ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4063/2019

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat: anularea deciziei nr. 297/05.09.2017 privind soluționarea contestației, emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor; anularea deciziei de respingere a cererii de restituire accize nr. 12264/23.02.2016 emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili pentru suma de 2.357.062 RON reprezentând accize aferente produsului energetic benzină B. 10 ppm S; anularea în parte a procesului-verbal nr. x/18.02.2016 emis de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în ceea ce privește constatările în legătură cu cererea nr. x/06.09.2013; restituirea sumei de 2.357.062 RON reprezentând accize aferente produsului energetic benzină B. 10 ppm S; cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea primei instanțe. Prin încheierea de ședință din data de 25.04.2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității capătului 5 de cerere privind restituirea efectivă a sumei de 2.357.062 RON reprezentând accize. Prin sentința civilă nr. 2573 din data de 04.06.2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. A anulat Decizia nr. 297/05.09.2017 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Decizia nr. 12264/23.02.2017 emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul Rambursare TVA. A obligat pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili să restituie reclamantei acciza în cuantum de 2.357.062 RON, solicitată spre restituire prin cererea înregistrată sub nr. x/09.09.2013. A respins capătul de cerere privind anularea în parte a procesului-verbal încheiat la data de 18.02.2016 de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca neîntemeiat. A obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 10.450 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 10.000 RON reprezintă onorariu de avocat, redus în condițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., iar suma de 450 RON reprezintă taxă judiciară de timbru.

Cererile de recurs. Împotriva încheierii de ședință din data de 25.04.2018 și a sentinței civile nr. 2573 din data de 04.06.2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală. I. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, în mod eronat prima instanță a reținut în paragraful 5 din pagina a 3-a din sentința recurată că: "În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că depășirea valorilor maxime admise a fost cauzată de funcționarea defectuoasă a aparatului măsurând "presiune vapori", procesul de omogenizare/corectare a benzinei fiind dispus eronat." Potrivit art. 206 42 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare "Pentru produsele energetice contaminate sau combinate în mod accidental, returnate antrepozitului fiscal pentru reciclare, accizele plătite vor putea fi restituite în condițiile prevăzute în normele metodologice." Față de aceste aspecte, consideră că neconformitatea produsului energetic benzină în cantitate de 1.173.750 kg, refuzat și ulterior returnat în antrepozitul fiscal, provine din depășirea standardelor de calitate pentru parametrul "presiune de vapori" și nu din contaminarea sau combinarea în mod accidental al produsului, conform art. 206 42 alin. (2) din Legea nr. 571/2003. Pentru a deveni aplicabile prevederile art. 206^42 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, produsul accizabil - benzina trebuia să fie contaminată cu alte substanțe. Or, nici instanța de judecată în sentința recurată, și nici intimata-reclamantă, prin documentele depuse la dosar nu arată care ar fi substanța care a dus la contaminarea produsului accizabil. De asemenea, arată că însăși intimata-reclamantă prin adresa nr. x/19.06.2012 emisă către Direcția de legislație în domeniul accizelor din cadrul M.F.P. a solicitat precizări cu privire la restituirea accizelor în cazul recondiționării produsului energetic benzină B. 10 ppm returnat în antrepozitul fiscal, respectiv dacă și în ce condiții poate beneficia de restituirea accizelor în sumă de 2.357.062 RON. Conform adresei de răspuns nr. x/20.07.2012, Direcția de legislație în domeniul accizelor din cadrul M.F.P. precizează că, în temeiul prevederilor art. 206^42, alin. (2) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pot fi restituite accizele plătite pentru produsele energetice contaminate sau combinate în mod accidental, returnate în antrepozitul fiscal pentru reciclare, dar cazul în speță excede cadrul legal prevăzut pentru restituirea accizelor, deoarece neconformitatea produsului este cauzată de depășirea valorilor parametrului "presiune de vapori" și nu de contaminarea sau combinarea accidentală a produsului energetic. Totodată, pentru a putea fi