ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 45/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 45/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC

R.O. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. prin Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor și prin Direcția Generală de

Administrare a Marilor Contribuabili, anularea Deciziei nr. 367 din 20

decembrie 2010 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C. privind soluționarea contestației nr.

691 din 15 aprilie 2008 împotriva Deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie

2008; să se dispună modificarea (completarea) Deciziei de restituire nr. 1509

din 25 martie 2008 emisă de A.N.A.F. - D.G.A.M.C., în sensul obligării pârâtei

la restituirea către reclamantă a sumei de 1.492.063 lei (compusă din 866.854,

54 lei - dobânzi plătite pentru eșalonare conform Convenției nr. 217 din 14

februarie 2003 și 625.208, 74 lei - dobânzi și penalități percepute

suplimentar, plătite și/ sau compensate) diferență solicitată spre restituire

potrivit cererii în acest sens, înregistrată la D.G.A.M.C. sub nr. 210473 din

20 noiembrie 2007 și contestației nr. 691 din 15 aprilie 2008.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că a solicitat, Direcției Generale de

Administrare a Marilor Contribuabili, restituirea sumei de 5.766.188, 55 lei,

sumă datorată de pârâtă ca urmare a anulării, ca nelegale, a procesului-verbal din

23 iulie 2002 și Deciziei nr. 490 din 23 septembrie 2001, prin sentința nr. 197/F/CA

din 16 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3344 din 29 iunie 2007

a Î.C.C.J.

Prin Decizia nr. 1509

din 25 martie 2008, emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili, s-a admis pentru restituire sau compensare suma de 4.274.125

lei, însă pârâta nu s-a pronunțat cu privire la diferența de 1.492.063 lei și

nu a precizat temeiul și motivele pentru care nu s-a restituit întreaga sumă

solicitată.

Împotriva acestei

soluții, reclamanta a formulat contestație, iar prin Decizia nr. 136 din 27

aprilie 2009, pârâta A.N.A.F. a luat ”act de renunțarea SC R.O. SA la

contestația formulată împotriva deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie  2008

emisă de D.G.A.M.C.”, decizie ce a fost anulată prin Sentința nr. 99/ F din 17

iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ

și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 28/2010 pronunțată de Î.C.C.J.

În cursul judecății

cauzei, în care reclamanta a solicitat obligarea A.N.A.F. la emiterea deciziei

de soluționare a contestației, a fost emisă Decizia nr. 367 din 20 decembrie 2010

prin care pârâta a soluționat contestația după aproximativ doi ani și jumătate,

reținând că ”referitor la diferența de 1.492.063 lei, solicitată la restituire,

organul de soluționare a contestației nu se poate pronunța, având în vedere că

prin Decizia de restituire nr. 1509 din 25 martie 2008, organele fiscale nu

s-au pronunțat cu privire la această sumă”, deși, prin intermediul

contestației, reclamanta solicitase tocmai reanalizarea sumei aprobate pentru

restituire și dispunerea restituirii către aceasta și a diferenței.

În concluzie,

reclamanta a arătat că, întrucât au fost anulate atât procesul-verbal sus

menționat, cât și decizia de impunere, a solicitat restituirea în integralitate

a sumelor pe care le-a achitat către bugetul de stat, suplimentar față de

obligațiile legale, iar refuzul pârâtei A.N.A.F. de a-i restitui suma de

1.492.063 lei, prin intermediul deciziei de restituire, este de natură să-i

prejudicieze vădit drepturile și interesele legitime.

1.2. Prin

întâmpinare, pârâta A.N.A.F. a solicitat respingerea capătului de cerere

privind restituirea sumei de 1.492.063 lei, ca inadmisibil, întrucât organele

fiscale nu au emis niciun act administrativ prin care să dispună cu privire la

suma menționată.

Totodată, a solicitat

respingerea cererii privind anularea deciziei nr. 367 din 20 decembrie 2010, ca

neîntemeiată, arătând că în mod corect organele de soluționare a contestației

au reținut că în ceea ce privește suma de 1.492.063 lei nu se pot pronunța

întrucât, prin decizia de restituire, nu s-a pronunțat nicio soluție de

restituire în ceea ce privește această sumă, nici de respingere și nici de

admitere.

Conchizând, pârâta a

susținut că, în mod corect, organul de soluționare a contestației a apreciat că

nu se poate pronunța în ceea ce privește suma menționată, cât timp aceasta nu

formează obiectul cererii de restituire.

