ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 331/2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 331/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

11 august 2000, reclamanta SC A.U.B. SA București a chemat în judecată

Ministerul Transporturilor, S.N.A.I.B.B. SA, P.M.B. și O.C.G.C. a municipiului

București, solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună: anularea

parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor seria M09 nr. 0733 emis la data de 4 aprilie 2000 de Ministerul

Transporturilor în beneficiul S.N.A.I.B.B. SA pentru suprafața de 387.514,68 mp,

în ceea ce privește terenul în suprafață de 89.830 mp, aflat în patrimoniul și

în folosința SC A.U.B. SA; constatarea, recunoașterea și atestarea în

beneficiul reclamantei a dreptului de proprietate asupra terenurilor în

suprafață de 89.830 mp pe care le are în patrimoniu de la înființare, respectiv

obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor de a le elibera certificatul de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru suprafața

respectivă; obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor la repararea

prejudiciului cauzat prin refuzul de a-i elibera reclamantei certificatul de

atestare cerut și obligarea pârâților la plata către reclamantă a cheltuielilor

de judecată ocazionate de acest proces.

Totodată, reclamanta a

cerut, în baza dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 29/1990, suspendarea de

urgență și fără citarea părților a actului a cărui anulare parțială o solicită.

În motivarea cererii sale

reclamanta a arătat că deși a solicitat pârâtului Ministerul Transportului, în

baza dispozițiilor H.G. nr. 834/1991, eliberarea certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafață de 89.830 mp pe care

le are în patrimoniu și le folosește efectiv, fără întrerupere, de la

înființarea I.A.U. în anul 1964, (fiind succesoarea în drepturi a acestei

întreprinderi) și era cunoscut că suprafața de teren de 89.830 mp era

disputată, împrejurare ce rezultă din minuta încheiată cu ocazia întâlnirii

între reprezentanții reclamantei și cei ai R.A. A.B.B. SA, întâlnire organizată

de Ministerul Transporturilor, prin D.S.T.A. totuși, pârâtul Ministerul

Transporturilor a eliberat certificatul a cărui anulare parțială s-a solicitat.

Procedându-se la eliberarea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate în beneficiul A.B.B. și pentru

terenul de 89.830 mp, în opinia reclamantei, i s-au vătămat grav drepturile

asupra terenului pe care îl are efectiv și neîntrerupt în patrimoniu de 36 de

ani, perioadă în care nu s-au emis pretenții pentru acest teren și pentru care

a plătit, constant, impozitul pentru terenul ocupat și pentru construcțiile de

pe acesta.

A mai arătat reclamanta că

certificatul de atestare s-a eliberat pentru o suprafață de 387,5 ha, cu toate

că A.B. inițial a declarat că deținea în administrare și în patrimoniu numai 236

ha, fapt confirmat ca atare și în preavizul nr. 536 din 19 iulie 1997 al C.L.M.B.

– D.U.A.T., actul fiind emis fără ca în prealabil să se fi clarificat

solicitarea sa privind eliberarea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenului de circa 9 ha aflat în administrare și folosința

sa. Aceasta arată reclamanta, în condițiile în care chiar delegația R.A. A.B.B.

SA susține că terenul este proprietate publică.

În cauză s-au formulat mai

multe întâmpinări.

Astfel, pârâta S.N.A.I.B.B. SA

a formulat întâmpinare, solicitând pe de o parte, a se constata că cererea

reclamantei nu este de competența instanței de contencios administrativ, iar,

pe de altă parte, că aceasta, este și neîntemeiată întrucât reclamanta, spre

deosebire de societatea pârâtă, nu a făcut dovada titlurilor deținute asupra „terenurilor

utilizate” din incinta aeroportului, iar certificatul de atestare a dreptului

de proprietate atacat este legal, fiind emis cu respectarea dispozițiilor H.G. nr.

834/1991.

De asemenea, în cauză a

formulat întâmpinare și Ministerul Transporturilor, solicitând respingerea

acțiunii motivat de faptul că pârâta S.N.A.I.B.B. SA a făcut dovada că

îndeplinește toate condițiile prevăzute de H.G. nr. 834/1991 (titlu și

documentație), iar terenurile cuprinse în certificat nu au aparținut domeniului

public al statului, ci domeniului privat al statului, nefiind cuprinse în

suprafața respectivă infrastructurile de aeroport.

Cu privire la capătul de

cerere referitor la prejudiciu pârâtul susține că reclamanta nu a precizat în

ce constă și cuantumul acestuia și nici nu a făcut dovada existenței lui.

Referitor la cererea de suspendare s-a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile

legale de admisibilitate a unei astfel de solicitări.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1761 din 18 decembrie

2000, a respins acțiunea reclamantei ca nefondată, reținând, în esență, că din

probele administrate nu rezultă că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1

și 11 din Legea nr. 29/1990.

