ÎCCJ, decizie (scj.ro #133985)

Cerere de restituire a accizei aferente produselor energetice. Condiții de admitere

Codul fiscal, art. 206

60

alin. (1) lit. d)

D

in reglementarea dată de art. 206

60

alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, care prevede că sunt scutite de la plata accizelor produsele energetice și energia electrică utilizate pentru producția combinată de energie electrică și energie termică, precum și de pct. 113.2 din Normele metodologice de aplicare a art. 206

60

din Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, care stabilește procedura de restituire a accizelor, reiese cu claritate faptul că legiuitorul a avut în vedere - pentru restituirea  accizei - ca plata acesteia să fi fost făcută la buget de către destinatarul înregistrat, importatorul sau operatorul economic care solicită restituirea.

Astfel fiind, faptul că operatorul economic care a solicitat restituirea nu a fost și cel care a plătit acciza – acesta  fiind doar un intermediar între societatea care a achiziționat produsul accizabil din antrepozitul fiscal (și care a și achitat acciza) și utilizatorul final al acestui produs – îl descalifică pe acesta din calitatea de

parte a raportului juridic fiscal stabilit de lege între stat și

contribuabilul desemnat ca titular al cererii de restituire a accizei.

Decizia nr. 1280 din 20 aprilie 2016

Notă: Instanța a avut în vedere prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în M.Of. nr. 927 din 23.12.2003, cu modificările și completările ulterioare, aplicabilă speței. Acest act normativ este în prezent abrogat, fiind în vigoare Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în M.Of. nr. 688 din 10.09.2015.

I. Procedura în fața primei instanțe

1.Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.09.2013, sub nr.6173/2/2013, reclamanta SC A COM S.A. a chemat în judecată pe pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București și Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor solicitând anularea Deciziei nr. 246/13.12.2012 emisă de pârâta ANAF – ANV – DRAOV București și a Deciziei nr. 87/29.03.2013 emisă de pârâta ANAF – DGSC, admiterea pe fond a cererii sale de restituire accize în cuantum de 1.027.064 lei, obligarea pârâtei  ANAF – ANV – DRAOV București la emiterea unei decizii de restituire accize, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București – Secția a VIII-a Contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A COM S.A în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, a reținut în esență că,  prin cererea de restituire a accizelor depusă de reclamantă la D.G.A.M.C. la data de 25.04.2012, aceasta a solicitat restituirea sumei de 1.027.064 lei, reprezentând acciza aferentă unei cantități de păcură livrată în scopul procedurii combinate de energie electrică și energie termică.

Prin Decizia nr. 246/13.12.2012 emisă de ANV – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București a fost respinsă cererea, cu motivarea că societatea nu face dovada plății accizelor la bugetul de stat și nu poate beneficia de scutire indirectă pentru păcura utilizată, conform art. 206

60

lit. d din Legea 571/2003.

A reținut instanța de fond, din actele cauzei, că plata accizei aferentă produsului energetic pe care reclamanta l-a livrat Regiei Autonome pentru Activități Nucleare în scopul producerii combinate de energie electrică și energie termică a fost achitată la bugetul de stat de către furnizorii de la care reclamanta a achiziționat păcura, mai exact de către S.C. B Marketing S.R.L. care a cumpărat produsul energetic de la S.C. B S.A.

Or, una dintre condițiile reglementate de lege pentru restituirea accizelor către un operator economic este aceea ca el să fi efectuat plata accizelor la bugetul de stat, cererea de restituire urmând a fi depusă la autoritatea fiscală/vamală teritorială la care a efectuat această plată, împreună cu dovada plății accizei.

Reclamanta nu îndeplinește această condiție, plata accizei la bugetul de stat fiind făcută, așa cum s-a arătat, de către S.C. B Marketing S.R.L. de la care a fost achiziționat produsul energetic păcură.

Pârâții nu contestă că a fost plătită acciza pentru produsul energetic livrat de reclamantă Regiei Autonome pentru Activități Nucleare, reținând în mod corect că plata acesteia s-a efectuat conform prevederilor legale către bugetul de stat.

Așadar, respingerea cererii de restituire a fost determinată, nu de neplata accizei la bugetul de stat, ci de faptul că plata nu a fost făcută de reclamantă, neputându-se reține o contradicție în considerentele deciziei de respingere a contestației formulate împotriva deciziei de respingere a cererii de restituire accize.

Față de aceste considerente, instanța de fond a constatat că refuzul de restituire a accizelor către reclamantă nu este un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. 1 lit. i din Legea 554/2004.

Împotriva acestei sentințe, a declarat

recurs

reclamanta S.C. A COM S.A, pentru următorul

motiv de casare

:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea și cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale ce reglementează regimul juridic al accizelor și in special

art.206

2

și urm.

din  Codul  fiscal,  precum  și  a prevederilor Codului  fiscal  și  ale Normelor Metodologice în materia scutirilor de la plata accizelor (

art. 488 alin. 1 pct. 8 Codul de procedură civilă

)

Interpretarea dată de instanța fondului în hotărârea atacată este greșită, fiind în contradicție cu dispozițiile legale care reglementează regimul taxelor, în general, precum și cu prevederile Codului fiscal și ale Normelor Metodologice în materia scutirilor de la plata accizelor.

