ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1362/2009

Asupra recursului de față :

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC I.D.R.E. SA BUCUREȘTI a

solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta SC R & R D.G. SRL

BUCUREȘTI să dispună evacuarea pârâtei din imobilul situat în București, ,

sectorul 4.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că

societatea pârâtă folosește spațiul sus menționat de peste doi ani, situație de

care a luat cunoștință cu ocazia punerii în executare silită a sentinței comerciale

nr. 4729/2005 a Tribunalului București , prin care a fost admisă acțiunea în

evacuare împotriva SC F. SRL, societate care a deținut calitatea de locatar în

contractul încheiat cu reclamanta. În cadrul contestației la executare, SC R

& R D.G. SRL BUCUREȘTI a formulat opoziție la executare, prin care a

invocat existența contractului de cooperare nr. 12 din 7 octombrie 2004,

încheiat cu SC F. SRL.

Reclamanta a precizat că pârâta folosește spațiul în

baza unui contract care nu îi este opozabil, și care nu a creat nici un drept

locativ acesteia, în condițiile în care pârâta SC F. SRL a pierdut folosința

spațiului .

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile

art. 1436 C. civ.

Prin sentința comercială nr. 3594 din 12 martie 2008

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins cererea formulată de

reclamantă ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

analizând situația de fapt și juridică a reținut că întrucât pârâta a opus

reclamantei un titlu în baza căruia ocupă spațiul în litigiu, respectiv

contractul de cooperare nr. 12/2004, titlu care nu a fost desființat de o

instanță, însă instanța nu a fost investită cu analizarea valabilității

acestuia, ci cu o cerere pe care o are la îndemână locatorul la expirarea

duratei locațiunii, se impune respingerea acțiunii.

Împotriva sentinței sus menționată a declarat apel

reclamanta criticând-o pentru nelegalitate motivat de faptul că instanța nu s-a

pronunțat asupra efectelor actului juridic și nici cu privire la încheierea

contractului de cooperare cu încălcarea dispozițiilor art. VII din contract.

Prin decizia comercială nr. 300 din 24 iunie 2008,

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul formulat de

reclamantă, a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea

reclamantei și a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în București, sectorul

4.

Examinând apelul prin prisma criticilor formulate,

instanța de apel a constatat că întrucât pârâta nu a făcut dovada existenței

acordului proprietarului cu privire la încheierea contractului de cooperare,

acesta a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor contractului de închiriere

prin care a dobândit folosința spațiului comercial. De altfel, s-a reținut că respectivul

contract a încetat la 7 octombrie 2007. În consecință, tribunalul a

concluzionat că acțiunea este întemeiată, în principal pentru lipsa titlului

locativ.

Decizia curții de apel a fost recurată de către

pârâta SC R & R D.G. SRL BUCUREȘTI , în temeiul motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta critică hotărârea instanței de apel,

susținând următoarele:

Decizia a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.

129 alin. (6) C. proc. civ., întrucât instanța de apel a analizat valabilitatea

contractului de cooperare deși acest lucru nu s-a solicitat prin acțiune.

Evacuarea nu se poate dispune decât în condițiile în care o instanță a dispus

anularea titlului locativ, anularea constituind premisa indispensabilă a

evacuării. Pronunțarea asupra unor aspecte care exced obiectului acțiunii,

reprezintă o încălcare a principiului disponibilității. Pe de altă parte,

instanța nu ar fi putut să dispună anularea titlului pârâtei, decât în

contradictoriu cu SC F. SRL.

În continuare, recurenta arată că hotărârea instanței

de apel se bazează pe concluzia eronată privind încetarea contractului de

cooperare nr. 12/2004 prin ajungere la termen, întrucât termenul de

valabilitate al contractului este 7 octombrie 2010. În orice situație, pârâta

este terț față de contractul de închiriere încheiat cu SC F. SRL.

O altă critică adusă deciziei din apel este

reprezentată de încălcarea dispozițiilor art. 1436 C. civ., întrucât evacuarea

nu poate fi dispusă nici ca urmare a încetării locațiunii, deoarece între părți

nu au existat raporturi juridice, dar nici în baza altui temei de drept care nu

a fost invocat de reclamantă.

Se mai susține încălcarea sau aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 129 alin. (5), art. 137 alin. (1), art. 261 alin. (1) pct. 5

și art. 295 alin. (1) C. proc. civ., curtea de apel nepronunțându-se asupra

apărărilor și excepțiilor invocate de recurentă. În concret, susține recurenta

că au fost invocate două excepții de ordine publică, a lipsei calității

procesuale active a reclamantei și a lipsei de interes a acesteia. Ele au fost

caracterizate de către prima instanță ca fiind apărări de fond și ulterior

neanalizate. Instanța de apel în rejudecare, trebuia să analizeze excepțiile

invocate, în virtutea rolului activ. În ceea ce privește excepția lipsei

calității procesuale active, arată că reclamanta nu a făcut dovada că este

proprietara spațiului în litigiu, iar în ceea ce privește excepția lipsei de

interes arată că ea decurge din lipsa de calitate.

Examinând recursul prin prisma criticilor aduse

deciziei și în raport de motivul de nelegalitate invocat, Înalta Curte constată

că nu este fondat pentru următoarele considerente :

Prealabil examinării motivelor de recurs Înalta

Curte reține următoarele :

Între reclamantă și SC F. SRL s-a încheiat la data de

22 februarie 2002, contractul de închiriere nr. 29/2002 pentru o perioadă

determinată de 3 ani ; ulterior la data de 7 octombrie 2004, SC F. SRL încheie

un contract de cooperare cu pârâta SC R & R D.G. SRL, pentru o perioadă de

3 ani, respectiv până la data de 7 octombrie 2007, valabilitate prelungită

printr-un act adițional; prin sentința comercială nr. 4729 din 21 noiembrie

2005 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a dispus evacuarea

locatarului SC F. SRL, ca sancțiune a încetării efectelor contractului de

închiriere nr. 29/2002.

