ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 688/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 9 martie 2009, reclamanta Z.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. obligarea acesteia la emiterea unui act prin care să propună acordarea de despăgubiri potrivit art. 3) lit. h) din Legea nr. 247/2005 și să emită titlu de despăgubire pentru despăgubirile stabilite prin decizia A.V.A.S. nr. 264 din 04 septembrie 2008 și dispoziția PMB nr. 10831 din 16 iunie 2008. Prin cererea precizatoare depusă la data de 09 iunie 2009, reclamanta și-a restrâns cererea la decizia A.V.A.S.

nr. 264 din 04 septembrie 2008. Prin sentința civilă nr. 2669 din 23 iunie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, admițând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă prin întâmpinare, a respins acțiunea reclamantei ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, faptul că în raport cu prevederile art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reclamanta și-a îndreptat în mod greșit acțiunea împotriva A.N.R.P. în condițiile în care emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire se face de către Comisia Centrală, care este o instituția distinctă de pârâtă.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304, pct. 5 și 9 C. proc. civ., „încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.”, respectiv, „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Precizează recurenta-reclamantă, în motivele de recurs formulate că deși la instanța de fond și-a precizat acțiunea introdusă, potrivit art. 57 C. proc. civ., solicitând introducerea în cauză și a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, entitate ce funcționează în cadrul A.N.R.P., cererea sa a fost ignorată și în mod nelegal i s-a respins acțiunea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, fără a se avea în vedere faptul că unul din capetele de cerere formulate se referea și la obligarea A.N.R.P.

de a trimite dosarul către evaluator. Se solicită de către recurentă casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Intimata A.N.R.P. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Recursul este fondat și urmează a fi admis potrivit art. 312 C. proc. civ., potrivit următoarelor considerente. Prin cererea introductivă de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a formulat acțiunea în contradictoriu cu intimata-pârâtă A.N.R.P., solicitând obligarea acesteia la soluționarea cererilor de despăgubire stabilite prin Decizia A.V.A.S. nr. 264 din 4 septembrie 2008 și Dispoziția P.M.B.

nr. 10831 din 16 iunie 2008, urmând a fi îndeplinite toate operațiunile și actele administrative-selectare în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, printre care și cea de numire a unui evaluator/societate de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare și aprobare a acestuia. Ulterior, recurenta-reclamantă și-a restrâns obiectul cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea „pârâților” la emiterea deciziei prin care se propune acordarea despăgubirilor și emiterea titlului de despăgubire pentru despăgubirile stabilite numai prin Decizia A.V.A.S.

nr. 264 din 4 septembrie 2008, pentru imobilul-teren în suprafață de 327 mp situat în București, sector 5. Din modul în care a fost formulată acțiunea de chemare în judecată (ulterior precizată) rezultă cu claritate că în final cererea viza obligația de emitere a titlului de despăgubire, la momentul respectiv recurenta-reclamantă având deja exprimată opțiunea în ce privește aceste despăgubiri, pentru plata acestora în numerar. Cum, potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat și completat prin O.U.G.

nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, „Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă … se constituie C.C.S.D.”, care printre atribuțiile principale la lit. a) prevede că „dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubiri”, iar prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata-pârâtă A.N.R.P. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, prima instanță, în virtutea rolului activ, trebuie să lămurească situația părților din proces, mai ales că prin precizarea de acțiune formulată de recurenta-reclamantă, care se referea la „obligarea pârâților”, se înțelegea că aceasta solicită instanței de judecată a dispune introducerea în cauză a Comisiei Centrale.

Aceasta cu atât mai mult, cu cât, pe parcursul procesului, recurenta-reclamantă a cerut ca pârâtele să precizeze în scris și explicit data la care a fost înregistrată cererea reclamantei nr. 41945 CC și motivul nesoluționării acesteia, precum și actele normativ-administrative în temeiul cărora funcționează C.C.S.D. Este cert, deci, că recurenta-reclamată numai dintr-o necunoaștere exactă a modului de funcționare și a atribuțiilor celor două autorități, A.N.R.P. și C.C.S.D., nu a precizat în mod expres că înțelege să cheme în judecată și Comisia Centrală, în atribuțiile căreia intră emiterea titlului de despăgubire solicitat. A înțeles însă să formuleze această cerere după depunerea întâmpinării de către intimata-pârâtă, care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, aspect, care însă, așa cum susține și recurenta-reclamantă, în mod greșit a fost ignorat de prima instanță.

Așadar, este clar faptul că chiar de la momentul formulării acțiunii introductive de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a lăsat să se înțeleagă că dorește să se judece în contradictoriu și cu Comisia Centrală (în mod eronat socotind că aceasta nu are personalitate juridică și funcționează în cadrul A.N.R.P.), cadrul normativ în virtutea căruia aceasta își exercită atribuțiile fiind reglementat de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată a fi fondat recursul formulat de reclamantă, hotărârea primei instanțe fiind dată cu încălcarea formelor de procedură sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., astfel că în baza art. 312 C. proc.

civ. se va admite recursul declarat, iar hotărârea instanței de fond se va casa cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, urmând ca rejudecarea să aibă loc în contradictoriu și cu C.C.S.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Z.M. împotriva sentinței civile nr. 2669 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.