ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3424/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 2 iunie 2006, reclamanta SC S. SRL București a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N. A.D.N. SA, în temeiul prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării adresei nr. 93/5688 din 19 aprilie 2006, emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii vizând anularea actului menționat și constatarea că autorizația nr. 178 din 5 aprilie 2006 își produce pe deplin efectele. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, prin adresa nr. 93/5688 din 19 aprilie 2006, C.N. A.D.N. SA a somat pe B.D. SRL, titulara autorizației nr. 178/2006, să desființeze instalația automată de semaforizare și să dirijeze circulația, prin indicatoare rutiere, spre drumul existent în spatele centrului comercial . ale cărui spații comerciale le deține reclamanta.

A mai susținut că această măsură o prejudiciază, întrucât clienții săi sunt obligați să folosească un drum de acces secundar, fiind afectați de blocarea drumului principal, ca urmare a desființării instalației de semaforizare. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1637 din 29 iunie 2006, a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. Instanța a reținut că soluția se impune, întrucât actul a cărui suspendare s-a solicitat, are caracterul unei somații - act juridic civil, iar acțiunea are natura juridică a unei contestații la executare, căreia îi sunt aplicabile prevederile art. 399 - art. 400 alin. (1) C. proc.

civ., instanța de executare competentă fiind judecătoria. Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat recurs, reclamanta SC S. SRL București, formulând critici pe care le-a încadrat în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta susține, în esență, că instanța de fond a ignorat prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, cât și prevederile O.U.G. nr. 84/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 47/2004, sub două aspecte: nu a reținut că C.N. A.D.N. SA este o entitate a cărei activitate se desfășoară în regim de putere publică, fiind asimilată autorităților publice centrale și nu a recunoscut adresei atacate, caracterul de act administrativ.

Pe fond, recurenta arată că actul în discuție a fost emis cu abuz de putere, invocarea art. 10 din autorizație fiind doar un pretext. Prin întâmpinarea formulată în recurs, la data de 12 octombrie 2006, C.N. A.D.N. SA solicită respingerea recursului, ca nefondat, întrucât este o societate comercială cu capital de stat aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, doar acesta din urmă având calitatea de autoritate publică centrală în materie de transporturi, conform prevederilor H.G. nr. 412/2004 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. Cât privește actul atacat, intimata arată că acesta nu este un act administrativ în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 și destinatarul este un alt subiect de drept.

Examinând sentința atacată, prin prisma recursului declarat și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată: La data de 10 septembrie 2004, între recurenta-reclamantă SC S. SRL și SC B.D. SRL s-a încheiat „contractul pentru dezvoltarea infrastructurii pentru faza I a Centrului Comercial B.”, potrivit căruia cea de-a doua societate comercială s-a obligat să execute sau să asigure execuția lucrărilor de infrastructură în conformitate cu planurile și specificațiile conceptuale aprobate, cu „planul privind utilitățile” și „Planul de Trafic” (art. 1.1. din contractul părților). Pentru ca investiția reprezentând Centrul Comercial F. Băneasa să poată fi valorificată, s-a întocmit un proiect pentru o soluție temporară de acces din DN1, spre incinta Centrului Comercial, în zona km 8+928 și km 9+295.

Acest proiect, denumit chiar „Soluție de acces temporar” a parcurs procedura de autorizare prevăzută de O.G. nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor și de Ordinul nr. 571/1997 al ministrului transporturilor pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea și amplasarea construcțiilor, instalațiilor și panourilor publicitare în zona drumurilor, pe poduri, pasaje, viaducte și tuneluri rutiere, finalizată prin emiterea autorizației nr. 178 din 5 aprilie 2006 și, ulterior, la data de 10 aprilie 2006, prin încheierea procesului-verbal de recepție privind accese rutiere temporare din DN1 la Centrul Comercial B., semnat de toți membrii Comisiei de recepție, inclusiv reprezentantul C.N.

