ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 342/2006

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16

februarie 2005, la Înalta Curte de Casație și Justiție, SC I.O. SRL București a

formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 590 din 2

februarie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ, în dosarul nr. 794/2003.

Recurenta și-a întemeiat cererea, pe

dispozițiile art. 317-321 C. proc. civ.

În acest sens, contestatoarea a

susținut că societatea comercială nu face parte dintre agenții economici

plătitori de taxă pentru constituirea Fondului special al drumurilor publice și,

deci, nu datorează sumele cerute.

A mai susținut contestatoarea, că

avea dreptul vânzării carburanților fără taxă.

În continuare, contestatoarea a

analizat prin contestația în anulare formulată în cauză, Normele metodologice nr.

4566/1999, emise în aplicarea art. 5 din Legea nr. 118/1996 și a concluzionat

că nu datorează nici o sumă de bani, bugetului de stat.

Verificându-se actele cauzei, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că prin decizia nr. 590 din 2 februarie 2005, a admis recursul declarat de Ministerul Construcțiilor și Turismului (fostul Minister al

Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței) împotriva sentinței nr. 33

din 15 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, a casat sentința atacată și în

fond, a respins acțiunea, ca nefondată.

S-a reținut că instanța de fond a

făcut o greșită aplicare a legii, respectiv art. 5 din Legea nr. 118/1996,

modificată și completată prin Legea nr. 264/2001, întrucât obligația calculării

și vărsării sumelor rezultate din aplicarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 118/1996,

revine producătorilor și importatorilor, persoane fizice și persoane juridice,

indiferent de forma de organizare.

S-a mai reținut că reclamanta a

achiziționat carburanți auto și a declarat că îi folosește pentru consum, în

scopul altor activități, dar acest lucru nu presupune și activitatea de

revânzare, nefiind, astfel, scutită de la plata cotei datorate la Fondul special al drumurilor publice, pe baza declarațiilor cumpărătorilor.

Prin actele încheiate, a reținut

Înalta Curte de Casație și Justiție, contestatoarea a prejudiciat Fondul special

al drumurilor, astfel că s-a înlăturat ca neconcludentă, concluzia expertizei

contabile efectuată în cauză.

Din verificarea actelor cauzei, față

de contestația în anulare formulată în cauză, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că această cerere extraordinară de atac formulată de SC I.O.

SRL București împotriva deciziei nr. 590 din 2 februarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nu se

încadrează în dispozițiile art. 317 alin. (1) și art. 318 C. proc. civ., ce prevăd cazuri strict limitativ prevăzute de lege.

Așa cum rezultă din cuprinsul

motivării contestației în anulare, contestatoarea face o interpretare a

dispozițiilor legale în materie, care nu au nici o legătură cu cazurile de

contestație în anulare prevăzute de dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ.

De altfel, instanța s-a pronunțat

asupra acestor chestiuni de fond, prin decizia atacată, astfel încât cererea

recurentei urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de SC I.O. SRL București împotriva deciziei nr. 590 din 2 februarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 februarie 2006.