ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 767/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

12 mai 2004, reclamanta SC L.P. SRL a chemat în judecată Ministerul Finanțelor

Publice - Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importatorilor

de produse accizabile supuse marcării și Direcția Generală a Finanțelor Publice

Satu Mare, solicitând anularea deciziei nr. 032 din 29 aprilie 2004, prin care

s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal și închiderea

activității societății, până la plata sumelor restante reprezentând accize.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că decizia este nelegală, întrucât pentru suma de 1.009.214.060 lei,

reprezentând accize datorate, a solicitat compensarea cu T.V.A. de rambursat de

la bugetul de stat, pârâtul refuzând să procedeze la compensare, deși a fost și

obligat să soluționeze cererea societății, pentru rambursare, prin sentința

civilă nr. 1 din 13 ianuarie 2006, a Tribunalului Satu Mare.

Printr-o altă acțiune, introdusă la

17 august 2004, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 058 din 28 iulie

2004, prin care pârâtul a dispus revocarea aceleiași autorizații de antrepozit

fiscal, reținându-se faptul că societatea nu avea reconstituită garanția

financiară prevăzută de lege.

Prin încheierea din 18 octombrie

2004, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ,

a dispus conexarea acelor cauze.

Aceeași instanță, prin sentința nr.

473 din 8 noiembrie 2004, a admis acțiunea și a dispus anularea deciziilor nr.

032 din 29 aprilie 2004 și nr. 058 din 28 iulie 2004.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că, în vederea stingerii creanței sale fiscale, constând în

accize aferente lunii decembrie 2003, în valoare de 1.009.214.060 lei,

reclamanta a solicitat compensarea acestei datorii, cu T.V.A. de rambursat în

sumă de 732.027.632 lei și, respectiv, cu 297.678.805 lei, pentru care

societatea a cerut restituirea accizelor aferente combustibilului folosit în

scop tehnologic.

Organele fiscale au tergiversat în

mod nejustificat soluționarea acestor cereri de rambursare, procedând în

schimb, neîntemeiat, la revocarea autorizației de antrepozit fiscal a

reclamantei.

În timp ce prin prima decizie de

revocare s-a reținut ca temei neplata accizelor datorate bugetului de stat, în

cea de-a doua, revocarea autorizației s-a dispus pentru neconstituirea

garanției financiare. Instanța a constatat referitor la decizia emisă la 28

iulie 2004, lipsa obiectului, întrucât actul administrativ-autorizația de

antrepozit fiscal, fusese deja desființat prin prima decizie.

Împotriva sentinței au declarat

recurs, Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice

Satu

m

are, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, recurenții au învederat că

instanța a reținut în mod eronat că organele fiscale nu au soluționat cererile

societății privind stingerea creanței fiscale, cu sumele de rambursat sau de

restituit.

În realitate, cererile au fost

soluționate, organele financiare procedând la efectuarea controlului fiscal

pentru a stabili suma pentru care societatea are drept la rambursare.

Astfel, prin nota de constatare nr.

1418 din 25 februarie 2004, organul de control nu a aprobat rambursarea T.V.A.

în valoare de 732.027.637 lei, reținând că provine dintr-o sumă de rambursat

pentru care fusese depusă cerere de restituire la 25 aprilie 2003, societatea

reportând această sumă în deconturile lunilor următoare.

Având în vedere cererea de

compensare cu accize aferente lunii decembrie 2003, societatea ar fi trebuit să

achite la scadență, în 26 ianuarie 2004, suma de 277.186.423 lei, reprezentând

diferența dintre suma de rambursat și totalul accizelor datorate, ceea ce nu a

făcut.

Referitor la cererea societății de

stingere a accizelor restante aferente lunii decembrie 2003, prin executarea

garanției, pârâții au arătat că au procedat la compensarea altor obligații

reprezentând accize restante la bugetul statului, întrucât prin sentința civilă

nr. 264/2004, sumele datorate pentru decembrie 2003 au fost suspendate la

plată, astfel încât reclamanta avea accize neachitate cu depășirea scadenței,

de 277.186.423 lei.

Cu privire la cea de-a doua decizie

prin care s-a dispus revocarea autorizației, pârâții au menționat că reclamanta

și-a constituit o garanție la 16 aprilie 2004, pentru ca la data de 7 mai 2004

să solicite executarea garanției, împrejurare în raport cu care se impunea

măsura dispusă.

