ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2861/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 25 iunie 2002, reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala P. Dâmbovița, a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței (în prezent Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului) și Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, solicitând ca instanța să dispună anularea parțială a procesului-verbal de control nr. 773 din 17 aprilie 2002, respectiv pct. 5, și a deciziei nr. 162 din 30 aprilie 2002 și exonerarea de plata sumei de 2.156.193.488 lei pentru Fondul special al drumurilor, stabilită prin actul de control.

În motivarea acțiunii a arătat că, în urma controlului efectuat de inspectori din cadrul Direcției Generale de Drumuri și Poduri București, privind respectarea prevederilor Legii nr. 118/1996, republicată, cu modificările ulterioare, vizând perioada 1 ianuarie 2000 - 30 aprilie 2001, s-a stabilit că datorează Fondului special al drumurilor publice, suma totală de 2.156.193.488 lei, reprezentând obligații restante cota de drum pentru carburanți livrat terților, respectiv către SC E. SRL Găești și SC R.M. SRL Tărtășești. A mai arătat că măsura dispusă prin actul de constatare a fost menținută prin decizia nr. 162 din 30 aprilie 2002, prin care Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței i-a respins contestația privind obligațiile de plată către Fondul special al drumurilor publice, ca nefondată.

Reclamanta a susținut că atât procesul-verbal de control, cât și decizia ministerului sunt nelegale, întrucât livrarea carburantului către terți fără cota de drum s-a făcut cu respectarea prevederilor normative în materie, și anume, numai după prezentarea de către aceștia, a comenzii și declarației pe proprie răspundere, din care rezultă scopul achiziției. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1020 din 30 octombrie 2002, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele: Reclamanta, în calitate de vânzătoare a combustibilului achiziționat fără cota aferentă Fondului special al drumurilor publice, nu și-a respectat obligația legală de a livra combustibilul, fără cota de drum, numai către cumpărătorii care emit comandă și dau declarație pe proprie răspundere din care să rezulte că achiziționarea combustibilului se face pentru a fi utilizat în folos propriu.

În acest sens s-a reținut că, în ce privesc livrările efectuate către SC E. SRL Găești, din declarațiile date pe proprie răspundere, rezultă că achiziționarea motorinei a avut drept scop revânzarea produsului, iar nu consumul. Referitor la livrările de combustibil efectuate către SC R.M. SRL Tărtășești, în baza declarațiilor pe proprie răspundere, apare o eroare de formă privind furnizorul, eroare corectată ulterior printr-o adresă, care, însă, nu a putut fi luată în considerare de către instanță, fiind informă, necuprinzând: data emiterii și numărul de înregistrare, cantitatea de carburant livrată, data livrării, comanda în baza căreia s-ar fi efectuat livrările, facturile emise de sucursala P., pe numele SC R.M.

SRL Tărtășești, nerezultând, deci, legătura între documentele pe baza cărora reclamanta susține că a livrat carburant auto fără cota de drum către agentul economic menționat și declarațiile prezentate. În fine, instanța a avut în vedere și împrejurarea că în dispozitivul deciziei nr. 162/2002, emis de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței s-a menționat că procesul-verbal de control nu devine titlu executoriu pentru suma de 2.156.193.488 lei, aceasta urmând a fi preluată în procesul-verbal centralizator la nivelul S.N.P. P. SA. Împotriva acestei soluții a declarat recurs, în termen, reclamanta S.N.P. P. SA, în prezent SC P. SA, sucursala P. Dâmbovița, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor dovezilor administrate și nu a analizat și interpretat corect probele dosarului.

Astfel, a susținut că instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra adresei nr. 25/2990/2002, emisă de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, de interpretare a prevederilor art. 2 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice privind constituirea și utilizarea Fondului special al drumurilor publice. A mai susținut că instanța a nesocotit faptul că revânzarea carburantului urma să se facă tot fără taxe, către utilizatori, în alte scopuri decât circulația pe drumurile publice. A pretins că eroarea din declarațiile date pe proprie răspundere de SC R.M. SRL Tărtășești, pentru livrările de combustibil fiind eroare de „scriere”, nici măcar de formă, nu afectează valabilitatea actului, cum greșit a reținut instanța.

În fine, a apreciat că mențiunea din dispozitivul deciziei atacate privind preluarea sumei reținute în sarcina sa prin actul de control nu trebuia să conducă la ideea respingerii acțiunii ca neîntemeiată. Examinând sentința atacată, în raport cu motivele de casare invocate, cu actele dosarului și normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 118/1996, „obligația calculării și virării sumelor rezultate din aplicarea prevederilor art. 4 revine producătorilor și importatorilor, persoane fizice și persoane juridice”. Intimata-reclamantă precizează faptul că nu are calitatea de producător sau importator, ci de comerciant, ocupându-se de comercializarea carburanților auto prin stația proprie.

Prevederile art. 2 lit. b) alin. (4) din Normele metodologie nr. 4566/1999 privind constituirea și utilizarea Fondului special al drumurilor publice, stipulează că „obligația de a calcula și de a vărsa sumele datorate Fondului special al drumurilor publice revine producătorilor din țară, persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de organizare. Dispozițiile art. 2 alin. (2) lit. b) stabilesc că „producătorii vor organiza și evidenția în mod distinct cantitățile și valorile combustibililor vânduți cumpărătorilor pentru folosirea în consum, în scopul desfășurării altor activități decât cea menționată la lit. o)”. În aceste cazuri, cumpărătorii vor prezenta comanda și declarația pe propria răspundere, din care să rezulte scopul achiziției.

În cauză, perioada verificată este cuprinsă între 1 ianuarie 2000 - 30 aprilie 2001, fiind aplicabile prevederile Legii nr. 118/1996 privind constituirea și utilizarea Fondului special al drumurilor publice, astfel cum a fost modificat și completat ulterior. Din analiza normelor legale aplicabile în speță, rezultă că obligații la Fondul special al drumurilor publice au numai producătorii interni și importatorii. Numai producătorii interni și importatorii au obligația de a ține evidența vânzărilor de carburant cu cota și fără cota datorată Fondului special al drumurilor publice. Numai producătorii interni și importatorii au obligația, prin lege, să ia declarații pe proprie răspundere de la cumpărători, să întocmească și să transmită situația centralizată la titularul fondului, respectiv, la Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.

Prin urmare, Legea nr. 118/1996 stabilește cine poate comercializa combustibil fără cote și în ce condiții, respectiv producătorii și importatorii. Cum recurenta-reclamantă are calitatea de comerciant, nu face parte din categoriile prevăzute de lege și nu poate beneficia de dreptul de a comercializa combustibil fără cota de drum. Recurenta-reclamantă putea achiziționa combustibil de la producător, numai cu cota pentru drumuri, dacă intenționa să o revândă, întrucât cumpărătorii nu puteau cumpăra combustibil fără cotă, decât numai de la producător sau importator, pentru că numai aceștia erau îndreptățiți de lege să primească declarații pe proprie răspundere și să țină evidența în mod distinct pentru cele două categorii - cu cotă sau fără cotă, către Fondul special al drumurilor.

Prin urmare, având în vedere calitatea declarată de comerciant, al recurentei-reclamante, se reține că suma de 2.156.193.488 lei, reprezentând cota de drum pentru carburanți livrați terților, este datorată, iar în ce privește scutirea de plată reglementată de O.U.G. nr. 15/2004, urmează a fi avută în vedere la executarea acesteia. În consecință, pentru considerentele arătate, se constată că soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala P. Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1020 din 30 octombrie 2002, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2005.