ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamanta SC A.U. SA a chemat în judecată Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, pentru ca instanța să dispună obligarea conducătorului acestui minister, la plata amenzii prevăzută de legea contenciosului administrativ și obligarea pârâtului la plata daunelor de întârziere. În motivarea acțiunii, a arătat faptul că pârâtul nu a emis un certificat de atestare a dreptului de proprietate pe numele reclamantei, deși a solicitat acest lucru, printr-o cerere și a depus și întreaga documentație necesară. Prin decizia nr. 8183 din 11 noiembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost trimisă cauza, spre competentă soluționare, Curții de Apel București, întrucât competența de soluționare a acțiunilor în primă instanță aparține curții de apel.

Prin sentința civilă nr. 304 din 23 februarie 2005, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost anulată acțiunea formulată, admițându-se excepția lipsei calității procesuale de exercițiu a reclamantei și lipsei calității de reprezentant al semnatarului acțiunii. Instanța a reținut, în esență, pentru a ajunge la această soluție, faptul că împotriva SC A.U. SA a fost deschisă procedura reorganizării judiciare și lichidării, iar potrivit dispozițiilor sentinței comerciale nr. 777 din 17 iunie 2004, a Tribunalului București, secția a VII-a comercială, reprezentantul legal al societăți este administratorul judiciar numit. Instanța a reținut faptul că la data introducerii cererii de chemare în judecată, 20 octombrie 2004, aceasta nu a fost semnată de împuternicitul legal.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs, reclamanta, susținând că: - instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, întrucât la dezbateri a participat reprezentantul ministerului public, deși dispozițiile Legii nr. 29/1990 nu prevăd acest lucru; - în mod nelegal instanța a considerat că directorul general al SC A.U. SA nu era abilitat să semneze acțiunea; - instanța nu a ținut cont de actele depuse, care dovedeau că pârâta împreună cu administratorul judiciar au înstrăinat deja o parte din terenul cuprins în decizia care se refuză a se executa. Recursul este nefondat. Cu privire la primul motiv de recurs, se constată că, începând cu primul termen de judecată, reprezentantul Ministerului Public a participat la dezbateri.

Prezența sa în constituirea completului de judecată a fost legală, întrucât din luna ianuarie 2005 a intrat în vigoare Legea nouă a contenciosului administrativ, nr. 554/2004, ale cărei dispoziții erau în sensul participării reprezentantului Parchetului. Referitor la al doilea motiv de recurs, în mod corect instanța de fond a apreciat excepția lipsei calității de reprezentant al directorului general al unității reclamante. La data de 18 octombrie 2004, când a fost formulată cererea de chemare în judecată, reprezentantul legal al reclamantei nu mai era semnatarul cererii de chemare în judecată, întrucât prin sentința comercială nr. 777 din 17 iunie 2005, Tribunalul București a numit SC M.C. SRL, administrator judiciar al recurentei-reclamante.

În speță, punându-se problema unei nulități relative, instanța de fond a acordat posibilitatea reclamantei-recurente, timp de două termene de judecată, pentru ca cererea de chemare în judecată să fie semnată și ștampilată de administratorul judiciar. Cu privire la cel de-al treilea motiv de recurs, potrivit căruia instanța de fond nu a ținut seama de plângerile penale formulate și de cererea de înlocuire a administratorului judiciar, și această susținere este infirmată de cele reținute în considerentele hotărârii atacate. Cu privire la plângerile penale, în mod corect instanța de fond a considerat că acestea nu erau utile, pertinente și concludente soluționării cauzei. Hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A.U.B SA împotriva sentinței civile nr. 304 din 23 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2006.