ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7821/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul C.S., în nume

propriu și în calitate de administrator al SC S. SRL a solicitat anularea

procesului-verbal de contravenție, seria D nr. 0113759 din 30 octombrie 2002,

încheiat de comisarii Gărzii Financiare Centrale, exonerarea de plata amenzii,

în sumă de 1.500.000.000 lei, precum și anularea dispoziției de confiscare a

sumei de 405.192.179 lei.

În motivare, contestatorul a

arătat că, în mod greșit organele de control ale Gărzii Financiare Centrale au

dispus amendarea sa, în calitate de persoană fizică, încălcând prevederile art.

27 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2001 și ale art. 32 alin. (1) din Legea nr. 523/2002,

care menționează expres că, „pentru contravențiile din art. 56 alin. (1) ale

actului normativ menționat, sancțiunea se aplică agentului economic, și nu

persoanelor fizice”, cum s-a dispus în cauză. În plus, sancțiunea

contravențională și măsura confiscării, sunt nelegale, deoarece SC S. SRL nu

are calitatea de comerciant en-gros și nici nu a comercializat carburanți auto

în acest sistem, astfel încât nu avea obligația de a utiliza documentele

fiscale speciale prevăzute de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 523/2002, privind

regimul accizelor. Așa fiind, organul de control, în mod greșit a reținut în

sarcina sa, comiterea contravenției prevăzută de art. 56 alin. (2) lit. m) din O.U.G.

nr. 158/2001, conform căruia: „constituie contravenție, neutilizarea

documentelor fiscale speciale” și se sancționează cu amenda prevăzută la alin.

(2) al aceluiași articol.

Prin sentința nr. 78 din 26

februarie 2003, Judecătoria Măcin a admis contestația și a dispus anularea

procesului-verbal de contravenție seria D nr. 0113759 din 30 octombrie 2002,

exonerându-l pe administratorul SC S. SRL, de plata amenzii în cuantum de 1,5

miliarde lei și înlăturând măsura confiscării sumei de 405.192.179 lei.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență că livrările de carburanți nu

s-au făcut de către societate, în regim en-gros, ci prin pompa stației, astfel

încât aceasta nu avea obligația utilizării facturilor fiscale speciale,

prevăzute de art. 26 alin. (2) și art. 32 pct. 1 din O.U.G. nr. 158/2001,

aprobată, cu modificările prevăzute de Legea nr. 523/2002, privind regimul

accizelor. Ca atare, s-a apreciat că, reținerea în sarcina contestatoarei, a

contravenției prevăzută de art. 56 alin. (2) lit. m) din O.U.G. nr. 158/2001,

apare ca nelegală.

Hotărârea instanței de fond

a fost modificată prin decizia nr. 364 din 23 mai 2003 a Tribunalului Tulcea,

care, admițând recursul Gărzii Financiare Centrale, a casat sentința atacată,

în totalitate și a respins contestația, ca nefondată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că petenta a comercializat

cantități mari de motorină, specifice operațiunilor în regim en-gros, care

exclud vânzarea prin pompe, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 32 alin.

(1) din O.U.G. nr. 158/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 523/2002, în

sensul întocmirii facturilor fiscale cu regim special.

Împotriva acestei decizii a

formulat recurs în anulare, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, arătând că hotărârea a fost pronunțată cu

încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond, decizia fiind și vădit netemeinică.

S-a precizat că au fost

încălcate dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 523/2002 și ale art. 56 alin.

(2) din O.U.G. nr. 158/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 523/2002,

privind regimul accizelor.

În cuprinsul recursului în

anulare s-a arătat în esență că nu a fost săvârșită contravenția prevăzută de art.

56 alin. (2) lit. m) din O.U.G. nr. 158/2001, deoarece vânzările nu s-au făcut

en-gros și nu erau necesare facturi fiscale speciale, impuse de Legea nr. 523/2002.

Verificând cauza, în funcție

de motivarea recursului în anulare, Curtea constată că acesta este fondat.

Din probele administrate în

cauză, rezultă că la data de 30 octombrie 2002, comisarii Gărzii Financiare

Centrale au verificat activitatea comercială a SC S. SRL, reținând că, în

perioada 16 august 2002 - 29 octombrie 2002, aceasta a comercializat carburanți

auto, în regim en-gros, către diverși agenți economici, fără a utiliza

facturile fiscale speciale, impuse de O.U.G. nr. 158/2001, privind regimul

accizelor. În acest sens, organele de control au stabilit că societatea

menționată a efectuat vânzări de carburanți, fără facturi fiscale speciale, în

valoare totală de 405.192.179 lei, motiv pentru care i-a aplicat 1,5 miliarde lei

amendă și a dispus confiscarea sumei, anterior menționată.

