ÎCCJ, decizie (scj.ro #85076)

Hidrocarburi. Rambursarea accizelor.

Hidrocarburi folosite în scop industrial și hidrocarburi folosite pentru consum

propriu altul decât cel utilizat în scop tehnologic. Diferență de regim fiscal.

Includerea accizelor în preț. Lipsa producerii vreunei vătămări. Consecințe

asupra dreptului la acțiune în fața instanței de contencios.

O.U.G. nr. 158/2001

HG. nr. 163/2002

Codul de procedură

fiscală, art. 175 alin. (1)

Legea nr. 554/2004,

art. 1 alin. (1)

Cuprins pe materii: Drept financiar și fiscal

Indice alfabetic: Accize. Rambursare.

Drept vătămat.

Hidrocarburi.

Potrivit art.27 alin. (11)

din O.U.G. nr.158/2001, privind regimul accizelor, „agenții economici plătitori

datorează la bugetul de stat accize ... pentru cantitățile de uleiuri minerale

folosite pentru consumul propriu, altul decât cel utilizat în scop tehnologic

pentru realizarea altor produse, în limita normelor de consum admise”, iar

potrivit art. 28 lit. j) sunt scutite de la plata accizelor „produsele

achiziționate direct de la producători sau importatori, pe bază de contracte

ori direct din operațiuni de import, de către agenții economici, pentru

utilizarea în scop industrial”. Rezultă astfel, că legiuitorul a înțeles să

condiționeze facilitatea fiscală în ce privește uleiurile minerale, din

categoria cărora fac parte și hidrocarburile, de finalitatea utilizării

acestora, opunând categoriei celor folosite „în scop industrial” și „în scop

tehnologic” pe cele folosite „pentru consumul propriu”.

Or, așa cum rezultă

din actele și lucrările dosarului, hidrocarburile în cauză nu se regăsesc în

produsele finite, aceste hidrocarburi reprezentând doar un consum propriu al

sucursalelor intimatei-reclamante, altul decât cel utilizat în scop tehnologic,

în scop industrial. Mai mult, în cauză rezultă că sucursalele intimatei

reclamante au inclus accizele în preț, iar acestea au fost recuperate de la

clienți, prin vânzarea produselor finite, astfel că nu a fost înregistrată

nicio pagubă și, pe cale de consecință, nicio lezare a drepturilor și

intereselor legitime ale intimatei–reclamante. Or, în conformitate cu

prevederile art. 175 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, republicat, și

respectiv, art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004, numai cel care este vătămat în drepturile sau interesele sale

legitime printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia are dreptul

la calea administrativă de atac la organul fiscal competent și, respectiv la

acțiune în fața instanței de contencios administrativ.

Î.C.C.J.,

Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia nr. 2070 din 1 iunie 2006

Notă: O.U.G. nr. 158/2001 a fost abrogată de

Codul fiscal, adoptat prin Legea nr. 571/2003, publicată în M.Of. nr. 927 din

23/12/2003

Reclamanta S.N.S.S. SA București a solicitat în contradictoriu cu pârâtele

Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare

a Marilor Contribuabili, anularea punctului 3 din Decizia nr.403 din 30.12.2004

emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală și a punctului 8 din

procesul-verbal de control nr.4723 din 9.06.2004 întocmit de Direcția Generală

de Administrare a Marilor Contribuabili și obligarea pârâtelor la restituirea

accizelor în cuantum de 5 miliarde ROL

Reclamanta a arătat că organele fiscale i-au refuzat rambursarea sumei

solicitate cu titlu de accize, motivând că nu beneficiază de restituire în

condițiile în care cuantumul acestora a fost cuprins în costul de producție al

produselor și au fost recuperate prin prețul de vânzare.

A mai arătat reclamanta că perioada supusă verificării a fost cuprinsă între

1.03.2002 și 30.09.2003, iar cererea de rambursare a sumei totale de 5 miliarde

ROL s-a făcut în baza dispozițiilor art.28 lit.g) și j) din O.U.G. nr.158/2001

cu modificările și completările ulterioare și H.G. nr.163/2002 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.158/2001.

