ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3143/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Reclamanta A.F.I. a chemat

în judecată pe pârâții Șt.G., S.A. și SC A.D.M.F. SRL solicitând obligarea

primilor doi, în solidar la plata sumei de 36172,24 lei reprezentând majorări

și penalități de întârziere aferente chiriei neplătită în perioada august 2002

– ianuarie 2005, chiria pentru perioada august 2002 – 13 martie 2003, lipsa de

folosință și dobânzile aferente perioadei 14 martie 2003 – 31 ianuarie 2005,

precum și evacuarea pârâtei SC A.D.M.F. SRL

Judecătoria Sectorului III

București, prin sentința civilă 11143 din 19 decembrie 2005, a declinat

competența de soluționare a cauzei, Tribunalului București, considerând că sunt

aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., unul din

capetele de cerere ale acțiunii fiind neevaluabil în bani.

Tribunalul, prin sentința

comercială 1021 din 21 martie 2005, a admis acțiunea privind capătul de cerere

de evacuare a societății comerciale, a disjuns capetele de cerere privind

pretențiile și a obligat pe pârâta societatea comercială la 9,3 lei cheltuieli

de judecată.

Instanța de fond a reținut,

în esență, că prin rezilierea contractului de închiriere la 14 martie 2003

dispusă prin sentința 3534 a Tribunalului București, pârâta nu mai are dreptul

locativ care să-i permită ocuparea spațiului.

Curtea de Apel București,

prin decizia comercială nr. 29 din 19 ianuarie 2007, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei; considerând față de obiectul acțiunii, competența

tribunalului ca instanță de fond, legal soluționată disjungerea capetele de

cerere privind pretențiile, corect fiind aplicate prevederile art. 165 C. proc.

civ. Pe fond curtea de apel a reținut că atât timp cât contractul de închiriere

a fost reziliat, locatarul nu mai are dreptul de folosință al spațiului ocupat.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, SC A.D.M.F. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că

instanțele nu au indicat temeiul de drept în baza căruia au fost pronunțate,

așa încât acestea nu sunt motivate în drept; instanța de apel greșit a soluționat

excepția necompetenței materiale a tribunalului, cauza fiind de natură civilă,

greșit a soluționat excepția de interes după cum și disjungerea cauzei a fost

greșită, evacuarea societății comerciale nefiind parțială câtă vreme mai există

raporturi de locațiune între reclamantă și pârâta Șt.G.

Recurenta mai susține că

instanțele greșit s-au limitat la aprecierea probelor, existența unei hotărâri

de reziliere a contractului neexecutată implicând continuarea tacită a

raporturilor de locațiune.

Recursul este nefondat și va

fi respins, pentru considerentele ce se vor expune.

În privința nulității

hotărârii care poartă data de 21 martie 2005 se constată că sentința comercială

1021 a fost pronunțată în ședința publică din 21 martie 2006, consemnată în

expresia ultimului paragraf al sentinței.

Prevederile art. 261 C.

proc. civ., sancționează întradevăr nerespectarea mențiunilor privind

pronunțarea hotărârii judecătorești, dar în raport cu aceste dispoziții

neconcordanța între data înscrisă în practica și aceea din dispozitivul

sentinței corespunzătoare minutei nu este sancționată de lege cu nulitatea.

Aprecierea asupra

nemotivării în drept a evacuării este nefondată, acțiunea fiind o consecință a

exercitării dreptului de proprietate sau de administrare, care dă dreptul

locatorului să ceară restituirea lucrului, situație care nu este expres

prevăzută de lege, dar rezultă explicit din prevederile art. 1431 C. civ.

În privința naturii civile a

acțiunii recurenta încearcă o argumentare surprinzătoare. Contractul de

închiriere este încheiat pentru un spațiu care are altă destinație decât

locuință stabilit expres în art. 2 și care determină indubitabil competența

instanțelor comerciale.

Lipsa de interes a

reclamantei în promovarea acțiunii apare ca o excepție nepertinentă,

reclamanta, în temeiul dreptului de administrare, acționând în conservarea

bunului, în exercitarea dreptului de folosință și posesie. Existența unei

hotărâri judecătorești prin care contractul de locațiune a fost reziliat,

răspunde și interesului reclamantei în exercitarea drepturilor conferite de

calitatea sa de administrator.

Dispozițiile art. 165 C.

proc. civ., stabilesc dreptul instanței de a despărți pricinile întrunite, în

orice stare a judecății, dacă socotește că numai una din ele este în stare de

judecată.

În aplicarea acestei norme

instanțele de fond au apreciat judicios asupra capătului de cerere neevaluabil,

care în considerarea sentinței civile 3534 din 14 martie 2003 a Tribunalului București, nu mai reclama alte susțineri.

Cu privire la greșita

apreciere a probelor, față de abrogarea prevederilor art. 304 pct. 11 C. proc.

civ., instanța de recurs nu mai are căderea a cenzura hotărârile instanțelor de

fond.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 29 din 19

ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta SC A.D.M.F. SRL București împotriva deciziei nr. 29

din 19 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 octombrie 2007.