ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 397/2011

Ședința publică de la 27 ianuarie 2011 Asupra contestației în anulare de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 2239/2005, reclamanta SC C.A.P. SA a chemat în judecată pe pârâta SC C.S.S.L. SA, solicitând instanței să constate încetarea contractului de închiriere nr. 2764 din 27 martie 2002 încheiat de părți și evacuarea pârâtei din spațiul situat în București, sector 3, în suprafață totală de 295 mp. Prin sentința comercială nr. 3089 din 28 iunie 2005 a Tribunalului București a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC C.A.P. SA în contradictoriu cu pârâta SC C.S.S.L.

SA și în consecință s-a constatat încetarea contractului de închiriere nr. 2764 din 27 martie 2002, dispunându-se și evacuarea pârâtei din spațiul comercial ce a constituit obiectul contractului de locațiune. Prin decizia comercială nr. 257 din 16 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta pârâtă C.S.S.L. împotriva sentinței comerciale nr. 3089/2005. Prin decizia nr. 2227 din 7 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul formulat de recurenta pârâtă C.S.S.L. București împotriva deciziei nr. 257/2006 a Curții de Apel București și ca urmare a fost casată decizia menționată și sentința nr. 3089/2005 a Tribunalului București, cauza fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul București.

După rejudecarea cauzei, prin sentința civilă nr. 4947 din 7 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr. 362/3/2008 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamantei. A fost admisă în parte acțiunea principală, în sensul că a fost constatată încetarea contractului de închiriere nr. 2764 din 27 martie 2008; a fost respinsă ca rămasă fără obiect capătul de cerere privind evacuarea pârâtei, iar cererea reconvențională formulată de pârâta C.S.L.I. București a fost anulată ca insuficient timbrată. Prin decizia nr. 76 din 17 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta pârâtă C.S.S.L.

București împotriva sentinței civile nr. 4947 din 7 aprilie 2008 a Tribunalului București. Recursul declarat împotriva deciziei nr. 76 din 17 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1386 din 23 aprilie 2010, reținându-se, în esență, că recurenta nu a arătat în ce constă motivele de nelegalitate ale hotărârii recurate în condițiile în care motivele de apel au vizat doar respingerea de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale active a intimatei reclamante și a excepției lipsei de interes a acesteia, iar în recurs nu au fost formulate critici pe aceste aspecte. Cât privește critica conform căreia acțiunea trebuia respinsă ca rămasă fără obiect sau ca lipsită de interes instanța de recurs a respins-o ca fiind formulată omisso medio , întrucât nu a constituit motiv de apel.

Împotriva acestei decizii contestatorul C.S.S.L. București a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., în argumentarea căruia, contestatorul a susținut că instanța de recurs a reținut greșit că în dezvoltarea motivelor de recurs critică numai modul în care instanța de apel a reținut situația de fapt privitoare la valabilitatea contractului de locațiune, când în realitate a criticat decizia dată de instanța de apel sub toate aspectele, iar prin notele scrise a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active. Totodată, susține contestatorul, în mod greșit instanța nu a analizat motivul de recurs privitor la lipsa de interes a reclamantei SC C.A.P.

SA motivând că această critică a fost invocată direct în recurs, deoarece excepția lipsei de interes a fost invocată pe tot parcursul judecării cauzei. Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. analizând excepția nulității contestației în anulare o va respinge având în vedere că nu există sancțiune în ceea ce privește termenul de motivare. Contestația în anulare este nefondată și va fi respinsă pentru următoarele considerente: Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ. ,,Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare”.

C.C.S.L. a invocat ca temei în susținerea contestației în anulare, teza a II-a din art. 318 menționat mai sus, motivat de omisiunea de a se cerceta motivele de recurs privitor la excepția lipsei calității procesuale active și la lipsa de interes a reclamantei SC C.A.P. SA. Din verificarea motivului a cărui omisiune de cercetare se invocă se constată că instanța de recurs s-a pronunțat asupra criticilor aduse deciziei. În realitate, contestatoarea nu a avut în vedere faptul că se află într-o cale extraordinară de atac și că motivele pentru exercitarea acesteia sunt de strictă interpretare. Așadar, omisiunea cercetării unui motiv de casare sau modificare nu poate viza argumentele de fapt și de drept pe care partea le-a invocat în sprijinul motivului de casare, fiind suficient ca în dezlegarea dată acestui motiv, Înalta Curte să arate considerentele pentru care motivul respectiv a fost găsit nelegal, fără să fie necesară preluarea tuturor argumentelor recurentului.

Din considerentele deciziei pronunțată în recurs, rezultă că motivele au fost analizate și că instanța de control judiciar, prin răspunsul său a avut în vedere faptul că într-o cale extraordinară de atac, nu pot fi analizate decât motive de nelegalitate și nu de netemeinicie. Faptul că argumentarea instanței de recurs nu este însușită de către contestatoare, nu constituie motiv întemeiat pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. În realitate se invocă o greșeală de judecată, care și în ipoteza în care ar exista nu ar putea fi cenzurată pe această cale. Citarea, prin intermediul cererii de față a textelor presupus încălcate sau aplicate greșit, precum și reiterarea criticilor formulate prin cererea de recurs, pentru a susține omisiunea de a se pronunța pe un motiv de recurs, nu sunt de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât această cale de atac nu are caracter devolutiv.

Cu alte cuvinte, în cadrul contestației în anulare nu se judecă acțiunea și ca atare nu se examinează temeinicia susținerilor părților cu privire la drepturile lor subiective deduse judecății, ci se verifică dacă judecata a omis cercetarea vreunui motiv. În consecință, contestația în anulare va fi respinsă, întrucât soluția din decizia nr. 1386/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu este rezultatul unei omisiuni, iar prevederile art. 318 C. proc. civ. nu-și găsesc aplicarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția. Respinge contestația în anulare formulată de C.S.L.I. București împotriva deciziei nr. 1386 din 23 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2011.