ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2361/2009

Ședința publică de la 13 octombrie 2009 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 29 mai 2007 reclamanta A.U. București SA București a chemat-o în judecată pe pârâta SN A.I. B.B.A.V. SA București pentru ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța să o oblige la plata sumei de 17.796.455,76 Ron, echivalentul a 7.336.022 dolari SUA la cursul Ron/dolari SUA afișat de BNR valabil la data de 15 mai 2007 (1 dolari SUA =2,4259 Ron), reprezentând prejudiciul calculat pentru perioada 4 aprilie 2000 (data eliberării certificatului de atestate a certificatului de proprietate seria M09 nr. 0733 din 4 aprilie 2000 emis de M.F.P.C.

în favoarea SN A.I. B.B.A.V. SA București) – 23 ianuarie 2007, data respingerii ca inadmisibilă a cererii de revizuirii formulată împotriva deciziei nr. 3329 din 10 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială și de contencios administrativ, și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. A arătat în cererea sa că, în fapt, pârâta a depus cerere la Ministerul Transporturilor pentru aprobarea documentației pentru stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul RA A.B.B. în vederea obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 387.514,68 mp în baza H.G.

nr. 834/1991, documentația cuprinzând și procesele verbale de vecinătate încheiate între pârâtă și vecinii săi, procese verbale pentru care s-a constituit o comisie care a indicat la nord ca vecini Stațiunea Didactică Experimentală și care avea obligația să identifice toate societățile aflate pe terenul pentru care se solicita certificatului de atestare a dreptului de proprietate precum și posesorii terenurilor și clădirilor. A mai arătat că în realitate la nord de A.B.B. se află A.U. București SA București care a fost înființată încă din 1964 și așa cum rezultă din încheierea nr. 1018 din 23 februarie 2001 Judecătoria sectorului 1 București a dispus întocmirea C.F. nr. 15865, înscrierea dreptului de folosință asupra terenului în partea a III-a din C.F.

8741 și în părțile I și a II-a din C.F. 15865 și intabularea dreptului de proprietate asupra construcțiilor C.1 – C.30 prin transcrierea în C.F. 8541, astfel că în proceselor verbale de vecinătate au existat date neconforme cu realitatea, precizând că încă din anul 1997 la sediul Ministerului Transporturilor s-au încheiat două minute prin care reprezentanții celor două părți au încercat să găsească o soluție în problema diferendului legat de delimitarea terenului pe care fiecare din acestea îl are în administrare și că tot în anul 1997 pârâta a înaintat Oficiului de Cadastru și Organizarea Teritoriului București adresa nr. 6834 din 3 decembrie 1997 prin care îi solicita să nu avizeze niciun document privind statutul juridic al terenului pe care funcționează societatea reclamantă.

A mai arătat că M.T.C.T. a eliberat pârâtei certificatul de atestare a dreptului de proprietate și pentru suprafața deținută de societatea reclamantă, certificat care a fost atacat în instanță, iar prin decizia nr. 3329 din 10 octombrie 2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul societății reclamante, a anulat parțial, pentru suprafața de 89.839 mp, certificatul de atestare a dreptului de proprietate atacat și a obligat M.T.C.T. să emită în favoarea societății reclamante certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafața de teren de 89.839 mp situat în Șos. București Ploiești nr. 40 sector 1. Drept urmare M.T.C.T. a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M09 nr. 1348 din 19 februarie 2007 pentru A.U.

București SA București pentru suprafața de 89.830 mp, litigiul fiind finalizat la 23 ianuarie 2007 prin respingerea cererii în revizuire ca inadmisibilă. A precizat reclamanta că în condițiile art. 1000 alin. (3) C. civ.

există fapta ilicită a prepusului, respectiv membrii comisiei constituită din angajați ai societății pârâte, există prejudiciul în sumă de 17.796.455,76 Ron echivalentul a 7.336.022,04 dolari SUA concretizat prin lipsa de folosință a terenului, imposibilitatea încheierii de contracte cu diferite societăți în scopul desfășurării de activități, imposibilitatea desfășurării de activității ca urmare a blocării de reprezentanții pârâtei a accesului aeronavelor societății reclamante pe pista de decolare-aterizare, imposibilitatea obținerii autorizației de mediu pentru desfășurarea activității, menționând de asemenea că după obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pârâta a arat calea de rulare de la parcarea avioanelor la pista de aterizare-decolare a pârâtei, pista fiind publică, destinată uzului public și a solicitat reclamantei chirie de 1 dolari SUA/mp pe lună pentru terenul în suprafață de 89.830 mp, totul culminând cu înstrăinarea prin schimb a unei porțiuni de teren din această suprafață.

