ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4459/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4459/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra contestației în
anulare de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului
administrativ, reclamantul C.V.C. a solicitat în contradictoriu cu A.N.L.,
obligarea acesteia la plata de despăgubiri pentru pagubele produse ca urmare a
emiterii actului administrativ anulat prin sentința civilă nr. 1378 din 23 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal.
În motivarea cererii reclamantul
a arătat că a încheiat un contract de construire a unei locuințe în cadrul
proiectului C.H.C. organizat de pârâtă, fiind invitat ulterior să încheie un
act adițional prin care se majora prețul construcției. Întrucât a refuzat inițial
semnarea actului adițional, pârâta a dispus anularea ordinului de începere a
lucrărilor, situație care l-a obligat pe reclamantul la semnarea actului,pârâta
fiind vinovată de prejudiciul produs, care constă în diferența de preț
prevăzută în actul adițional.
La termenul din 9 septembrie
2008 pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Curtea de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2213 din
9 septembrie 2008 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive.
A respins acțiunea formulată
de reclamantul C.V.C. în contradictoriu cu A.N.L., ca fiind introdusă împotriva
unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În motivarea soluției s-a
reținut că nu există o legătură de cauzabilitate între actul emis de pârâtă și
încheierea actului adițional între reclamantă și antreprenor.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat recurs reclamanta C.V., criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1199 din
4 martie 2009 a anulat recursul declarat de C.V.C. ca netimbrat, reținând că
recurentului i s-a pus în vedere obligația de a timbra cererea de recurs prin citarea
sa cu această mențiune fără însă ca aceasta să onoreze această obligație.
Împotriva Deciziei nr. 1199
din 4 martie 2009 reclamantul a formulat contestație în anulare, recurentul C.V.C.
solicitând anularea deciziei prin care s-a anulat ca netimbrat recursul
formulat împotriva sentinței nr. 2213 din 9 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
În motivarea cererii se
arată, că prin citația emisă în 20 noiembrie 2008 în Dosarul nr. 947/2/2008 i
s-a comunicat termenul de judecată pentru data de 4 martie 2009, fără să se
specifice obligația de plată a taxei judiciare de timbru sau a timbrului
judiciar, motiv pentru care a depus la dosarul cauzei actele de care a înțeles
să se folosească, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și
admiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Contestatorul arată că nu a
avut cunoștință despre emiterea unei noi citații pentru același termen de judecată,
la o dată ulterioară, când dovedește cu actele de călătorie în străinătate că
nici el nici soția acestuia nu se aflau pe teritoriul României.
Neavând cunoștință de
obligația de plată a vreunei taxe de timbru iar prin citația pe care a primit-o
nu i s-a comunicat că are o astfel de obligație, contestatorul apreciază că pot
fi aplicate dispozițiile art. 318 C. proc. civ. respectiv dezlegarea dată recursului
este rezultatul unei greșeli materiale.
În sprijinul solicitării sale,
contestatorul face trimitere la Deciziile nr. 2492 din 24 iunie 2003, nr. 781/25
februarie 2004, nr. 223/2003, nr. 2222/2009 prin care Înalta Curte de Casație
și Justiție a reținut că erorile de judecată referitoare la netimbrarea cererilor
de recurs, reprezintă greșeli materiale în sensul art. 318 alin. (1) C. proc.
civ.
Prin întâmpinare intimata A.N.L.
a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, arătând că
temeiul de drept invocat vizează greșeli de fapt, involuntare iar nu greșeli de
judecată și că în speță nu poate fi vorba de o greșeală materială în sensul legii,
eventual de o greșeală de judecată, care nu se poate îndrepta de aceeași instanță
prin retractarea propriei sale hotărâri.
Se arată astfel că, este inadmisibil
ca pe calea contestației în anulare să se critice modul în care instanța a
rezolvat problema timbrării recursului.
Asupra contestației în
anulare se rețin următoarele:
Pentru admisibilitatea unei
contestații în anulare speciale, întemeiată pe prevederile art. 318 alin. (1)
teza I C. proc. civ. este necesar să fie întrunită o singură cerință și anume dezlegarea
dată recursului să fie rezultatul unei greșeli materiale, vizând erori
materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului ca și cel invocat
de contestator, respectiv anularea recursului ca netimbrat, cu toate că pe
citația primită de acesta pentru termenul de judecată nu era specificată
obligarea plății vreunei taxe judiciare de timbru și a timbrului.
Astfel la fila 9 în dosarul
de recurs se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu recurentul contestator,
la data de 24 noiembrie 2008 pentru termenul de judecată din 4 martie 2009,
pentru care acesta a formulat cerere prin care a solicitat admiterea recursului
casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond
aceleiași instanțe.
În motivarea deciziei contestate,
s-a reținut că recursul nu a fost timbrat conform dispozițiilor art. 20 alin. (3)
din Legea nr. 146/1997 și cele ale art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, deși
recurentul a fost citat cu mențiunea timbrării recursului, cu precizarea cuantumului
de 19,5 lei al taxei judiciare de timbru și de 0,15 lei timbru judiciar care trebuia
depus, (fila 20).
Contestatorul nu invocă
greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare sau de aplicare
a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural ci faptul
că pentru același termen de judecată s-au emis două citații dintre care cea
primită de acesta nu avea specificată obligația de plată a unei taxe judiciare de
timbru sau timbru judiciar.
Totodată, contestatorul a
făcut dovada că la data când a fost emisă a doua citație ce purta mențiunea obligației
menționate, acesta era plecat din țară, fiind în imposibilitate de a afla de
această măsură dispusă de instanță pentru a fi în măsură să-și apere drepturile
sale procesuale, inclusiv să poată timbra recursul până la termenul de judecată
din 4 martie 2009.
Constatându-se că sunt îndeplinite
cerințele art. 318 C. proc. civ., respectiv anularea recursului ca netimbrat,
este rezultatul unei greșeli materiale, excepția inadmisibilității este
neîntemeiată, a fost admisă contestația, iar urmare anulării deciziei s-a fixat
termen pentru rejudecarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite, cu majoritate de
voturi, contestația în anulare formulată de C.V.C. împotriva Deciziei nr. 1199
din 4 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal.
Desființează hotărârea atacată
și fixează termen de judecată la 24 noiembrie 2009, cu citarea părților.
Cu opinia separată a d-nei L.V.
în sensul respingerii contestației în anulare ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 20 octombrie 2009.