ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2708/2008

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 1506 din 8 februarie

2007, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B.C. domiciliat în

Botoșani județul Botoșani și B.A. domiciliat în comuna Albești sat Mascateni

județul Botoșani în contradictoriu cu pârâta SC I. SA cu sediul social în

București, în sensul că a obligat pârâta să execute contractul nr. 180/2004 și

la plata sumei de 391.278,61 Ron daune interese moratorii pe perioada 25 mai

2005 până la 22 februarie 2006 și în continuare până la predarea efectivă a

construcției.

De asemenea, a fost

respins capătul 2 din acțiunea principală ca neîntemeiat și obligată pârâta la

plata sumei de 7.112 Ron cu titlu de cheltuieli de judecată.

Ulterior, prin

încheierea de la 17 mai 2007, aceiași instanță a admis cererea de îndreptare a

erorii materiale formulată de aceiași reclamanți și a dispus îndreptarea erorii

materiale din cuprinsul hotărârii respective, în sensul de a se menționa corect

în dispozitiv obligarea pârâtei la plata daunelor moratorii de 0,20 % pe zi de

întârziere și în continuare până la predarea efectivă a construcției în procent

de 0,20 % pe zi de întârziere în loc de „ și în continuare până la predarea

efectivă a construcției”.

S-a reținut, în

principal că, raporturile juridice dintre părți s-au derulat în baza

contractului de execuție, construcție și vânzare teren nr. 180 din 30 iulie

2004, reclamanții efectuând plata prețului convenit pentru terenul și execuția

lucrării standard.

Nu au putut fi

primite susținerile pârâtei că ar fi intervenit rezilierea contractului conform

art. 7.2, deoarece pactul comisoriu expres de gradul IV a vizat doar situația

în care nu s-ar fi efectuat plata pentru construcția standard nu și pentru

lucrările suplimentare avute în vedere de pârâtă potrivit actului adițional nr.

1533/2004.

Aceasta rezultă din

chiar convenția părților, art. 5.11 din contract potrivit căruia „costurile

lucrărilor suplimentare se vor plăti în termen de 15 zile de la semnarea

modificării de către părți, iar în cazul în care beneficiarul nu achită costul

lucrărilor suplimentare în 15 zile de la semnarea actului adițional, lucrările

continuă potrivit variantei standard, iar termenul de finalizare a lucrărilor

se decalează cu un număr de zile corespunzător”.

Întrucât pârâta nu a

dovedit respectarea obligațiilor ce îi reveneau în calitate de executant în

termenul contractual, reclamanții sunt îndreptățiți să pretindă daune interese

moratorii potrivit art. VIIA 7.1b din contract, conform clauzei penale prin

care părțile au convenit anticipat contravaloarea prejudiciului în situația

neexecutării contractului.

Suma cu acest titlu

la care va fi obligată pârâta este de 391.278.616 Ron calculată pe perioada 25

mai 2005 dată la care urma a se efectua lucrarea până la 22 februarie 2006,

precum și în continuare până la predarea efectivă a construcției în baza art. 371

1

C. proc. civ.

Referitor la capătul

2 din acțiune, pârâta a depus la dosar un proces verbal de recepție la

terminarea lucrărilor din 3 decembrie 2005, din probele administrate nu rezultă

dacă s-au efectuat și lucrările suplimentare, reclamanta nu a probat efectuarea

plății și nu a precizat dacă cererea privind pronunțarea unei hotărâri care să

țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare vizează și aceste lucrări suplimentare,

astfel că cererea formulată a fost respinsă.

Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 437 din 15

octombrie 2007, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta SC I.D.C.

SA VOLUNTARI - fostă SC I. SA București împotriva sentinței comerciale nr. 1506

din 8 februarie 2007 și a încheierii din data de 17 mai 2007 de îndreptare

eroare materială, fiind preluate în esență argumentele primei instanțe.

Împotriva deciziei

comerciale nr. 437 din 15 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a comercială, a promovat recurs pârâta SC I.D.C. SA (fostă SC I. SA)

care în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a criticat această hotărâre

pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului și în principal

modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de chemare în judecată

formulată de reclamanții B.C. și B.A., iar în subsidiar casarea hotărârii și

trimiterea cauzei la prima instanță în vederea completării probatoriului în

scopul efectuării unei expertize tehnice în specialitatea construcții.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a evocat că executarea în natură a contractului de

execuție construcție și vânzare teren cu plata în rate nr. 180 din 30 iulie

2004 nu este posibilă, iar cuantumul penalităților de întârziere a fost

stabilit în lipsa unei expertize tehnice în specialitatea construcții care să

determine dacă fusese finalizată construcția și în caz contrar care era

valoarea lucrărilor rămase de executat.

De asemenea,

încheierea din 17 mai 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

în dosarul nr. 8513/3/2006, prin care a fost soluționată cererea de îndreptare

a erorii materiale formulată de reclamanți este nelegală, prin aceea că s-a

completat practic dispozitivul hotărârii, fiind adusă o efectivă modificare.

