a formulat, la rându-i, întâmpinare, invocând excepția procesuală a rămânerii fără obiect a cererii de chemare judecată, precizând că autoritatea Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a pus în executare decizia civilă nr. 1178 din 03 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, în ședința din data de 13 ianuarie 2014, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a dispus emiterea în favoarea domnilor A. și B. a deciziei de compensare din 31 ianuarie 2014 prin 22.666 puncte, pentru cota de 1/8 din imobilul XX situat în com. Radovanu, județul Călărași.

Prin aceeași decizie, C.N.C.I. a dispus invalidarea parțială a dispoziției Primarului Comunei Radovanu pentru cota de 7/8 din imobilul XX, ce a fost situat în Comuna Radovanu, județul Călărași.

III. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 C. proc. civ. din 2010, iar, prin încheierea din 26 februarie 2015, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 24 octombrie 2015.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurenți, precum și de reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor și C. – președintele Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, aplicarea sancțiunilor prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În raport de obiectul complex al acțiunii, deliberând asupra excepției lipsei de obiect a cauzei, raportat la împrejurarea că, la data de 31 ianuarie 2014, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a emis decizia de compensare nr. 313 din 31 ianuarie 2014, Înalta Curte o va respinge ca neîntemeiată, având în vedere că neîndeplinirea obligației de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege se circumscrie noțiunii de faptă culpabilă care antrenează aplicarea amenzii, precum și plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța având a analiza nu doar dacă a fost executată hotărârea, ci și dacă aceasta s-a făcut in termen.

Totodată, neîntemeiată este și excepția autorității de lucru judecat invocată prin întâmpinare de către intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, având în vedere inexistența triplei identități de obiect, părți și cauză în Dosarul nr. x/2/2010 al instanței supreme, în raport de prezenta cauză.

Potrivit art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 în cazul neexecutării unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ, prin care o autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o operațiune administrativă, se poate aplica conducătorului autorității o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are drept la despăgubiri.

Ambele categorii de sancțiuni, respectiv amenda și despăgubirile, constituie forme ale răspunderii juridice, ca garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligație.

Răspunderea juridică are natura unei obligații de a suporta consecințele legii pentru săvârșirea unei fapte ilicite care are ca funcție atât repararea prejudiciului cauzat cât și sancționarea celui vinovat de neîndeplinirea unei obligații.

Pentru antrenarea răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiții, între acestea fiind fapta culpabilă și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.

Pentru a se dispune aplicarea celor două categorii de sancțiuni trebuie să se dovedească și existența vinovăției celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în neexecutare.

În cauza analizată lipsește acest ultim element esențial al răspunderii juridice, întrucât în speță, pe de o parte, se constată că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, până la data de 15 mai 2013, s-au suspendat procedurile de evaluare și de emitere a titlurilor de despăgubire, astfel că legiuitorul a instituit un tratament unitar pentru toate persoanele ale căror dosare se află în curs de soluționare la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Această reglementare a fost de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor măsuri cu caracter general menite să înlăture disfuncționalitățile mecanismului de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Atanasiu ș.a., să aleagă măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale ale celor îndreptățiți.

Or, în speță, prima instanță a reținut că, după intrarea in vigoare a Legii nr. 165/2013, act normativ prin care a fost desființată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, s-au luat măsurile necesare punerii in executare a hotărârii judecătorești, iar la data de 31 ianuarie 2014, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a emis decizia de compensare nr. 313 din 31 aprilie 2014 prin 22.666 puncte în favoarea reclamanților, conform hotărârii instanței de judecată.

Referitor la critica privind încălcarea principiului neretroactivității, se constată netemeinicia acesteia, dispozițiile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 fiind declarate constituționale prin Decizia nr. 714/2014 a Curții Constituționale.

Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenții-reclamanți, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. și B. împotriva sentinței civile nr. 3966 din 11 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2015.