comercializată, benzina în cauză trebuia să corespundă standardelor de calitate care, printre altele se referă și la parametrul presiune de vapori. Astfel, intimata-reclamantă era obligată să livreze produse (benzină) care să corespundă standardelor naționale de calitate, în condițiile în care, la data eliberării produsului pentru consum acesta a fost însoțit de Declarația de conformitate nr. 250/15.05.2012 și de Raportul de încercare nr. x/15.05.2012, potrivit cărora pentru parametrul "presiune de vapori" a fost stabilită valoarea de 59,9 kPa, conform standardului SR EN ISO-13016/1-08. În ceea ce privește documentele "Raport - referitoare la depășire valoare indicator presiune de vapori a benzinei B. COR 95 10 ppmS la recepția în depozitul Cristian - Brașov, aparținând C." - Anexa 22 cerere de chemare în judecată și "ACT nr. 127/2012 analiza defecțiuni industriale" - Anexa 23 cerere de chemare în judecată, arată ca nici în acestea nu se menționează contaminarea produsului accizabil benzina cu vreo anumită substanță, pentru a deveni aplicabile prevederile art. 204 42 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, solicită admiterea recursului formulat de DGAMC, întrucât în mod corect organele fiscale au emis actele administrative cu respectarea condițiilor legate. II. Hotărârea instanței de fond este nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și în ceea ce privește soluția instanței de obligare alături de ANAF-DGSC, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.450 RON, din care suma de 10.000 RON onorariu de avocat și 450 de RON taxa judiciară de timbru. Sub acest aspect se arată că, nu pot fi reținute în sarcina recurentei-pârâte aspecte precum exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, atâta timp cât actele atacate de către reclamantă sunt temeinic și legal întocmite. În acest sens învederează și practica CEDO prin care s-a statuat (Costin Împotriva României) faptul că "În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată, decât în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor." III. De asemenea, formulează recurs și împotriva încheierii din data de 25.04.2018, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu modificările și completările ulterioare, întrucât instanța în mod eronat a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității capătului 5 de cerere privind restituirea efectivă a sumei de 2.357.062 RON, reprezentând accize, fiind astfel încălcate prevederile art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Față de reținerile instanței de fond, apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. Pentru a fi în prezența ipotezei interpretării eronată a unei norme juridice trebuie ca instanța, recurgând la un text de lege, să-i fi dat o greșită interpretare sau faptul reținut să fi fost greșit calificat, în raport cu exigențele unui anumit text de lege. Astfel, învederează faptul că norma de drept material incidență în speță a cărei aplicare a fost greșit interpretată de instanța de fond este art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, republicat cu modificările și completările ulterioare. Mai mult, conform art. 168 Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu dispozițiile prevăzute de O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, legiuitorul a reglementat o procedură specială. Astfel, în baza acestei proceduri, organul fiscal competent al unui contribuabil poate restitui și rambursa sume de la bugetul general consolidat al statului, numai la cererea contribuabilului, în baza unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate de organele judiciare și a documentației complete depuse de către contribuabili conform dispozițiilor O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal. În consecință, având în vedere reglementarea expresă a Codului de procedură fiscală, cât și prevederile OMFP nr. 1899/2004, rezultă cu claritate că soluția ce poate fi dispusă de instanța de judecată este aceea de a stabili dacă sumele stabilite prin actele administrative fiscale sunt sau nu datorate de către contribuabili. În caz contrar, organele fiscale vor fi ținute de hotărârea instanței de judecată prin care se dispune restituirea, fiind lipsiți, în acest fel, de posibilitatea compensării sumelor, iar întreaga procedură reglementată de art. 168 din Legea nr. 207/2015 și OMFP nr. 1899/2004 ar rămâne fără finalitate în această situație. Prin urmare, în condițiile în care actele administrative sunt anulate de către instanța competentă, restituirea sumelor se poate face doar în conformitate cu prevederile art. 168 din Legea nr. 207/2015 și a OMFP nr. 1899/2004 care reglementează procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget. Textele legale