Intimații reclamanți

B.A. și B.C. au depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept prin care au

cerut respingerea recursului.

Înalta Curte,

analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de toate

criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate,

urmând a respinge ca nefondat recursul pârâtei SC I.D.C. SA pentru următoarele

considerente.

Printr-o integrală și

completă apreciere a probelor, atât instanța de fond cât și cea de apel, au

stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți, cu reala întindere a

drepturilor și obligațiilor asumate reciproc așa cum au fost ele prevăzute în

contractul nr. 180 din 30 iulie 2004, cu completările survenite prin actele

adiționale ulterioare, precum și regimul sancționator care s-a impus în

situația nerespectării clauzelor contractuale.

Conform cererii de

chemare în judecată, reclamanții B.C. și B.A., au cerut, în contradictoriu cu

societatea comercială pârâtă obligarea SC I. SA la executarea Contractului de

execuție construcție și vânzare teren cu plata în rate nr. 180 din 30 iulie

2004, respectiv finalizarea construcției tip D.B. și a rețelelor aferente, cu

predarea construcției, pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc

de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la construcție și teren, cu

finalitatea obligării pârâtei la plata de daune-interese moratorii în cuantum

de 20 % pe zi de întârziere, începând cu data de 25 mai 2005 și până la

predarea efectivă a construcției. Pe baza unui calcul anexat au fost estimate

daunele moratorii la nivelul sumei de 391.278,61 Ron.

Nu poate fi primită

teza acreditată de recurentă potrivit căreia obligația asumată de SC I.D.C. SA

de a preda construcția către reclamanți nu mai poate fi adusă la îndeplinire

atâta vreme cât nu mai este proprietara imobilului în litigiu. Astfel, în faza

procesuală a apelului, s-a invocat că terenul în suprafață de 470 m.p. situat în Șos. Pipera Tunari, Sat Pipera com. Voluntari, județul Ilfov, având număr

cadastral 5462, înscris în CF 7159 Voluntari cât și construcția edificată pe

acest teren, au fost vândute către SC R.L. I.F.N. SA București, prin actul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 257 din 15 februarie 2007 la B.N.P. M.P.

De remarcat că

înstrăinarea bunului în litigiu a avut loc la data de 15 februarie 2007, când a

fost semnat contractul de vânzare-cumpărare de reprezentanții legali ai celor

două societăți comerciale, deci la o dată ulterioară pronunțării sentinței

comerciale nr. 1506 din 8 februarie 2007 de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, hotărâre judecătorească care, în materie comercială, în acel moment

era executorie. Amplu documentat și bine argumentat s-a apreciat că debitoarea

a nesocotit obligația de păstrare a bunului până la efectiva lui predare, l-a

înstrăinat deși era pronunțată o sentință comercială executorie cu privire la

bunul litigios, așa încât nu există nici o situație de exonerare de răspundere,

fiind păstrată în continuare obligația predării bunului.

Corect a fost

cuantificată și suma de 391.278,61 Ron la care a fost obligată pârâta cu titlu

de daune interese moratorii pe perioada 25 mai 2005 și până la 22 februarie 2006,

prin obligare la plata de daune moratorii de 0,20 % pe zi de întârziere și în

continuare până la predarea efectivă a construcției în procent de 0,20 % pe zi

de întârziere.

Clauzele contractuale

au fost bine interpretate, avându-se în vedere că la capitolul III intitulat

„Data finalizării lucrărilor” art. 3.1 s-a precizat că lucrările de execuție se

vor finaliza la data de 25 mai 2005 iar la Cap. VII intitulat „Neexecutarea obligațiilor contractuale” este menționat la art. 7.1 lit.

b) că executantul pentru finalizarea cu întârziere a lucrărilor contractuale

trebuie să achite majorări de 0,20 % din valoarea lucrărilor rămase de

executat, pentru fiecare zi de întârziere peste data de predare a imobilului.

Din această

perspectivă, a clauzelor contractuale expuse anterior apare cât se poate de

evident că efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea construcții nu

prezintă utilitate și necesitate, astfel că nici casarea cu trimitere spre

rejudecare nu este justificată.

Este de necontestat

că, potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., erorile sau

omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de

calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi

îndreptate din oficiu sau la cerere.

În speță, prin

admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale, nu s-au realizat proceduri

de îndreptare a unor greșeli de judecată care privesc fondul litigiului, ci

numai aspecte care vizau calcule evidente.

Pentru aceste

rațiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC I.D.C. SA

VOLUNTARI, fostă SC I. SA București împotriva deciziei nr. 437 din 15 octombrie

2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, nefiind

îndeplinită nici una din cerințele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC I.D.C. SA VOLUNTARI, fostă SC I. SA, împotriva deciziei nr.

437 din 15 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială și a încheierii de ședință din 17 mai 2007, pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 2 octombrie 2008.