ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 590/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC I.O. SRL, în contradictoriu cu Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, în prezent Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și cu Administrația Națională a Drumurilor, a solicitat anularea deciziei nr. 150 din 22 ianuarie 2002, emisă de primul pârât și a procesului-verbal nr. 213/VFS din 21 decembrie 2001, întocmit de echipa de control a celei de a doua pârâte și exonerarea de plata sumelor de 4.896.241.211 lei, debit la Fondul special al Drumurilor publice și 1.961.093.338 lei, majorări de întârziere. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că actul încheiat nu întrunește condițiile legale, nefiind menționate cadrul legal al măsurilor luate, calea de atac, termenul de exercitare și organul competent de a soluționa litigiul.

Pe fondul cauzei, se susține că a respectat condițiile legale pentru achiziționarea de carburanți, fără cota MTR, în sensul că a emis către producători, comanda și declarația pe propria răspundere privind scopul achiziționării carburanților fără cotă, acela de folosire în alte scopuri, decât alimentarea autovehiculelor care circulă pe drumurile publice, destinație care a fost respectată și la revânzarea carburanților. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 33 din 15 ianuarie 2003, a admis acțiunea, a anulat actele contestate și a obligat pârâta să plătească reclamantei, suma de 99.893.000 lei, cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, respectiv motorina cumpărată și apoi revândută de societate, a jucat rolul de marfă, revânzarea făcându-se tot fără taxă de drum, cu întocmirea documentelor indicate de art. 2 alin. (2) lit. b) din NM nr. 4566/1999.

Considerând hotărârea nelegală, pârâții au declarat recurs. Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului (fost Minister al Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței) susține că instanța în mod nejustificat i-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât procesul-verbal contestat, nu este act administrativ, ci un act constatator, un titlu executoriu care poate fi contestat într-o anumită procedură pe care reclamanta nu a respectat-o, iar prin acțiune nu se atacă conținutul deciziei nr. 150/2002, emisă de minister. Se arată că nu s-a motivat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Drumurilor. Pe fondul cauzei nu se justifică soluția de admitere a acțiunii, de anulare a actelor contestate și exonerare de răspundere a societății, fiind încălcate prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice.

Administrația Națională a Drumurilor din România arată că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât exercită prin personalul său de specialitate, numai controlul cu privire la vărsarea sumelor aferente constituirii Fondului special al drumurilor publice. Susținerea că Administrația Națională a Drumurilor nu ar avea calitate procesuală pasivă, nu poate fi primită, întrucât acțiunea privește și anularea actului emis de aceasta, pe lângă decizia emisă de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței. Participarea sa în proces este justificată prin actul de control contestat, pentru a putea să-și facă apărări și pentru opozabilitatea hotărârii. În consecință, recursul declarat de Administrația Națională a Drumurilor din România fiind nefondat, urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc.

civ. Obiectul acțiunii formulate de reclamantă vizează decizia nr. 150 din 22 ianuarie 2002, a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, act administrativ, contestat în baza Legii nr. 29/1990, a contenciosului administrativ; astfel, legal instanța a respins și excepția inadmisibilității acțiunii. Din actele de la dosar, rezultă că în urma controlului efectuat la SC I.O.

SRL, s-a verificat modul de respectare a Legii nr. 118/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a Normelor metodologice de aplicare ale acesteia, în perioada 1 ianuarie 1997 - 10 noiembrie 2001. Prin procesul-verbal nr. 213/VFS din 21 decembrie 2001 s-a stabilit că societatea datora la Fondul special al drumurilor publice, suma totală de 6.857.333.549 lei, din care 4.896.241.211 lei, debite restante generate de vânzarea carburanților auto achiziționați de la producători, fără cota aferentă Fondului special al drumurilor publice și 1.961.092.338 lei, majorări de întârziere. Împotriva acestui proces-verbal s-a formulat contestație, care a fost respinsă prin decizia nr. 150 din 22 ianuarie 2002. Instanța, însușindu-și concluziile raportului de expertiză, a admis acțiunea și a anulat actele contestate, exonerând societatea de răspundere.