La data de 26 iunie 2007 pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a pârâților R.N.G., O.M.(I.), F.L., V.R. și A.M. solicitând ca în cazul în care va cădea în pretenții, pârâții să fie obligați să-i achite suma de 17.796.455,76 Ron echivalentul a 7.336.022 dolari SUA la cursul BNR valabil la 15 mai 2007 cu cheltuieli de judecată și a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, a respins acțiunea principală formulată de reclamantă și a anulat ca netimbrată cererea pârâtei de chemare în garanție a numiților R.N.G., O.M.(I.), F.L., V.R.

și A.M., așa cum rezultă din sentința comercială nr. 13759 din 21 noiembrie 2007. Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că data de 11 august 2000 este data la care reclamanta a cunoscut paguba și cunoscând faptul că termenul de prescripție curge de la momentul când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul, prin acțiunea introdusă la 29 mai 2007 a fost depășit termenul de prescripție de trei ani, constatându-se intervenită prescripția. Instanța de fond a reținut momentul când păgubitul a cunoscut prejudiciul ca fiind data de 11 august 2000 deoarece la acea dată au fost chemați în judecată pârâții M.T.C.M., SN A.I. B.B.A.V. SA București, Primăria Municipiului București și Oficiul de Cadastru, Geodezie și Cartografie Municipiul București pentru anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Cu privire la cererea de chemare în garanție tribunalul a constatat că această cerere nu a fost timbrată. Împotriva sentinței mai sus menționată, reclamanta A.U. București SA București a formulat apel care a fost admis de către Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 150 din 20 martie 2008 conform căreia a fost desființată în parte sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare primei instanțe în legătură cu pretențiile reclamantei corespunzătoare perioadei de 30 mai 2004 – 23 ianuarie 2007, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

În considerentele deciziei instanța de apel a reținut că în mod corect instanța de fond a constatat prescris dreptul la acțiune, soluție întemeiată pe o corectă analiză a situației de fapt și de drept (art. 7, art. 8, art. 13 și art. 16 din Decretul nr. 167/1958), prescripția extinctivă începând cu 11 august 2000, dar în ceea ce privește intervalul 30 mai 2004 - 23 ianuarie 2007, pentru fiecare moment în care acțiunea prejudiciabilă a pârâtei a continuat, prin menținerea faptului generator al pagubei, prescripția generală a dreptului la acțiune al reclamantei nu este încă împlinită, iar acțiunea în dezdăunare formulată la 30 mai 2007 răspunde exigențelor impuse de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Împotriva acestei decizii ambele părți au declarat recurs. Reclamanta A.U. București SA București a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul casării în totalitate a sentinței comerciale nr. 13759 din 21 noiembrie 2007. În acest sens a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., susținând că dispozițiile art. 7 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958 trebuiau interpretate în coroborare cu art. 1000 alin. (3) C. civ.

care reglementează răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, dispoziții care constituie temeiul de drept al acțiunii și că s-a aflat în imposibilitatea de a cuantifica prejudiciul prin întocmirea defectuoasă a documentației pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate determinată de nefinalizarea litigiului, până la momentul anulării certificatului de atestare a dreptului de proprietate respectiv 10 octombrie 2006, acest act s-a bucurat de prezumția de legalitate, termenul general de prescripție de 3 ani începând să curgă la data finalizării litigiului respectiv la 10 octombrie 2006, fiind evident că faptul ilicit a fost determinat prin hotărârea judecătorească de la acea dată iar nu de la data când a fost atacat actul administrativ în justiție, când nu exista un fapt ilicit cauzator de prejudicii.