S-a menționat în acțiune că S.N.S.S. SA a făcut dovada îndeplinirii condițiilor

prevăzute de art.16 alin.3 din H.G. nr.163/ 2002 cu privire la documentele

justificative pe care organul fiscal trebuie să le aibă în vedere cu ocazia

analizării cererilor de restituire a accizelor.

Reclamanta a susținut că nu i se poate nega dreptul de a beneficia de

restituirea accizelor aferente materiilor prime folosite în scop industrial, cu

atât mai mult cu cât legislația fiscală nu interzice aceasta în situația în

care contribuabilul, din eroare, a înregistrat suma pe cheltuiala deductibilă

și a recuperat-o din prețul de cost al produsului finit.

Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea, a anulat în parte decizia nr.403 din 30.12.2004 emisă de

Agenția Națională de Administrare Fiscală (pct.3) și procesul-verbal de control

nr.4723 din 9.06.2004 încheiat de Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili (pct.8), a constatat dreptul reclamantei de a beneficia de

rambursarea sumei de 4.324.504.095 ROL cu titlu de accize, conform raportului

de expertiză și a obligat pârâții la cheltuieli de judecată către reclamantă.

Instanța a reținut,  că pentru perioada supusă controlului, respectiv

1.03.2002 – 30.09.2003, reclamanta îndeplinea condițiile legale prevăzute de

art.28 lit.j) din O.U.G. nr.158/2001 aprobată prin Legea nr.523/2001 și că

beneficiază de scutire de la plata accizelor.

În consecință, instanța a reținut că acțiunea reclamantei este întemeiată

pentru suma de 4.324.504.905 lei, stabilită prin expertiza efectuată în cauză.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Agenția Națională de

Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili, care au arătat că instanța de fond a interpretat în mod eronat

prevederile art.28 lit.j) din O.U.G. nr.158/2001, considerând greșit că

produsul accizabil – motorina – ar fi fost folosit în scop industrial de către

reclamantă și că  instanța de fond nu a dat nici o semnificație juridică

împrejurării că reclamanta nu a evidențiat accizele în contul „alte impozite,

taxe și vărsăminte asimilate”, ci în contul „cheltuieli”, ceea ce a condus la

recuperarea contravalorii lor de la clienți, prin vânzarea produselor finite,

astfel că aceasta nu a înregistrat nici o vătămare.

Recursurile sunt întemeiate.

Instanța de fond, admițând în parte acțiunea, a reținut că cererea

intimatei-reclamante îndeplinește condițiile art.28 lit.j) din O.U.G.

nr.158/2001, așa cum a fost aprobată prin Legea nr.523/ 2002, precum și

condițiile prevăzute la art.16 alin.(3) din Normele metodologice de aplicare a

O.U.G. nr.158/2001, aprobate prin H.G. nr.163/2002.

Într-adevăr, potrivit acestor prevederi legale, sunt scutite de la plata

accizelor hidrocarburile ciclice achiziționate direct de la producători, pe

bază de contracte, de către agenții economici, pentru utilizarea în scop

industrial.

În cauză, este necontestat că, în perioada supusă controlului, sucursalele

intimatei-reclamante au folosit în activitatea desfășurată diferite cantități

de motorină, combustibil tip M și combustibil calor extra 1, pentru care s-a

cerut rambursarea accizelor în sumă totală de 5 miliarde ROL.

De asemenea, este necontestat că aceste hidrocarburi au fost folosite de către

sucursale, fie drept combustibil pentru centralele de producere a agentului

termic și apă caldă pentru populație, fie drept carburanți pentru utilaje, ori

pentru extracția sării.

Organele fiscale au susținut că cererea de rambursare a accizelor nu

îndeplinește condițiile legale, hidrocarburile respective nefiind folosite în

scop industrial, deoarece nu se regăsesc în componența produselor finite, ci au

fost folosite în activitatea desfășurată de către sucursale, potrivit

obiectului lor de activitate.

