ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3344/2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3344/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de

Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința

nr. 197/F/CA din 16 octombrie 2006 admis acțiunea formulată de reclamanta SC

R.O. SA Brașov, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, D.G.A.M.C.

București, Garda Financiară Centrală, Comisariatul General și D.G.F.P. Brașov,

dispunând anularea procesului verbal nr. 1427 din 23 iulie 2002 și a Deciziei

nr. 490 din 23 septembrie 2002, cu consecința exonerării societății reclamante de

la plata sumei de 42.741.252.669 lei penalități.

Pentru a

adopta această hotărâre, instanța a reținut în esență, următoarele:

Prin acțiunea

formulată la data de 23 octombrie 2002 reclamanta a solicitat anularea actelor

administrativ-fiscale în discuție, susținând că organul de control a

interpretat greșit actele normative indicate prin procesul-verbal, apreciind în

mod eronat că societatea ar avea calitatea de producător de produse petroliere,

întrucât în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Normelor metodologice nr. 21137/2001,

care au ca obiect de reglementare o altă materie și anume constituirea și

utilizarea F.S.D.P., ci prevederile O.G. nr. 27/2000, cu modificările

ulterioare.

Astfel,

pentru activitatea desfășurată în perioada 19 septembrie-31 decembrie 2001, constând

în achiziționarea de benzină fără plumb cu cifra octanică 92, care a fost

aditivată și comercializată ca benzină premium cu sau fără plumb, societatea nu

a dobândit calitatea de producător de carburanți auto și, deci, nici cea de

plătitor de accize.

Sentința nr. 105

din 20 decembrie 2002, pronunțată în primul ciclu procesual, prin care a fost

respinsă acțiunea reclamantei a fost casată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 8104

din 09 noiembrie 2004, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe în vederea suplimentării probatoriului.

În considerentele

deciziei de clasare s-a reținut că la dosar s-a depus, ca act nou în recurs,

adresa nr. 225901 din 3 iunie 2003 emisă de Direcția de elaborare și implementare

politică industrială din cadrul Ministerului Industriei și Resurselor în care se

reține că operațiunea de procesare a produselor petroliere se efectuează numai

în rafinării sau unități specializate asimilate acestora și conduce la schimbarea

proprietăților fizico - chimice ale produselor prelucrate.

În același

înscris se menționează că operațiunile de etilare și aditivare nu sunt operațiuni

de procesare în sensul O.U.G. nr. 3 /2003.

De asemenea    s-au

depus la dosar expertizele efectuate în procesul penal care au concluzionat în

sensul că societatea nu deține utilaje și instalații necesare pentru obținerea

produselor petroliere, nu a dobândit calitatea de procesator sau producător de

produse petroliere, iar activitatea de condiționare în vederea obținerii de

produse cu cifre octanice superioare nu constituie o activitate de producție care

să determine încadrarea reclamantei în categoria plătitorilor de accize,

potrivit Normelor metodologice nr. 21137/2001.

Întrucât aceste

rapoarte de expertiză constituie dovezi extrajudiciare, s-a apreciat că pentru lămurirea

acestor împrejurări de fapt, dacă societatea a dobândit calitatea de producător

de produse petroliere și deci și pe aceea de plătitor de accize, este necesară administrarea

în fața instanței de contencios administrativ, cu citarea tuturor părților, a

probelor cu expertiză tehnică și contabilă.

Conformându-se

îndrumărilor deciziei de casare, prima instanță a dispus, în cadrul

rejudecării, efectuarea expertizelor de specialitate.

Prin

expertiza tehnică efectuată de expertul G.A. s-a concluzionat că societatea

reclamantă nu deține utilaje și instalații necesare pentru obținerea produselor

petroliere iar activitatea de aditivare, condiționare produse petroliere

desfășurată de aceasta în perioada septembrie-decembrie 2001 nu intră în sfera de

aplicare a legislației privind accizele.

Expertiză contabilă

a confirmat, la rândul său, faptul că în perioada supusă controlului reclamanta

putea efectua operațiunea de etilare fără a fi obligată la plata accizelor pentru

produsele petroliere rezultată din această operațiune.

Față de probele

de la dosar și prevederile legale în materie, s-a apreciat că reclamanta nu

poate fi obligată la plata sumelor stabilite de organul de control.

S-a reținut că

în speță nu sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 158 din 27 noiembrie 2001

privind regimul accizelor, deoarece acestea se aplică numai începând cu data de

1 februarie 2002, perioada supusă controlului fiind anterioară acestei date, ca

de altfel nici cele ale Normelor metodologice nr. 21137/2001, privind constituirea

și utilizarea F.S.D.P., acestea reglementând un alt domeniu de activitate.

O.G. nr. 27/2000,

prin art. 16 alin. (1), definește plătitorii de accize ca fiind agenții economici

„producători, procesori sau importatori de produse petroliere”, astfel încât nu

sunt incidente nici dispozițiile alin. (4) și (5) ale acestui text de lege, în

speță nefiind vorba de o procesare a benzinei achiziționate și nici de

prelucrarea prin rafinării, aspect corect invocat de reclamantă și constatate

de experți.

