ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2361/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2361/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Ședința publică de la 13 octombrie 2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29 mai

2007 reclamanta A.U. București SA București a chemat-o în judecată pe pârâta SN

A.I. B.B.A.V. SA București pentru ca prin hotărârea pe care o va pronunța

instanța să o oblige la plata sumei de 17.796.455,76 Ron, echivalentul a

7.336.022 dolari SUA la cursul Ron/dolari SUA afișat de BNR valabil la data de

15 mai 2007 (1 dolari SUA =2,4259 Ron), reprezentând prejudiciul calculat

pentru perioada 4 aprilie 2000 (data eliberării certificatului de atestate a

certificatului de proprietate seria M09 nr. 0733 din 4 aprilie 2000 emis de

M.F.P.C. în favoarea SN A.I. B.B.A.V. SA București) – 23 ianuarie 2007, data

respingerii ca inadmisibilă a cererii de revizuirii formulată împotriva

deciziei nr. 3329 din 10 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția comercială și de contencios administrativ, și obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

A arătat în cererea sa că, în fapt,

pârâta a depus cerere la Ministerul Transporturilor pentru aprobarea

documentației pentru stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul RA

A.B.B. în vederea obținerii certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenului în suprafață de 387.514,68 mp în baza H.G. nr. 834/1991,

documentația cuprinzând și procesele verbale de vecinătate încheiate între

pârâtă și vecinii săi, procese verbale pentru care s-a constituit o comisie

care a indicat la nord ca vecini Stațiunea Didactică Experimentală și care avea

obligația să identifice toate societățile aflate pe terenul pentru care se

solicita certificatului de atestare a dreptului de proprietate precum și

posesorii terenurilor și clădirilor.

A mai arătat că în realitate la nord

de A.B.B. se află A.U. București SA București care a fost înființată încă din

1964 și așa cum rezultă din încheierea nr. 1018 din 23 februarie 2001

Judecătoria sectorului 1 București a dispus întocmirea C.F. nr. 15865,

înscrierea dreptului de folosință asupra terenului în partea a III-a din C.F.

8741 și în părțile I și a II-a din C.F. 15865 și intabularea dreptului de

proprietate asupra construcțiilor C.1 – C.30 prin transcrierea în C.F. 8541,

astfel că în proceselor verbale de vecinătate au existat date neconforme cu

realitatea, precizând că încă din anul 1997 la sediul Ministerului

Transporturilor s-au încheiat două minute prin care reprezentanții celor două

părți au încercat să găsească o soluție în problema diferendului legat de

delimitarea terenului pe care fiecare din acestea îl are în administrare și că

tot în anul 1997 pârâta a înaintat Oficiului de Cadastru și Organizarea

Teritoriului București adresa nr. 6834 din 3 decembrie 1997 prin care îi

solicita să nu avizeze niciun document privind statutul juridic al terenului pe

care funcționează societatea reclamantă.

A mai arătat că M.T.C.T. a eliberat

pârâtei certificatul de atestare a dreptului de proprietate și pentru suprafața

deținută de societatea reclamantă, certificat care a fost atacat în instanță,

iar prin decizia nr. 3329 din 10 octombrie 2006 Înalta Curte de Casație și

Justiție a admis recursul societății reclamante, a anulat parțial, pentru

suprafața de 89.839 mp, certificatul de atestare a dreptului de proprietate

atacat și a obligat M.T.C.T. să emită în favoarea societății reclamante

certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafața de teren

de 89.839 mp situat în Șos. București Ploiești nr. 40 sector 1.

Drept urmare M.T.C.T. a emis

certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M09 nr. 1348 din 19

februarie 2007 pentru A.U. București SA București pentru suprafața de 89.830

mp, litigiul fiind finalizat la 23 ianuarie 2007 prin respingerea cererii în

revizuire ca inadmisibilă.

A precizat reclamanta că în

condițiile art. 1000 alin. (3) C. civ. există fapta ilicită a prepusului,

respectiv membrii comisiei constituită din angajați ai societății pârâte,

există prejudiciul în sumă de 17.796.455,76 Ron echivalentul a 7.336.022,04 dolari

SUA concretizat prin lipsa de folosință a terenului, imposibilitatea încheierii

de contracte cu diferite societăți în scopul desfășurării de activități,

imposibilitatea desfășurării de activității ca urmare a blocării de

reprezentanții pârâtei a accesului aeronavelor societății reclamante pe pista

de decolare-aterizare, imposibilitatea obținerii autorizației de mediu pentru

desfășurarea activității, menționând de asemenea că după obținerea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate pârâta a arat calea de

rulare de la parcarea avioanelor la pista de aterizare-decolare a pârâtei,

pista fiind publică, destinată uzului public și a solicitat reclamantei chirie

de 1 dolari SUA/mp pe lună pentru terenul în suprafață de 89.830 mp, totul

culminând cu înstrăinarea prin schimb a unei porțiuni de teren din această

suprafață.

