ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 397/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 397/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică
de la 27 ianuarie 2011
Asupra
contestației în anulare de față :
Din
examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului
București, secția a VI-a comercială, sub nr. 2239/2005, reclamanta SC C.A.P. SA
a chemat în judecată pe pârâta SC C.S.S.L. SA, solicitând instanței să constate
încetarea contractului de închiriere nr. 2764 din 27 martie 2002 încheiat de
părți și evacuarea pârâtei din spațiul situat în București, sector 3, în
suprafață totală de 295 mp.
Prin sentința comercială nr. 3089 din 28 iunie 2005 a
Tribunalului București a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC C.A.P.
SA în contradictoriu cu pârâta SC C.S.S.L. SA și în consecință s-a constatat
încetarea contractului de închiriere nr. 2764 din 27 martie 2002, dispunându-se
și evacuarea pârâtei din spațiul comercial ce a constituit obiectul
contractului de locațiune.
Prin decizia comercială nr. 257 din 16 mai 2006 a
Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a fost respins ca nefondat
apelul formulat de apelanta pârâtă C.S.S.L. împotriva sentinței comerciale nr. 3089/2005.
Prin decizia nr. 2227 din 7 iunie 2007 pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul formulat de recurenta
pârâtă C.S.S.L. București împotriva deciziei nr. 257/2006 a Curții de Apel
București și ca urmare a fost casată decizia menționată și sentința nr. 3089/2005
a Tribunalului București, cauza fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul
București.
După rejudecarea cauzei, prin sentința civilă nr. 4947
din 7 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr. 362/3/2008 al Tribunalului
București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă excepția lipsei calității
procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamantei.
A fost admisă în parte acțiunea principală, în sensul
că a fost constatată încetarea contractului de închiriere nr. 2764 din 27
martie 2008; a fost respinsă ca rămasă fără obiect capătul de cerere privind evacuarea
pârâtei, iar cererea reconvențională formulată de pârâta C.S.L.I. București a
fost anulată ca insuficient timbrată.
Prin decizia nr. 76 din 17 februarie 2009 a Curții de
Apel București, secția a VI-a comercială, a fost respins ca nefondat apelul
formulat de apelanta pârâtă C.S.S.L. București împotriva sentinței civile nr. 4947
din 7 aprilie 2008 a Tribunalului București.
Recursul declarat împotriva deciziei nr. 76 din 17
februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost
respins ca nefondat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1386
din 23 aprilie 2010, reținându-se, în esență, că recurenta nu a arătat în ce
constă motivele de nelegalitate ale hotărârii recurate în condițiile în care
motivele de apel au vizat doar respingerea de către instanța de fond a
excepției lipsei calității procesuale active a intimatei reclamante și a
excepției lipsei de interes a acesteia, iar în recurs nu au fost formulate critici
pe aceste aspecte.
Cât privește critica conform căreia acțiunea trebuia
respinsă ca rămasă fără obiect sau ca lipsită de interes instanța de recurs a
respins-o ca fiind formulată
omisso medio
, întrucât nu a constituit
motiv de apel.
Împotriva acestei decizii contestatorul C.S.S.L.
București a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318
alin. (1) C. proc. civ., în argumentarea căruia, contestatorul a susținut că
instanța de recurs a reținut greșit că în dezvoltarea motivelor de recurs
critică numai modul în care instanța de apel a reținut situația de fapt
privitoare la valabilitatea contractului de locațiune, când în realitate a
criticat decizia dată de instanța de apel sub toate aspectele, iar prin notele
scrise a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității
procesuale active.
Totodată, susține contestatorul, în mod greșit
instanța nu a analizat motivul de recurs privitor la lipsa de interes a
reclamantei SC C.A.P. SA motivând că această critică a fost invocată direct în
recurs, deoarece excepția lipsei de interes a fost invocată pe tot parcursul
judecării cauzei.
Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 137 C.
proc. civ. analizând excepția nulității contestației în anulare o va respinge
având în vedere că nu există sancțiune în ceea ce privește termenul de
motivare.
Contestația în anulare este nefondată și va fi respinsă
pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
,,Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare
când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau instanța,
respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să
cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare”.
C.C.S.L. a invocat ca temei în susținerea
contestației în anulare, teza a II-a din art. 318 menționat mai sus, motivat de
omisiunea de a se cerceta motivele de recurs privitor la excepția lipsei
calității procesuale active și la lipsa de interes a reclamantei SC C.A.P. SA.
Din verificarea motivului a cărui omisiune de
cercetare se invocă se constată că instanța de recurs s-a pronunțat asupra
criticilor aduse deciziei.
În realitate, contestatoarea nu a avut în vedere
faptul că se află într-o cale extraordinară de atac și că motivele pentru
exercitarea acesteia sunt de strictă interpretare. Așadar, omisiunea cercetării
unui motiv de casare sau modificare nu poate viza argumentele de fapt și de
drept pe care partea le-a invocat în sprijinul motivului de casare, fiind
suficient ca în dezlegarea dată acestui motiv, Înalta Curte să arate
considerentele pentru care motivul respectiv a fost găsit nelegal, fără să fie
necesară preluarea tuturor argumentelor recurentului.
Din considerentele deciziei pronunțată în recurs,
rezultă că motivele au fost analizate și că instanța de control judiciar, prin
răspunsul său a avut în vedere faptul că într-o cale extraordinară de atac, nu
pot fi analizate decât motive de nelegalitate și nu de netemeinicie.
Faptul că argumentarea instanței de recurs nu este
însușită de către contestatoare, nu constituie motiv întemeiat pe dispozițiile
art. 318 teza a II-a C. proc. civ. În realitate se invocă o greșeală de
judecată, care și în ipoteza în care ar exista nu ar putea fi cenzurată pe
această cale.
Citarea, prin intermediul cererii de față a textelor
presupus încălcate sau aplicate greșit, precum și reiterarea criticilor formulate
prin cererea de recurs, pentru a susține omisiunea de a se pronunța pe un motiv
de recurs, nu sunt de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât această
cale de atac nu are caracter devolutiv. Cu alte cuvinte, în cadrul contestației
în anulare nu se judecă acțiunea și ca atare nu se examinează temeinicia
susținerilor părților cu privire la drepturile lor subiective deduse judecății,
ci se verifică dacă judecata a omis cercetarea vreunui motiv.
În consecință, contestația în anulare va fi respinsă,
întrucât soluția din decizia nr. 1386/2010 pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție nu este rezultatul unei omisiuni, iar prevederile art. 318 C.
proc. civ. nu-și găsesc aplicarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția.
Respinge contestația în anulare formulată de C.S.L.I.
București împotriva deciziei nr. 1386 din 23 aprilie 2010 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2011.