Soluția pronunțată este rezultatul aplicării greșite a legii. Potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 118/1996, modificată și completată prin Legea nr. 264/2001, „obligația calculării și vărsării sumelor rezultate din aplicarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 118/1996, revine producătorilor și importatorilor, persoane fizice și persoane juridice”. În cauză, societatea reclamantă nu face parte dintre agenții economici plătitori de taxă pentru constituirea Fondului special al drumurilor publice, adică producători sau importatori. În conformitate cu art. 4 alin. (1) pct. 1 și 2, „Sumele Fondului special al drumurilor publice se constituie după cum urmează. 1.Prin aplicarea unei cote de 25% asupra (modificată ulterior la 45%): a) prețul cu ridicata, exclusiv accizele, pentru carburanți auto livrate la intern de către producători; b) valorii în vamă, stabilită potrivit legii, pentru carburanții auto importați.

2. Prin aplicarea cotei de 5% asupra: a) prețului cu ridicata, exclusiv accizele, pentru autovehiculele și remorcile livrate de către producătorii din țară și destinate vânzării pe piața internă”. Art. 14 din Legea nr. 118/1996 stabilește: „Constituirea și gestionarea Fondului special al drumurilor publice, stabilit potrivit prevederilor art. 4 din prezenta lege, se efectuează de către Ministerul Transporturilor”, iar art. 15 arată: „Controlul respectării prevederilor prezentei legi se exercită de către R.A. A.N.D. România, precum și de către organele de specialitate ale Ministerului Transporturilor”. Din prevederile art. 2 alin. (4) lit. b) din Normele metodologice nr. 4556/1999, rezultă „obligația de a calcula și de a vărsa sumele datorate Fondului special al drumurilor publice, revine producătorilor din țară, persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de organizare”.

Art. 2 alin. (2) și lit. b) din primul alineat stabilesc că „producătorii vor organiza și evidenția în mod distinct cantitățile și valorile combustibililor vânduți cumpărătorilor, pentru folosirea în consum, în scopul desfășurării altor activități, decât cea menționată la lit. a). În aceste cazuri cumpărătorii vor prezenta comanda și declarația pe proprie răspundere, din care va reieși scopul achiziției”. Perioada verificată cuprinde și anul 2001, astfel că, în speță sunt aplicabile atât Legea nr. 264/2001, cât și Norma metodologică nr. 3705 din 31 iulie 2001, care cuprinde dispozițiile arătate mai sus, în altă numerotare. Potrivit actelor, rezultă că obligația la Fondul special al drumurilor publice au numai producătorii interni și importatorii, aceștia țin evidența vânzărilor de carburant cu cotă și fără cotă, datorată Fondului special al drumurilor publice.

Numai aceștia au obligația, prin lege, să ia declarații pe proprie răspundere de la cumpărătorii de carburanți auto fără cotă, din care să rezulte scopul achiziției. Reclamanta a achiziționat carburanți auto și a declarat că îi folosește în alte scopuri, pentru ca ulterior să-i vândă. Ori, „pentru folosire în consum, în scopul altor activități, nu include și activitatea de revânzare”. Reclamanta nu face parte din categoria de societăți comerciale care, conform legii, sunt scutite de la plata cotei datorate la Fondul special al drumurilor publice, pe baza declarațiilor cumpărătorilor. Prin actele încheiate, aceasta a prejudiciat Fondul special al drumurilor, astfel că se va înlătura ca neconcludentă, concluzia expertizei contabile efectuate în cauză.

În consecință, recursul declarat de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului (fostul Minister al Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței) este fondat, urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ. și a se casa sentința atacată, iar în fond se va respinge acțiunea, actele contestate fiind temeinice și legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului (fostul Minister al Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței) împotriva sentinței civile nr. 33 din 15 ianuarie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea, ca nefondată. Respinge ca nefondat, recursul declarat de C.A.D.N. SA București (fostă Administrația Națională a Drumurilor), împotriva aceleiași sentințe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2005.