Din cuprinsul notei de

constatare, care a stat la baza emiterii procesului-verbal supus controlului de

legalitate, rezultă, „seria, numărul facturii fiscale, societatea pentru care a

fost emisă, cantitatea de combustibil și valoarea”, iar din declarațiile

reprezentanților societăților, menționate în această notă, reiese că, „nu au

achiziționat în regim en-gros, ci cu amănuntul”. Aceeași stare de fapt, este

confirmată și de depozițiile martorilor audiați, care au menționat că „livrarea

de combustibil s-a făcut numai prin pompele de alimentare, nu și direct din

cisterne sau bazine, în alte cisterne”. În raport cu aceste aspecte, argumentul

organului de control, însușit de către instanța de recurs, conform căruia

„vânzarea unor cantități mari de carburanți, către diverși beneficiari, ar

reprezenta, în sine, o operațiune en-gros, pentru care se impunea a fi

întocmite facturi fiscale speciale, conform prevederilor Legii nr. 523/2002,

este eronat.

Conform fișelor de magazie,

emise către beneficiari, livrările de combustibil - motorină sau benzină, se

făceau în cantități cuprinse între 400 și 800 litri, indicându-se numărul mașinii, societatea căreia îi aparținea și șoferul care se prezenta

la pompa de benzină, pentru alimentare. Aceste date confirmă că mașinile

alimentate aveau capacitate mare, deoarece erau rabe, dafuri și își alimentau

rezervoarele chiar și cu 800 litri combustibil. Din aceleași documente, din

declarațiile casierei și vânzătorului de la stația P., aparținând

contestatoarei, reiese că în cursul unei zile veneau mai multe mașini ale

aceleiași firme, pentru a alimenta, iar ulterior, pe baza acestor evidențe se

întocmea factura fiscală, pe care beneficiarul o achita cu filă CEC sau ordin

de plată. Prin urmare, chiar dacă mașinile alimentate aveau capacitate mare,

această împrejurare nu se încadrează în sistemul de livrare en-gros, cum greșit

au reținut organele de control. Probatoriul administrat a dovedit, așa cum am

învederat, că livrarea de combustibil s-a făcut, numai din pompele stației, în

rezervoarele autovehiculelor, aparținând societăților, pe care organele de

control le-a menționat în nota de constatare, ca fiind beneficiare ale acestei

mărfi, și nu din cisterne sau bazine, în alte cisterne, pentru a concluziona că

s-a realizat o vânzare en-gros. În sprijinul acestor argumente vine și faptul

că, totalul cantităților de combustibil din fișele de magazie, livrate în

cursul unei luni, corespunde cantității facturate, ceea ce demonstrează că nu

s-a vândut în sistem en-gros, ci se emitea o factură societății beneficiare, în

care erau consemnate cantitățile de combustibil, cu care fuseseră alimentate

autovehiculele sale, precum și suma de achitat.

Așadar, societatea

comercială nu a comercializat combustibil auto în sistem en-gros,

comercializarea combustibilului făcându-se cu amănuntul și nu a săvârșit

contravenția prevăzută de dispozițiile art. 56 alin. (2) lit. m) din O.U.G. nr.

158/2001, neavând obligația de a utiliza facturi fiscale speciale în cazul

comercializării cu amănuntul.

Pentru considerentele expuse,

recursul în anulare va fi admis. Decizia nr. 364/2003 a Tribunalului Tulcea va

fi casată în partea referitoare la admiterea recursului Gărzii Financiare -

Comisariatul General, împotriva sentinței civile nr. 78/2003 a Judecătoriei

Măcin. Acest recurs va fi respins și celelalte dispoziții ale deciziei vor fi

menținute, deoarece în mod corect a fost respins recursul reclamantului, ca

fiind lipsit de interes. Pe cale de consecință, sentința civilă nr. 78/2003 a

Judecătoriei Măcin va fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare

declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 364 din 23 mai 2003 a Tribunalului

Tulcea.

Casează decizia atacată și

respinge recursul declarat de Garda Financiară - Comisariatul General,

împotriva sentinței nr. 78/2003 a Judecătoriei Măcin.

Menține celelalte dispoziții

ale deciziei, precum și sentința atacată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 octombrie 2004.