ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 590/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

SC I.O. SRL, în

contradictoriu cu Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței,

în prezent Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și cu

Administrația Națională a Drumurilor, a solicitat anularea deciziei nr. 150 din

22 ianuarie 2002, emisă de primul pârât și a procesului-verbal nr. 213/VFS din 21

decembrie 2001, întocmit de echipa de control a celei de a doua pârâte și

exonerarea de plata sumelor de 4.896.241.211 lei, debit la Fondul special al Drumurilor publice și 1.961.093.338 lei, majorări de întârziere.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că actul încheiat nu întrunește condițiile legale, nefiind

menționate cadrul legal al măsurilor luate, calea de atac, termenul de

exercitare și organul competent de a soluționa litigiul.

Pe fondul cauzei, se susține

că a respectat condițiile legale pentru achiziționarea de carburanți, fără cota

MTR, în sensul că a emis către producători, comanda și declarația pe propria

răspundere privind scopul achiziționării carburanților fără cotă, acela de

folosire în alte scopuri, decât alimentarea autovehiculelor care circulă pe

drumurile publice, destinație care a fost respectată și la revânzarea

carburanților.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința nr. 33 din 15 ianuarie 2003, a admis

acțiunea, a anulat actele contestate și a obligat pârâta să plătească

reclamantei, suma de 99.893.000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză,

respectiv motorina cumpărată și apoi revândută de societate, a jucat rolul de

marfă, revânzarea făcându-se tot fără taxă de drum, cu întocmirea documentelor

indicate de art. 2 alin. (2) lit. b) din NM nr. 4566/1999.

Considerând hotărârea nelegală,

pârâții au declarat recurs.

Ministerul Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului (fost Minister al Lucrărilor Publice,

Transporturilor și Locuinței) susține că instanța în mod nejustificat i-a

respins excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât procesul-verbal

contestat, nu este act administrativ, ci un act constatator, un titlu

executoriu care poate fi contestat într-o anumită procedură pe care reclamanta

nu a respectat-o, iar prin acțiune nu se atacă conținutul deciziei nr. 150/2002,

emisă de minister.

Se arată că nu s-a motivat

respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației

Naționale a Drumurilor.

Pe fondul cauzei nu se

justifică soluția de admitere a acțiunii, de anulare a actelor contestate și

exonerare de răspundere a societății, fiind încălcate prevederile art. 2 alin.

(2) lit. b) din Normele metodologice.

Administrația Națională a

Drumurilor din România arată că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât

exercită prin personalul său de specialitate, numai controlul cu privire la

vărsarea sumelor aferente constituirii Fondului special al drumurilor publice.

Susținerea că Administrația

Națională a Drumurilor nu ar avea calitate procesuală pasivă, nu poate fi

primită, întrucât acțiunea privește și anularea actului emis de aceasta, pe

lângă decizia emisă de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și

Locuinței.

Participarea sa în proces

este justificată prin actul de control contestat, pentru a putea să-și facă

apărări și pentru opozabilitatea hotărârii.

În consecință, recursul

declarat de Administrația Națională a Drumurilor din România fiind nefondat,

urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.

Obiectul acțiunii formulate

de reclamantă vizează decizia nr. 150 din 22 ianuarie 2002, a Ministerului

Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, act administrativ, contestat

în baza Legii nr. 29/1990, a contenciosului administrativ; astfel, legal

instanța a respins și excepția inadmisibilității acțiunii.

Din actele de la dosar,

rezultă că în urma controlului efectuat la SC I.O. SRL, s-a verificat modul de respectare a Legii nr. 118/1996, republicată, cu modificările și completările

ulterioare și a Normelor metodologice de aplicare ale acesteia, în perioada 1

ianuarie 1997 - 10 noiembrie 2001.

Prin procesul-verbal nr. 213/VFS

din 21 decembrie 2001 s-a stabilit că societatea datora la Fondul special al drumurilor publice, suma totală de 6.857.333.549 lei, din care

4.896.241.211 lei, debite restante generate de vânzarea carburanților auto

achiziționați de la producători, fără cota aferentă Fondului special al

drumurilor publice și 1.961.092.338 lei, majorări de întârziere.

Împotriva acestui proces-verbal

s-a formulat contestație, care a fost respinsă prin decizia nr. 150 din 22

ianuarie 2002.

