ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 767/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 12 mai 2004, reclamanta SC L.P. SRL a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importatorilor de produse accizabile supuse marcării și Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare, solicitând anularea deciziei nr. 032 din 29 aprilie 2004, prin care s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal și închiderea activității societății, până la plata sumelor restante reprezentând accize. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că decizia este nelegală, întrucât pentru suma de 1.009.214.060 lei, reprezentând accize datorate, a solicitat compensarea cu T.V.A.

de rambursat de la bugetul de stat, pârâtul refuzând să procedeze la compensare, deși a fost și obligat să soluționeze cererea societății, pentru rambursare, prin sentința civilă nr. 1 din 13 ianuarie 2006, a Tribunalului Satu Mare. Printr-o altă acțiune, introdusă la 17 august 2004, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 058 din 28 iulie 2004, prin care pârâtul a dispus revocarea aceleiași autorizații de antrepozit fiscal, reținându-se faptul că societatea nu avea reconstituită garanția financiară prevăzută de lege. Prin încheierea din 18 octombrie 2004, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a dispus conexarea acelor cauze.

Aceeași instanță, prin sentința nr. 473 din 8 noiembrie 2004, a admis acțiunea și a dispus anularea deciziilor nr. 032 din 29 aprilie 2004 și nr. 058 din 28 iulie 2004. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în vederea stingerii creanței sale fiscale, constând în accize aferente lunii decembrie 2003, în valoare de 1.009.214.060 lei, reclamanta a solicitat compensarea acestei datorii, cu T.V.A. de rambursat în sumă de 732.027.632 lei și, respectiv, cu 297.678.805 lei, pentru care societatea a cerut restituirea accizelor aferente combustibilului folosit în scop tehnologic. Organele fiscale au tergiversat în mod nejustificat soluționarea acestor cereri de rambursare, procedând în schimb, neîntemeiat, la revocarea autorizației de antrepozit fiscal a reclamantei.

În timp ce prin prima decizie de revocare s-a reținut ca temei neplata accizelor datorate bugetului de stat, în cea de-a doua, revocarea autorizației s-a dispus pentru neconstituirea garanției financiare. Instanța a constatat referitor la decizia emisă la 28 iulie 2004, lipsa obiectului, întrucât actul administrativ-autorizația de antrepozit fiscal, fusese deja desființat prin prima decizie. Împotriva sentinței au declarat recurs, Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu m are, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, recurenții au învederat că instanța a reținut în mod eronat că organele fiscale nu au soluționat cererile societății privind stingerea creanței fiscale, cu sumele de rambursat sau de restituit.

În realitate, cererile au fost soluționate, organele financiare procedând la efectuarea controlului fiscal pentru a stabili suma pentru care societatea are drept la rambursare. Astfel, prin nota de constatare nr. 1418 din 25 februarie 2004, organul de control nu a aprobat rambursarea T.V.A. în valoare de 732.027.637 lei, reținând că provine dintr-o sumă de rambursat pentru care fusese depusă cerere de restituire la 25 aprilie 2003, societatea reportând această sumă în deconturile lunilor următoare. Având în vedere cererea de compensare cu accize aferente lunii decembrie 2003, societatea ar fi trebuit să achite la scadență, în 26 ianuarie 2004, suma de 277.186.423 lei, reprezentând diferența dintre suma de rambursat și totalul accizelor datorate, ceea ce nu a făcut.

Referitor la cererea societății de stingere a accizelor restante aferente lunii decembrie 2003, prin executarea garanției, pârâții au arătat că au procedat la compensarea altor obligații reprezentând accize restante la bugetul statului, întrucât prin sentința civilă nr. 264/2004, sumele datorate pentru decembrie 2003 au fost suspendate la plată, astfel încât reclamanta avea accize neachitate cu depășirea scadenței, de 277.186.423 lei. Cu privire la cea de-a doua decizie prin care s-a dispus revocarea autorizației, pârâții au menționat că reclamanta și-a constituit o garanție la 16 aprilie 2004, pentru ca la data de 7 mai 2004 să solicite executarea garanției, împrejurare în raport cu care se impunea măsura dispusă.

Prin întâmpinare, reclamanta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice Satu Mare, în promovarea recursului, în raport cu faptul că actele atacate au fost emise de Ministerul Finanțelor Publice. Societatea a arătat că prin sentințele nr. 208/2004 și nr. 4/2005, Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare a fost obligată la restituirea sumei de 297.678.805 lei, reprezentând T.V.A. și accize de rambursat, astfel încât nu se justifică susținerea recurenților că ar mai fi accize restante. Referitor la constituirea garanției, reclamanta a susținut că aceasta trebuie depusă numai dacă se consideră necesar, ceea ce nu s-a dovedit în cauză, întrucât de la data executării garanției, societatea nu a mai avut accize restante și, deci, nu avea obligația reconstituirii garanției.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și respingerea acțiunii. Astfel, Curtea reține că la data de 26 ianuarie 2004, reclamanta datora accize restante de 1.009.214.060 lei, cererea de compensare cu T.V.A. de rambursat nefiind aprobată de organele financiare.

Din actele dosarului rezultă că solicitarea reclamantei, ca în contul accizelor restante să se țină cont de faptul că are dreptul la rambursarea T.V.A., în sumă de 732.027.637 lei, a fost inițial suspendată, datorită declanșării urmăririi penale și ulterior, respinsă prin procesul-verbal de control nr. 5296 din 13 august 2004, al Direcției Generale a Finanțelor Publice Satu Mare, contestația formulată de societate fiind, de asemenea, respinsă prin decizia Ministerul Finanțelor Publice nr. 15711 din 30 decembrie 2005. Oricum, diferența de 277.186.423 lei dintre totalul accizelor datorate și suma solicitată a fi rambursată, ar fi trebuit să fie achitată de reclamantă, la scadență, respectiv la 26 ianuarie 2004, ceea ce nu a făcut.

Cât privește cererile de compensare a accizelor datorate, cu valoarea accizelor de rambursat aferente combustibilului utilizat în procesul de producție, și aceste solicitări au fost respinse de organele Direcției Generale a Finanțelor Publice Satu m are, prin deciziile nr. 7048 din 23 iulie 2004 și, respectiv, nr. 14693 din 8 octombrie 2004, acte contestate de reclamantă și anulate ulterior de instanța de contencios administrativ, prin sentințele menționate în întâmpinare. Oricum, valoarea totală a accizelor de rambursat era doar de 297.678.805 lei, inferioară sumei datorate cu titlu de accize neachitate, astfel încât pârâtul a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal, în raport cu prevederile art. 244 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, potrivit cărora întârzierea la plată a accizelor cu mai mult de 30 de zile de la termenul legal, atrage revocarea autorizației antrepozitarului autorizat și închiderea activității până la plata sumelor restante.

Din actele dosarului a rezultat și faptul că reclamanta nu a reconstituit garanția prevăzută în Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, după ce, la cererea societății s-a trecut la executarea garanției în sumă de 193.290.368 lei. Așadar, și sub acest aspect, măsura revocării autorizației de antrepozit fiscal este justificată. Cât privește susținerea reclamantei privind lipsa calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice Satu Mare și, deci, lipsa calității de a declara recurs, Curtea va constata că această apărare nu este întemeiată, cât timp instituția a fost parte în proces și sentința s-a pronunțat și în contradictoriu cu ea. În raport cu cele expuse mai sus, Curtea admițând recursul, va casa sentința atacată și pe fond, va respinge acțiunea, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Satu Mare, împotriva sentinței civile nr. 473/CA-PI din 8 noiembrie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de SC L.P. SRL Negrești Oaș. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2006.