Instanța de fond a reținut, însă, că cererea formulată de către agentul

economic îndeplinește condițiile legale, în acest sens fiind și opinia

expertului contabil care a ajuns la concluzia că reclamanta are dreptul la

rambursarea sumei de 4.324.504.095 ROL.

Curtea de apel nu s-a referit, în motivarea hotărârii, la împrejurarea invocată

de către organele fiscale, necontestată de reclamantă, că valoarea accizelor a

fost inclusă în preț și a fost recuperată de la clienți prin vânzarea

produselor finite.

Concluzia instanței de fond, că cererea de rambursare a accizelor îndeplinește

cerințele art.28 lit.j) din O.U.G. nr.158/ 2001, este lipsită de temei legal.

Astfel, instanța de recurs reține că soluționarea cauzei de față depinde de

răspunsul care se dă la întrebarea dacă hidrocarburile respective au fost

folosite sau nu în scop industrial, așa cum cer prevederile art.28 lit.j) din

O.U.G. nr.158/2001.

Din conținutul reglementărilor O.U.G. nr.158/2001 rezultă că legiuitorul a

folosit, în ceea ce privește uleiurile minerale (din care fac parte și

hidrocarburile, potrivit anexei 1 pct.C), două sintagme similare: „în scop

industrial” și „în scop tehnologic”, în opoziție cu sintagma „consum propriu”.

Astfel, potrivit art.28 lit.j), sunt scutite de la plata accizelor,

hidrocarburile ciclice achiziționate direct de la producători, pe bază de

contracte, de către agenții economici, pentru utilizarea în scop industrial.

Pe de altă parte, potrivit art.27 alin.(11), agenții economici plătitori

datorează la bugetul de stat accize și pentru cantitățile de uleiuri minerale

folosite pentru consumul propriu, altul decât cel utilizat în scop tehnologic

pentru realizarea altor produse, în limita normelor de consum admise.

Or, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, hidrocarburile în cauză

nu se regăsesc în produsele finite obținute, aceste hidrocarburi reprezentând

doar un consum propriu al sucursalelor intimatei-reclamante, altul decât cel

utilizat în scop tehnologic, în scop industrial.

Astfel fiind, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile art.28 lit.j) din O.U.G.

nr.158/2001, ci sunt aplicabile prevederile art.27 alin.(1) din aceeași

ordonanță de urgență.

În ceea ce privește dispozițiile art.16 alin.(3) din Normele metodologice

aprobate prin H.G. nr.163/2002, rezultă că este vorba de condiții de formă

(documentele justificative care trebuie anexate la cererea de rambursare), care

trebuie îndeplinite cumulativ cu condiția de fond prezentată și analizată mai

sus.

Totodată, în cauză, rezultă că sucursalele intimatei-reclamante au inclus

accizele în preț, iar acestea au fost recuperate de la clienți, prin vânzarea

produselor finite, astfel că nu a fost înregistrată nici o pagubă și, pe cale

de consecință, nici o lezare a drepturilor și intereselor legitime ale

intimatei-reclamante.

Or, din prevederile art.175 alin.(1) din Codul de procedură fiscală și,

respectiv, art.1 alin.(1) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ,

numai cel care este vătămat în drepturile sale ori interesele legitime

printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia are dreptul la calea

administrativă de atac la organul fiscal competent și, respectiv, la acțiune în

fața instanței de contencios administrativ.

În ceea ce privește expertiza contabilă, rezultă că expertul   și-a

depășit domeniul său de competență, făcând aprecieri și ajungând la concluzia

că agentul economic are dreptul la rambursarea accizelor solicitate, deși doar

instanța de judecată este abilitată de lege să realizeze activitatea de

jurisdicție, să „spună dreptul” în cauza cu care a fost învestită.

Astfel fiind, concluziile expertului contabil trebuiau înlăturate, soluționarea

cauzei depinzând de interpretarea actelor normative incidente, așa cum s-a

arătat mai sus, iar nu de interpretarea unor operațiuni, evidențe, etc.,

contabile.

În concluzie, recursurile au fost admise, sentința atacată casată, iar acțiunea

respinsă.