Rezultă că reclamanta a investit instanța de judecată

cu un litigiu întemeiat pe dispozițiile art. 1436 C. civ., având în vedere

lipsa unui titlu locativ încheiat cu reclamanta.

Referitor la prima critică adusă deciziei recurată,

privind încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte

constată că aceasta este nefondată.

Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. ,,În toate

cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăți.

”

În conformitate cu aceste dispoziții, care reprezintă

consacrarea principiului disponibilității procesului civil, cele două instanțe

nu s-au pronunțat asupra unor aspecte care exced obiectului pricinii, astfel

cum susține pârâta.

Instanța de apel a prezentat argumentele în sprijinul

soluției adoptate, din perspectiva încheierii unui contract de sublocațiune de

către locatarul principal cu pârâta, fără respectarea condițiilor impuse prin

contractul principal (respectiv cap. VII), respectiv nerespectarea obligației

privind solicitarea acordului scris al proprietarului. Astfel, potrivit

principiului (

accesorium sequitur principale

) drepturile sublocatarului

reprezintă drepturi derivate, subordonate, care se nasc din drepturile

locatarului principal și care se sfârșesc o dată cu acestea. Întrucât urmare

sentinței comerciale nr. 4729 din 21 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalului

București, contractul de locațiune nr. 29/2002 și-a încetat efectele, acest

lucru atrage, pe cale de consecință încetarea sublocațiunii.

În raport de aceste considerente, susținerile

recurentei referitoare la neîncetarea contractului de cooperare, întrucât prin

act adițional, termenul de valabilitate al acestuia a fost prelungit până la

data de 7 octombrie 2010, sunt lipsite de fundament juridic, prin efectul

încetării contractului de locațiune principal.

Critica privind aplicarea greșită a dispozițiilor

art. 1436 C. civ.

Trimiterea reclamantei la dispozițiile art. 1436 C. civ.,

care se referă la modalitatea de încetare a efectelor contractului de

sublocațiune este nefondată, întrucât pârâta este persoana care folosește bunul

în litigiu, astfel încât raportul de drept procesul nu se poate stabili decât

între persoanele care își dispută dreptul în litigiu .

Susținerea recurentei privind obligația instanței de a se

limita la analiza cererii deduse judecății, din punctul de vedere al temeiului

de drept invocat de părți, situație care ar fi condus la respingerea acțiunii,

întrucât reclamanta nu deține raport juridic cu pârâta, nu poate fi reținută

având în vedere că în acest mod s-ar produce o încălcare și o îngrădire

flagrantă a dreptului de proprietate. Lipsa raportului juridic dintre

reclamantă și pârâtă reprezintă tocmai premisa admiterii acțiunii, în

condițiile în care cesiunea drepturilor locatarului ( SC F. SRL ) nu este

opozabilă reclamantei, iar contractul inițial de închiriere și-a încetat

efectele. Este adevărat că reclamanta deține calitatea de terț, însă numai față

de contractul de cooperare, neavând acțiune directă împotriva pârâtei în ceea

ce privește, de exemplu, plata chiriei. Însă, tocmai din calitatea de

proprietar a reclamantei decurge posibilitatea acționării pârâtei pentru

valorificarea prerogativelor conferite de acest drept.

Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5),

art. 137 alin. (1), art. 261 alin. (1) pct. 5 și art. 295 C. proc. civ., Înalta

Curte constată că prima instanță prin încheierea de ședință din data de 27

februarie 2008 a dispus unirea excepțiilor invocate de pârâtă cu fondul cauzei,

prin sentința pronunțată instanța analizând excepțiile invocate pe fondul

cauzei.

Excepția lipsei calității procesuale active în persoana

reclamantei, motivat de împrejurarea că reclamanta nu este proprietara

spațiului închiriat și nici titulara altui drept subiectiv civil cu privire la

acesta, nu poate fi reținută întrucât în materia acțiunii în evacuare nu se

pune în discuție însuși dreptul de proprietate asupra imobilului ci doar

folosința sa, folosință care trebuie justificată de către pârâtă. Locațiunea nu

transmite dreptul de proprietate asupra imobilului, astfel încât este posibil

ca locatorul să nu fie proprietarul bunului, competența instanței investită cu

o acțiune în evacuare nu se poate extinde la analiza dreptului de proprietate

ci numai la analiza justificării unei prezumții a dreptului de proprietate.

Cea de-a doua excepție a lipsei de interes în promovarea

acțiunii de față este strâns legată de calitatea de parte în proces, care nu

reprezintă altceva decât interesul unei persoane de a cere concursul justiției

pentru apărarea unui drept recunoscut de lege. Folosul propriu al reclamantei

este reprezentat de exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate și de

înlăturarea abuzului privind folosința spațiului de o persoană fără titlu. De

asemenea, interesul reclamantei este născut, actual și legitim întrucât dreptul

de folosință asupra spațiului închiriat reprezintă un drept de creanță care

conferă un drept de urmărire asupra imobilului.

În consecință, față de cele ce preced, recursul va fi

respins ca nefondat, potrivit art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta SC

R & R D.G. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 300 din 24 iunie

2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2009.