Așa cum reiese din prevederile art. 206

2

din Codul fiscal, accizele sunt taxe indirecte asupra consumului, care sunt suportate deci de către

consumator

motiv pentru care sunt incluse în prețurile de vânzare și sunt evidențiate în facturile de achiziționare a produselor accizabile de către aceștia.

Fiind taxe asupra consumului, potrivit prevederilor art. 206

5

și 206

6

Cod fiscal faptul generator al accizelor îl constituie producerea ori, după caz importul produselor accizabile, dar exigibilitatea lor intervine la momentul eliberării pentru consum al produselor respective. În ceea ce privește produsele energetice, în sensul art.206

7

alin. 8 Cod fiscal, momentul eliberării pentru consum este considerat momentul când produsul energetic este oferit spre vânzare, la acest moment acciza devenind deci exigibilă.

În ceea ce privește plătitorul accizei, categoriile de plătitori sunt enumerate în art. 206

9

din Codul fiscal, în mod diferențiat în funcție de momentul eliberării pentru consum a produselor accizabile.

Ca atare, din coroborarea dispozițiilor art. 206

7

și 206

9

din Codul fiscal rezultă în mod clar că, în cazul produselor energetice, plătitorul accizei este antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat sau orice altă persoană care eliberează produsele accizabile pentru consum, dintr-un regim suspensiv de accize.

Față de această reglementare legală, este evident faptul că societatea recurentă, în calitate de operator economic care a achiziționat produse accizabile, nu intra în  categoria plătitorilor de accize reglementați de lege și, ca atare, nu putea să efectueze direct plata accizelor la bugetul de stat. Dimpotrivă, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, acciza corespunzătoare produselor accizabile achiziționate a fost plătită vânzătorului, prețul de vânzare incluzând acciza.

În ceea ce privește modalitatea de acordare a scutirii de accize, aceasta este reglementată prin Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, potrivit prevederilor exprese ale pct.113.2 alin.18 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, operatorii economici care livrează produse energetice în regim de scutire

directă

au dreptul de a solicita „autorității fiscale teritoriale restituirea accizelor aferente cantităților livrate cu această destinație care au fost plătite, după caz, la momentul recepției, importului sau al achiziției".

Din textele de lege aplicabile în cauză rezultă cu certitudine faptul că restituirea accizelor trebuie să se dispună la cererea operatorului economic interesat, în ipoteza în care acesta a livrat produse energetice la prețuri fără accize, în vederea utilizării lor pentru destinația prevăzută de lege.

Prin urmare, aceste condiții sunt îndeplinite în cauză, în sensul că recurenta a livrat produse energetice, la prețuri fără accize, în vederea utilizării lor pentru producția combinată de energie electrică și termică, achitând accizele aferente acestor produse la momentul cumpărării lor, acciza fiind inclusă în prețul de cumpărare, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei. Mai mult decât atât, din documentele de control și din deciziile atacate reiese că, pentru cantitățile de produse energetice în discuție, acciza corespunzătoare a fost plătită în mod legal la bugetul statului.

În drept, recursul a fost întemeiat pe art.483 și urm. Codul de procedură civilă.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimatele pârâte ANAF și DGRFP București au formulat

întâmpinări

, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta reclamantă a depus răspuns la întâmpinări, precizând că recursul său se încadrează în dispozițiile art.488 alin.1 pct.8 din Codul de procedură civilă și reiterând susținerile din cererea de recurs.

Prin

Încheierea de ședință

din 22.03.2016,

pronunțată în condițiile art.493 din Codul de procedură civilă, recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate

probe

noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare

.

Recurenta reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu  analizarea legalității Deciziei nr. 246/13.12.2012 prin care ANAF – ANV – DRAOV București a respins cererea sa de restituire accize și a Deciziei nr. 87/29.03.2013 emisă de pârâta ANAF – DGSC, prin care s-a respins contestația administrativ-fiscală, susținând că refuzul autorității de a rezolva favorabil cererea de restituire este unul nejustificat.

Prin cererea de recurs, a criticat greșita interpretare și aplicare a prevederilor incidente din Codul fiscal și din Normele metodologice de aplicare a acestora de către prima instanță.

Din probatoriul administrat (Procesul verbal nr.29272/13.12.2012, facturi fiscale, ordine de plată), Înalta Curte reține că S.C. A COM S.A. a achiziționat, în perioada 01.11.2011 - 31.03.2012, de la SC B Marketing SRL, o cantitate de 14.526,85 tone păcură, în valoare totală de 44.412.237,71 lei, din care acciza înscrisă distinct pe facturi este în cuantum total de 935.979,51 lei.