Apărările

pârâtelor au fost înlăturate ca fiind neîntemeiate, constatându-se că

susținerile acestora nu sunt conforme cu probatoriul administrat în cauză și

nici cu prevederile legale menționate.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs în termenul legal, D.G.F.P. Brașov, în nume propriu

și pentru Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F. și de Garda Financiară,

Comisariatul General.

În ceea ce

privește recursul declarat în nume propriu, D.G.F.P. Brașov a solicitat a se constata

că în rejudecare prima instanță nu a dispus și asupra excepției lipsei legitimității

sale pasive impunându-se casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare

în vederea soluționării acesteia.

Au fost

reiterate aspectele pentru care, în opinia recurentei, se impunea admiterea acestei

excepții, cum s-a procedat de altfel în primul ciclu procesual, precizându-se

că actul de control contestat a fost emis de garda Financiară, iar competența

de soluționare a contestației împotriva acestuia a revenit Ministerului

Finanțelor Publice, care a emis Decizia nr. 490/2002, nejustificându-se sub

nici un aspect chemarea în judecată a D.G.F.P. Brașov.

Sub aspectul

fondului cauzei, prin ambele recursuri s-a susținut, în esență, că hotărârea

atacată a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii și a probelor

administrate în cauză, întrucât au fost avute în vedere numai concluziile

eronate ale celor două expertize, fiind înlăturate fără temei apărările părților.

În opinia recurentelor,

față de aspectul că reclamanta este înregistrată la D.G.F.P. Brașov ca plătitor

de accize aceasta avea obligația de a solicita respectivei instituții

instituirea sistemului de supraveghere fiscală, de a conduce contabilitatea pe sistem

de producție, a colecta accize pentru produsele finite livrate (benzine), iar diferența

să o vireze la bugetul statului.

În aceste

condiții, începând cu data de 19 septembrie 2001, data intrării în vigoare a Normelor

metodologice nr. 21137/2001, societatea reclamantă este considerată

producătoare de carburanți auto și, în consecință, potrivit art. 16 alin. (1)

și (2) din O.G. nr. 27/2000, devine plătitor de accize pentru carburanții auto

produși și comercializați.

Datorită

faptului că la achiziționarea semifabricatelor și componenților utilizați

pentru producerea de carburanți auto s-a plătit acciza către producătorul

acestora, este datorată bugetului statului numai diferența de accize dintre cea

astfel achitată și cea aferentă produsului final (benzină CO 95-98 cu sau fără

plumb) rezultat și livrat ca atare.

Concluzia

instanței în sensul că intimata nu a dobândit calitatea de producător de

produse petroliere și de plătitor de accize motivat de faptul că operațiunea de

aditivarea nu este considerată și operațiune de procesare și că nu a deținut în

proprietate instalațiile necesare pentru procesarea produselor petroliere este

lipsită de fundament real și legal.

Astfel, prima

instanța a făcut total abstracție de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, în

special de Nota de constatare nr. 2867/2005 încheiată de Garda Financiară la SC

M.I. SRL în care se consemnează că această societate a încheiat contractul de

proiectare C3/244 din 20 iulie 1996 care a avut ca obiect realizarea proiectelor

de instalație de etilare benzină pentru depozitul Zărnești.

Pe de altă

parte, susțin recurentele, activitatea desfășurată de intimată nu a constat

doar într-o simplă amestecare a acestora, prin adăugarea unui aditiv în scopul îmbunătățirii

caracteristicilor tehnice, ci în activitatea de condiționare (aditivare, etilare)

a unor semifabricate, benzine component CO 81-92, aditivi și benzină fără plumb

CO 95 – desfășurată în instalațiile proprietatea sa, obținând carburanți auto

(benzină CO 95-98),cărora le corespunde un nivel superior al accizelor față de

cel al semifabricatelor achiziționate.

Din

interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Normele

Metodologice nr. 21137/2001 și a art. 16 alin. (2) din O.G. nr. 27/2000 rezultă

că activitatea desfășurată de reclamantă la punctul său de lucru, în perioada supusă

controlului, este considerată producție de carburanți auto și nu o simplă

operație de amestecare a acestor semifabricate.

Temeiul legal

în baza căruia s-a stabilit obligația de plată a diferențelor de accize l-a constituit

art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 27/2000, iar normele metodologice în discuție au

fost înlăturate în mod nejustificat, întrucât acestea produc anumite consecințe

juridice, fiind emise de Ministerul Finanțelor Publice și publicate în M.Of.,

cel puțin în ceea ce privește definiția producătorilor de carburanți auto,

chiar dacă nu reglementează în mod direct regimul juridic al accizelor.

Analizând

actele dosarului, criticile recurenților prin prisma dispozițiilor art. 304 C.

proc. civ. și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată fondat recursul declarat de D.G.F.P.

Brașov, în nume propriu, cu referire la excepția lipsei calității procesuale

pasive a acesteia, invocată prin întâmpinarea formulată în primul ciclu

procesual.