invocate anterior reglementează o procedură administrativă specială, restituirea putând fi dispusă ca urmare a cererii formulată de către reclamantă la organul fiscal în raza căreia își are sediul, în condițiile în care prin hotărâri judecătorești sau prin hotărârea organelor administrative s-a constatat faptul că sumele stabilite în sarcina societății nu sunt datorate. În atare condiții, intimata-reclamantă poate solicita instanței de judecată cel mult exonerarea acesteia de la plata acestor sume sau constatarea faptului că sumele nu sunt datorate bugetului de stat ca o consecință a anulării de către instanță a actelor administrative atacate. Ulterior soluționării definitive a cauzei, reclamanta va putea solicita restituirea sumelor în temeiul acelorași prevederi, respectiv în temeiul art. 168 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Susține aceasta întrucât, restituirea sumelor de la bugetul de stat nu poate fi făcută decât după ce organul fiscal va efectua compensarea sumelor a căror restituire se solicită cu cele pe care contribuabilii le datorează bugetului de stat. În acest sens, sunt și prevederile art. 168 alin. (8) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală potrivit cărora în cazul în care debitorul înregistrează obligații fiscale restante, sumele prevăzute la alin. (1) "se vor restitui numai după efectuarea compensării potrivit prezentului cod". În sprijinul celor învederate mai sus, menționează prevederile pct. 2 din OMFP nr. 1899/2004, potrivit cărora "restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare". Potrivit pct. 3 alin. (2) din OMFP nr. 1899/2004, cererea de restituire trebuie să fie însoțită de copii de pe documentele din care rezultă că suma a fost plătită la buget, precum și copii legalizate de pe hotărârile definitive și irevocabile sau de pe decizii ale organelor jurisdicționale sau administrative, după caz, pentru sumele stabilite prin acestea. De asemenea, prevederile art. 168 alin. (8) din Legea nr. 207/2015, sunt preluate și la pct. 5 din OMFP nr. 1899/2004, în sensul că sumele solicitate se vor restitui numai după efectuarea compensării acestor obligații bugetare restanțe. Astfel, în raport de prevederile legale menționate mai sus, care stabilesc o procedură administrativă specială pentru care se pot restitui sumele de la bugetul de stat, consideră că acest capăt de cerere este inadmisibil. Mai mult decât atât, învederează că în situația în care reclamanta se consideră vătămată prin emiterea deciziei de restituire sau prin compensările efectuate, aceasta poate formula contestație administrativă în temeiul art. 268-281 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și apoi după soluționare, se poate adresa instanței de contencios administrativ. Având în vedere cele prezentate mai sus, trebuie menționat că, potrivit textelor de lege invocate, cererea de restituire a unor sume de la bugetul statului se adresează organului fiscal, iar nu instanței de judecată. În plus, pentru formularea unei asemenea cereri este necesară existența unei hotărâri definitive prin care să se fi anulat titlul de creanță. Nașterea dreptului reclamantei de a formula o asemenea cerere se află sub condiția suspensivă a anulării definitive a actului administrativ fiscal. Prin urmare, legiuitorul a prevăzut o nouă condiție pentru restituirea sumelor achitate și nedatorate, respectiv ca prealabil restituirii să se verifice condițiile pentru efectuarea compensării și doar în ipoteza în care nu poate fi realizată compensarea să se efectueze restituirea. Susținerile reclamantei cu privire la aplicarea principiului restitutio in integrum nu pot fi avute în vedere de către instanța de contencios administrativ, dat fiind faptul că principiul restitutio in integrum se aplică litigiilor de drept privat. În materia procedurii fiscale legiuitorul a prevăzut o procedură specială de restituire care poate fi inițiată numai în cazul desființării definitive a titlului de creanțe. În aceste condiții, formularea unei cereri de restituire direct la instanța de judecată este inadmisibilă întrucât legea specială, respectiv Legea nr. 207/2015, stabilește o procedură derogatorie de la normele de drept comun pentru restituirea sumelor de la bugetul de stat. Față de cele menționate mai sus, solicită admiterea recursului formulat împotriva încheierii din data de 25.04.2018, în sensul admiterii excepției invocate de DGAMC. Prin motivele de recurs formulate, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a arătat că sentința recurată este lipsită în parte de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. I. Critică hotărârea primei instanțe față de împrejurarea că aceasta nu a analizat și nu a soluționat excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la