Instanța, însușindu-și

concluziile raportului de expertiză, a admis acțiunea și a anulat actele

contestate, exonerând societatea de răspundere.

Soluția pronunțată este

rezultatul aplicării greșite a legii.

Potrivit dispozițiilor art. 5

din Legea nr. 118/1996, modificată și completată prin Legea nr. 264/2001,

„obligația calculării și vărsării sumelor rezultate din aplicarea prevederilor art.

4 din Legea nr. 118/1996, revine producătorilor și importatorilor, persoane

fizice și persoane juridice”.

În cauză, societatea reclamantă

nu face parte dintre agenții economici plătitori de taxă pentru constituirea Fondului

special al drumurilor publice, adică producători sau importatori.

În conformitate cu art. 4 alin.

(1) pct. 1 și 2, „Sumele Fondului special al drumurilor publice se constituie

după cum urmează.

1.Prin aplicarea unei cote

de 25% asupra (modificată ulterior la 45%):

a) prețul cu ridicata,

exclusiv accizele, pentru carburanți auto livrate la intern de către

producători;

b) valorii în vamă,

stabilită potrivit legii, pentru carburanții auto importați.

5% asupra:

a) prețului cu ridicata,

exclusiv accizele, pentru autovehiculele și remorcile livrate de către

producătorii din țară și destinate vânzării pe piața internă”.

Art. 14 din Legea nr. 118/1996

stabilește: „Constituirea și gestionarea Fondului special al drumurilor

publice, stabilit potrivit prevederilor art. 4 din prezenta lege, se efectuează

de către Ministerul Transporturilor”, iar art. 15 arată: „Controlul respectării

prevederilor prezentei legi se exercită de către R.A. A.N.D. România, precum și

de către organele de specialitate ale Ministerului Transporturilor”.

Din prevederile art. 2 alin.

(4) lit. b) din Normele metodologice nr. 4556/1999, rezultă „obligația de a

calcula și de a vărsa sumele datorate Fondului special al drumurilor publice,

revine producătorilor din țară, persoane fizice sau juridice, indiferent de

forma de organizare”.

Art. 2 alin. (2) și lit. b) din

primul alineat stabilesc că „producătorii vor organiza și evidenția în mod

distinct cantitățile și valorile combustibililor vânduți cumpărătorilor, pentru

folosirea în consum, în scopul desfășurării altor activități, decât cea

menționată la lit. a). În aceste cazuri cumpărătorii vor prezenta comanda și

declarația pe proprie răspundere, din care va reieși scopul achiziției”.

Perioada verificată cuprinde

și anul 2001, astfel că, în speță sunt aplicabile atât Legea nr. 264/2001, cât

și Norma metodologică nr. 3705 din 31 iulie 2001, care cuprinde dispozițiile

arătate mai sus, în altă numerotare.

Potrivit actelor, rezultă că

obligația la Fondul special al drumurilor publice au numai producătorii interni

și importatorii, aceștia țin evidența vânzărilor de carburant cu cotă și fără

cotă, datorată Fondului special al drumurilor publice.

Numai aceștia au obligația,

prin lege, să ia declarații pe proprie răspundere de la cumpărătorii de

carburanți auto fără cotă, din care să rezulte scopul achiziției.

Reclamanta a achiziționat carburanți

auto și a declarat că îi folosește în alte scopuri, pentru ca ulterior să-i

vândă.

Ori, „pentru folosire în

consum, în scopul altor activități, nu include și activitatea de revânzare”.

Reclamanta nu face parte din

categoria de societăți comerciale care, conform legii, sunt scutite de la plata

cotei datorate la Fondul special al drumurilor publice, pe baza declarațiilor

cumpărătorilor.

Prin actele încheiate,

aceasta a prejudiciat Fondul special al drumurilor, astfel că se va înlătura ca

neconcludentă, concluzia expertizei contabile efectuate în cauză.

În consecință, recursul

declarat de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului (fostul

Minister al Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței) este fondat,

urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ. și a se casa sentința atacată,

iar în fond se va respinge acțiunea, actele contestate fiind temeinice și

legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului (fostul Minister al

Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței) împotriva sentinței civile nr.

33 din 15 ianuarie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și

în fond, respinge acțiunea, ca nefondată.

Respinge ca nefondat,

recursul declarat de C.A.D.N. SA București (fostă Administrația Națională a

Drumurilor), împotriva aceleiași sentințe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 februarie 2005.