ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 45/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond 1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC R.O. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. prin Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și prin Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea Deciziei nr. 367 din 20 decembrie 2010 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C. privind soluționarea contestației nr. 691 din 15 aprilie 2008 împotriva Deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie 2008; să se dispună modificarea (completarea) Deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie 2008 emisă de A.N.A.F.

- D.G.A.M.C., în sensul obligării pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 1.492.063 lei (compusă din 866.854, 54 lei - dobânzi plătite pentru eșalonare conform Convenției nr. 217 din 14 februarie 2003 și 625.208, 74 lei - dobânzi și penalități percepute suplimentar, plătite și/ sau compensate) diferență solicitată spre restituire potrivit cererii în acest sens, înregistrată la D.G.A.M.C.

sub nr. 210473 din 20 noiembrie 2007 și contestației nr. 691 din 15 aprilie 2008. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a solicitat, Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, restituirea sumei de 5.766.188, 55 lei, sumă datorată de pârâtă ca urmare a anulării, ca nelegale, a procesului-verbal din 23 iulie 2002 și Deciziei nr. 490 din 23 septembrie 2001, prin sentința nr. 197/F/CA din 16 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3344 din 29 iunie 2007 a Î.C.C.J. Prin Decizia nr. 1509 din 25 martie 2008, emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, s-a admis pentru restituire sau compensare suma de 4.274.125 lei, însă pârâta nu s-a pronunțat cu privire la diferența de 1.492.063 lei și nu a precizat temeiul și motivele pentru care nu s-a restituit întreaga sumă solicitată.

Împotriva acestei soluții, reclamanta a formulat contestație, iar prin Decizia nr. 136 din 27 aprilie 2009, pârâta A.N.A.F. a luat ”act de renunțarea SC R.O. SA la contestația formulată împotriva deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie 2008 emisă de D.G.A.M.C.”, decizie ce a fost anulată prin Sentința nr. 99/ F din 17 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 28/2010 pronunțată de Î.C.C.J. În cursul judecății cauzei, în care reclamanta a solicitat obligarea A.N.A.F.

la emiterea deciziei de soluționare a contestației, a fost emisă Decizia nr. 367 din 20 decembrie 2010 prin care pârâta a soluționat contestația după aproximativ doi ani și jumătate, reținând că ”referitor la diferența de 1.492.063 lei, solicitată la restituire, organul de soluționare a contestației nu se poate pronunța, având în vedere că prin Decizia de restituire nr. 1509 din 25 martie 2008, organele fiscale nu s-au pronunțat cu privire la această sumă”, deși, prin intermediul contestației, reclamanta solicitase tocmai reanalizarea sumei aprobate pentru restituire și dispunerea restituirii către aceasta și a diferenței. În concluzie, reclamanta a arătat că, întrucât au fost anulate atât procesul-verbal sus menționat, cât și decizia de impunere, a solicitat restituirea în integralitate a sumelor pe care le-a achitat către bugetul de stat, suplimentar față de obligațiile legale, iar refuzul pârâtei A.N.A.F.

de a-i restitui suma de 1.492.063 lei, prin intermediul deciziei de restituire, este de natură să-i prejudicieze vădit drepturile și interesele legitime. 1.2. Prin întâmpinare, pârâta A.N.A.F. a solicitat respingerea capătului de cerere privind restituirea sumei de 1.492.063 lei, ca inadmisibil, întrucât organele fiscale nu au emis niciun act administrativ prin care să dispună cu privire la suma menționată. Totodată, a solicitat respingerea cererii privind anularea deciziei nr. 367 din 20 decembrie 2010, ca neîntemeiată, arătând că în mod corect organele de soluționare a contestației au reținut că în ceea ce privește suma de 1.492.063 lei nu se pot pronunța întrucât, prin decizia de restituire, nu s-a pronunțat nicio soluție de restituire în ceea ce privește această sumă, nici de respingere și nici de admitere.

