ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4429/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București la data de 15 iulie 2010, reclamanta SC O.P. SA a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili obligarea acesteia la

restituirea sumei de sumei de 2.749.456 RON, reprezentând contravaloare accize

achitate.

La data de 1

octombrie 2010, reclamanta și-a completat cererea de chemare în judecată, solicitând

obligarea pârâtei la soluționarea cererii de restituire, înregistrată de pârâtă

din 8 februarie 2008, arătând că pârâta nu a răspuns solicitării formulate, deși

s-a revenit în mai multe rânduri cu adrese prin care s-a solicitat restituirea sumelor.

Cu toate acestea, până la momentul de față sumele nu le-au fost restituite.

Prin întâmpinare, pârâta

a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile,

potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar pe fond respingerea acesteia.

Prin sentința nr. 4771

din 26 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis, în parte, cererea astfel cum a fost modificată, formulată de

reclamanta SC O.P. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și a obligat

pârâta să soluționeze cererea de restituire înregistrată din 8 februarie 2008.

Pentru a decide în acest

sens, Curtea de Apel București a reținut că pârâta nu a soluționat cererea reclamantei

înregistrată de pârâtă din 8 februarie 2008, privind restituirea sumei de 2.749.456

RON reprezentând contravaloare accize achitate.

Instanța de fond a constatat

că în speță este vorba de tăcerea administrației, ca act administrativ și nu de

un refuz nejustificat de soluționare a cererii, pârâta arătând că nu a refuzat soluționarea

cererii ci a solicitat prin adresele indicate la dosar, acte de la Direcția Vămilor

pentru a clarifica situația petentei.

Totodată, s-a reținut

că în speță este necesară o decizie a organului fiscal care poate fi cenzurată ulterior

de instanța de judecată, contestația fiscală fiind o cale de atac administrativă

obligatorie, nu facultativă.

Pe de altă parte, s-a

reținut că actele de soluționare de către organele administrative a contestațiilor,

respectiv a reclamațiilor formulate potrivit dispozițiilor C. proc. fisc., nu sunt

acte de jurisdicție, ci acte administrative supuse cenzurii instanței de judecată.

Împotriva sentinței civile

nr. 4771 din data de 26 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal

pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin care s-a solicitat admiterea

căii extraordinare de atac și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii

în totalitate a acțiunii reclamantei, ca nefondată.

Recurenta reclamantă a

considerat că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304

pct. 9 C. proc. civ.), având în vedere următoarele:

În ceea ce privește termenul

prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., reclamanta

a solicitat a se constata că acesta este un termen de recomandare pentru soluționarea

cererilor depuse de contribuabili, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte

de Casație și Justiție prin decizia nr. 182/2008 în Dosarul nr. 2704/57/2006. De

asemenea, reclamanta a învederat că în speță trebuie avute în vedere și dispozițiile

art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. potrivit cărora în

situația în care sunt necesare informații suplimentare termenul de soluționare se

prelungește, cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor

solicitate.

Or, astfel cum se poate

constata din înscrisurile depuse la dosar, în vederea soluționării cererii de restituire

din 3 martie 2008, organul fiscal competent a transmis cererea formulată de intimata-reclamantă

către Autoritatea Națională a Vămilor, în vederea verificării efectuării operațiunilor

de recepție a produselor accizabile transportate în regim suspensiv, precum și stabilirii

cuantumului accizelor cu drept de restituire. De asemenea, organul fiscal competent,

prin adresa din 26 august 2010 a revenit la adresa din 14 septembrie 2009 însă până

în prezent nu a primit nici un răspuns la aceste solicitări. Informațiile solicitate

de la autoritățile vamale privesc, în mod direct, litigiul de față, fiind relevante

pentru soluționarea cererii formulate de SC O.P. SA astfel încât sunt incidente

prevederile art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză intimata SC O.P. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu

motivarea, în esență, că recurenta are în virtutea legii obligația de a soluționa

cererea de restituire în termen de 45 de zile de la înregistrare, această obligație

fiind una legală (art. 70 alin. (1) C. proc. fisc.).

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 70 din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările și completările

ulterioare, denumit marginal „Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor",

„(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează

de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. (2) în situațiile

în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante

pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data

solicitării și data primirii informațiilor solicitate".

În cauză nu au fost respectate

prevederile procedurale legale sus menționate, rezultând din probatoriul administrat

la instanța de fond că reclamanta a îndeplinit cerințele formale prevăzute de lege

pentru soluționarea cererii de restituire a unor accize și că nu exista nici un

impediment de soluționare a cererii cauzat de conduita intimatei, cu atât mai mult

cu cât după trecerea termenului legal de 45 de zile SC O.P. SA a revenit cu adrese

către recurentă fără a se emite vreun răspuns referitor la modalitatea de soluționare

a cererii sau la cauzele nesoluționării în termenul legal.

Pentru a fi incidente

dispozițiile art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., care

prevăd prelungirea termenului indicat de art. 70 alin. (1) din același act normativ,

era necesar ca solicitarea informațiilor suplimentare relevante pentru luarea deciziei

asupra cererii de restituire a accizelor formulată de reclamantă să se fi realizat

în cadrul termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii. Or, cererea reclamantei

de restituire a accizelor a fost înregistrată la Direcția Generală de Administrare

a Marilor Contribuabili din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală din

3 martie 2008 iar solicitarea de informații, de la Autoritatea Națională a Vămilor,

a fost făcută din 14 septembrie 2009 a Agenției Naționale de Administrare

Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (cu revenire

ulterioară cu adresa din 26 august 2010 a Agenției Naționale de Administrare

Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili), fără a se primi

vreun răspuns până în prezent.

Prin nesoluționarea cererii

reclamantei în termenul prevăzut de lege au fost nesocotite și prevederile art.

6 parag. (1) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, prin care se consacră dreptul oricărei persoane la soluționarea cauzei

sale într-un termen rezonabil, aceste prevederi fiind aplicabile nu numai în procedura

judiciară propriu-zisă ci și în procedura administrativă prealabilă.

În raport de cele mai

sus arătate, reținându-se că în mod corect prin hotărârea atacată a fost admisă

în parte acțiunea reclamantei, cu consecința obligării pârâtei să soluționeze cererea

reclamantei de restituire a unor sume de bani reprezentând accize, și că sunt neîntemeiate

motivele de recurs invocate în cauză, se va dispune, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat

de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare

a Marilor Contribuabili împotriva sentinței civile nr. 4771 din data de 26 noiembrie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția Națională

de Administrări Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

împotriva sentinței nr. 4771 din 26 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 septembrie

2011.