Pârâta SN A.I. B.B.A.V. SA București a cerut potrivit art. 304 pct. 5, 6, 7, 9 C. proc. civ., fie casarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare fie modificarea în parte și în consecință respingerea ca neîntemeiată a cererii de apel îndreptată împotriva sentinței comerciale nr. 13759 din 21 noiembrie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pentru pretențiile formulate de A.U. București SA București, în perioada 30 mai 2004 – 23 ianuarie 2007 și menținerea hotărârii instanței de apel sub aspectul menținerii dispozițiilor hotărârii primei instanțe de respingere ca prescrisă a cererii de chemare în judecată pentru pretențiile formulate de S.C. A.U. București SA București pentru perioada 4 aprilie 2000 – 20 mai 2007. Conform art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. a susținut că instanța de apel a dat ceea ce nu s-a cerut întrucât nu s-a solicitat ca instanța să desființeze hotărârea atacată, instanța fiind investită doar cu soluționarea excepției privind prescripția dreptului la acțiune. Pe de altă parte a invocat art. 304 pct. 5 C. proc. civ. susținând că prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute art. 105 alin. (2) C. proc. civ., încălcând principiul contradictorialității, nefiind asigurat dreptul la apărare cu privire la discutarea ipotezei îmbrățișate în ceea ce privește intervenția prescripției doar pentru intervalul 4 aprilie 2000 – 30 mai 2004. Cel de-al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. pune în discuție contradicția între considerente și dispozitiv întrucât cenzurarea motivelor de apel nu putea conduce decât la respingerea acestuia, pe de altă parte contradicția fiind determinată de faptul că acțiunea s-a apreciat a fi prescrisă întrucât dreptul material la acțiune s-a născut la 11 august 2000 și aceeași instanță a apreciat pentru perioada cuprinsă între 30 mai 2004 și 23 ianuarie 2007, că dreptul la acțiune nu este prescris, anihilându-și astfel propria argumentație cum că dreptul material la acțiune s-a născut la 11 august 2000. Invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

recurenta a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1) art. 8 alin. (1), din Decretul nr. 167/1958 întrucât conform acestor dispoziții legale momentul la care se naște dreptul material al acțiunii în cazul răspunderii civile delictuale este limitat doar la două elemente: data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască pretinsa pagubă și data la care același reclamant l-a cunoscut sau trebuia să-l cunoască pe cel care în opinia sa răspundea de prejudiciu, fără a avea în vedere întinderea în timp a prejudiciului.

La data de 17 martie 2009 instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, excepție care vizează fondul litigiului și care urmează a fi respinsă față de împrejurarea că în condițiile cerute de dispozițiile legale precizate a fi temeiul de drept al acțiunii, Curtea constată îndeplinită cerința existenței identității între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic. În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta A.U. București SA București se constată că acesta este fondat urmând a fi admis pentru considerentele expuse în continuare. Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prevede că hotărârea poate fi modificată „când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia” iar art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. prevede că hotărârea atacată poate fi modificată „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Conform art. 8 din Decretul nr. 167/1954 republicat, „prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea”. Art. 1000 C. civ. reglementează răspunderea comitenților pentru faptele prepușilor și prevede în alin. (1) că „suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligați a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră, iar alin. (3) „stăpânii și comitenții de prejudiciul cauzat de servitorii și prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat”.

Analizând recursul prin prisma art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. raportat la art. 1000 alin. (3) C. civ.

