ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3424/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 2 iunie 2006, reclamanta SC S. SRL București a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta C.N. A.D.N. SA, în temeiul prevederilor art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării adresei nr. 93/5688 din 19

aprilie 2006, emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra

acțiunii vizând anularea actului menționat și constatarea că autorizația nr.

178 din 5 aprilie 2006 își produce pe deplin efectele.

În motivarea cererii sale,

reclamanta a arătat că, prin adresa nr. 93/5688 din 19 aprilie 2006, C.N.

A.D.N. SA a somat pe B.D. SRL, titulara autorizației nr. 178/2006, să

desființeze instalația automată de semaforizare și să dirijeze circulația, prin

indicatoare rutiere, spre drumul existent în spatele centrului comercial . ale

cărui spații comerciale le deține reclamanta.

A mai susținut că această

măsură o prejudiciază, întrucât clienții săi sunt obligați să folosească un

drum de acces secundar, fiind afectați de blocarea drumului principal, ca

urmare a desființării instalației de semaforizare.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

1637 din 29 iunie 2006, a admis excepția de necompetență materială invocată de

pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea

Judecătoriei sectorului 1 București.

Instanța a reținut că

soluția se impune, întrucât actul a cărui suspendare s-a solicitat, are

caracterul unei somații - act juridic civil, iar acțiunea are natura juridică a

unei contestații la executare, căreia îi sunt aplicabile prevederile art. 399 -

art. 400 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare competentă fiind

judecătoria.

Împotriva sentinței, în

termen legal, a declarat recurs, reclamanta SC S. SRL București, formulând

critici pe care le-a încadrat în motivul de modificare prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta susține, în

esență, că instanța de fond a ignorat prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 554/2004, cât și prevederile O.U.G. nr. 84/2003, aprobată cu

modificări prin Legea nr. 47/2004, sub două aspecte: nu a reținut că C.N.

A.D.N. SA este o entitate a cărei activitate se desfășoară în regim de putere

publică, fiind asimilată autorităților publice centrale și nu a recunoscut

adresei atacate, caracterul de act administrativ. Pe fond, recurenta arată că

actul în discuție a fost emis cu abuz de putere, invocarea art. 10 din

autorizație fiind doar un pretext.

Prin întâmpinarea formulată

în recurs, la data de 12 octombrie 2006, C.N. A.D.N. SA solicită respingerea

recursului, ca nefondat, întrucât este o societate comercială cu capital de

stat aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului, doar acesta din urmă având calitatea de autoritate publică centrală

în materie de transporturi, conform prevederilor H.G. nr. 412/2004 privind

organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului. Cât privește actul atacat, intimata arată că acesta nu este un act

administrativ în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 și destinatarul este un

alt subiect de drept.

Examinând sentința atacată,

prin prisma recursului declarat și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum

și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată:

La data de 10 septembrie

2004, între recurenta-reclamantă SC S. SRL și SC B.D. SRL s-a încheiat

„contractul pentru dezvoltarea infrastructurii pentru faza I a Centrului

Comercial B.”, potrivit căruia cea de-a doua societate comercială s-a obligat

să execute sau să asigure execuția lucrărilor de infrastructură în conformitate

cu planurile și specificațiile conceptuale aprobate, cu „planul privind

utilitățile” și „Planul de Trafic” (art. 1.1. din contractul părților).

Pentru ca investiția

reprezentând Centrul Comercial F. Băneasa să poată fi valorificată, s-a

întocmit un proiect pentru o soluție temporară de acces din DN1, spre incinta

Centrului Comercial, în zona km 8+928 și km 9+295. Acest proiect, denumit chiar

„Soluție de acces temporar” a parcurs procedura de autorizare prevăzută de O.G.

nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor și de Ordinul nr. 571/1997 al

ministrului transporturilor pentru aprobarea Normelor tehnice privind

proiectarea și amplasarea construcțiilor, instalațiilor și panourilor publicitare

în zona drumurilor, pe poduri, pasaje, viaducte și tuneluri rutiere, finalizată

prin emiterea autorizației nr. 178 din 5 aprilie 2006 și, ulterior, la data de

10 aprilie 2006, prin încheierea procesului-verbal de recepție privind accese

rutiere temporare din DN1 la Centrul Comercial B., semnat de toți membrii

Comisiei de recepție, inclusiv reprezentantul C.N. A.D.N. SA. În cuprinsul

acestui document, comisia a reținut că „lucrările autorizate au fost executate

conform documentațiilor tehnice autorizate”.

