ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 914/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Obiectul cauzei și hotărârile judecătorești pronunțate în fond și apel. 1. Prin acțiunea introductivă înregistrată, la data de 27 martie 2008, pe rolul Tribunalului București reclamanta M. București a solicitat obligarea pârâtei SC B.R. SRL la plata sumei de 88.915,13 dolari S.U.A. reprezentând contravaloarea lipsei de folosință și majorări de întârziere datorate pentru spațiul comercial deținut de pârâtă în str. Academiei în suprafață de 924,60 m.p. Potrivit susținerilor reclamantei, pârâta a beneficiat de folosința spațiului susmenționat în baza dispoziției Primarului General nr. 888/2002 și a convenției încheiate în executarea acestei dispoziții până în luna martie 2005 când urmare neplății sumelor datorate pentru folosința spațiului s-a dispus anularea titlului locativ, iar prin sentința nr. 7279/2007 a Tribunalului București s-a dispus evacuarea pârâtei din spațiu.

Arată reclamanta totodată că după pronunțarea sentinței de evacuare, pârâta a continuat să folosească spațiul comercial, context în care datorează suma solicitată prin acțiune aferentă perioadei 1 ianuarie 2007 - 31 octombrie 2007 plus majorări de întârziere. 2. Prin sentința comercială nr. 10731 din data de 16 octombrie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, ca primă instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei apreciind că înscrisurile depuse la dosar în susținerea acțiunii nu dovedesc ocuparea spațiului de către pârâtă în perioada de referință, iar conduita reclamantei, care deși a dispus de un titlu executoriu nu a încercat punerea în executare a sentinței de evacuare, nu este de natură să susțină demersul judiciar prezent.

3. Prin decizia comercială nr. 165 din 30 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței fondului. Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut din probele administrate sub aspectul situației de fapt că în str. Academiei sunt două spații comerciale ocupate de pârâtă respectiv un spațiu situat la parter și subsol unde funcționează un punct de lucru al pârâtei, spațiu deținut în baza unui Contract de închiriere a cărui valabilitate a expirat în anul 2005, potrivit relațiilor furnizate de O.R.C.

din data de 25 august 2008, și un spațiu comercial situat la etajul 7 din același imobil deținut în baza contractului de comodat nr. 2 din 31 ianuarie 2005 valabil până la data de 31 ianuarie 2015. În raport de situația de fapt astfel reținută instanța apreciază că reclamanta face o confuzie în ce privește natura obligației pretinse, contractuală sau delictuală, în sensul că nu poate pretinde în baza aceluiași raport juridic atât daune contractuale cât și delictuale. Referitor la cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata de majorări de întârziere pentru neplata sumelor la care a fost obligată printr-o hotărâre judecătorească anterioară, definitivă și irevocabilă, instanța reține că și acest capăt de cerere este nefondat în condițiile în care prin hotărârea rămasă irevocabilă instanța investită cu soluționarea cauzei a statuat că reclamanta nu este în drept să solicite majorări de întârziere la daunele pretinse în baza răspunderii civile delictuale.

II. Împotriva acestei decizii reclamanta M. București a declarat recurs, la data de 4 iunie 2009, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată. Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal. În argumentarea criticilor formulate recurenta a arătat că deși prin sentința comercială nr. 7279/2007 pronunțată de Tribunalul București s-a dispus evacuarea pârâtei din spațiul deținut în str. Academiei pentru lipsa unui titlu valabil, pârâta a continuat să folosească spațiul în litigiu, datorând în aceste condiții contravaloarea lipsei de folosință.

Susține recurenta că ocuparea spațiului de către pârâtă este necontestată, așa cum rezultă din adresa cu nr. 6706 din 15 februarie 2008 emanând de la această parte prin care solicită încheierea unui protocol care să consemneze angajamentul său ferm de a achita în două tranșe sumele datorate pentru folosința spațiului, până la data de 31 martie 2008, și renunțarea din partea municipalității la demersurile sale privind evacuarea din spațiul ocupat de societate. Sub un al doilea aspect recurenta a invocat încălcarea de către instanță a dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., care o obligau în măsura în care nu se considera lămurită să pună în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize contabile care să evalueze prejudiciul produs urmare folosirii efective a spațiului de către pârâta intimată avându-se în vedere pentru majorările de întârziere solicitate caracterul de creanțe bugetare al sumelor pretinse.