și art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 Curtea constată că în mod greșit cele două instanțe au stabilit momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, respectiv 11 august 2000, în opinia instanței de fond, acesta fiind momentul când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul, termen care raportat la data de 22 mai 2007 când s-a introdus acțiunea a determinat respingerea acțiunii ca prescrisă și 11 august 2000, în opinia instanței de apel termen de la care prescripția extinctivă a curs continuu dar, cu precizarea, că pentru intervalul 30 mai 2004 – 23 ianuarie 2007 prescripția dreptului la acțiune nu este împlinită deoarece faptul generator al pagubei a determinat pentru fiecare moment, acțiunea prejudiciabilă a pârâtei, deoarece dreptul la despăgubire se naște cu fiecare unitate de timp în care faptul prejudiciabil este manifest, astfel că numai pentru intervalul 4 aprilie 2000 – 29 mai 2004 dreptul la acțiune este prescris, acțiunea fiind introdusă în termen pentru perioada 30 mai 2004 – 23 ianuarie 2007. Actul juridic dedus judecății a fost interpretat greșit din perspectiva interpretării greșite a art. 8 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 1000 alin. (3) C. civ., dar și cu aplicarea greșită de către instanța de apel care a invocat în motivarea sa ca temei legal numai art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Este clar că ne aflăm în situația acțiunii în răspundere pentru paguba cauzată prin faptă ilicită reglementată de art. 8 din Decretul nr. 167/1958 republicată și în asemenea cazuri prescripția extinctivă începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia ori putea să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea. Data când păgubitul a cunoscut paguba și pe cel care răspundea de ea a fost data când a fost soluționat recursul declarat de SC A.U. București SA București împotriva sentinței civile 489 din 10 martie 2004 a Curții de Apel București, secția comercială și de contencios administrativ, recurs care a fost admis prin decizia nr. 3329 din 10 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care s-a casat sentința atacată și în consecință a fost anulat parțial certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M09 nr. 0733 din 4 aprilie 2000 emis de M.T.T.C.

pentru SN A.I. B.B. SA, în ce privește terenul în suprafață de 89.830 mp teren, când M.T.T.C. a fost obligat să emită, pentru SC A.U. București SA, certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafața de 89.830 mp teren. La această dată s-a constatat de către instanța de judecată că în raportul dintre cele două părți privind dobândirea dreptului de proprietate a terenului în suprafață de 89.830 mp, pârâta a săvârșit faptul ilicit care a determinat anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, așa încât momentul determinant în introducerea acțiunii pentru repararea prejudiciului este chiar momentul când s-a cunoscut faptul ilicit determinant în producerea pagubei.

La data când a fost anulat parțial certificatul de atestare a dreptului de proprietate, reclamanta a avut certitudinea producerii prejudiciului și a cunoscut atât paguba cât și pe cel care răspundea de ea. Față de această împrejurare raportând data producerii pagubei 10 octombrie 2006 la momentul introducerii acțiunii respectiv 29 mai 2007, față de dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 republicat, conform căruia termenul de prescripție este de 3 ani, Curtea constată că acțiunea nu este prescrisă, motiv pentru care urmează a se casa decizia atacată, a admite apelul formulat de reclamantă și în consecință urmează a fi desființată sentința instanței de fond și trimisă cauza pentru judecarea acțiunii în pretenții formulată de reclamanta A.U.

București SA București, care în baza dreptului său de dispoziție și-a calificat acțiunea ca o acțiune în răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, întemeiată pe art. 1000 alin. (3) C. civ., având drept premisă ideea de risc, în sensul că pârâta a tras foloase din activitatea prepusului și suportă consecințele nefavorabile ale acestei activități – ubi emolumentum ibi onus –, riscul propriu al comitentului, ce decurge din dreptul său de a culege beneficiile activității. Referitor la recursul declarat de pârâta SN A.I. B.B.A.V. SA București care a solicitat pentru motivele invocate conform art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

să se constate că acțiunea este în totalitate prescrisă motiv pentru care hotărârea instanței de fond este legală, Curtea constată că niciunul dintre motivele invocate de recurenta pârâtă nu converg spre modificarea deciziei în sensul menținerii hotărârii instanței de fond întrucât așa cum s-a arătat mai sus acțiunea a fost introdusă în termenul legal. Cum excepția prescripției acțiunii a fost soluționată irevocabil în sensul arătat, recursul se va respinge. Odată cu soluționarea acțiunii în fond se va soluționa și problema cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SN A.I. B.B.A.V. SA București. Admite recursul reclamantei A.U. București SA București împotriva deciziei nr.150 din 20 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială, pe care o casează. Admite apelul reclamantei, desființează sentința comercială nr. 13759 din 21 noiembrie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, și trimite cauza spre soluționare Tribunalului București, secția a VI-a comercială. Respinge recursul formulat de pârâta SN A.I. B.B.A.V. SA București împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2009.