Prin decizia nr. 1133 din 26

martie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a

admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 1761/2000, a

casat această sentință și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în

vederea suplimentării probelor și pentru a se proceda conform dispozițiilor art.

129 C. proc. civ., cu referire expresă la evoluția drepturilor celor două

societăți în raport cu succesiunea actelor normative aplicabile.

Rejudecând în fond pricina,

după suplimentarea probatoriilor, Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 489 din 10 martie 2004, a

respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei, obligând-o pe aceasta și la plata

cheltuielilor de judecată către S.N.A.I.B.B. SA.

Pentru a se pronunța în

sensul arătat instanța de fond a reținut, în esență, că, spre deosebire de

pârâta S.N.A.I.B.B. SA care și-a dovedit dreptul de administrare asupra

terenului proprietate privată a statului până la emiterea H.G. nr. 524/1998,

reclamanta nu și-a dovedit dreptul de administrare asupra terenului în litigiu,

H.C.M. nr. 479/1964 și H.G. nr. 1248/1990 nefăcând trimitere la vreun drept în

sensul susținut de reclamantă, nici măcar la unul de folosință. În ceea ce privește

raportul de expertiză, instanța de fond a reținut că îl înlătură, cu excepția

părții privind delimitarea suprafeței.

Concluzionând, instanța de

fond a reținut că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea criteriilor nr. C/ 311

din 28 februarie 1992 emise de M.L.P.A.T. aceste criterii fiind îndeplinite

însă de pârâta S.N.A.I.B.B. SA, titlul acesteia fiind preferabil.

Și împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC A.U.B. SA criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 - 10, art.

305, art. 312, art. 315 și art. 212 alin. (1) C. proc. civ., H.G. nr. 834/1991,

H.G. nr. 479/1964, Legea nr. 213/1998 și Constituția României.

În dezvoltarea motivelor de

recurs, SC A.U. SA susține că în mod greșit instanța de fond nu a reținut că pârâta

nu îndeplinea condițiile legale pentru a i se elibera certificatul de atestare

a dreptului de proprietate atacat întrucât, pe de o parte, acesta se referă și

la terenuri ce aparțin domeniului public precum și la terenul de 89.830 mp

aflat în patrimoniul său. Pe de altă parte, arată recurenta, pârâta S.N.A.I.B.B.

SA nu îndeplinea condițiile legale prevăzute de H.G. nr. 834/1991.

Mai arată recurenta că deși

a devenit ope legis (Legea nr. 15/1990) proprietara terenului în suprafață de

89.830 mp pe care îl are în patrimoniu de la înființare, astfel cum rezultă din

probatoriul administrat în cauză, totuși, instanța de fond nu a reținut că în

cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 20 din Legea nr. 15/1990.

În opinia recurentei, instanța

de fond în mod greșit a menținut concluziile raportului de expertiză doar în

ceea ce privește delimitarea suprafețelor, deși obiectivele stabilite erau

menite să clarifice probleme esențiale legate de eliberarea certificatului

atacat, iar dacă instanța considera că nu e lămurită putea să dispună

întregirea acesteia sau efectuarea unei alte expertize.

Totodată, arată recurenta,

instanța de fond a formulat considerente greșite și referitor la înscrisurile

în CF 8741, CF 15865 și intabularea dreptului de proprietate asupra

construcțiilor prin transcrierea în CF nr. 8541.

Printr-un alt motiv de

recurs se susține că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la capătul de

cerere referitor la suspendarea actului administrativ atacat în baza art. 9 din

Legea nr. 29/1990 și nici la obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor la

repararea prejudiciului cauzat prin refuzul de a-i elibera certificatul

solicitat.

În plus, arată

recurenta-reclamantă, instanța de fond a omis să precizeze participarea pârâtei

P.M.B. la dezbateri, deși aceasta a fost legat citată și a pus concluzii în

ședința publică din data de 10 martie 2004, eroare care face inopozabilă

hotărârea atacată față de această pârâtă.

Intimații – pârâți S.N.A.I.B.B.

SA și Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nu au formulat

întâmpinări, ci doar concluzii scrise în care și-au  exprimat detaliat poziția

față de cererea de recurs.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 6929 din 14

septembrie 2004, a admis recursul declarat de SC A.U.B. SA împotriva sentinței

civile nr. 489 din 10 martie 2004 a Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ, a casat sentința atacată și pe fond a admis în parte

acțiunea reclamantei.

Prin aceeași decizie s-a

anulat parțial certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M09 nr.

0733 din 4 aprilie 2000 emis de Ministerul Transporturilor pentru S.N.A.I.B.B. SA

doar în ce privește terenul în suprafață de 89.830 mp și a fost obligat Ministerul

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului să emită pentru SC A.U.B. SA

certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafața de 89.830 mp

teren.