restituirea efectivă a sumei de 2.357.062 RON, invocată de ANAF prin întâmpinare. Pentru restituirea acestor sume există o procedură specială, astfel cum este prevăzută în OMF nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, precum și art. 168 din Legea nr. 207/2015 - noul Codul de procedură fiscală. Potrivit dispozițiilor art. 168 din Legea nr. 207/2015 se restituie la cerere sumele stabilite prin hotărâri judecătorești sau ale altor organe competente ca nefiind datorate de către contribuabili. Pe cale de consecință, instanța de judecată, într-o primă fază, nu poate dispune decât cu privire la legalitatea actelor administrative atacate și dacă suma stabilită prin acestea este datorată sau nu bugetului de stat. Articolul menționat prevede, în mod expres, faptul că se restituie sumele stabilite prin hotărâri judecătorești ca nefiind datorate de către contribuabil, astfel că, reclamanta poate solicita, cel mult, ca instanța să constate că sumele stabilite prin decizia de impunere nu sunt datorate către bugetul de stat. Prin urmare, în condițiile în care actele administrative sunt anulate de către instanța competentă, restituirea sumelor și acordarea eventualelor dobânzi se poate face doar în conformitate cu prevederile art. 168 din Legea nr. 207/2015 și ale OMFP nr. 1899/2004 care reglementează procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget. Potrivit pct. 2 din OMFP nr. 1899/2004, restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bancare. Potrivit pct. 3 alin. (2) din OMFP nr. 1899/2004, cererea de restituire trebuie să fie însoțită de copii de pe documentele din care rezultă că suma a fost plătită la buget, precum și de copii legalizate de pe hotărârile definitive și irevocabile sau de pe decizii ale organelor jurisdicționale sau administrative, după caz, pentru sumele stabilite prin acestea. De asemenea, trebuie avute în vedere și prevederile art. 5 din OMFP nr. 1899/2004 în sensul că sumele solicitate se vor restitui numai după efectuarea compensării acestor obligații bugetare restante. În consecință, solicită admiterea acestui motiv de recurs, casarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepției inadmisibilității astfel cum a fost formulată. II. Recurenta-pârâtă critică hotărârea primei instanțe și cu privire la anularea deciziei de soluționare arătând că, în mod greșit s-a reținut că din dovezile prezentate de reclamantă reiese că produsul energetic returnat antrepozitului fiscal a fost contaminat accidental în procesul de corecție/omogenizare a produsului, precum și că produsul energetic a fost returnat antrepozitului fiscal pentru reciclare. În continuare, instanța de fond a reținut că potrivit art. 206 2 Codul fiscal, accizele sunt taxe speciale percepute asupra consumului produselor, or în condițiile în care produsul a fost returnat, nefiind consumat, acciza plătită apare ca nefiind datorată. În urma acestui raționament, instanța conchide că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru restituirea accizei în cuantum de 2.357.062 RON plătită de reclamantă. Astfel, instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 206 Codul fiscal coroborate cu cele ale pct. 98.2 din H.G. nr. 44/2004. Dispozițiile art. 98.2 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 572/2003 se aplică în vederea restituirii de accize stipulate la art. 206 42 alin. (2) Codul fiscal, "pentru produsele energetice contaminate sau combinate în mod accidental, returnate antrepozitului fiscal pentru reciclare, accizele plătite vor putea fi restituite în condițiile prevăzute în normele metodologice". În cauza de față, pentru a beneficia de restituirea accizelor intimata trebuia să facă dovada că produsele energetice returnate se încadrează în categoria celor contaminate sau combinate în mod accidental, condiție fără de care nu ar mai exista obiectul pentru care se solicită restituirea accizelor. Din documentele prezentate la dosarul cauzei rezultă că produsul energetic benzină B. 10 ppm S în cantitate de 1.173.750 kg a fost returnat de către C. S.A. din cauza neconformității cu standardele de calitate, respectiv depășirea valorilor maxime admise la parametrul "presiune de vapori" și nu din cauza contaminării sau combinării în mod accidental a produsului. III. Recurenta-pârâtă critică hotărârea primei instanțe cu privire la obligarea în solidar la plata sumei de 10.450 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 451-453 C. proc. civ., deoarece condiția cuantumului rezonabil al acestora nu este îndeplinită. Cauza de față nu prezintă o complexitate deosebită, nu este un fenomen social nou în realitatea românească, iar actele administrative atacate prezintă un grad mediu de complexitate.