Conchizând, pârâta a susținut că, în mod corect, organul de soluționare a contestației a apreciat că nu se poate pronunța în ceea ce privește suma menționată, cât timp aceasta nu formează obiectul cererii de restituire. 1.3. Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 129 din 17 iunie 2011, a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere al acțiunii având ca obiect anularea Deciziei nr. 367 din 20 decembrie 2010, emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, și ca inadmisibil capătul de cerere al acțiunii având ca obiect modificarea (completarea) Deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie 2008, emisă de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în sensul obligării pârâtei la restituirea către reclamantă și a sumei de 1.492.063 lei.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin procesul-verbal încheiat la data de 23 iulie 2002 de Garda Financiară, în urma unui control la societatea reclamantă, s-a stabilit că aceasta datorează bugetului de stat suma totală de 42.741.252.669 ROL, compusă din accize stabilite suplimentar (34.541.919.138 ROL), majorări de întârziere (6.834.177.575 ROL) și penalități de întârziere (1.365.155.956 ROL). Prin Convenția nr. 217 din 14 februarie 2003 încheiată între Ministerul Finanțelor Publice și SC R.O. SA, ca urmare a cererii acesteia din urmă, s-a aprobat eșalonarea la plată a sumei totale de 48.993.340.032 ROL, compusă din 34.541.919.138 ROL - accize, 12.050.007.364 ROL - dobânzi la accize și 2.401.413.530 ROL - penalități de întârziere la accize.

Procesul verbal din 23 iulie 2002 și Decizia nr. 490 din 23 septembrie 2001 au fost anulate de instanță, iar reclamanta a fost exonerată de la plata sumei de 42.741.252.669 ROL. La data de 20 noiembrie 2007, reclamanta s-a adresat Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili cu o cerere de restituire a sumei de 5.766.188, 55 lei, compusă din 4.274.125, 27 lei reprezentând obligații de plată de natura accizelor astfel cum sunt menționate în procesul-verbal din 23 iulie 2002, precum și 866.854,54 lei reprezentând dobânzi plătite pentru eșalonare în temeiul Convenției nr. 217 din 14 februarie 2003 și 625.208,74 lei reprezentând dobânzi și penalități percepute suplimentar, plătite și/sau compensate.

Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prin Decizia nr. 1509 din 25 martie 2008, a stabilit cuantumul sumei de restituire astfel: suma solicitată la restituire - 5.766.189 lei; suma compensată, conform art. 116 din O.G. nr. 92/2003, - 31.545 lei și suma aprobată pentru restituire - 4.242.580 lei, având în vedere art. 117 din O.G. nr. 92/2003, cererea de restituire și de Decizia nr. 3344 din 29 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Împotriva acestei decizii de restituire (nr. 1509/2008), reclamanta a formulat contestație, ce a fost soluționată prin Decizia nr. 136 din 27 aprilie 2009 de A.N.A.F., în sensul că s-a luat act de renunțarea la calea de atac administrativă, iar prin Sentința nr. 99/ F din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Brașov, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 428 din 28 ianuarie 2010 pronunțată de Î.C.C.J., s-a dispus anularea Deciziei nr. 136 din 27 aprilie 2009. Ulterior, A.N.A.F.

a emis o nouă decizie, Decizia nr. 367 din 20 decembrie 2010, prin care a respins, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de reclamantă pentru suma de 4.274.125 lei (formată din 4.242.580 lei restituită și 31.545 lei compensată cu obligații de plată) pentru care organele fiscale au luat act de soluția pronunțată prin Decizia nr. 3344 din 29 iunie 2007 a Înaltei Curți s-a reținut că, referitor la diferența de 1.492.063 lei, solicitată la restituire și invocată în decizia de restituire, organul de soluționare a contestației nu se poate pronunța, întrucât prin Decizia de restituire organele fiscale nu s-au pronunțat cu privire la această sumă. S-a constatat astfel că, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a trecut în conținutul deciziei de restituire suma solicitată la restituire, suma compensată și suma aprobată spre restituire, fără a se pronunța în vreun fel, în sensul admiterii sau respingerii, asupra sumei de 1.492.063 lei.