1.3. Curtea de Apel

Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 129 din 17

iunie 2011, a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere al acțiunii având ca

obiect anularea Deciziei nr. 367 din 20 decembrie 2010, emisă de pârâta Agenția

Națională de Administrare Fiscală, și ca inadmisibil capătul de cerere al

acțiunii având ca obiect modificarea (completarea) Deciziei de restituire nr. 1509

din 25 martie 2008, emisă de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili, în sensul obligării pârâtei la restituirea către reclamantă și a

sumei de 1.492.063 lei.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin procesul-verbal

încheiat la data de 23 iulie 2002 de Garda Financiară, în urma unui control la

societatea reclamantă, s-a stabilit că aceasta datorează bugetului de stat suma

totală de 42.741.252.669 ROL, compusă din accize stabilite suplimentar

(34.541.919.138 ROL), majorări de întârziere (6.834.177.575 ROL) și penalități

de întârziere (1.365.155.956 ROL).

Prin Convenția nr. 217

din 14 februarie 2003 încheiată între Ministerul Finanțelor Publice și SC R.O. SA,

ca urmare a cererii acesteia din urmă, s-a aprobat eșalonarea la plată a sumei

totale de 48.993.340.032 ROL, compusă din 34.541.919.138 ROL - accize,

12.050.007.364 ROL - dobânzi la accize și 2.401.413.530 ROL - penalități de

întârziere la accize.

Procesul verbal din 23

iulie 2002 și Decizia nr. 490 din 23 septembrie 2001 au fost anulate de

instanță, iar reclamanta a fost exonerată de la plata sumei de 42.741.252.669

ROL.

La data de 20

noiembrie 2007, reclamanta s-a adresat Direcției Generale de Administrare a

Marilor Contribuabili cu o cerere de restituire a sumei de 5.766.188, 55 lei, compusă

din 4.274.125, 27 lei reprezentând obligații de plată de natura accizelor

astfel cum sunt menționate în procesul-verbal din 23 iulie 2002, precum și

866.854,54 lei reprezentând dobânzi plătite pentru eșalonare în temeiul

Convenției nr. 217 din 14 februarie 2003 și 625.208,74 lei reprezentând dobânzi

și penalități percepute suplimentar, plătite și/sau compensate.

Direcția Generală de

Administrare a Marilor Contribuabili, prin Decizia nr. 1509 din 25 martie 2008,

a stabilit cuantumul sumei de restituire astfel: suma solicitată la restituire -

5.766.189 lei; suma compensată, conform art. 116 din O.G. nr. 92/2003, - 31.545

lei și suma aprobată pentru restituire - 4.242.580 lei, având în vedere art. 117

din O.G. nr. 92/2003, cererea de restituire și de Decizia nr. 3344 din 29 iunie

2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva acestei

decizii de restituire (nr. 1509/2008), reclamanta a formulat contestație, ce a

fost soluționată prin Decizia nr. 136 din 27 aprilie 2009 de A.N.A.F., în

sensul că s-a luat act de renunțarea la calea de atac administrativă, iar prin

Sentința nr. 99/ F din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Brașov, rămasă

irevocabilă prin Decizia nr. 428 din 28 ianuarie 2010 pronunțată de Î.C.C.J., s-a

dispus anularea Deciziei nr. 136 din 27 aprilie 2009.

Ulterior, A.N.A.F. a

emis o nouă decizie, Decizia nr. 367 din 20 decembrie 2010, prin care a

respins, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de reclamantă pentru suma

de 4.274.125 lei (formată din 4.242.580 lei restituită și 31.545 lei compensată

cu obligații de plată) pentru care organele fiscale au luat act de soluția

pronunțată prin Decizia nr. 3344 din 29 iunie 2007 a Înaltei Curți s-a reținut

că, referitor la diferența de 1.492.063 lei, solicitată la restituire și

invocată în decizia de restituire, organul de soluționare a contestației nu se

poate pronunța, întrucât prin Decizia de restituire organele fiscale nu s-au

pronunțat cu privire la această sumă.

S-a constatat astfel

că, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a trecut în

conținutul deciziei de restituire suma solicitată la restituire, suma

compensată și suma aprobată spre restituire, fără a se pronunța în vreun fel,

în sensul admiterii sau respingerii, asupra sumei de 1.492.063 lei.