Împotriva acestei decizii au

formulat contestație în anulare S.N.A.I.B.B. SA, Ministerul Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

București.

Prin decizia nr. 2224 din 4

aprilie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, cu majoritate, a admis contestațiile în anulare

formulate în cauză pentru motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C.

proc. civ., a anulat decizia nr. 6929 din 14 septembrie 2004 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție și a fixat termen pentru judecarea recursului, cu opinia

separată a unuia dintre membrii completului de judecată în sensul respingerii

contestațiilor în anulare.

Totodată, s-a reținut, în

opinia majoritară, că avându-se în vedere admiterea contestației în anulare

pentru motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., examinarea

celorlalte critici procedurale sau legate de fondul cauzei, nu se mai impune,

acestea formând obiectul recursului a cărui examinare va fi reluată.

Cu ocazia rejudecării

recursului, atât recurenta-reclamantă SC A.U.B. SA cât și intimata-pârâtă S.N.A.I.B.B.

A.V. SA, au formulat note și concluzii scrise detaliate și au depus la dosarul

cauzei și înscrisuri noi în completarea probatoriului.

Prin decizia nr. 3329 din 10

octombrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, cu opinie majoritară, a fost admis recursul

declarat de SC A.U.B. SA, prin administrator judiciar, a fost casată sentința

civilă atacată și, pe fond, admisă în parte, acțiunea reclamantei SC A.U.B. SA

A fost anulat parțial

certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra bunurilor Seria M.09

nr. 0733 emis de Ministerul Transporturilor Construcțiilor și Turismului, la

data de 4 aprilie 2000, în favoarea S.N.A.I.B.B. SA, numai pentru suprafața de

89.830 mp teren și a fost obligat Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului să emită pentru SC A.U.B. SA certificat de atestare a dreptului de

proprietate pentru suprafața de 89.830 mp teren.

În motivarea deciziei, s-a

arătat că instanța de fond, în mod greșit, nu a reținut situația de egalitate

generată pentru cele două unități economice de stat atât prin hotărârea de

înființare cât și prin actele cu caracter individual sau normativ referitoare

la aviația civilă care au creat premise aplicării Legii nr. 15/1990.

S-a reținut că, în mod

nelegal a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate atacat

și pentru terenul repartizat antecesoarei recurentei-reclamante prin actul de

înființare, situație menținută nu doar până în decembrie 1989 ci și ulterior.

S-a constatat că intimații

nu au contestat dreptul de proprietate al recurentei-reclamante asupra

construcțiilor vechi și noi, ci doar asupra terenurilor, având însă și cu

privire la acestea o poziție oscilantă.

A rezultat că

recurenta-reclamantă a dovedit că îndeplinea condițiile pentru eliberarea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului de

89.830 mp, respectiv existența sa ca unitate economică de stat la data intrării

în vigoare a Legii nr. 15/1990 și ca societate comercială înființată prin H.G. nr.

1248/1990, existența patrimoniului rezultat din actele de înființare și statut,

existența obiectului său de activitate în vederea determinării terenului

necesar realizării acestuia, prezentând și documentația aferentă la data

solicitării certificatului.

S-a formulat o cerere de

completare a deciziei nr. 3329 din 10 octombrie 2006 și prin Încheierea din 8

decembrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 7935/2004 a fost admisă cererea, a

fost completat dispozitivul deciziei nr. 3329 din 10 octombrie 2006, în sensul

că a fost admisă în parte cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată

formulată și au fost obligați intimații-pârâți la plata sumei de 100.000 lei

RON reprezentând cheltuieli de judecată către SC A.U.B. SA.

Împotriva deciziei nr. 3329

din 10 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare S.N.A.I.B.B.

A.V. SA.

Temeiul de drept invocat au

fost dispozițiile art. 317 pct. 2 și art. 31 alin. (1) C. proc. civ., fără a fi

depuse motivele contestației în anulare.

În conformitate cu art. 319 C.

proc. civ., s-a solicitat suspendarea executării deciziei atacate, cu fixarea

unei cauțiuni.

Până la soluționarea cererii

de suspendare, în temeiul art. 319

1

teza a II-a C. proc. civ., s-a

solicitat ca, pe cale de ordonanță președințială, în condițiile art. 403 alin.

(3) și (4) C. proc. civ., să se dispună suspendarea provizorie.

Prin Încheierea din 20

noiembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 14333/1/2006, a fost

suspendată provizoriu executarea deciziei civile nr. 3329 din 10 octombrie 2006

a Înaltei Curți de Casație și Justiție până la soluționare, de către instanța

investită, a cererii de suspendare ce formează obiectul dosarului nr. 14333/1/2006.

