ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 714/2007

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului

administrativ la 26 ianuarie 2005, reclamanta SN S.S. SA București a solicitat

în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.A.M.C. anularea punctului 3 din Decizia

nr. 403 din 30 decembrie 2004 emisă de A.N.A.F. și a pct. 8 din procesul - verbal

de control nr. 4723 din 09 iunie 2004 întocmit de D.G.A.M.C. și obligarea

pârâtelor la restituirea accizelor în cuantum de 4.831.081.553 lei.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1568 din

29 septembrie 2005, a admis acțiunea, a anulat în parte Decizia nr. 403 din 30

decembrie 2004 emisă de A.N.A.F. și procesul – verbal de control din 09 iunie

2004 încheiat de D.G.A.M.C., a constatat dreptul reclamantei de a beneficia de

rambursarea sumei de 4.324.504.095 ROL cu titlu de accize, conform raportului

de expertiză și a obligat pârâtele la cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs pârâtele A.N.A.F. și D.G.A.M.C.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2070

din 1 iunie 2006, a admis recursurile declarate, a casat sentința pronunțată de

Curtea de Apel București și, în fond, a respins acțiunea reclamantei SN S.S. SA

București, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța o asemenea

decizie, Instanța de Recurs a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 28 lit. j) din O.U.G. nr. 158/2001, fiind

aplicabile prevederile art. 27 alin. (1) din aceeași ordonanță de urgență, în

sensul că hidrocarburile ciclice achiziționate direct de la producători, pe

bază de contracte, nu au fost utilizate în scop industrial și nu se regăsesc în

produsele finite obținute.

Totodată, Instanța de Recurs

a mai reținut că nu s-a înregistrat nici o lezare a drepturilor și intereselor

legitime ale intimatei - reclamante, care să-i deschidă calea la acțiune în

fața Instanței de contencios administrativ.

Împotriva deciziei

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat contestație în

anulare intimata - reclamantă SN S.S. SA, la data de 16 august 2006.

Contestația în anulare

formulată se întemeiază pe dispozițiile art. 317 pct. 2 C. proc. civ. referitoare la pronunțarea unei hotărâri irevocabile, cu încălcarea dispozițiilor de

ordine publică referitoare la competență.

Contestatoarea arată că, în

materia contenciosului administrativ, normele de competență materială a Instanțelor

sunt reglementate prin Legea nr. 554/2004, susținând că în cauză obiectul

actului administrativ atacat se situează sub plafonul de 5 miliarde lei

prevăzut de art. 10 din Legea nr. 554/2004 și că, în consecință, competența de

a judeca cauza în primă Instanță ar fi aparținut Tribunalului București.

Contestația în anulare este

inadmisibilă.

Potrivit art. 317 alin. (1)

C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare,

pentru motivele arătate, incluzând pronunțarea hotărârii de judecători cu

încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă

aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

Raportat la această condiție

expresă de admisibilitate, reținând și dispozițiile alin. (2) al art. 317 C. proc. civ., este de menționat că poate fi primită o contestație în anulare pentru motivele sus

- menționate, (invocate și în cauza de față) și în situația în care aceste

motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar Instanța le-a respins

pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins

fără ca el să fi fost judecat în fond.

Examinând contestația de

față prin prisma temeiului legal invocat și raportat la actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte reține că aceasta nu întrunește nici una dintre

cerințele expres prevăzute de textele legale incidente pentru a fi admisibilă.

Astfel, cum în cauză a fost

exercitat și recursul, contestatoarea ar fi putut invoca necompetența materială

în cadrul acestei căi de atac.

Susținerile contestatoarei

privind lipsa sa de interes în a invoca în recurs o astfel de excepție

coroborat cu faptul că nici una dintre părți nu a sesizat pretinsa eroare de

procedură privind competența Instanței de Fond ceea ce însă nu împiedica Instanța

de Recurs să o invoce din oficiu, nu pot fi primite ca temei al contestației în

anulare de față, întrucât nici una din ipotezele strict prevăzute de art. 317

alin. (2) C. proc. civ. nu sunt aplicabile și nu se regăsesc în cauza de față.

Prima ipoteză are în vedere

situația în care pentru soluționarea de către Instanța de Recurs a criticii

privitoare la necompetență, nu sunt suficiente probele deja administrate în

cauză iar a doua ipoteză privește respingerea recursului fără a fi fost judecat

în fond.

Drept urmare, nefiind

îndeplinite cerințele legale prevăzute de art. 317 alin. (1) și alin. (2) C.

proc. civ., contestația în anularea de față va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de SN S.S. SA

București împotriva Deciziei nr. 2070 din 1 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

inadmisibilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 6 februarie 2007.