Organul fiscal

învestit cu soluționarea cererii de restituire nu a soluționat în întregime

cererea formulată de reclamantă, apărarea sa exprimată prin întâmpinare,

potrivit cu care pentru suma de 1.492.063 lei nu au existat documente doveditoare,

atrăgând incidența dispozițiilor pct. 4.2. din Ordin M.P.F. nr. 1899/2004, în

sensul exercitării obligației de a solicita și alte documente relevante.

De altfel, prin

decizia de soluționare a contestației nr. 367 din 20 decembrie 2020, se arată

că pentru diferența de 1.492.063 lei, organul fiscal va emite un act

administrativ.

Concluzionând,

judecătorul fondului a apreciat că în cauză nu ne regăsim în prezența unui

refuz de soluționare a cererii, ci a unei nesoluționări în termenul legal a

unei cereri, reclamanta solicitând pe calea contestației reanalizarea sumei

aprobate pentru restituire și nu obligarea organului fiscal la soluționarea în

întregime a cererii.

Or, nefiind vorba

despre un refuz nejustificat de soluționare a cererii de restituire în integralitatea

sa, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, în mod corect organul de

soluționare a contestației a stabilit că nu se poate pronunța asupra unei sume

neînscrise în decizia atacată.

În motivarea deciziei

de soluționare a contestației, s-a arătat, de altfel, că organul fiscal urmează

să emită un act administrativ cu privire la suma de 1.492.063 lei, iar pentru

soluționarea acestei cereri de restituite se urmează procedura prevăzută de Ordin

M.P.F. nr. 1899/2004, în care organul fiscal analizează documentele doveditoare

precum și istoricul creanțelor și datoriilor bugetare ale persoanei juridice,

inclusiv posibilitatea stingerii acestora pe calea compensării.

Prin

urmare, reclamanta avea deschisă calea contestației administrative potrivit art.

205 din O.U.G. nr. 92/2003.

În cauză, organul de

soluționare a contestațiilor nu a procedat, în condițiile art. 206 alin. (2) C.

proc. fisc., la analizarea sumei de 1.492.063 lei, ci a arătat că va emite un

act administrativ.

exercitată

2.1. Împotriva

acestei soluții a formulat recurs societatea comercială reclamantă care a

invocat ca temei prevederile art. 304 pct. 8 și 9, în condițiile art. 304

1

C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele critici:

a) În ceea ce

privește soluția de respingere ca neîntemeiat a capătului de cerere privind

anularea Deciziei nr. 367/2010, instanța de fond a reținut în mod eronat că nu

ar exista un refuz nejustificat și că prin această decizie s-ar fi dispus ca

organul fiscal să soluționeze cerere de restituire a sumei de 1.492.063 lei.

Astfel, argumentează

recurenta, instanța de fond a ignorat faptul că organul fiscal a omis să se

pronunțe/ să soluționeze cererea privind restituirea sumei de 1.492.063 lei,

nemotivând în nici un mod nerestituirea/ respingerea implicită de la restituire

a acestei sume.

b) În ceea ce privește

respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere având ca obiect modificarea/

completarea Deciziei de restituire nr. 1509/2008 în sensul obligării pârâtei la

restituirea sumei de 1.492.063 lei, recurenta susține că este o soluție

netemeinică.

Astfel, argumentează

recurenta, instanța de fond trebuia, în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

să oblige autoritatea să emită actul administrativ fiscal prin care să se

dispună restituirea sumei respective.

În concluzie,

societatea comercială reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea

sentinței pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe,

în vederea soluționării pe fond a cauzei care are ca obiect restituirea sumei

de 1.492.063 lei.

2.1.

Intimatele-pârâte nu au depus întâmpinare și nici note/ concluzii scrise,

neprezentându-se nici la dezbaterea cauzei.

de recurs

Recursul este

întemeiat în limitele și pentru considerentele care vor fi prezentate în

continuare.

Din actele și

lucrările dosarului, așa cum a reținut și instanța de fond, rezultă că prin

cererea nr. 210473 din 20 noiembrie 2007, societatea comercială recurentă a

solicitat autorității fiscale restituirea sumei totale de 5.766.188,55 lei

invocând faptul că actele administrativ-fiscale, în baza cărora plătise această

sumă, fuseseră anulate în mod irevocabil de instanțele de contencios

competente.