SC A.U.B. SA a formulat

cerere de revocare – revenire asupra măsurii suspendării executării deciziei nr.

3329 din 10 octombrie 2006 și prin Încheierea din 11 decembrie 2006, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, pronunțată în

dosarul nr. 14333/1/2006, a fost respinsă cererea ca inadmisibilă.

În motivele contestației în

anulare, depuse ulterior, se arată că:

- decizia atacată a fost

dată în parte de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică

privitoare la competență, în sensul art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în

raport de investirea instanței de recurs făcută prin cererea de recurs și

cererea introductivă de instanță.

Prin recursul declarat la 18

iunie 2004 s-a solicitat anularea parțială a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate emis de Ministerul Transporturilor Construcțiilor și Turismului;

constatarea, recunoașterea și atestarea în beneficiul Aviației Utilitare a

dreptului de proprietate asupra terenului și obligarea Ministerul

Transporturilor Construcțiilor și Turismului la eliberarea în favoarea A.U. a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Investiți pentru rejudecarea

fondului conform art. 304

1

C. proc. civ., se impunea ca judecătorii

recursului să verifice, conform art. 158 și 159 C. proc. civ., competența

necesară examinării fiecăruia dintre capetele de cerere iar în raport de aceste

date să determine instanța competentă a se pronunța asupra respectivelor

cereri.

Capătul de cerere privind

constatarea, recunoașterea și atestarea de către instanță în beneficiul

reclamantei-recurente a dreptului de proprietate asupra terenului, are un

caracter principal, de sine stătător, iar celelalte capete de cerere au

caracter accesoriu, iar instanța de contencios administrativ, chiar dacă s-ar

aprecia că acel capăt de cerere ar avea un caracter accesoriu, nu ar avea

căderea să cerceteze o asemenea împrejurare, iar soluția instanței de fond,

menținută prin decizia de recurs contestată, de a cerceta fondul unei asemenea

cereri de constatare a dreptului de proprietate și de a o respinge ca

neîntemeiată, este nelegală.

La dosar a fost depusă

întâmpinare, la data de 16 ianuarie 2006, dar pentru că nu au fost respectate

dispozițiile art. 320 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora întâmpinarea

este obligatorie și se depune la dosar cu cel puțin 5 zile înaintea termenului

de judecată, s-a considerat că aceasta nu a fost depusă în termen.

Din oficiu, Înalta Curte a

pus în discuția părților admisibilitatea contestației în anulare, întemeiată pe

dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că

este inadmisibilă contestația în anulare pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,

potrivit cărora o hotărâre irevocabilă poate fi atacată, dacă aceste motive nu

au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, când hotărârea a fost

dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la

competență.

Din analiza acestui text

rezultă că, pentru a fi admisibilă contestația în anulare se impune ca

hotărârea atacată să fie irevocabilă și partea să nu fi putut invoca acest

motiv pe calea apelului sau recursului, condiții care trebuiesc îndeplinite

cumulativ.

Dacă în privința primei

condiții nu pot fi ridicate probleme pentru că hotărârea atacată este una

irevocabilă, în privința celei de-a doua condiții se constată că nu este

îndeplinită în cauză pentru că partea nu poate exercita contestația în anulare

dacă ar fi putut să se plângă pe calea recursului.

Această condiție de

admisibilitate subliniază caracterul subsidiar al contestației în anulare,

pentru că nu se poate folosi o cale extraordinară de retractare dacă nu a

folosit calea de atac de reformare, iar contestația în anulare nu se substituie

recursului pentru că partea nu are opțiune între recurs și contestația în

anulare.

Din analiza probelor aflate

la dosar rezultă că necompetența instanței în privința capătului de cerere

privind constatarea dreptului de proprietate nu a fost invocată niciodată de

contestator, chiar dacă litigiul a parcurs mai multe faze procesuale, dar nici

de celelalte părți sau din oficiu de instanțe.

Chiar contestatorul a mai

formulat o contestație în anulare și nici în aceasta nu a invocat necompetența

materială a instanței în soluționarea capătului de cerere privind constatarea

dreptului de proprietate asupra terenului.

Nu poate fi reținut nici

argumentul că S.N.A.I.B.B. A.V. SA nu a declarat recurs împotriva sentinței

civile nr. 489 din 10 martie 2004 a Curții de Apel București pentru că nu avea

interes și că un eventual recurs ar fi fost respins ca atare, pentru că

necompetența instanței este un motiv de ordine publică și dacă recursul ar fi

fost motivat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., nu ar fi putut fi

respins ca declarat de o parte care nu are interes.

Toate acestea dovedesc că nu

sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a contestației în anulare și, de

aceea, va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de S.N.A.I.B.B. A.V. SA împotriva deciziei nr. 3329 din 10

octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 ianuarie 2007.