Acciza a fost achitată în mod legal, însă nu de către recurenta reclamantă care a solicitat restituirea acesteia, ci de către S.C. B Marketing S.R.L., astfel că instanța de fond a constatat în mod corect că operațiunile cu produse energetice derulate de contestatoare nu se încadrează în prevederile pct.113.2 alin.(18), (19) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.44/2004, motiv pentru care S.C. A COM S.A. nu beneficiază de scutirea indirectă pentru păcura utilizată conform art.206

60

lit. d din Legea nr.571/2003,

Într-adevăr, din reglementarea dată de art. 206

60

alin. 1 lit. d din Codul fiscal, care prevede că sunt scutite de la plata accizelor produsele energetice și energia electrică utilizate pentru producția combinată de energie electrică și energie termică, precum și de pct. 113.2 din Normele metodologice de aplicare a art. 206

60

din Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, care stabilește procedura de restituire a accizelor (”în vederea restituirii accizelor, destinatarul înregistrat, importatorul sau operatorul economic va depune la autoritatea fiscală/vamală teritoriala

la care a efectuat plata

o cerere de restituire de accize însoțită de documentul care atestă plata accizelor”), reiese cu claritate faptul că legiuitorul a avut în vedere - pentru restituirea  accizei - ca plata acesteia să fi fost făcută la buget de către destinatarul înregistrat, importatorul sau operatorul economic

care solicită restituirea

.

Or, în urma controalelor încrucișate efectuate de organele vamale la furnizorii SC B MARKETING SRL și, respectiv, SC C COM TRADING SRL, a rezultat că plata accizelor aferente produsului energetic livrat de reclamanta către Regia Autonomă pentru Activități Nucleare (utilizator final de produse accizabile, conform Autorizației de utilizator final nr.R000381250106/19.08.2010), în scopul producerii combinate de energie electrică și energie termică a fost făcută către bugetul de stat de furnizorii de la care aceasta s-a aprovizionat, iar nu de către recurentă, situație (necontestată de părți) în care nu mai sunt aplicabile dispozițiile art. 206

60

alin.1 lit. d din Codul fiscal.

Totodată, Înalta Curte reține că la pct. 113.2 alin.18 din Norme se stipulează că

operatorii economici prevăzuți la alin.4

vor livra produsele către

beneficiari

la prețuri

fără accize

și vor solicita autorității fiscale teritoriale restituirea accizelor aferente cantităților livrate, dacă acestea au fost plătite la momentul recepției importului sau achiziției.

Faptul că, în ciuda acestei prevederi legale, pe facturile fiscale, S.C. B Marketing S.R.L. a menționat distinct o parte din preț ca reprezentând acciză, nu este de natură să aducă atingere raportului juridic fiscal stabilit de lege între stat și contribuabilul desemnat ca titular al cererii de restituire a accizei.

In speță, plătitorul de accize este societatea care a achiziționat produsul accizabil din antrepozitul fiscal, care l-a eliberat obligatoriu cu acciza plătită, recurenta reclamantă fiind, așa cum corect a arătat intimata pârâtă DGRFP București, doar un intermediar în circuitul economic al produsului menționat.

Invocarea de către recurentă a art. 206

2

din Codul fiscal, în sensul că ”accizele sunt taxe indirecte asupra consumului, care sunt suportate deci de către

consumator

motiv pentru care sunt incluse în prețurile de vânzare și sunt evidențiate în facturile de achiziționare a produselor accizabile de către aceștia” este nejustificată în cauză.

Scutirea de la plata accizelor se acorda direct sau prin restituirea accizelor achitate la achizitionarea produselor accizabile (scutire indirectă).

Uleiurile minerale sunt scutite de la plata accizelor dacă aprovizionarea se face de către beneficiar direct de la un antrepozit fiscal de producție, de la un importator sau (pentru anumite categorii de produse) de la un distribuitor agreat și cu condiția ca acestea să aibă anumite destinații, printre care a ceea de a fi utilizate în cadrul producției de electricitate si in centralele electrocalogene.

In cazul in care beneficiarul se aprovizionează cu uleiuri minerale de la un distribuitor agreat, obligatia detinerii autorizatiei de utilizator final revine atât distribuitorului, cat si beneficiarului de uleiuri minerale.

Or, recurenta nu este beneficiar (

consumator)

în sensul legii, ci doar un

intermediar

în circuitul furnizor - consumator (utilizator final).

Prin urmare, în condițiile în care recurenta reclamantă S.C. A COM S.A. nu este cea care a achitat la bugetul de stat acciza aferentă cantității de păcură livrată către Regia Autonomă pentru Activități Nucleare, actele administrativ-fiscale contestate au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale incidente, iar instanța de fond a făcut corect aplicarea normelor de drept material la situația de fapt stabilită în cauză.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art.20 din Legea nr.554/2004 coroborate cu art. 496 alin.1 raportat la art.488 alin.1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte a menținut ca legală și temeinică sentința instanței de fond respingând, în consecință, ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A COM S.A.