ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1516/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Sector 1 București, reclamanta R.A. – A.P.P.S. a chemat în

judecată pe pârâta SC I. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va

pronunța în cauză să oblige pârâta la plata sumei de 93.191,76 lei reprezentând

debit neachitat; să constate rezilierea contractului de locațiune și prestări

servicii și evacuarea pârâtei din spațiul deținut în București, B-dul Dacia.

În urma declinării de

competență, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a

VI-a comercială, sub nr. 19165/3/2006 iar prin sentința comercială nr. 6392 din

10 mai 2007, pronunțată în dosarul nr. 19165/3/2006, s-a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea reclamantei R.A. – A.P.P.S. în contradictoriu cu SC I. SA.

Împotriva sentinței

comerciale nr. 6392/2007, pronunțată în dosarul nr. 19165/3/2006 al

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a formulat apel reclamanta

R.A. – A.P.P.S., apel ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția

a VI-a comercială, sub nr. 19165/3/2006 din 18 iulie 2007.

Prin decizia comercială nr. 422

din 3 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a

respins apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel

curtea de apel a reținut că părțile au încheiat la data de 16 aprilie 2002

contractul de locațiune și prestări servicii nr. 397 având ca obiect folosința

temporară a spațiului situat în București, B-dul Dacia.

Durata contractului a fost

stabilită la art. 13 până la 31 decembrie 2004, cu posibilitatea prelungirii cu

acordul ambelor părți contractante pe bază de act adițional.

Prin actele depuse în apel,

respectiv O.P. nr. 786/2007 s-a făcut dovada plății chiriei și a penalităților,

iar prin actul adițional nr. 758 din 5 septembrie 2007 la contract, părțile au

prelungit locațiunea încât s-a concluzionat că, soluția instanței de fond este

legală și temeinică neexistând temei legal pentru admiterea acțiunii.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri a formulat recurs reclamanta invocând motivele de recurs reglementate

de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., convenția încheiată între părți

și căreia instanța i-a dat valoare de act adițional nereprezentând în realitate

o prelungire a locațiunii în sensul art. 13 din contract, ci prin aceasta nu au

intenționat decât să reglementeze situația chiriei aferentă curții în suprafață

de 15,76 mp, rezilierea de drept a contractului intervenind în condițiile art. 16

din contract datorită neplății chiriei timp de două luni, sens în care s-a și

solicitat instanței constatarea rezilierii contractului.

Cât privește plata făcută în

timpul procesului, potrivit art. 16 din contract, orice ofertă de plată sau de

execuție după expirarea termenului de două luni, nu va putea fi opusă

rezilierii obținută de locator.

Recursul este nefondat.

Înscrierea pactului

comisoriu într-un contract de locațiune nu înlătură facultatea creditorului de

a cere debitorului executarea contractului, iar în cauză o astfel de cerere a

fost materializată prin încheierea unor acte adiționale pe parcursul judecății

cărora instanța de judecată le-a dat eficiență juridică în sensul în care

părțile au și înțeles să convină, respectiv de a prelungi locațiunea, conform art.

13 din contract.

Astfel, prin primul act

adițional din 20 iulie 2006 și actul adițional încheiat la 14 septembrie 2007,

s-a precizat expres că prevederile acestora completează contractul de locațiune

nr. 397 din 10 aprilie 2002 și vizează aspecte care țin de executarea

contractului, respectiv dreptul locatarului de a cere prelungirea contractului

și modificarea cuantumului chiriei, începând cu 1 iulie 2006, respectiv 1

septembrie 2007, sens în care au și fost puse în executare și îndeplinite toate

obligațiile.

În aceste condiții, față de

clauzele neechivoce din conținutul actelor adiționale și efectele juridice pe

care le-au produs, nu se poate invoca aplicabilitatea art. 16 din contract și cu

atât mai mult interpretarea eronată a acestora având în vedere doar situația

unor plăți făcute din inițiativa locatarului și nu situația intervenirii unui acord

de voință, care produce efecte, conform art. 969 C. civ.

Așa fiind, instanța de apel a

pronunțat o hotărâre legală, prin menținerea hotărârii instanței de respingere

a acțiunii dând interpretarea corespunzătoare voinței părților, fără a denatura

înțelesul acestora, încât recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., este nefondat și în baza art. 312 alin. (1) și (2) va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta R.A. A.P.P.S., sucursala pentru Administrarea și Întreținerea

Fondului Imobiliar București, împotriva deciziei nr. 422 din 3 octombrie 2007,

pronunțată de Curtea de Apel București, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 mai 2008.