La data de 26 iunie 2007 pârâta a

formulat cerere de chemare în garanție a pârâților R.N.G., O.M.(I.), F.L., V.R.

și A.M. solicitând ca în cazul în care va cădea în pretenții, pârâții să fie

obligați să-i achite suma de 17.796.455,76 Ron echivalentul a 7.336.022 dolari

SUA la cursul BNR valabil la 15 mai 2007 cu cheltuieli de judecată și a invocat

excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, a respins acțiunea

principală formulată de reclamantă și a anulat ca netimbrată cererea pârâtei de

chemare în garanție a numiților R.N.G., O.M.(I.), F.L., V.R. și A.M., așa cum

rezultă din sentința comercială nr. 13759 din 21 noiembrie 2007.

Pentru a pronunța această hotărâre

tribunalul a reținut că data de 11 august 2000 este data la care reclamanta a

cunoscut paguba și cunoscând faptul că termenul de prescripție curge de la

momentul când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul, prin

acțiunea introdusă la 29 mai 2007 a fost depășit termenul de prescripție de

trei ani, constatându-se intervenită prescripția. Instanța de fond a reținut

momentul când păgubitul a cunoscut prejudiciul ca fiind data de 11 august 2000

deoarece la acea dată au fost chemați în judecată pârâții M.T.C.M., SN A.I. B.B.A.V.

SA București, Primăria Municipiului București și Oficiul de Cadastru, Geodezie

și Cartografie Municipiul București pentru anularea parțială a certificatului

de atestare a dreptului de proprietate.

Cu privire la cererea de chemare în

garanție tribunalul a constatat că această cerere nu a fost timbrată.

Împotriva sentinței mai sus

menționată, reclamanta A.U. București SA București a formulat apel care a fost

admis de către Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia

comercială nr. 150 din 20 martie 2008 conform căreia a fost desființată în

parte sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare primei instanțe în

legătură cu pretențiile reclamantei corespunzătoare perioadei de 30 mai 2004 –

23 ianuarie 2007, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

În considerentele deciziei instanța

de apel a reținut că în mod corect instanța de fond a constatat prescris

dreptul la acțiune, soluție întemeiată pe o corectă analiză a situației de fapt

și de drept (art. 7, art. 8, art. 13 și art. 16 din Decretul nr. 167/1958),

prescripția extinctivă începând cu 11 august 2000, dar în ceea ce privește

intervalul 30 mai 2004 - 23 ianuarie 2007, pentru fiecare moment în care

acțiunea prejudiciabilă a pârâtei a continuat, prin menținerea faptului

generator al pagubei, prescripția generală a dreptului la acțiune al

reclamantei nu este încă împlinită, iar acțiunea în dezdăunare formulată la 30

mai 2007 răspunde exigențelor impuse de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Împotriva acestei decizii ambele

părți au declarat recurs.

Reclamanta A.U. București SA

București a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei

atacate în sensul casării în totalitate a sentinței comerciale nr. 13759 din 21

noiembrie 2007. În acest sens a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C.

proc. civ., susținând că dispozițiile art. 7 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958

trebuiau interpretate în coroborare cu art. 1000 alin. (3) C. civ. care

reglementează răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, dispoziții care

constituie temeiul de drept al acțiunii și că s-a aflat în imposibilitatea de a

cuantifica prejudiciul prin întocmirea defectuoasă a documentației pentru

obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate determinată de

nefinalizarea litigiului, până la momentul anulării certificatului de atestare

a dreptului de proprietate respectiv 10 octombrie 2006, acest act s-a bucurat

de prezumția de legalitate, termenul general de prescripție de 3 ani începând

să curgă la data finalizării litigiului respectiv la 10 octombrie 2006, fiind

evident că faptul ilicit a fost determinat prin hotărârea judecătorească de la

acea dată iar nu de la data când a fost atacat actul administrativ în justiție,

când nu exista un fapt ilicit cauzator de prejudicii.