A.D.N. SA. În cuprinsul acestui document, comisia a reținut că „lucrările autorizate au fost executate conform documentațiilor tehnice autorizate”. Ulterior, la data de 19 aprilie 2006, intimata C.N. A.D.N. SA a emis adresa nr. 93/5688, prin care a somat SC B.D. SRL ca, începând cu aceeași dată, să desființeze instalația automată de semaforizare și să dirijeze circulația, prin indicatoare rutiere, spre drumul existent în spatele centrului comercial, care debușează în Aleea Privighetorilor. În fața instanței de fond, intimata-pârâtă a ridicat două excepții: necompetența materială a instanței de contencios administrativ, motivată pe natura actului atacat și inadmisibilitatea acțiunii întemeiată, în accepțiunea autoarei excepției, pe două aspecte: calitatea emitentului actului, dar și cea a reclamantei, care nu este una și aceeași persoană cu destinatarul actului.

Instanța de fond a sesizat corect, chiar dacă nu a arătat explicit în considerentele sentinței, că cele două excepții sunt strâns legate, în sensul că stabilirea instanței competente material presupune, pe lângă clarificarea naturii juridice a actului a cărui suspendare se solicită, și determinarea calității emitentului actului. Sub acest din urmă aspect, curtea de apel a reținut în mod legal că C.N. A.D.N. SA se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, fiind persoană juridică de drept privat autorizată să presteze un serviciu public (acest serviciu public fiind potrivit O.U.G. nr. 84/2003: administrarea drumurilor naționale și autostrăzilor), asimilată autorităților publice centrale.

Așa fiind, Înalta Curte constată că, critica privind ignorarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, precum și ale O.U.G. nr. 84/2003, de către instanța de fond, este nefondată. Recursul este, însă, fondat în ceea ce privește cea de-a doua critică ce vizează calificarea naturii juridice a actului a cărui suspendare se solicită, care este un act administrativ. Potrivit definiției legale a actului administrativ, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, acesta este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice”.

Prin adresa nr. 93/5688 din 19 aprilie 2006, în baza prerogativelor ce i-au fost conferite prin O.U.G. nr. 84/2003, în vederea fluidizării traficului pe DN1, intimata-pârâtă a modificat raporturile juridice preexistente create prin autorizația nr. 178 din aprilie 2006 și procesul-verbal anterior menționat. Chestiunea referitoare la incidența pct. 10 din autorizație, care ar permite ordonarea măsurii de desființare a instalației automate de semaforizare, excede limitelor învestirii instanței de recurs, urmând a fi clarificată de instanța învestită cu soluționarea fondului. Folosirea de către emitent, în cuprinsul actului atacat, a sintagmei „vă somăm”, nu transformă actul în „somația” la care se referă art. 387 C. proc.

civ., deosebirile fiind fundamentale. La fel, acțiunea formulată nu poate fi calificată ca fiind o contestație la executare, potrivit art. 399-340 C. proc. civ., întrucât premisa avută în vedere de legiuitor în aceste texte o constituie începerea executării silite în baza unui titlu executoriu, or în cauză, după cum rezultă din cele ce preced, o astfel de problemă nu se pune. În fine, cât privește legitimitatea procesuală activă a recurentei-reclamante în promovarea unei acțiuni în contencios administrativ (vizată de intimata-pârâtă în întâmpinare și în cadrul celui de-al doilea aspect al excepției de inadmisibilitate), Înalta Curte constată că art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a clarificat această problemă, stabilind a se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (3) și (5) și art. 313 C. proc. civ., se va admite recursul, cu consecința casării sentinței atacate și trimiterea cauzei, aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății. La rejudecare, instanța de fond va examina și celelalte susțineri ale recurentei și ale intimatei, vizând fondul cererii de suspendare, a căror analiză de către instanța de recurs nu a fost posibilă față de limitele învestirii sale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC S. SRL București împotriva sentinței civile nr. 1637 din 29 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2006.