ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4580/2003

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 21 august 2000, B.G. a

chemat în judecată Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, S.C. C.A. SA

prin lichidatorul său S.C. ATP. SA și pe A.A. cerând să se constate nulitatea

contractului de vânzare-cumpărare nr. 31035 din 19 decembrie 1996 referitor la

apartamentul nr. 11,  situat în imobilul din Cluj-Napoca, intabulat pe numele

Statului Român (sub B 4 și B 5) în CF 1594 Cluj-Napoca și trecut sub nr. 409/1

și 409/2 în CF nr.123912, 123913 și 123914 Cluj-Napoca. A cerut, prin efectul constatării

nulității absolute a actului juridic atacat, rectificarea tabulară și

înscrierea, pe numele său, a dreptului de proprietate asupra bunului în

litigiu.

Tribunalul Cluj, secția civilă,

prin  sentința nr. 10 din 18 ianuarie 2002, a respins, ca nefondată, acțiunea.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

prin decizia nr. 89 din 13 iunie 2002, a respins, ca nefondat, apelul

reclamantului cu motivarea că nu există cauze de nulitate absolută a actului

juridic atacat, deduse fie din vânzarea lucrului altuia, fie din nerespectarea

prevederilor art. 1 alin. (6) din H.G. nr. 11/1997.

Împotriva acestei decizii

reclamantul a declarat recurs bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304

pct. 9 și 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat, în esență, că nulitatea

absolută a actului juridic atacat rezultă din faptul că părțile au încheiat

acest act în cunoștință de cauză, știind că apartamentul vândut este

proprietatea sa. Premergător vânzării-cumpărării a cerut, în baza Legii nr.

112/1995, restituirea apartamentului și l-a notificat pe vânzător să nu-l

înstrăineze, iar pârâta A. A., neverificând situația juridică a bunului, l-a

cumpărat pe risc propriu. Nu mai puțin, instanțele au omis să dispună

restituirea taxei judiciare de timbru, ca fiind plătită nedatorat.

Recursul este nefondat.

Sancțiunea nulității absolute a

vânzării-cumpărării lucrului altuia, fondată pe dispozițiile art. 984 C. civ.

sau fraus omnia corrumpit, este aplicabilă numai dacă părțile au încheiat

contractul în cunoștință de cauză, știind că lucrul vândut este proprietatea

unei alte persoane. Sintagma „în cunoștință de cauză” desemnează, semantic,

ideea că părțile au cunoscut bine situația juridică a bunului și că actul lor

este rezultatul unei acțiuni ilicite. În absența unei norme de drept care să

oblige părțile la săvârșirea unei anumite acțiuni privind actul încheiat, logic

omisiunea nu poate constitui o cauză de nulitate absolută, văzută eminamente,

ca fiind de ordine publică.

În speță, nu există nici o dovadă că

părțile au încheiat actul juridic atacat în cunoștință de cauză. Dimpotrivă,

pârâții au probat că la data  înstrăinării (19 decembrie 1996), bunul era

intabulat pe numele vânzătoarei, împrejurare care, prin efectul puterii

doveditoare absolute a înscrierii de carte funciară, pune la adăpost pe

subdonânditori de cauzele de evicțiune. Nu mai puțin, desființarea (desfacerea)

titlului vânzătorului s-a produs, abia în anul 1999 (prin sentința civilă nr.

347/1999 a Tribunalului Cluj), adică la mult timp după înstrăinarea bunului. După

cum, absența notificării cumpărătorului de către reclamant, singura eficientă

pentru a-i impune un minim de diligențe, înlătură ilicitatea omisiunii ce i se

impută.

Așa fiind, cu temei instanțele au

respins acțiunea, ca nefondată.

Întrucât nu au fost constatate

motive de casare care pot fi invocate din oficiu și deoarece reclamantul, prin

concluziile orale asupra dezbaterilor nu a mai stăruit în restituirea taxei

judiciare de timbru plătită nedatorat, se impune respingerea recursului, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei nr. 89 din 13 iunie 2002 a

Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  7 noiembrie  2003.