Pârâta SN A.I. B.B.A.V. SA București

a cerut potrivit art. 304 pct. 5, 6, 7, 9 C. proc. civ., fie casarea hotărârii

recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare fie modificarea în parte și în

consecință respingerea ca neîntemeiată a cererii de apel îndreptată împotriva

sentinței comerciale nr. 13759 din 21 noiembrie 2007 a Tribunalului București, secția

a VI-a comercială, pentru pretențiile formulate de A.U. București SA București,

în perioada 30 mai 2004 – 23 ianuarie 2007 și menținerea hotărârii instanței de

apel sub aspectul menținerii dispozițiilor hotărârii primei instanțe de

respingere ca prescrisă a cererii de chemare în judecată pentru pretențiile

formulate de S.C. A.U. București SA București pentru perioada 4 aprilie 2000 –

20 mai 2007.

Conform art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. a susținut că instanța de apel a dat ceea ce nu s-a cerut întrucât nu s-a

solicitat ca instanța să desființeze hotărârea atacată, instanța fiind

investită doar cu soluționarea excepției privind prescripția dreptului la

acțiune. Pe de altă parte a invocat art. 304 pct. 5 C. proc. civ. susținând că

prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute art. 105

alin. (2) C. proc. civ., încălcând principiul contradictorialității, nefiind

asigurat dreptul la apărare cu privire la discutarea ipotezei îmbrățișate în

ceea ce privește intervenția prescripției doar pentru intervalul 4 aprilie 2000

– 30 mai 2004.

Cel de-al treilea motiv de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pune în discuție

contradicția între considerente și dispozitiv întrucât cenzurarea motivelor de

apel nu putea conduce decât la respingerea acestuia, pe de altă parte

contradicția fiind determinată de faptul că acțiunea s-a apreciat a fi

prescrisă întrucât dreptul material la acțiune s-a născut la 11 august 2000 și

aceeași instanță a apreciat pentru perioada cuprinsă între 30 mai 2004 și 23

ianuarie 2007, că dreptul la acțiune nu este prescris, anihilându-și astfel

propria argumentație cum că dreptul material la acțiune s-a născut la 11 august

2000.

Invocând art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. recurenta a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a

dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1) art. 8 alin. (1), din Decretul

nr. 167/1958 întrucât conform acestor dispoziții legale momentul la care se

naște dreptul material al acțiunii în cazul răspunderii civile delictuale este

limitat doar la două elemente: data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia

să cunoască pretinsa pagubă și data la care același reclamant l-a cunoscut sau

trebuia să-l cunoască pe cel care în opinia sa răspundea de prejudiciu, fără a

avea în vedere întinderea în timp a prejudiciului.

La data de 17 martie 2009 instanța,

din oficiu, a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei, excepție care vizează fondul litigiului și care urmează a fi

respinsă față de împrejurarea că în condițiile cerute de dispozițiile legale

precizate a fi temeiul de drept al acțiunii, Curtea constată îndeplinită

cerința existenței identității între persoana pârâtului și cel obligat în

același raport juridic.

În ceea ce privește recursul

declarat de reclamanta A.U. București SA București se constată că acesta este

fondat urmând a fi admis pentru considerentele expuse în continuare.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

prevede că hotărârea poate fi modificată „când instanța, interpretând greșit

actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia” iar art. 304 pct. 8 C. proc. civ. prevede că

hotărârea atacată poate fi modificată „când hotărârea pronunțată este lipsită

de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Conform art. 8 din Decretul nr. 167/1954

republicat, „prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin

fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia

să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea”.

Art. 1000 C. civ. reglementează

răspunderea comitenților pentru faptele prepușilor și prevede în alin. (1) că „suntem

asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care

suntem obligați a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră, iar alin.

(3) „stăpânii și comitenții de prejudiciul cauzat de servitorii și prepușii lor

în funcțiile ce li s-au încredințat”.

Analizând recursul prin prisma art. 304

pct. 7 și 8 C. proc. civ. raportat la art. 1000 alin. (3) C. civ. și art. 8 alin.

(1) din Decretul nr. 167/1958 Curtea constată că în mod greșit cele două

instanțe au stabilit momentul de la care începe să curgă termenul de

prescripție, respectiv 11 august 2000, în opinia instanței de fond, acesta

fiind momentul când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul,

termen care raportat la data de 22 mai 2007 când s-a introdus acțiunea a

determinat respingerea acțiunii ca prescrisă și 11 august 2000, în opinia

instanței de apel termen de la care prescripția extinctivă a curs continuu dar,

cu precizarea, că pentru intervalul 30 mai 2004 – 23 ianuarie 2007 prescripția

dreptului la acțiune nu este împlinită deoarece faptul generator al pagubei a

determinat pentru fiecare moment, acțiunea prejudiciabilă a pârâtei, deoarece

dreptul la despăgubire se naște cu fiecare unitate de timp în care faptul

prejudiciabil este manifest, astfel că numai pentru intervalul 4 aprilie 2000 –

29 mai 2004 dreptul la acțiune este prescris, acțiunea fiind introdusă în

termen pentru perioada 30 mai 2004 – 23 ianuarie 2007.