Astfel,

întrucât prin acțiunea reclamantei au fost supuse controlului de legalitate al

instanței de contencios administrativ un proces-verbal întocmit de Garda

Financiară și decizia emisă în soluționarea contestației împotriva acestuia de Ministerul

Finanțelor Publice potrivit competenței atribuite prin art. 5 alin. (2) din O.U.G.

nr. 13/2001, în vigoare la acea dată, excepția invocată este întemeiată, fiind

lipsit de legitimare procesuală pasivă organul fiscal județean, D.G.F.P. Brașov,

competent să soluționeze doar contestațiile cu o valoare de până la 500

milioane ROL, în condițiile art. 5 alin. (1) din același act normativ.

Cu toate

acestea nesocotindu-se prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., în rejudecare

s-a adoptat soluția de admitere a acțiunii și față de această pârâtă, hotărârea

atacată fiind dată cu aplicarea greșită a legii sub acest aspect, în sensul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin urmare,

în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. acest recurs va fi admis,

modificându-se în parte hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii față

de D.G.F.P. Brașov.

În raport cu

dispozițiile art. 312 alin. (3) teza 2 C. proc. civ., potrivit cărora casarea

hotărârii se pronunță numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 1-5, precum și cu caracterul absolut al excepției invocate soluția preconizată

de această recurentă nu este justificată.

Sub aspectul

fondului cauzei, hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a

dispozițiilor legale incidente în materie, nefiind dat în speță nici un motiv

care să impună modificarea sau casarea acestuia, astfel că, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate de D.G.F.P. Brașov, în numele Ministerului

Finanțelor Publice și de Garda Financiară, Comisariatul General vor fi respinse.

Astfel, conformându-se

întocmai dispozițiilor deciziei de casare, instanța de rejudecare a dispus

efectuarea expertizelor de specialitate prin care să se lămurească împrejurările

de fapt referitoare la dobândirea de către reclamantă a calității de producător

de produse petroliere și, respectiv, de plătitor de accize.

Importanța

care revine, în circumstanțele concrete ale speței, acestor probe rezultă din

chiar dispozițiile Deciziei nr. 8104/2004 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție iar concluziile experților au fost mai mult decât clare, și anume că

reclamanta nu a avut calitatea de producător sau prestator de produse

petroliere.

Recurentele-pârâte

și-au exercitat dreptul de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză, iar

expertul a răspuns punctual la acestea, arătând că a analizat toate actele din

dosar, precum și toată documentația tehnică relevantă.

Din actele

dosarului rezultă, de asemenea, că recurentele nu și-au exercitat dreptul de a solicita

motivat expertiza contrarie, în condițiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ.,

criticile referitoare la concluziile eronate ale celor două expertize efectuate

în cauză, formulate prin cererile de recurs, neputând fi reținute.

Recurentele

au susținut că temeiul legal al stabilirii obligației de plată a diferențelor de

accize l-au constituit dispozițiilor art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 27/2000,

astfel cum rezultă din procesul verbal de control.

Or, potrivit

acestui text de lege, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 134/2000,

plătitor de accize sunt numai agenții economici producători, procesatorii sau importatorii

de produse petroliere.

Prin alin.

(2) al aceluiași text se prevede că se includ în această categorie numai agenții

economici care dețin în proprietate utilajele și instalațiile necesare pentru

obținerea produselor petroliere.

Pe baza

actelor depuse la dosar și probelor administrate în cauză prima instanța a concluzionat

în mod corect că aceste condiții nu sunt îndeplinite în speță, impunându-se anularea

actelor contestate.

Pe de altă

parte, deși s-a reținut acest temei legal, organul de control a calculat diferențele

de accize numai de la data intrării în vigoare a Normelor Metodologice nr. 21137/2001,

publicate în M.Of. nr. 588 din 19 septembrie 2001.

Incidența în

speță a acestor norme nu poate fi reținută, cum corect a stabilit instanței de

fond, întrucât reglementează un cu totul alt domeniu, iar adoptarea lor nu a dus

la modificarea implicită a art. 16 al O.G. nr. 27/2000, în sensul lărgirii

sferei sale de aplicare.

Hotărârile judecătorești

depuse la ultimul termen de judecată nu au relevanță în cauză întrucât se

referă la un alt act normativ, respectiv la O.U.G. nr. 158/2001 care s-a

aplicat numai de la 01 februarie 2002, ulterior expirării perioadei supuse controlului,

abrogând O.G. nr. 27/2000.

Prin urmare, pentru

toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul declarat de D.G.F.P. Brașov pentru Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F.

și de Garda Financiară, Comisariatul General, vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite

recursul declarat de D.G.F.P. Brașov în nume propriu împotriva sentinței nr. 197/F/CA

din 16 octombrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal, pe care o modifică în parte în sensul că respinge

acțiunea față de această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive.

Respinge

recursurile declarate de D.G.F.P. Brașov pentru Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F.

și de Garda Financiară, Comisariatul General împotriva aceleiași sentinței, ca

nefondate.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 29 iunie 2007.