ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2070/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 26

ianuarie 2005, reclamanta S.N.S. S. SA București a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de

Administrare a Marilor Contribuabili, anularea pct. 3 din decizia nr. 403 din

30 decembrie 2004, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală și a pct.

8 din procesul-verbal de control nr. 4723 din 9 iunie 2004, întocmit de

Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și obligarea

pârâtelor la restituirea accizelor, în cuantum de 4.831.081.553 lei.

Reclamanta a arătat că organele

fiscale i-au refuzat rambursarea sumei solicitate cu titlu de accize, motivând

că nu beneficiază de restituire, în condițiile în care cuantumul acestora a

fost cuprins în costul de producție al produselor și au fost recuperate prin

prețul de vânzare.

A mai arătat reclamanta că perioada

supusă verificării a fost cuprinsă între 1 martie 2002 și 30 septembrie 2003,

iar cererea de rambursare a sumei totale de 4.831.081.553 lei, s-a făcut în

baza dispozițiilor art. 28 lit. g) și j) din O.U.G. nr. 158/2001, cu

modificările și completările ulterioare și H.G. nr. 163/2002, pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 158/2001.

S-a menționat în acțiune că S. SA a

făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 16 alin. (3) din H.G. nr.

163/2002, cu privire la documentele justificative pe care organul fiscal

trebuie să le aibă în vedere cu ocazia analizării cererilor de restituire a accizelor.

De asemenea, reclamanta a susținut

că nu i se poate nega dreptul de a beneficia de restituirea accizelor aferente

materiilor prime folosite în scop industrial, cu atât mai mult, cu cât

legislația fiscală nu interzice aceasta, în situația în care contribuabilul,

din eroare, a înregistrat suma, pe cheltuiala deductibilă și a recuperat-o din

prețul de cost al produsului finit.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1568 din

29 septembrie 2005, a admis acțiunea, a anulat în parte decizia nr. 403 din 30

decembrie 2004, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală (pct. 3) și

procesul-verbal de control nr. 4723 din 9 iunie 2004, încheiat de Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (pct. 8), a constatat dreptul

reclamantei de a beneficia de rambursarea sumei de 4.324.504.095 ROL, cu titlu

de accize, conform raportului de expertiză și a obligat pârâții, la cheltuieli

de judecată către reclamantă.

Instanța a reținut, în esență, că

pentru perioada supusă controlului, respectiv 1 martie 2002 - 30 septembrie 2003,

reclamanta îndeplinea condițiile legale prevăzute de art. 28 lit. j) din O.U.G.

nr. 158/2001, aprobată prin Legea nr. 523/2001 și că beneficiază de scutire de

la plata accizelor.

În consecință, instanța a reținut că

acțiunea reclamantei este întemeiată, pentru suma de 4.324.504.905 lei,

stabilită prin expertiza efectuată în cauză.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs, pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili care au invocat prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și au susținut, în esență, următoarele critici:

- instanța de fond a interpretat în

mod eronat prevederile art. 28 lit. j) din O.U.G. nr. 158/2001, considerând

greșit că produsul accizabil - motorina, ar fi fost folosit în scop industrial

de către reclamantă;

- instanța de fond nu a dat nici o

semnificație juridică împrejurării că reclamanta nu a evidențiat accizele în

contul „alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”, ci în contul

„cheltuieli”, ceea ce a condus la recuperarea contravalorii lor de la clienți,

prin vânzarea produselor finite, astfel că aceasta nu a înregistrat nici o

vătămare.

Recursurile sunt întemeiate.

Prin pct. 3 din decizia nr. 403 din

30 decembrie 2004, Agenția Națională de Administrare Fiscală a respins

contestația formulată de S.N.S. S. SA București împotriva pct. 8 din

procesul-verbal de control nr. 4723 din 9 iunie 2004, încheiat de Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în ceea ce privește cererea

de rambursare a accizelor pentru motorina folosită în perioada 1 martie 2002 - 30

septembrie 2003, de către sucursalele sale, în sumă totală de 4.831.081.553

ROL.

Instanța de fond, admițând în parte

acțiunea, a reținut că cererea intimatei-reclamante îndeplinește condițiile art.

28 lit. j) din O.U.G. nr. 158/2001, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 523/2002,

precum și condițiile prevăzute la art. 16 alin. (3) din Normele metodologice de

aplicare a O.U.G. nr. 158/2001, aprobate prin H.G. nr. 163/2002.

Într-adevăr, potrivit acestor

prevederi legale, sunt scutite de la plata accizelor, hidrocarburile ciclice

achiziționate direct de la producători, pe bază de contracte, de către agenții

economici, pentru utilizarea în scop industrial.

În cauză, este necontestat că, în

perioada supusă controlului, sucursalele intimatei-reclamante au folosit în

activitatea desfășurată, diferite cantități de motorină, combustibil tip M și

combustibil calor extra 1, pentru care s-a cerut rambursarea accizelor în sumă

totală de 4.831.081.553 ROL.