Actul juridic dedus judecății a fost

interpretat greșit din perspectiva interpretării greșite a art. 8 din Decretul

nr. 167/1958 și ale art. 1000 alin. (3) C. civ., dar și cu aplicarea greșită de

către instanța de apel care a invocat în motivarea sa ca temei legal numai art.

3 din Decretul nr. 167/1958.

Este clar că ne aflăm în situația

acțiunii în răspundere pentru paguba cauzată prin faptă ilicită reglementată de

art. 8 din Decretul nr. 167/1958 republicată și în asemenea cazuri prescripția

extinctivă începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia ori

putea să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea.

Data când păgubitul a cunoscut

paguba și pe cel care răspundea de ea a fost data când a fost soluționat

recursul declarat de SC A.U. București SA București împotriva sentinței civile

489 din 10 martie 2004 a Curții de Apel București, secția comercială și de contencios

administrativ, recurs care a fost admis prin decizia nr. 3329 din 10 octombrie

2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, prin care s-a casat sentința atacată și în consecință a fost anulat

parțial certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M09 nr. 0733

din 4 aprilie 2000 emis de M.T.T.C. pentru SN A.I. B.B. SA, în ce privește

terenul în suprafață de 89.830 mp teren, când M.T.T.C. a fost obligat să emită,

pentru SC A.U. București SA, certificatul de atestare a dreptului de

proprietate pentru suprafața de 89.830 mp teren.

La această dată s-a constatat de

către instanța de judecată că în raportul dintre cele două părți privind

dobândirea dreptului de proprietate a terenului în suprafață de 89.830 mp,

pârâta a săvârșit faptul ilicit care a determinat anularea parțială a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate, așa încât momentul

determinant în introducerea acțiunii pentru repararea prejudiciului este chiar

momentul când s-a cunoscut faptul ilicit determinant în producerea pagubei. La

data când a fost anulat parțial certificatul de atestare a dreptului de

proprietate, reclamanta a avut certitudinea producerii prejudiciului și a

cunoscut atât paguba cât și pe cel care răspundea de ea.

Față de această împrejurare

raportând data producerii pagubei 10 octombrie 2006 la momentul introducerii

acțiunii respectiv 29 mai 2007, față de dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958

republicat, conform căruia termenul de prescripție este de 3 ani, Curtea

constată că acțiunea nu este prescrisă, motiv pentru care urmează a se casa

decizia atacată, a admite apelul formulat de reclamantă și în consecință

urmează a fi desființată sentința instanței de fond și trimisă cauza pentru

judecarea acțiunii în pretenții formulată de reclamanta A.U. București SA

București, care în baza dreptului său de dispoziție și-a calificat acțiunea ca o

acțiune în răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, întemeiată pe art.

1000 alin. (3) C. civ., având drept premisă ideea de risc, în sensul că pârâta

a tras foloase din activitatea prepusului și suportă consecințele nefavorabile

ale acestei activități –

ubi emolumentum ibi onus

–, riscul propriu al

comitentului, ce decurge din dreptul său de a culege beneficiile activității.

Referitor la recursul declarat de

pârâta SN A.I. B.B.A.V. SA București care a solicitat pentru motivele invocate

conform art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. să se constate că acțiunea este

în totalitate prescrisă motiv pentru care hotărârea instanței de fond este

legală, Curtea constată că niciunul dintre motivele invocate de recurenta

pârâtă nu converg spre modificarea deciziei în sensul menținerii hotărârii

instanței de fond întrucât așa cum s-a arătat mai sus acțiunea a fost introdusă

în termenul legal.

Cum excepția prescripției acțiunii a

fost soluționată irevocabil în sensul arătat, recursul se va respinge.

Odată cu soluționarea acțiunii în

fond se va soluționa și problema cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei SN A.I. B.B.A.V. SA București.

Admite recursul reclamantei A.U.

București SA București împotriva deciziei nr.150 din 20 martie 2008 a Curții de

Apel București, secția a VI a comercială, pe care o casează.

Admite apelul reclamantei,

desființează sentința comercială nr. 13759 din 21 noiembrie 2007 a Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, și trimite cauza spre soluționare

Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

Respinge recursul formulat de pârâta

SN A.I. B.B.A.V. SA București împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2009.