ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3143/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta A.F.I. a chemat în judecată pe pârâții Șt.G., S.A. și SC A.D.M.F. SRL solicitând obligarea primilor doi, în solidar la plata sumei de 36172,24 lei reprezentând majorări și penalități de întârziere aferente chiriei neplătită în perioada august 2002 – ianuarie 2005, chiria pentru perioada august 2002 – 13 martie 2003, lipsa de folosință și dobânzile aferente perioadei 14 martie 2003 – 31 ianuarie 2005, precum și evacuarea pârâtei SC A.D.M.F. SRL Judecătoria Sectorului III București, prin sentința civilă 11143 din 19 decembrie 2005, a declinat competența de soluționare a cauzei, Tribunalului București, considerând că sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc.

civ., unul din capetele de cerere ale acțiunii fiind neevaluabil în bani. Tribunalul, prin sentința comercială 1021 din 21 martie 2005, a admis acțiunea privind capătul de cerere de evacuare a societății comerciale, a disjuns capetele de cerere privind pretențiile și a obligat pe pârâta societatea comercială la 9,3 lei cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut, în esență, că prin rezilierea contractului de închiriere la 14 martie 2003 dispusă prin sentința 3534 a Tribunalului București, pârâta nu mai are dreptul locativ care să-i permită ocuparea spațiului. Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 29 din 19 ianuarie 2007, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei; considerând față de obiectul acțiunii, competența tribunalului ca instanță de fond, legal soluționată disjungerea capetele de cerere privind pretențiile, corect fiind aplicate prevederile art. 165 C. proc.

civ. Pe fond curtea de apel a reținut că atât timp cât contractul de închiriere a fost reziliat, locatarul nu mai are dreptul de folosință al spațiului ocupat. Împotriva deciziei astfel pronunțate, SC A.D.M.F. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta susține că instanțele nu au indicat temeiul de drept în baza căruia au fost pronunțate, așa încât acestea nu sunt motivate în drept; instanța de apel greșit a soluționat excepția necompetenței materiale a tribunalului, cauza fiind de natură civilă, greșit a soluționat excepția de interes după cum și disjungerea cauzei a fost greșită, evacuarea societății comerciale nefiind parțială câtă vreme mai există raporturi de locațiune între reclamantă și pârâta Șt.G.

Recurenta mai susține că instanțele greșit s-au limitat la aprecierea probelor, existența unei hotărâri de reziliere a contractului neexecutată implicând continuarea tacită a raporturilor de locațiune. Recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce se vor expune. În privința nulității hotărârii care poartă data de 21 martie 2005 se constată că sentința comercială 1021 a fost pronunțată în ședința publică din 21 martie 2006, consemnată în expresia ultimului paragraf al sentinței. Prevederile art. 261 C. proc. civ., sancționează întradevăr nerespectarea mențiunilor privind pronunțarea hotărârii judecătorești, dar în raport cu aceste dispoziții neconcordanța între data înscrisă în practica și aceea din dispozitivul sentinței corespunzătoare minutei nu este sancționată de lege cu nulitatea.

Aprecierea asupra nemotivării în drept a evacuării este nefondată, acțiunea fiind o consecință a exercitării dreptului de proprietate sau de administrare, care dă dreptul locatorului să ceară restituirea lucrului, situație care nu este expres prevăzută de lege, dar rezultă explicit din prevederile art. 1431 C. civ. În privința naturii civile a acțiunii recurenta încearcă o argumentare surprinzătoare. Contractul de închiriere este încheiat pentru un spațiu care are altă destinație decât locuință stabilit expres în art. 2 și care determină indubitabil competența instanțelor comerciale. Lipsa de interes a reclamantei în promovarea acțiunii apare ca o excepție nepertinentă, reclamanta, în temeiul dreptului de administrare, acționând în conservarea bunului, în exercitarea dreptului de folosință și posesie.

Existența unei hotărâri judecătorești prin care contractul de locațiune a fost reziliat, răspunde și interesului reclamantei în exercitarea drepturilor conferite de calitatea sa de administrator. Dispozițiile art. 165 C. proc. civ., stabilesc dreptul instanței de a despărți pricinile întrunite, în orice stare a judecății, dacă socotește că numai una din ele este în stare de judecată. În aplicarea acestei norme instanțele de fond au apreciat judicios asupra capătului de cerere neevaluabil, care în considerarea sentinței civile 3534 din 14 martie 2003 a Tribunalului București, nu mai reclama alte susțineri. Cu privire la greșita apreciere a probelor, față de abrogarea prevederilor art. 304 pct. 11 C. proc.

civ., instanța de recurs nu mai are căderea a cenzura hotărârile instanțelor de fond. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 29 din 19 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.D.M.F. SRL București împotriva deciziei nr. 29 din 19 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2007.