Apărările formulate în cauză. Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 02 aprilie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 18 septembrie 2019.

Examinând încheierea de ședință din data de 25.04.2018 și a sentința civilă nr. 2573 din data de 04.06.2018, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea deciziei nr. 297/05.09.2017 privind soluționarea contestației, emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor; anularea deciziei de respingere a cererii de restituire accize nr. 12264/23.02.2016 emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili pentru suma de 2.357.062 RON reprezentând accize aferente produsului energetic benzină B. 10 ppm S; anularea în parte a procesului-verbal nr. x/18.02.2016 emis de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în ceea ce privește constatările în legătură cu cererea nr. x/06.09.2013; restituirea sumei de 2.357.062 RON reprezentând accize aferente produsului energetic benzină B. 10 ppm S; cu cheltuieli de judecată. Prima instanță a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind restituirea sumei de 2.357.062 RON, a admis cererea dedusă judecății în ceea ce privește anularea deciziei nr. 297/05.09.2017 și a deciziei de respingere a cererii de restituire accize nr. 12264/23.02.2016, a obligat pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili să restituie reclamantei acciza în cuantum de 2.357.062 RON și a respins capătul de cerere privind anularea în parte a procesului-verbal încheiat la data de 18.02.2016 de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca neîntemeiat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile pentru restituirea accizei în cuantum de 2.357.062 RON plătite de reclamantă: - din dovezile prezentate de reclamantă, necontestate de către pârâte, reiese că produsul energetic (benzina) returnat antrepozitului fiscal a fost contaminat accidental în procesul de corecție/omogenizare a produsului, din cauza unei defecțiuni a aparatului de măsurare a parametrului "presiune vapori"; nu reiese din noi probe că produsul ar fi fost contaminat ulterior eliberării pentru consum; faptul că motivul pentru care produsul energetic a fost returnat de clientul final a fost "neconformitatea" produsului (depășirea valorilor parametrului «presiune de vapori») nu înlătură aplicarea prevederilor legale menționate, în condițiile în care neconformitatea benzinei a fost rezultatul unei contaminări accidentale a acesteia; produsul energetic a fost returnat antrepozitului fiscal pentru reciclare. Învestită cu soluționarea cererii de recurs formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal constată că prin motivele de recurs se critică hotărârea primei instanțe din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele: Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") Sub un prim aspect se critică soluția de respingere a excepției inadmisibilității capătului de cerere referitor la restituirea efectivă a sumei de 2.357.062 RON. Această critică nu este întemeiată și va fi respinsă. Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 18 alin. (3) coroborat cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în raport de care se poate solicita repararea pagubei cauzată prin actele contestate și a respins excepția inadmisibilității capătului 5 al cererii de chemare în judecată. De asemenea, instanța de recurs nu poate primi criticile formulate de către recurentele-pârâte cu privire la dispozițiile art. 168 din Legea nr. 207/2015 având în vedere că, prin hotărârea pronunțată instanța de fond nu a impus recurentei-pârâte să nu respecte dispozițiile art. 168 din Legea nr. 207/2015 ci a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru restituirea accizei în cuantum de 2.357.062 RON plătite de reclamantă, având în vedere și faptul că, potrivit art. 206 2 din Codul fiscal, accizele sunt taxe speciale percepute asupra consumului produselor. Or, în condițiile în care este neîndoielnic că produsul energetic a fost returnat, nefiind "consumat", acciza plătită apare ca nefiind datorată, impunându-se