ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Înaltei Curți

de Casație și Justiție, reclamanta SC A.U. SA a chemat în judecată Ministerul

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, pentru ca instanța să dispună

obligarea conducătorului acestui minister, la plata amenzii prevăzută de legea

contenciosului administrativ și obligarea pârâtului la plata daunelor de

întârziere.

În motivarea acțiunii, a arătat

faptul că pârâtul nu a emis un certificat de atestare a dreptului de

proprietate pe numele reclamantei, deși a solicitat acest lucru, printr-o

cerere și a depus și întreaga documentație necesară.

Prin decizia nr. 8183 din 11

noiembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a fost trimisă cauza, spre competentă soluționare,

Curții de Apel București, întrucât competența de soluționare a acțiunilor în

primă instanță aparține curții de apel.

Prin sentința civilă nr. 304 din 23

februarie 2005, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a fost anulată acțiunea formulată, admițându-se

excepția lipsei calității procesuale de exercițiu a reclamantei și lipsei

calității de reprezentant al semnatarului acțiunii.

Instanța a reținut, în esență,

pentru a ajunge la această soluție, faptul că împotriva SC A.U. SA a fost

deschisă procedura reorganizării judiciare și lichidării, iar potrivit

dispozițiilor sentinței comerciale nr. 777 din 17 iunie 2004, a Tribunalului București, secția a VII-a comercială, reprezentantul legal al societăți este

administratorul judiciar numit. Instanța a reținut faptul că la data

introducerii cererii de chemare în judecată, 20 octombrie 2004, aceasta nu a

fost semnată de împuternicitul legal.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs, reclamanta, susținând că:

- instanța nu a fost alcătuită

potrivit dispozițiilor legale, întrucât la dezbateri a participat

reprezentantul ministerului public, deși dispozițiile Legii nr. 29/1990 nu

prevăd acest lucru;

- în mod nelegal instanța a

considerat că directorul general al SC A.U. SA nu era abilitat să semneze

acțiunea;

- instanța nu a ținut cont de actele

depuse, care dovedeau că pârâta împreună cu administratorul judiciar au

înstrăinat deja o parte din terenul cuprins în decizia care se refuză a se

executa.

Recursul este nefondat.

Cu privire la primul motiv de

recurs, se constată că, începând cu primul termen de judecată, reprezentantul

Ministerului Public a participat la dezbateri. Prezența sa în constituirea

completului de judecată a fost legală, întrucât din luna ianuarie 2005 a intrat în vigoare Legea nouă a contenciosului administrativ, nr. 554/2004, ale cărei

dispoziții erau în sensul participării reprezentantului Parchetului.

Referitor la al doilea motiv de

recurs, în mod corect instanța de fond a apreciat excepția lipsei calității de

reprezentant al directorului general al unității reclamante. La data de 18

octombrie 2004, când a fost formulată cererea de chemare în judecată,

reprezentantul legal al reclamantei nu mai era semnatarul cererii de chemare în

judecată, întrucât prin sentința comercială nr. 777 din 17 iunie 2005,

Tribunalul București a numit SC M.C. SRL, administrator judiciar al

recurentei-reclamante.

În speță, punându-se problema unei

nulități relative, instanța de fond a acordat posibilitatea reclamantei-recurente,

timp de două termene de judecată, pentru ca cererea de chemare în judecată să

fie semnată și ștampilată de administratorul judiciar.

Cu privire la cel de-al treilea

motiv de recurs, potrivit căruia instanța de fond nu a ținut seama de plângerile

penale formulate și de cererea de înlocuire a administratorului judiciar, și

această susținere este infirmată de cele reținute în considerentele hotărârii

atacate. Cu privire la plângerile penale, în mod corect instanța de fond a

considerat că acestea nu erau utile, pertinente și concludente soluționării

cauzei.

Hotărârea instanței de fond fiind legală și

temeinică, recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC

A.U.B SA împotriva sentinței civile nr. 304 din 23 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 ianuarie 2006.