ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4580/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 21 august 2000, B.G. a chemat în judecată Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, S.C. C.A. SA prin lichidatorul său S.C. ATP. SA și pe A.A. cerând să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 31035 din 19 decembrie 1996 referitor la apartamentul nr. 11, situat în imobilul din Cluj-Napoca, intabulat pe numele Statului Român (sub B 4 și B 5) în CF 1594 Cluj-Napoca și trecut sub nr. 409/1 și 409/2 în CF nr.123912, 123913 și 123914 Cluj-Napoca. A cerut, prin efectul constatării nulității absolute a actului juridic atacat, rectificarea tabulară și înscrierea, pe numele său, a dreptului de proprietate asupra bunului în litigiu.

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința nr. 10 din 18 ianuarie 2002, a respins, ca nefondată, acțiunea. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 89 din 13 iunie 2002, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului cu motivarea că nu există cauze de nulitate absolută a actului juridic atacat, deduse fie din vânzarea lucrului altuia, fie din nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (6) din H.G. nr. 11/1997. Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat, în esență, că nulitatea absolută a actului juridic atacat rezultă din faptul că părțile au încheiat acest act în cunoștință de cauză, știind că apartamentul vândut este proprietatea sa.

Premergător vânzării-cumpărării a cerut, în baza Legii nr. 112/1995, restituirea apartamentului și l-a notificat pe vânzător să nu-l înstrăineze, iar pârâta A. A., neverificând situația juridică a bunului, l-a cumpărat pe risc propriu. Nu mai puțin, instanțele au omis să dispună restituirea taxei judiciare de timbru, ca fiind plătită nedatorat. Recursul este nefondat. Sancțiunea nulității absolute a vânzării-cumpărării lucrului altuia, fondată pe dispozițiile art. 984 C. civ. sau fraus omnia corrumpit, este aplicabilă numai dacă părțile au încheiat contractul în cunoștință de cauză, știind că lucrul vândut este proprietatea unei alte persoane. Sintagma „în cunoștință de cauză” desemnează, semantic, ideea că părțile au cunoscut bine situația juridică a bunului și că actul lor este rezultatul unei acțiuni ilicite.

În absența unei norme de drept care să oblige părțile la săvârșirea unei anumite acțiuni privind actul încheiat, logic omisiunea nu poate constitui o cauză de nulitate absolută, văzută eminamente, ca fiind de ordine publică. În speță, nu există nici o dovadă că părțile au încheiat actul juridic atacat în cunoștință de cauză. Dimpotrivă, pârâții au probat că la data înstrăinării (19 decembrie 1996), bunul era intabulat pe numele vânzătoarei, împrejurare care, prin efectul puterii doveditoare absolute a înscrierii de carte funciară, pune la adăpost pe subdonânditori de cauzele de evicțiune. Nu mai puțin, desființarea (desfacerea) titlului vânzătorului s-a produs, abia în anul 1999 (prin sentința civilă nr. 347/1999 a Tribunalului Cluj), adică la mult timp după înstrăinarea bunului.

După cum, absența notificării cumpărătorului de către reclamant, singura eficientă pentru a-i impune un minim de diligențe, înlătură ilicitatea omisiunii ce i se impută. Așa fiind, cu temei instanțele au respins acțiunea, ca nefondată. Întrucât nu au fost constatate motive de casare care pot fi invocate din oficiu și deoarece reclamantul, prin concluziile orale asupra dezbaterilor nu a mai stăruit în restituirea taxei judiciare de timbru plătită nedatorat, se impune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei nr. 89 din 13 iunie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2003.