ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2861/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 25 iunie 2002, reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala P. Dâmbovița, a chemat în

judecată pe pârâții Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței

(în prezent Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului) și

Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, solicitând ca instanța să

dispună anularea parțială a procesului-verbal de control nr. 773 din 17 aprilie

2002, respectiv pct. 5, și a deciziei nr. 162 din 30 aprilie 2002 și exonerarea

de plata sumei de 2.156.193.488 lei pentru Fondul special al drumurilor,

stabilită prin actul de control.

În motivarea acțiunii a

arătat că, în urma controlului efectuat de inspectori din cadrul Direcției

Generale de Drumuri și Poduri București, privind respectarea prevederilor Legii

nr. 118/1996, republicată, cu modificările ulterioare, vizând perioada 1

ianuarie 2000 - 30 aprilie 2001, s-a stabilit că datorează Fondului special al

drumurilor publice, suma totală de 2.156.193.488 lei, reprezentând obligații

restante cota de drum pentru carburanți livrat terților, respectiv către SC E.

SRL Găești și SC R.M. SRL Tărtășești.

A mai arătat că măsura

dispusă prin actul de constatare a fost menținută prin decizia nr. 162 din 30

aprilie 2002, prin care Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și

Locuinței i-a respins contestația privind obligațiile de plată către Fondul

special al drumurilor publice, ca nefondată.

Reclamanta a susținut că

atât procesul-verbal de control, cât și decizia ministerului sunt nelegale, întrucât

livrarea carburantului către terți fără cota de drum s-a făcut cu respectarea

prevederilor normative în materie, și anume, numai după prezentarea de către

aceștia, a comenzii și declarației pe proprie răspundere, din care rezultă

scopul achiziției.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1020 din 30 octombrie

2002, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut următoarele:

Reclamanta, în calitate de

vânzătoare a combustibilului achiziționat fără cota aferentă Fondului special

al drumurilor publice, nu și-a respectat obligația legală de a livra

combustibilul, fără cota de drum, numai către cumpărătorii care emit comandă și

dau declarație pe proprie răspundere din care să rezulte că achiziționarea

combustibilului se face pentru a fi utilizat în folos propriu.

În acest sens s-a reținut

că, în ce privesc livrările efectuate către SC E. SRL Găești, din declarațiile

date pe proprie răspundere, rezultă că achiziționarea motorinei a avut drept

scop revânzarea produsului, iar nu consumul.

Referitor la livrările de

combustibil efectuate către SC R.M. SRL Tărtășești, în baza declarațiilor pe

proprie răspundere, apare o eroare de formă privind furnizorul, eroare

corectată ulterior printr-o adresă, care, însă, nu a putut fi luată în

considerare de către instanță, fiind informă, necuprinzând: data emiterii și

numărul de înregistrare, cantitatea de carburant livrată, data livrării,

comanda în baza căreia s-ar fi efectuat livrările, facturile emise de sucursala

P., pe numele SC R.M. SRL Tărtășești, nerezultând, deci, legătura între

documentele pe baza cărora reclamanta susține că a livrat carburant auto fără

cota de drum către agentul economic menționat și declarațiile prezentate.

În fine, instanța a avut în

vedere și împrejurarea că în dispozitivul deciziei nr. 162/2002, emis de

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței s-a menționat că

procesul-verbal de control nu devine titlu executoriu pentru suma de 2.156.193.488

lei, aceasta urmând a fi preluată în procesul-verbal centralizator la nivelul

S.N.P. P. SA.

Împotriva acestei soluții a

declarat recurs, în termen, reclamanta S.N.P. P. SA, în prezent SC P. SA, sucursala

P. Dâmbovița, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în

esență, că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor dovezilor administrate și

nu a analizat și interpretat corect probele dosarului.

Astfel, a susținut că

instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra adresei nr. 25/2990/2002,

emisă de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, de

interpretare a prevederilor art. 2 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice

privind constituirea și utilizarea Fondului special al drumurilor publice.