Mai rezultă, de

asemenea, că prin Decizia nr. 1509 din 25 martie 2008 autoritatea fiscală

competentă a admis la restituire/ compensare suma de 4.274.125 lei.

Din analiza Deciziei

de restituire nr. 1509/2008 (fila 54, dosarul Curții de apel) rezultă că

A.N.A.F., prin D.G.A.M.C., din suma solicitată la restituire, s-a pronunțat

doar cu privire la sumele de 4.242.580 lei, aprobată la restituire și 31.545

lei, sumă compensată (total 4.274.125 lei) omițând să se refere în vreun mod la

restul sumei, adică la suma de 1.492.063 lei.

Contestația formulată

de societatea comercială împotriva Deciziei nr. 1509/2008 a fost respinsă prin

Decizia nr. 367 din 20 decembrie 2010 ca rămasă fără obiect în ceea ce privește

suma de 4.274.125 lei pentru care organele fiscale au procedat la restituire

și, respectiv, compensare.

În ceea ce privește

situația sumei de 1.492.063 lei, A.N.A.F., prin D.G.S.C. a reținut că „nu se

poate pronunța asupra acesteia”, deoarece A.N.A.F., prin D.G.A.M.C. nu se

pronunțase prin Decizia nr. 1509/2008 asupra acestei sume.

Instanța de recurs

reține că din interpretarea logică și teleologică a prevederilor art. 117 C.

proc. fisc. și a dispozițiilor Procedurii de restituire aprobată prin Ordinul

M.F.P. nr. 1899/2004, rezultă că organele fiscale competente sunt obligate să

se pronunțe în mod expres printr-un act administrativ-fiscal în legătură cu

restituirea/ nerestituirea tuturor sumelor pretinse la restituire de către

contribuabili.

Or, potrivit art. 43 C.

proc. fisc., actul administrativ fiscal se realizează exclusiv în formă scrisă,

motivarea acestuia fiind obligatorie, inclusiv în ceea ce privește motivele de

fapt și de drept.

În cauză, este

necontestat că Decizia nr. 1509/2008 este nemotivată în ceea ce privește

cererea societății comerciale de restituire a sumei de 1.492.063 lei, la care

organul fiscal care a soluționat contestația formulată de recurentă, dar și

instanța de fond, erau datoare să constate acest lucru și vătămarea suferită

astfel de contribuabil.

Argumentul instanței

de fond, că organul fiscal care a soluționat contestația ar fi dispus/ dat

îndrumarea ca organul competent să se pronunțe și asupra sumei de 1.492.063 lei

este lipsit de temei legal și faptic, din moment ce nici până la data

dezbaterii acestui recurs nu a fost emis un act fiscal în legătură cu situația

sumei respective.

Astfel, instanța de

recurs reține că actele administrative fiscale care fac obiectul acestei cauze

sunt afectate parțial de nelegalitate/ nulitate.

Astfel, Decizia nr. 1509/2008

este afectată de viciul nemotivării în ceea ce privește suma de 1.492.063 lei,

situație care trebuia constatată de organul fiscal care a soluționat

contestația formulată împotriva acestei decizii, ceea ce face ca și Decizia nr.

367/2010 să fie nelegală în privința modului în care a fost soluționată

contestația referitoare la suma respectivă.

În concluzie,

recursul va fi admis iar soluția instanței de fond va fi desființată, urmând ca

acțiunea să fie admisă în parte, în sensul că Decizia nr. 367/2010 și Decizia nr.

1509/2008 vor fi modificate în ceea ce privește nesoluționarea/ soluționarea

cererilor privind suma de 1.492.063 lei.

Totodată, autoritatea

pârâtă A.N.A.F. prin D.G.A.M.C., respectiv, D.G.S.C., să se pronunțe cu privire

la suma de 1.492.063 lei.

În ceea ce privește

solicitarea reclamantei ca autoritățile fiscale să fie obligate și la

restituirea sumei de 1.492.063 lei, instanța de recurs constată că nu există

temei legal pentru o asemenea cerere, astfel că, în rest, acțiunea va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de SC R.O. SA Zărnești împotriva Sentinței nr. 129 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată.

Admite, în parte,

acțiunea, în sensul că modifică Decizia nr. 367/2010 și Decizia nr. 1509/2008

și obligă organul fiscal competent să se pronunțe cu privire la suma de

1.492.063,00 lei.

Respinge în rest

acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 ianuarie 2013.