ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 714/2007

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ la 26 ianuarie 2005, reclamanta SN S.S. SA București a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.A.M.C. anularea punctului 3 din Decizia nr. 403 din 30 decembrie 2004 emisă de A.N.A.F. și a pct. 8 din procesul - verbal de control nr. 4723 din 09 iunie 2004 întocmit de D.G.A.M.C. și obligarea pârâtelor la restituirea accizelor în cuantum de 4.831.081.553 lei. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1568 din 29 septembrie 2005, a admis acțiunea, a anulat în parte Decizia nr. 403 din 30 decembrie 2004 emisă de A.N.A.F.

și procesul – verbal de control din 09 iunie 2004 încheiat de D.G.A.M.C., a constatat dreptul reclamantei de a beneficia de rambursarea sumei de 4.324.504.095 ROL cu titlu de accize, conform raportului de expertiză și a obligat pârâtele la cheltuieli de judecată către reclamantă. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele A.N.A.F. și D.G.A.M.C. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2070 din 1 iunie 2006, a admis recursurile declarate, a casat sentința pronunțată de Curtea de Apel București și, în fond, a respins acțiunea reclamantei SN S.S. SA București, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța o asemenea decizie, Instanța de Recurs a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 28 lit. j) din O.U.G.

nr. 158/2001, fiind aplicabile prevederile art. 27 alin. (1) din aceeași ordonanță de urgență, în sensul că hidrocarburile ciclice achiziționate direct de la producători, pe bază de contracte, nu au fost utilizate în scop industrial și nu se regăsesc în produsele finite obținute. Totodată, Instanța de Recurs a mai reținut că nu s-a înregistrat nici o lezare a drepturilor și intereselor legitime ale intimatei - reclamante, care să-i deschidă calea la acțiune în fața Instanței de contencios administrativ. Împotriva deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat contestație în anulare intimata - reclamantă SN S.S. SA, la data de 16 august 2006. Contestația în anulare formulată se întemeiază pe dispozițiile art. 317 pct. 2 C. proc.

civ. referitoare la pronunțarea unei hotărâri irevocabile, cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare la competență. Contestatoarea arată că, în materia contenciosului administrativ, normele de competență materială a Instanțelor sunt reglementate prin Legea nr. 554/2004, susținând că în cauză obiectul actului administrativ atacat se situează sub plafonul de 5 miliarde lei prevăzut de art. 10 din Legea nr. 554/2004 și că, în consecință, competența de a judeca cauza în primă Instanță ar fi aparținut Tribunalului București. Contestația în anulare este inadmisibilă. Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate, incluzând pronunțarea hotărârii de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

Raportat la această condiție expresă de admisibilitate, reținând și dispozițiile alin. (2) al art. 317 C. proc. civ., este de menționat că poate fi primită o contestație în anulare pentru motivele sus - menționate, (invocate și în cauza de față) și în situația în care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar Instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond. Examinând contestația de față prin prisma temeiului legal invocat și raportat la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că aceasta nu întrunește nici una dintre cerințele expres prevăzute de textele legale incidente pentru a fi admisibilă.

Astfel, cum în cauză a fost exercitat și recursul, contestatoarea ar fi putut invoca necompetența materială în cadrul acestei căi de atac. Susținerile contestatoarei privind lipsa sa de interes în a invoca în recurs o astfel de excepție coroborat cu faptul că nici una dintre părți nu a sesizat pretinsa eroare de procedură privind competența Instanței de Fond ceea ce însă nu împiedica Instanța de Recurs să o invoce din oficiu, nu pot fi primite ca temei al contestației în anulare de față, întrucât nici una din ipotezele strict prevăzute de art. 317 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt aplicabile și nu se regăsesc în cauza de față. Prima ipoteză are în vedere situația în care pentru soluționarea de către Instanța de Recurs a criticii privitoare la necompetență, nu sunt suficiente probele deja administrate în cauză iar a doua ipoteză privește respingerea recursului fără a fi fost judecat în fond.

Drept urmare, nefiind îndeplinite cerințele legale prevăzute de art. 317 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., contestația în anularea de față va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SN S.S. SA București împotriva Deciziei nr. 2070 din 1 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 februarie 2007.