Ulterior, la data de 19

aprilie 2006, intimata C.N. A.D.N. SA a emis adresa nr. 93/5688, prin care a

somat SC B.D. SRL ca, începând cu aceeași dată, să desființeze instalația

automată de semaforizare și să dirijeze circulația, prin indicatoare rutiere,

spre drumul existent în spatele centrului comercial, care debușează în Aleea

Privighetorilor.

În fața instanței de fond,

intimata-pârâtă a ridicat două excepții: necompetența materială a instanței de

contencios administrativ, motivată pe natura actului atacat și

inadmisibilitatea acțiunii întemeiată, în accepțiunea autoarei excepției, pe

două aspecte: calitatea emitentului actului, dar și cea a reclamantei, care nu

este una și aceeași persoană cu destinatarul actului.

Instanța de fond a sesizat

corect, chiar dacă nu a arătat explicit în considerentele sentinței, că cele

două excepții sunt strâns legate, în sensul că stabilirea instanței competente

material presupune, pe lângă clarificarea naturii juridice a actului a cărui

suspendare se solicită, și determinarea calității emitentului actului.

Sub acest din urmă aspect,

curtea de apel a reținut în mod legal că C.N. A.D.N. SA se încadrează în

prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, fiind persoană

juridică de drept privat autorizată să presteze un serviciu public (acest

serviciu public fiind potrivit O.U.G. nr. 84/2003: administrarea drumurilor

naționale și autostrăzilor), asimilată autorităților publice centrale.

Așa fiind, Înalta Curte

constată că, critica privind ignorarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 554/2004, precum și ale O.U.G. nr. 84/2003, de către instanța de

fond, este nefondată.

Recursul este, însă, fondat

în ceea ce privește cea de-a doua critică ce vizează calificarea naturii

juridice a actului a cărui suspendare se solicită, care este un act

administrativ.

Potrivit definiției legale a

actului administrativ, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

554/2004, a contenciosului administrativ, acesta este „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea

executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau

stingând raporturi juridice”.

Prin adresa nr. 93/5688 din

19 aprilie 2006, în baza prerogativelor ce i-au fost conferite prin O.U.G. nr.

84/2003, în vederea fluidizării traficului pe DN1, intimata-pârâtă a modificat

raporturile juridice preexistente create prin autorizația nr. 178 din aprilie

2006 și procesul-verbal anterior menționat. Chestiunea referitoare la incidența

pct. 10 din autorizație, care ar permite ordonarea măsurii de desființare a

instalației automate de semaforizare, excede limitelor învestirii instanței de

recurs, urmând a fi clarificată de instanța învestită cu soluționarea fondului.

Folosirea de către emitent,

în cuprinsul actului atacat, a sintagmei „vă somăm”, nu transformă actul în

„somația” la care se referă art. 387 C. proc. civ., deosebirile fiind

fundamentale.

La fel, acțiunea formulată

nu poate fi calificată ca fiind o contestație la executare, potrivit art.

399-340 C. proc. civ., întrucât premisa avută în vedere de legiuitor în aceste

texte o constituie începerea executării silite în baza unui titlu executoriu,

or în cauză, după cum rezultă din cele ce preced, o astfel de problemă nu se

pune.

În fine, cât privește

legitimitatea procesuală activă a recurentei-reclamante în promovarea unei

acțiuni în contencios administrativ (vizată de intimata-pârâtă în întâmpinare

și în cadrul celui de-al doilea aspect al excepției de inadmisibilitate),

Înalta Curte constată că art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a clarificat

această problemă, stabilind a se poate adresa instanței de contencios

administrativ și persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau

într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual

adresat altui subiect de drept.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (3) și (5) și art. 313 C. proc. civ., se va

admite recursul, cu consecința casării sentinței atacate și trimiterea cauzei,

aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății.

La rejudecare, instanța de

fond va examina și celelalte susțineri ale recurentei și ale intimatei, vizând

fondul cererii de suspendare, a căror analiză de către instanța de recurs nu a

fost posibilă față de limitele învestirii sale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC S. SRL București împotriva sentinței civile nr. 1637 din 29 iunie

2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2006.