restituirea acesteia. Cu privire la criticile formulate în legătură cu interpretarea dată dispozițiilor art. 206 42 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte constată că recurentele-pârâte au arătat că neconformitatea produsului energetic benzină în cantitate de 1.173.750 kg, refuzat și ulterior returnat în antrepozitul fiscal, provine din depășirea standardelor de calitate pentru parametrul "presiune de vapori" și nu din contaminarea sau combinarea în mod accidental al produsului, conform art. 206^42 alin. (2) din Legea nr. 571/2003. Într-adevăr, aceste dispoziții menționează în mod expres că: "Pentru produsele energetice contaminate sau combinate în mod accidental, returnate antrepozitului fiscal pentru reciclare, accizele plătite vor putea fi restituite în condițiile prevăzute în normele metodologice", însă hotărârea primei instanțe a fost dată cu interpretarea corectă a normelor de drept material. Astfel, în mod corect prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor pct. 98.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, "(1) Pentru produsele returnate în antrepozitele fiscale din România în vederea reciclării, recondiționării sau distrugerii, după caz, accizele plătite ca urmare a eliberării pentru consum a acestor produse pot fi restituite la cererea antrepozitarului autorizat care a eliberat pentru consum produsele respective. (2) Antrepozitarul autorizat va înștiința în scris autoritatea vamală teritorială în cazul returului produselor cu cel puțin două zile înainte de efectuarea returului produselor, printr-o notificare în care se vor menționa cauzele, cantitățile de produse accizabile care fac obiectul returului în antrepozitul fiscal, data eliberării pentru consum, valoarea accizelor aferente, data și locul/locurile de unde urmează să fie retrase produsele respective, precum și procedura care urmează a fi aplicată produselor care fac obiectul restituirii accizelor (reciclare, recondiționare, distrugere). (3) Autoritatea vamală teritorială va desemna un reprezentant care să asiste la recepția produselor returnate în vederea certificării documentului de recepție. (4) Autoritatea vamală teritorială va analiza datele din documentul de recepție certificat de reprezentantul acestei autorități, prezentat în copie, odată cu informațiile prezentate de antrepozitar, și va comunică acestuia, în termen de 5 zile lucrătoare de la data documentului de recepție, punctul de vedere asupra unei eventuale cereri de restituire a accizelor plătite pentru produsele returnate în antrepozitul fiscal, inclusiv a sumei de restituit potrivit celor analizate. (5) Pentru a beneficia de restituirea accizelor, antrepozitarul autorizat va depune o cerere în acest sens la autoritatea fiscală teritorială unde este înregistrat ca plătitor de impozite și taxe, însoțită de următoarele documente: a) copia documentului de recepție certificat de reprezentantul autorității vamale teritoriale; b) adresa prin care se comunică punctul de vedere al autorității vamale teritoriale, în original și în copie; c) documentul care atestă că accizele au fost plătite de antrepozitul fiscal care solicită restituirea accizelor". Din actele dosarului de fond rezultă că aceste condiții au fost respectate de către intimata-reclamantă care a sesizat neconformitatea produsului energetic, a solicitat societății D., în calitate de inspector să efectueze măsurători cu privire la calitatea produsului, iar răspunsul acestuia a fost în sensul că valorile "presiunii vaporilor" pentru mostrele luate din RTC-uri sunt între 62,7 - 64,8 kPa, ceea ce înseamnă că benzina nu îndeplinește în mod sigur standardul (SREN - 228) pentru perioada verii. De asemenea, din adresa x-19.06.2012 aflată la dosarul instanței de fond rezultă că intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a înștiințat Ministerul Finanțelor Publice - Direcția de legislație privind accizele cu privire la faptul că "în luna mai 2012, S.C. A. S.A. Ploiești a livrat la S.C. E. S.A. București, cu accize plătite, cantitatea de 1173,25 tone benzină B. 10 ppm. Întrucât beneficiarul