ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1905/2017

Decizia nr. 1905/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.08.2014, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în temeiul dispozițiilor art. 218 alin. (2) C. proc.

fisc., coroborate cu dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a solicitat: 1. anularea deciziei nr. 75 din 25 martie 2014 prin care Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a respins recursul grațios al reclamantei înregistrat la autoritatea administrativă competentă sub nr. 907497 din 18 septembrie 2013, prin care a contestat decizia de admitere în parte a cererii de restituire a accizelor nr. 215 din 24 iulie 2013 emisă în baza procesului-verbal nr. 21591 din 23 iulie 2013, ambele emise de D.R.A.O.V.

București, comunicate societății la data de 24.07.2013 și înregistrate la serviciul registratură sub nr. 31194 din 24 iulie 2013 și nr. 31192 din 24 iulie 2013, soluție prin care organul administrativ a menținut decizia prin care a fost aprobată la restituire acciza în sumă de 1.590.137,00 lei și a respins la restituire acciza în sumă de 4.350.763,69 lei; 2. anularea parțială a deciziei nr. 215 din 24 iulie 2013 și a procesului-verbal nr. 21591 din 23 iulie 2013, ambele emise de D.R.A.O.V. București, cu consecința anulării dispoziției prin care acciza în sumă de 4.350.763,69 lei a fost respinsă la restituire; 3. admiterea cererii de restituire a accizei în sumă de 4.350.763,69 lei și, pe cale de consecință, obligarea pârâtelor să emită o decizie de admitere a cererii de restituire a accizei în sumă de 4.350.763,69 lei, compusă din: - 2.019.189,00 lei - acciza solicitată prin cererea nr. 1042826 din 24 octombrie 2011, soluționată de D.R.A.O.V.

București prin procesul-verbal nr. 4281 din 26 aprilie 2012; - 2.331.574,69 lei - acciza solicitată prin cererile nr. 972707 din 23 martie 2012 și nr. 982913 din 26 aprilie 2012, ce nu au fost verificate anterior. 4. obligarea pârâtelor la restituirea către reclamantă a accizei în sumă de 4.350.763,69 lei; 5. obligarea în solidar a pârâtelor la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauza. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 735 din 16.03.2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București (succesor al Autorității Naționale a Vămilor - Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale București), ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, care s-a apreciat prin raportul întocmit în cauză a se încadra în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Soluția pronunțată în recurs Motivele de fapt și de drept relevante Instanța de fond a respins acțiunea prin care s-a respins solicitarea reclamantei de restituire accize întrucât cererile adresate de reclamantă în acest sens au fost depuse peste data de 25 a lunii următoare celei pentru care se solicită restituirea, termen prevăzut de art. 111 și art. 43 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a C. fisc. Prin cererea de recurs s-a arătat că soluția instanței de fond contravine normelor europene în materie.

De la aderarea României la Comunitatea Europeana se aplica Tratatul de instituire a Comunității Europene, prin care statul Român a cedat din suveranitatea fiscala, trebuind să se alinieze la legislația comunitara. Curtea Europeană de Justiție are o jurisprudență extinsă în materie, de aplicabilitate imediată și obligatorie în toate statele membre. Pe cale de consecință, instanța de judecată avea obligația respectării normelor europene în materie, în condițiile în care aceste norme comunitare prevalează în concurs cu legislația națională. Art. 1 alin. (4) C. fisc. prevede că „dacă orice prevedere a prezentului cod contravine unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se aplică prevederea acelui tratat” - scopul fiind tocmai acela de a cenzura eventualul comportament excesiv ori arbitrar al administrației naționale în raport cu contribuabilul și de a uniformiza tratamentul fiscal în cadrul uniunii.

Atât organul fiscal cât și instanța de fond, prin sentința recurată, au făcut excesiv de oneros demersul de recuperare a accizei și au încălcat prevederile tratatului de aderare, negându-ne exercițiul unor drepturi elementare, precum rambursarea de accize. Soluția primei instanțe contravine jurisprudenței C.J.U.E. În lumina celor de mai sus, soluția fondului nu poate fi la adăpost de critică din moment ce prima instanță omite să observe că C.J.U.E. a statuat în mod expres că un stat membru nu poate condiționa aplicarea scutirii de accize (în cazul în care scutirea se acordă indirect, prin restituire de la bugetul de stat) de depunerea cererii de restituire într-o perioadă limitată la un număr de luni (patru luni în cauza C-163/09, respectiv 1 lună în cazul recurentei).

În analiza cererii trebuie pornit de la faptul că stabilirea unui termen, apreciat a fi unul de decădere, nu s-a făcut prin C. fisc. Acesta nu a prevăzut, în art. 206, un termen limită în care să fie imperativ a fi introdusă cererea de restituire accize, acest lucru realizându-se prin H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a C. fisc. Legislația europeană a prevăzut cu referire la acciza pe combustibil însă situația este similară întrucât „Directiva 2003/96/CE a Consiliului” (…) precum și principiul proporționalității trebuie interpretat în sensul că: „se opun unei reglementări naționale în temeiul căreia, în lipsa depunerii unei asemenea situații în termenul stabilit, produsului i se aplică (situația mai împovărătoare) chiar dacă s-a constatat că nu există nicio îndoială asupra destinației produsului”.

Această decizie face trimitere, prin analogie la Hotărârea din 27 septembrie 2007, Collée C-146/05, EU:C:2007; 549 pct. 29, care prevede că nu poate fi permis ca autoritatea fiscală a unui stat membru să refuze scutirea de o taxă (în speță TVA) a unei livrări de mărfuri ce a avut loc efectiv numai pentru motivul că dovada unei astfel de livrări nu a fost prezentată în timp util. Situațiile decise sunt similare celor din speța de față, cu referire la cererea restituirii accizei, cu atât mai mult cu cât reclamanta recurentă a afirmat, necontestat de către intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, existența unei practici anterioare a depunerii cererilor cu nerespectarea termenului prevăzut de H.G.

nr. 44/2004. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că nu se află în fața unui termen de decădere, astfel că decizia nr. 75 din 25 martie 2014 a A.N.A.F. -Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor se impune a fi analizată pe fondul acesteia. Cum acest lucru nu poate fi realizat pentru prima dată de către instanța de recurs fără a priva pârâta de un grad de jurisdicție se apreciază că acest lucru poate fi realizat doar prin trimiterea cauzei spre soluționare pe rolul instanței de fond. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Față de motivele ce preced, Înalta Curte apreciază recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc.

civ., hotărârea atacată va fi casată, trimițând cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea conform, dispozițiilor art. 497 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 735 din 16 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată. Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2017.