Organul fiscal învestit cu soluționarea cererii de restituire nu a soluționat în întregime cererea formulată de reclamantă, apărarea sa exprimată prin întâmpinare, potrivit cu care pentru suma de 1.492.063 lei nu au existat documente doveditoare, atrăgând incidența dispozițiilor pct. 4.2. din Ordin M.P.F. nr. 1899/2004, în sensul exercitării obligației de a solicita și alte documente relevante. De altfel, prin decizia de soluționare a contestației nr. 367 din 20 decembrie 2020, se arată că pentru diferența de 1.492.063 lei, organul fiscal va emite un act administrativ. Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat că în cauză nu ne regăsim în prezența unui refuz de soluționare a cererii, ci a unei nesoluționări în termenul legal a unei cereri, reclamanta solicitând pe calea contestației reanalizarea sumei aprobate pentru restituire și nu obligarea organului fiscal la soluționarea în întregime a cererii.

Or, nefiind vorba despre un refuz nejustificat de soluționare a cererii de restituire în integralitatea sa, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, în mod corect organul de soluționare a contestației a stabilit că nu se poate pronunța asupra unei sume neînscrise în decizia atacată. În motivarea deciziei de soluționare a contestației, s-a arătat, de altfel, că organul fiscal urmează să emită un act administrativ cu privire la suma de 1.492.063 lei, iar pentru soluționarea acestei cereri de restituite se urmează procedura prevăzută de Ordin M.P.F. nr. 1899/2004, în care organul fiscal analizează documentele doveditoare precum și istoricul creanțelor și datoriilor bugetare ale persoanei juridice, inclusiv posibilitatea stingerii acestora pe calea compensării.

Prin urmare, reclamanta avea deschisă calea contestației administrative potrivit art. 205 din O.U.G. nr. 92/2003. În cauză, organul de soluționare a contestațiilor nu a procedat, în condițiile art. 206 alin. (2) C. proc. fisc., la analizarea sumei de 1.492.063 lei, ci a arătat că va emite un act administrativ. 2. Calea de atac exercitată 2.1. Împotriva acestei soluții a formulat recurs societatea comercială reclamantă care a invocat ca temei prevederile art. 304 pct. 8 și 9, în condițiile art. 304 1 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele critici: a) În ceea ce privește soluția de respingere ca neîntemeiat a capătului de cerere privind anularea Deciziei nr. 367/2010, instanța de fond a reținut în mod eronat că nu ar exista un refuz nejustificat și că prin această decizie s-ar fi dispus ca organul fiscal să soluționeze cerere de restituire a sumei de 1.492.063 lei.

Astfel, argumentează recurenta, instanța de fond a ignorat faptul că organul fiscal a omis să se pronunțe/ să soluționeze cererea privind restituirea sumei de 1.492.063 lei, nemotivând în nici un mod nerestituirea/ respingerea implicită de la restituire a acestei sume. b) În ceea ce privește respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere având ca obiect modificarea/ completarea Deciziei de restituire nr. 1509/2008 în sensul obligării pârâtei la restituirea sumei de 1.492.063 lei, recurenta susține că este o soluție netemeinică. Astfel, argumentează recurenta, instanța de fond trebuia, în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să oblige autoritatea să emită actul administrativ fiscal prin care să se dispună restituirea sumei respective.

În concluzie, societatea comercială reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea soluționării pe fond a cauzei care are ca obiect restituirea sumei de 1.492.063 lei. 2.1. Intimatele-pârâte nu au depus întâmpinare și nici note/ concluzii scrise, neprezentându-se nici la dezbaterea cauzei. 3. Soluția instanței de recurs Recursul este întemeiat în limitele și pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. Din actele și lucrările dosarului, așa cum a reținut și instanța de fond, rezultă că prin cererea nr. 210473 din 20 noiembrie 2007, societatea comercială recurentă a solicitat autorității fiscale restituirea sumei totale de 5.766.188,55 lei invocând faptul că actele administrativ-fiscale, în baza cărora plătise această sumă, fuseseră anulate în mod irevocabil de instanțele de contencios competente.