a refuzat produsele invocând calitatea necorespunzătoare a acestora, a notificat autoritatea vamală și a obținut avizul acesteia pentru returul în antrepozitul său fiscal a acestor produse în vederea recondiționării lor, în conformitate cu art. 206 42 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu pct. 98.2 din normele sale de aplicare. Având în vedere că, neconformitatea nu provine din contaminarea sau combinarea accidentală a produselor, dar a fost generată de depășirea valorilor parametrului "presiune de vapori", precum și faptul că accizele aferente produselor în cauză au fost vizate la bugetul statului de către beneficiar în contul S.C. A. S.A. Ploiești, anterior livrării, solicită să i se comunice dacă, și în ce condiții, poate beneficia de restituirea accizelor, în cazul recondiționării acestor produse în antrepozitul fiscal urmat de livrarea lor ulterioară pe piața internă". Deci, condițiile impuse de lege pentru restituirea accizelor plătite sunt îndeplinite având în vedere că accizele au fost virate la bugetul statului de către beneficiar, produsele energetice au fost returnate pentru recondiționare, respectiv benzina în cantitate de 1.173.750 kg a fost refuzată și ulterior returnată în antrepozitul fiscal, aspecte ce rezultă din raportul referitor la depășirea valorii indicator presiune de vapori a benzinei B. COR 95 10 ppm S la recepția în depozitul Cristianu - Brașov, aparținând C., din care rezultă că valorile presiunii de vapori determinate pe probele prelevate și analizate de inspectorul independent au fost cuprinse între 62,7 - 64,8 kPa față de valoarea maximă admisă de 60 kPa, precum și faptul că autoritatea vamală teritorială a fost notificată. Or, faptul că benzina a fost returnată pentru recondiționare deoarece nu a corespuns din punct de vedere calitativ și nu motivat de faptul că ar fi fost contaminată sau combinată, precum și inexistența în legislație a unui text de lege care să reglementeze cu exactitate situația particulară analizată în cauza de față, nu poate constitui un impediment pentru soluționarea favorabilă a cererii, în condițiile în care din reglementarea existentă (art. 206 42 din Legea nr. 571/2001 și pct. 98.2 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004) reiese intenția legiuitorului de a dispune restituirea accizelor achitate în situațiile în care, din cauze accidentale, produsul nu corespunde cerințelor pentru a fi eliberat spre consum și este returnat antrepozitului fiscal pentru reciclare/recondiționare. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de recurs referitoare la interpretarea greșită a legii sunt nefondate și vor fi respinse. Ultima critică a motivelor de recurs vizează obligarea la plata cheltuielilor de judecată, solicitându-se aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât suma stabilită de prima instanță cu titlu de cheltuieli de judecată este prea mare pentru munca prestată de avocat. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) și art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanței de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. În consecință, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or aprecierea de către instanța care a pronunțat hotărârea recurată a cuantumului cheltuielilor de judecată pe care le are de plătit partea care a pierdut procesul, constând în onorariul de avocat redus, nu este un aspect de legalitate a hotărârii, care să poată fi cenzurat de instanța de recurs. Această critică nu vizează deci conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului, a dreptului de apreciere asupra onorariului de avocat. În concluzie, instanța de control judiciar apreciază că instanța de fond a dat o interpretare corectă a normelor de drept incidente în cauza de față.

Soluția instanței de recurs. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate. În temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. recurentele-pârâte vor fi obligate la plata sumei de 14.100,61 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.A., conform facturii nr. x din data de 05.03.2019.