Asupra recursului. Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează: Prealabil analizării argumentelor pe care instanța de apel își întemeiază soluția se impun câteva observații în raport de cele statuate cu autoritate de lucru judecat în litigiul purtat anterior între aceleași părți în legătură cu spațiul comercial deținut de pârâta intimată în str. Academiei. Prins sentința comercială nr. 7279 din 29 mai 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, s-a dispus evacuarea pârâtei din spațiul deținut în str. Academiei, în suprafață de 924,60 m.p. pentru lipsă de titlu, reținându-se că începând cu data de 21 februarie 2005 titlul în baza căruia pârâta ocupa spațiul, respectiv fișa de calcul nr. 1213/2003 a fost anulată urmare neîndeplinirii obligațiilor de plată a chiriei lunare datorate.

Prin aceiași sentință pârâta a fost obligată și la plata lipsei de folosință a spațiului pe perioada 1 septembrie 2005 – 31 decembrie 2009 în cuantum echivalent cu chiria stabilită prin fișa de calcul. Cele stabilite, prin sentința comercială nr. 7279/2007, au intrat în puterea lucrului judecat pe aspectul lipsei unui titlu locativ pentru spațiul în discuție începând cu data de 21 februarie 2005 precum și în ce privesc sumele datorate de pârâtă pentru lipsa de folosință a spațiului pe perioadele avute în vedere respectiv până la 31 decembrie 2006. Prin acțiunea de față reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 octombrie 2007, cu motivarea că pârâta a continuat să ocupe în absența unui titlu legal spațiul din str. Academiei.

În cauză pârâta SC B.R. SRL nu s-a prezentat la nici un termen de judecată și nici nu a depus întâmpinare prin care să susțină că situația sa locativă față de cele statuate prin sentința nr. 7279/2007 s-a modificat sub aspectul existenței unui titlu legal obținut după pronunțarea hotărârii. În acest context legal concluzia instanței de apel desprinsă numai din verificarea relațiilor furnizate de O.R.C. în sensul că pentru spațiul situat la nivelul et.

7 din imobil, pârâta are un titlu legal respectiv un contract de comodat încheiat la data de 31 ianuarie 2005 și care expiră în anul 2015 nu numai că este în contradicție cu cele statuate irevocabil prin sentința comercială nr. 7279/2007, dar este și insuficient fundamentată în absența înscrisului respectiv pentru a fi verificat sub aspectul relevanței sale probatorii în cauza de față, cu atât mai mult cu cât nu a fost invocat de către pârâta intimată care nu s-a prezentat în instanță și nu și-a făcut apărări nici în faza apelului.

Și concluzia instanței în sensul că reclamanta nu a administrat dovezi cu privire la folosința spațiului comercial de către pârâtă în perioada de referință nu este susținută de probele administrate în condițiile în care înscrisul existent la fila 11 dosar apel, emanând de la societatea pârâtă și datat 14 februarie 2008, atestă că la data de 14 februarie 2008, pârâta ocupă spațiul în discuție, și solicită renunțarea la orice demers al reclamantei de evacuare a sa din spațiu având în vedere angajamentul său de a achita debitul restant și conduita sa până la acel moment prin plata unor sume importante în contul debitului de 255.000 dolari S.U.A. Caracterul devolutiv al apelului obligau instanța să verifice împrejurările de fapt relevate de înscrisurile sus-menționate dispunând completarea probatoriilor pe aspectele mai sus evidențiate pentru corecta soluționare a cauzei.

Neprocedând în acest mod, instanța de apel a pronunțat o hotărâre vădit nelegală prin încălcarea obligațiilor impuse de dispozițiile art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. și a celor referitoare la judecata apelului. Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) cu referire la art. 314 C. proc. civ., va admite prezentul recurs și va casa decizia atacată cu trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecare ocazie cu care se vor ordona probele suplimentare cu înscrisuri și expertiză tehnico-contabilă care să stabilească în raport de spațiul efectiv ocupat de pârâtă prin raportare la perioada indicată prin acțiune sumelor datorate cu titlu de lipsă de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul M. BUCUREȘTI prin P. împotriva deciziei comerciale nr. 165 din 30 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2010.