Mai rezultă, de asemenea, că prin Decizia nr. 1509 din 25 martie 2008 autoritatea fiscală competentă a admis la restituire/ compensare suma de 4.274.125 lei. Din analiza Deciziei de restituire nr. 1509/2008 (fila 54, dosarul Curții de apel) rezultă că A.N.A.F., prin D.G.A.M.C., din suma solicitată la restituire, s-a pronunțat doar cu privire la sumele de 4.242.580 lei, aprobată la restituire și 31.545 lei, sumă compensată (total 4.274.125 lei) omițând să se refere în vreun mod la restul sumei, adică la suma de 1.492.063 lei. Contestația formulată de societatea comercială împotriva Deciziei nr. 1509/2008 a fost respinsă prin Decizia nr. 367 din 20 decembrie 2010 ca rămasă fără obiect în ceea ce privește suma de 4.274.125 lei pentru care organele fiscale au procedat la restituire și, respectiv, compensare.

În ceea ce privește situația sumei de 1.492.063 lei, A.N.A.F., prin D.G.S.C. a reținut că „nu se poate pronunța asupra acesteia”, deoarece A.N.A.F., prin D.G.A.M.C. nu se pronunțase prin Decizia nr. 1509/2008 asupra acestei sume. Instanța de recurs reține că din interpretarea logică și teleologică a prevederilor art. 117 C. proc. fisc. și a dispozițiilor Procedurii de restituire aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004, rezultă că organele fiscale competente sunt obligate să se pronunțe în mod expres printr-un act administrativ-fiscal în legătură cu restituirea/ nerestituirea tuturor sumelor pretinse la restituire de către contribuabili. Or, potrivit art. 43 C. proc. fisc., actul administrativ fiscal se realizează exclusiv în formă scrisă, motivarea acestuia fiind obligatorie, inclusiv în ceea ce privește motivele de fapt și de drept.

În cauză, este necontestat că Decizia nr. 1509/2008 este nemotivată în ceea ce privește cererea societății comerciale de restituire a sumei de 1.492.063 lei, la care organul fiscal care a soluționat contestația formulată de recurentă, dar și instanța de fond, erau datoare să constate acest lucru și vătămarea suferită astfel de contribuabil. Argumentul instanței de fond, că organul fiscal care a soluționat contestația ar fi dispus/ dat îndrumarea ca organul competent să se pronunțe și asupra sumei de 1.492.063 lei este lipsit de temei legal și faptic, din moment ce nici până la data dezbaterii acestui recurs nu a fost emis un act fiscal în legătură cu situația sumei respective. Astfel, instanța de recurs reține că actele administrative fiscale care fac obiectul acestei cauze sunt afectate parțial de nelegalitate/ nulitate.

Astfel, Decizia nr. 1509/2008 este afectată de viciul nemotivării în ceea ce privește suma de 1.492.063 lei, situație care trebuia constatată de organul fiscal care a soluționat contestația formulată împotriva acestei decizii, ceea ce face ca și Decizia nr. 367/2010 să fie nelegală în privința modului în care a fost soluționată contestația referitoare la suma respectivă. În concluzie, recursul va fi admis iar soluția instanței de fond va fi desființată, urmând ca acțiunea să fie admisă în parte, în sensul că Decizia nr. 367/2010 și Decizia nr. 1509/2008 vor fi modificate în ceea ce privește nesoluționarea/ soluționarea cererilor privind suma de 1.492.063 lei. Totodată, autoritatea pârâtă A.N.A.F.

prin D.G.A.M.C., respectiv, D.G.S.C., să se pronunțe cu privire la suma de 1.492.063 lei. În ceea ce privește solicitarea reclamantei ca autoritățile fiscale să fie obligate și la restituirea sumei de 1.492.063 lei, instanța de recurs constată că nu există temei legal pentru o asemenea cerere, astfel că, în rest, acțiunea va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC R.O. SA Zărnești împotriva Sentinței nr. 129 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată. Admite, în parte, acțiunea, în sensul că modifică Decizia nr. 367/2010 și Decizia nr. 1509/2008 și obligă organul fiscal competent să se pronunțe cu privire la suma de 1.492.063,00 lei. Respinge în rest acțiunea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2013.