A mai susținut că instanța a

nesocotit faptul că revânzarea carburantului urma să se facă tot fără taxe,

către utilizatori, în alte scopuri decât circulația pe drumurile publice.

A pretins că eroarea din

declarațiile date pe proprie răspundere de SC R.M. SRL Tărtășești, pentru

livrările de combustibil fiind eroare de „scriere”, nici măcar de formă, nu

afectează valabilitatea actului, cum greșit a reținut instanța.

În fine, a apreciat că

mențiunea din dispozitivul deciziei atacate privind preluarea sumei reținute în

sarcina sa prin actul de control nu trebuia să conducă la ideea respingerii

acțiunii ca neîntemeiată.

Examinând sentința atacată,

în raport cu motivele de casare invocate, cu actele dosarului și normele legale

incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele

ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 5

din Legea nr. 118/1996, „obligația calculării și virării sumelor rezultate din

aplicarea prevederilor art. 4 revine producătorilor și importatorilor, persoane

fizice și persoane juridice”.

Intimata-reclamantă

precizează faptul că nu are calitatea de producător sau importator, ci de

comerciant, ocupându-se de comercializarea carburanților auto prin stația

proprie.

Prevederile art. 2 lit. b) alin.

(4) din Normele metodologie nr. 4566/1999 privind constituirea și utilizarea

Fondului special al drumurilor publice, stipulează că „obligația de a calcula

și de a vărsa sumele datorate Fondului special al drumurilor publice revine

producătorilor din țară, persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de

organizare.

Dispozițiile art. 2 alin.

(2) lit. b) stabilesc că „producătorii vor organiza și evidenția în mod

distinct cantitățile și valorile combustibililor vânduți cumpărătorilor pentru

folosirea în consum, în scopul desfășurării altor activități decât cea

menționată la lit. o)”.

În aceste cazuri,

cumpărătorii vor prezenta comanda și declarația pe propria răspundere, din care

să rezulte scopul achiziției.

În cauză, perioada

verificată este cuprinsă între 1 ianuarie 2000 - 30 aprilie 2001, fiind

aplicabile prevederile Legii nr. 118/1996 privind constituirea și utilizarea

Fondului special al drumurilor publice, astfel cum a fost modificat și

completat ulterior.

Din analiza normelor legale

aplicabile în speță, rezultă că obligații la Fondul special al drumurilor publice au numai producătorii interni și importatorii. Numai producătorii interni și

importatorii au obligația de a ține evidența vânzărilor de carburant cu cota și

fără cota datorată Fondului special al drumurilor publice. Numai producătorii

interni și importatorii au obligația, prin lege, să ia declarații pe proprie

răspundere de la cumpărători, să întocmească și să transmită situația

centralizată la titularul fondului, respectiv, la Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.

Prin urmare, Legea nr. 118/1996

stabilește cine poate comercializa combustibil fără cote și în ce condiții,

respectiv producătorii și importatorii. Cum recurenta-reclamantă are calitatea

de comerciant, nu face parte din categoriile prevăzute de lege și nu poate

beneficia de dreptul de a comercializa combustibil fără cota de drum.

Recurenta-reclamantă putea

achiziționa combustibil de la producător, numai cu cota pentru drumuri, dacă

intenționa să o revândă, întrucât cumpărătorii nu puteau cumpăra combustibil

fără cotă, decât numai de la producător sau importator, pentru că numai aceștia

erau îndreptățiți de lege să primească declarații pe proprie răspundere și să

țină evidența în mod distinct pentru cele două categorii - cu cotă sau fără

cotă, către Fondul special al drumurilor.

Prin urmare, având în vedere

calitatea declarată de comerciant, al recurentei-reclamante, se reține că suma

de 2.156.193.488 lei, reprezentând cota de drum pentru carburanți livrați

terților, este datorată, iar în ce privește scutirea de plată reglementată de O.U.G.

nr. 15/2004, urmează a fi avută în vedere la executarea acesteia.

În consecință, pentru

considerentele arătate, se constată că soluția pronunțată de prima instanță

este legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala P. Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.

1020 din 30 octombrie 2002, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 aprilie 2005.