Prin întâmpinare, reclamanta a

invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a

Finanțelor Publice Satu Mare, în promovarea recursului, în raport cu faptul că

actele atacate au fost emise de Ministerul Finanțelor Publice.

Societatea a arătat că prin

sentințele nr. 208/2004 și nr. 4/2005, Direcția Generală a Finanțelor Publice

Satu Mare a fost obligată la restituirea sumei de 297.678.805 lei, reprezentând

T.V.A. și accize de rambursat, astfel încât nu se justifică susținerea

recurenților că ar mai fi accize restante.

Referitor la constituirea garanției,

reclamanta a susținut că aceasta trebuie depusă numai dacă se consideră

necesar, ceea ce nu s-a dovedit în cauză, întrucât de la data executării

garanției, societatea nu a mai avut accize restante și, deci, nu avea obligația

reconstituirii garanției.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și

a se dispune casarea sentinței și respingerea acțiunii.

Astfel, Curtea reține că la data de

26 ianuarie 2004, reclamanta datora accize restante de 1.009.214.060 lei,

cererea de compensare cu T.V.A. de rambursat nefiind aprobată de organele

financiare.

Din actele dosarului rezultă că

solicitarea reclamantei, ca în contul accizelor restante să se țină cont de

faptul că are dreptul la rambursarea T.V.A., în sumă de 732.027.637 lei, a fost

inițial suspendată, datorită declanșării urmăririi penale și ulterior, respinsă

prin procesul-verbal de control nr. 5296 din 13 august 2004, al Direcției

Generale a Finanțelor Publice Satu Mare, contestația formulată de societate

fiind, de asemenea, respinsă prin decizia Ministerul Finanțelor Publice nr.

15711 din 30 decembrie 2005.

Oricum, diferența de 277.186.423 lei

dintre totalul accizelor datorate și suma solicitată a fi rambursată, ar fi

trebuit să fie achitată de reclamantă, la scadență, respectiv la 26 ianuarie

2004, ceea ce nu a făcut.

Cât privește cererile de compensare

a accizelor datorate, cu valoarea accizelor de rambursat aferente

combustibilului utilizat în procesul de producție, și aceste solicitări au fost

respinse de organele Direcției Generale a Finanțelor Publice Satu

m

are, prin deciziile nr. 7048 din 23

iulie 2004 și, respectiv, nr. 14693 din 8 octombrie 2004, acte contestate de

reclamantă și anulate ulterior de instanța de contencios administrativ, prin

sentințele menționate în întâmpinare.

Oricum, valoarea totală a accizelor

de rambursat era doar de 297.678.805 lei, inferioară sumei datorate cu titlu de

accize neachitate, astfel încât pârâtul a dispus revocarea autorizației de

antrepozit fiscal, în raport cu prevederile art. 244 din Legea nr. 571/2003,

privind Codul fiscal, potrivit cărora întârzierea la plată a accizelor cu mai

mult de 30 de zile de la termenul legal, atrage revocarea autorizației

antrepozitarului autorizat și închiderea activității până la plata sumelor

restante.

Din actele dosarului a rezultat și

faptul că reclamanta nu a reconstituit garanția prevăzută în Normele

metodologice de aplicare a Codului fiscal, după ce, la cererea societății s-a

trecut la executarea garanției în sumă de 193.290.368 lei.

Așadar, și sub acest aspect, măsura

revocării autorizației de antrepozit fiscal este justificată.

Cât privește susținerea reclamantei

privind lipsa calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor

Publice Satu Mare și, deci, lipsa calității de a declara recurs, Curtea va

constata că această apărare nu este întemeiată, cât timp instituția a fost

parte în proces și sentința s-a pronunțat și în contradictoriu cu ea.

În raport cu cele expuse mai sus,

Curtea admițând recursul, va casa sentința atacată și pe fond, va respinge

acțiunea, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Satu Mare, împotriva

sentinței civile nr. 473/CA-PI din 8 noiembrie 2004 a Curții de Apel Oradea,

secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond,

respinge acțiunea formulată de SC L.P. SRL Negrești Oaș.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 martie 2006.