ÎCCJ, Decizia nr. 29/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 12031 din 19 decembrie 2003, Judecătoria Cluj-Napoca a admis în parte acțiunea reclamanților M.I. și M.A.E., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, N.I.V., N.N.N., SC C.A. SA, prin lichidator SC A.P. SA Cluj Napoca și municipiul Cluj Napoca, prin Primar și a constatat că imobilul în litigiu a trecut fără titlu valabil în proprietatea statului. Cererea privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, a fost respinsă. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 663/A din 18 martie 2004, a admis în parte apelul declarat de pârâții N.I.V.

și N.N.N., precum și apelul declarat de pârâtul Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea reclamanților. Apelul declarat de reclamanți împotriva aceleași hotărâri a fost respins ca nefondat. Împotriva deciziei pronunțate în apel, reclamanții M.I. și M.A.E. au declarat recurs. Prin încheierea nr. 6911 din 20 septembrie 2005, în temeiul dispozițiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a trimis cauza, Curții de Apel Cluj, spre competentă soluționare. Împotriva acestei din urmă încheieri, reclamanții au declarat un nou recurs.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În cauză, secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție era învestită cu un recurs a cărui soluționare, ca urmare a modificării Codului de procedură civilă, era de competența curții de apel. Potrivit art. II alin. (3) și (4) din Legea nr. 219/2005 „(3) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivi prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel. (4) În cazurile prevăzute la alin. (1) - (3), trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativă, instanțelor devenite competente să le judece”.

În consecință, secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin încheierea atacată cu recurs, a procedat conform dispozițiilor art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005, cu referire la alin. (3) al aceluiași articol. Prin actul normativ menționat nu s-a stabilit posibilitatea atacării cu recurs a dispoziției, date în aplicarea legii, de trimitere a dosarului pe cale administrativă la instanța devenită competentă a soluționa recursul. Drept urmare, în atare situație, admisibilitatea recursului este examinată în raport cu dispozițiile de drept comun, respectiv art. 299 C. proc. civ. Or, din dispozițiile art. 299 C. proc. civ., rezultă că una din condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ, pentru exercitarea recursului, privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă de reformare pe această cale.

Cum această condiție se constată a nu fi îndeplinită, se constată că excepția pusă în discuție este întemeiată. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții M.I. și M.A.E. împotriva încheierii nr. 6911 din 20 septembrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 6867/2004. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2006.