De asemenea, este necontestat că

aceste hidrocarburi au fost folosite de către sucursale, fie drept combustibil

pentru centralele de producere a agentului termic și apă caldă pentru populație

(sucursala Slănic și sucursala Târgu Ocna), fie drept carburanți pentru utilaje

(sucursala Târgu Ocna), ori pentru extracția sării (sucursala Slănic, sucursala

Târgu Ocna).

Organele fiscale au susținut că

cererea de rambursare a accizelor nu îndeplinește condițiile legale,

hidrocarburile respective nefiind folosite în scop industrial, deoarece nu se

regăsesc în componența produselor finite, ci au fost folosite în activitatea

desfășurată de către sucursale, potrivit obiectului lor de activitate.

Instanța de fond a reținut, însă, că

cererea formulată de către agentul economic îndeplinește condițiile legale, în

acest sens fiind și opinia expertului contabil care a ajuns la concluzia că

reclamanta are dreptul la rambursarea sumei de 4.324.504.095 ROL.

Curtea de apel nu s-a referit, în

motivarea hotărârii, la împrejurarea invocată de către organele fiscale,

necontestată de reclamantă, că valoarea accizelor a fost inclusă în preț și a

fost recuperată de la clienți, prin vânzarea produselor finite.

Concluzia instanței de fond, că

cererea de rambursare a accizelor îndeplinește cerințele art. 28 lit. j) din

O.U.G. nr. 158/ 2001, este lipsită de temei legal.

Astfel, instanța de recurs reține că

soluționarea cauzei de față depinde de răspunsul care se dă la întrebarea dacă

hidrocarburile respective au fost folosite sau nu în scop industrial, așa cum

cer prevederile art. 28 lit. j) din O.U.G. nr. 158/2001.

Din conținutul reglementărilor

O.U.G. nr. 158/2001 rezultă că legiuitorul a folosit, în ceea ce privește

uleiurile minerale (din care fac parte și hidrocarburile, potrivit Anexei nr. 1

pct. C), două sintagme similare: „în scop industrial” și „în scop tehnologic”,

în opoziție cu sintagma „consum propriu”.

Astfel, potrivit art. 28 lit. j),

sunt scutite de la plata accizelor, hidrocarburile ciclice achiziționate direct

de la producători, pe bază de contracte, de către agenții economici, pentru

utilizarea în scop industrial.

Pe de altă parte, potrivit art. 27 alin.

(11), agenții economici plătitori datorează la bugetul de stat, accize și

pentru cantitățile de uleiuri minerale folosite pentru consumul propriu, altul

decât cel utilizat în scop tehnologic pentru realizarea altor produse, în

limita normelor de consum admise.

Or, așa cum rezultă din actele și

lucrările dosarului, hidrocarburile în cauză nu se regăsesc în produsele finite

obținute, aceste hidrocarburi reprezentând doar un consum propriu al

sucursalelor intimatei-reclamante, altul decât cel utilizat în scop tehnologic,

în scop industrial.

Astfel fiind, în cauză, nu sunt

îndeplinite condițiile art. 28 lit. j) din O.U.G. nr. 158/2001, ci sunt

aplicabile prevederile art. 27 alin. (1) din aceeași ordonanță de urgență.

În ceea ce privește dispozițiile art.

16 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 163/2002, rezultă

că este vorba de condiții de formă (documentele justificative care trebuie

anexate la cererea de rambursare), care trebuie îndeplinite cumulativ cu condiția

de fond prezentată și analizată mai sus.

Totodată, în cauză, rezultă că

sucursalele intimatei-reclamante au inclus accizele în preț, iar acestea au

fost recuperate de la clienți, prin vânzarea produselor finite, astfel că nu a

fost înregistrată nici o pagubă și, pe cale de consecință, nici o lezare a

drepturilor și intereselor legitime ale intimatei-reclamante.

Or, din prevederile art. 175 alin. (1)

C. proc. fisc. și, respectiv, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a

contenciosului administrativ, numai cel care este vătămat în drepturile sale

ori interesele legitime printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa

acestuia, are dreptul la calea administrativă de atac la organul fiscal

competent și, respectiv, la acțiune în fața instanței de contencios

administrativ.

În ceea ce privește expertiza

contabilă, rezultă că expertul și-a depășit domeniul său de competență, făcând

aprecieri și ajungând la concluzia că agentul economic are dreptul la

rambursarea accizelor solicitate, deși doar instanța de judecată este abilitată

de lege să realizeze activitatea de jurisdicție, să „spună dreptul” în cauza cu

care a fost învestită.

Astfel fiind, concluziile expertului

contabil trebuiau înlăturate, soluționarea cauzei depinzând de interpretarea

actelor normative incidente, așa cum s-a arătat mai sus, iar nu de

interpretarea unor operațiuni, evidențe, etc., contabile.

În concluzie, recursurile vor fi

admise, sentința atacată va fi casată și acțiunea va fi respinsă, actele

administrative fiscale atacate fiind legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de

Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței civile nr. 1568 din 29

septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, în

fond, respinge acțiunea formulată de S.N.S. S. SA, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 iunie 2006.