ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 688/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 9 martie 2009,

reclamanta Z.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. obligarea acesteia

la emiterea unui act prin care să propună acordarea de

despăgubiri potrivit art. 3) lit. h) din Legea nr. 247/2005 și

să emită titlu de despăgubire pentru despăgubirile

stabilite prin decizia A.V.A.S. nr. 264 din 04 septembrie 2008 și

dispoziția PMB nr. 10831 din 16 iunie 2008.

Prin cererea

precizatoare depusă la data de 09 iunie 2009, reclamanta și-a

restrâns cererea la decizia A.V.A.S. nr. 264 din 04 septembrie 2008.

Prin

sentința civilă nr. 2669 din 23 iunie 2009 Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

admițând excepția lipsei calității procesuale pasive

invocată de pârâtă prin întâmpinare, a respins acțiunea

reclamantei ca fiind formulată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă.

Pentru a

hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, faptul

că în raport cu prevederile art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr.

247/2005 reclamanta și-a îndreptat în mod greșit acțiunea

împotriva A.N.R.P. în condițiile în care emiterea deciziilor referitoare

la acordarea de titluri de despăgubire se face de către Comisia

Centrală, care este o instituția distinctă de pârâtă.

Împotriva

acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, susținând motivele de casare sau

modificare prevăzute de art. 304, pct. 5 și 9 C. proc. civ.,

„încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.”, respectiv, „hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Precizează

recurenta-reclamantă, în motivele de recurs formulate că deși la

instanța de fond și-a precizat acțiunea introdusă, potrivit

art. 57 C. proc. civ., solicitând introducerea în cauză și a Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, entitate ce

funcționează în cadrul A.N.R.P., cererea sa a fost ignorată

și în mod nelegal i s-a respins acțiunea ca fiind îndreptată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă,

fără a se avea în vedere faptul că unul din capetele de cerere

formulate se referea și la obligarea A.N.R.P. de a trimite dosarul

către evaluator.

Se

solicită de către recurentă casarea sentinței atacate

și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Intimata A.N.R.P.

a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și

menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală

și temeinică.

Recursul este

fondat și urmează a fi admis potrivit art. 312 C. proc. civ.,

potrivit următoarelor considerente.

Prin cererea

introductivă de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a

formulat acțiunea în contradictoriu cu intimata-pârâtă A.N.R.P.,

solicitând obligarea acesteia la soluționarea cererilor de

despăgubire stabilite prin Decizia A.V.A.S. nr. 264 din 4 septembrie 2008

și Dispoziția P.M.B. nr. 10831 din 16 iunie 2008, urmând a fi

îndeplinite toate operațiunile și actele administrative-selectare în

cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, printre care

și cea de numire a unui evaluator/societate de evaluare pentru întocmirea

raportului de evaluare și aprobare a acestuia.

Ulterior,

recurenta-reclamantă și-a restrâns obiectul cererii de chemare în

judecată, solicitând obligarea „pârâților” la emiterea deciziei prin

care se propune acordarea despăgubirilor și emiterea titlului de

despăgubire pentru despăgubirile stabilite numai prin Decizia

A.V.A.S. nr. 264 din 4 septembrie 2008, pentru imobilul-teren în

suprafață de 327 mp situat în București, sector 5.

Din modul în

care a fost formulată acțiunea de chemare în judecată (ulterior

precizată) rezultă cu claritate că în final cererea viza

obligația de emitere a titlului de despăgubire, la momentul respectiv

recurenta-reclamantă având deja exprimată opțiunea în ce

privește aceste despăgubiri, pentru plata acestora în numerar.

Cum, potrivit

art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost

modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea

procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv, „Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al

despăgubirilor care se acordă … se constituie C.C.S.D.”, care printre

atribuțiile principale la lit. a) prevede că „dispune emiterea

deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubiri”, iar prin întâmpinarea

depusă la dosarul cauzei, intimata-pârâtă A.N.R.P. a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive, prima

instanță, în virtutea rolului activ, trebuie să

lămurească situația părților din proces, mai ales

că prin precizarea de acțiune formulată de recurenta-reclamantă,

care se referea la „obligarea pârâților”, se înțelegea că

aceasta solicită instanței de judecată a dispune introducerea în

cauză a Comisiei Centrale.

Aceasta cu atât

mai mult, cu cât, pe parcursul procesului, recurenta-reclamantă a cerut ca

pârâtele să precizeze în scris și explicit data la care a fost

înregistrată cererea reclamantei nr. 41945 CC și motivul

nesoluționării acesteia, precum și actele

normativ-administrative în temeiul cărora funcționează C.C.S.D.

Este cert,

deci, că recurenta-reclamată numai dintr-o necunoaștere

exactă a modului de funcționare și a atribuțiilor celor

două autorități, A.N.R.P. și C.C.S.D., nu a precizat în mod

expres că înțelege să cheme în judecată și Comisia

Centrală, în atribuțiile căreia intră emiterea titlului de

despăgubire solicitat.

A înțeles

însă să formuleze această cerere după depunerea

întâmpinării de către intimata-pârâtă, care a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive, aspect, care

însă, așa cum susține și recurenta-reclamantă, în mod

greșit a fost ignorat de prima instanță.

Așadar, este

clar faptul că chiar de la momentul formulării acțiunii

introductive de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a

lăsat să se înțeleagă că dorește să se

judece în contradictoriu și cu Comisia Centrală (în mod eronat

socotind că aceasta nu are personalitate juridică și

funcționează în cadrul A.N.R.P.), cadrul normativ în virtutea

căruia aceasta își exercită atribuțiile fiind reglementat

de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru toate

aceste considerente, Înalta Curte constată a fi fondat recursul formulat

de reclamantă, hotărârea primei instanțe fiind dată cu

încălcarea formelor de procedură sub sancțiunea

nulității prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., astfel

că în baza art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat, iar

hotărârea instanței de fond se va casa cu trimitere spre rejudecare

la aceeași instanță, urmând ca rejudecarea să aibă loc

în contradictoriu și cu C.C.S.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Z.M. împotriva sentinței civile nr. 2669 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.