ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7923/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7923/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor civile de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1208 din 26

mai 2004 pronunțată de Tribunalul Cluj au fost respinse excepțiile autorității

de lucru judecat, invocată de pârâtul P.D.S., a formulării premature a

acțiunii, invocată de pârâții C.S. și C.A. și a lipsei de interes, ridicată de

pârâții C.S., C.A. și G.I.

A fost respinsă de asemenea excepția

necompetenței materiale a Tribunalului Cluj de a soluționa cauza, invocată de

pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca și G.I.

A fost admisă acțiunea reclamantului

B.T. pentru constatarea preluării abuzive a cotei de ½ parte din

imobilul înscris în C.F. Cluj, nr. top 4771 și în consecință s-a constatat

preluarea fără titlu a acestei cote.

Au fost respinse capetele de cerere

vizând constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare

încheiate între pârâții SC C. SA pe de o parte și C.S., P.D.S. și SC A.A. SNC,

rectificarea cărții funciare și înscrierea unor construcții în C.F.

Instanța a reținut în fapt că prin

acțiunea formulată de reclamanții B.T.C., N.Y.V. și M.S.E. împotriva Statului

Român prin Consiliul județean Cluj, Primăria Municipiului Napoca, C.S., G.I.,

H.C., P.D.S., SC A.A. SNC, Primarul Municipiului Cluj Napoca și SC C. SA prin

AT P. SA Cluj s-a solicitat să se constate nevalabilitatea titlului Statului

Român asupra imobilului situat în Cluj Napoca înscris în C.F. Cluj nr.top 4771,

nulitatea absolută a contratelor de vânzare-cumpărare încheiate de SC C. SA

Cluj și Primăria Municipiului Cluj Napoca cu foștii chiriași, înscrierea în C.F.

a unor cote părți din imobil neevidențiate în C.F. dar preluate în baza

Decretului nr. 92/1950.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

naționalizarea s-a făcut cu încălcarea prevederilor Decretului nr. 92/1950 iar

actele de înstrăinare făcute în temeiul Legii nr. 112/1995 sunt nule deoarece

nu se puteau înstrăina imobilele preluate fără titlu. Pe de altă parte, corpul

A de clădire, deși nu era înscris în C.F., a fost naționalizat.

Pârâții au depus întâmpinări

solicitând respingerea acțiunii.

S-a constatat că imobilul în litigiu

a fost proprietatea tabulară a antecesorilor reclamanților și a fost

naționalizat iar ulterior închiriat unor persoane fizice care au și cumpărat

spațiile respective prin contracte încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995.

Tribunalul a reținut sub un prim

aspect că acțiunea a fost făcută de reclamantul B.T.C. și în numele celorlalte

persoane însă acestea nu au semnat acțiunea și au solicitat în scris să se ia

act că cel în cauză nu le reprezintă și nu a avut încuviințarea lor; așa fiind s-a

constatat că numai B.T.C. este reclamant iar obiectul litigiului îl constituie

numai cota de ½ din imobil, pe care el a dobândit-o în calitate de

moștenitor.

Tribunalul a avut cu prioritate de

soluționat și s-a pronunțat asupra mai multor excepții.

Astfel, pârâtul P.D.S. a invocat

excepția autorității lucrului judecat ca efect al sentinței civile nr. 5989/96

a Judecătoriei Cluj Napoca rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1370/97 a

Curții de Apel Cluj, hotărâri despre care a susținut că au statuat asupra

preluării imobilului cu titlu.

Tribunalul a respins însă această

excepție, reținând că în litigiul anterior instanțele nu s-au pronunțat asupra

fondului cererii și a valabilității titlului statului, stabilind doar că nu au

competența materială să verifice condițiile în care s-a făcut naționalizarea.

Pârâții C.S. și C.A. au invocat

excepțiile prematurității formulării acțiunii și a lipsei de interes în

susținerea ei, la ultimul punct de vedere aliindu-se și pârâtul G.I.

Ambele excepții au fost respinse cu

motivarea că acțiunea formulată este anterioară intrării în vigoare a Legii

10/2001 iar pe de altă parte numitele N.Y.V. și M.S.E. au arătat că nu

formulează pretenții.

În fine, excepția ridicată de

pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca și G.I. referitoare la

necompetența materială a Tribunalului Cluj de a soluționa litigiul, în funcție

de valoarea acestuia, a fost respinsă față de rezolvarea acestei probleme de

către Tribunalul Cluj prin decizia civilă nr. 311/2003.

Pe fondul cauzei instanța a

constatat sub un prim aspect că Decretul nr. 92/1950 s-a aplicat în mod

nelegal, Statul Român neavând un titlu valabil deoarece antecesorul

reclamantului, fiind muncitor-zidar, făcea parte din categoriile sociale

exceptate de la aplicarea acestui act normativ.

În ceea ce privește constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de chiriași în

temeiul Legii 112/1995 s-a statuat că o astfel de cerere nu poate fi primită

întrucât nu există nici un element care să conducă la concluzia existenței

relei credințe a părților la încheierea actelor juridice de înstrăinare.

În fine, s-a considerat că nu sunt

îndeplinite nici condițiile pentru admiterea cererii de înscriere în C.F. a

unor construcții neevidențiate, menținerea contractelor de vânzare-cumpărare

făcând inutilă și fără interes această operațiune.

Prin decizia civilă nr. 138 din 10

februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a fost admis în parte apelul

declarat de reclamantul B.T.C. împotriva sentinței, au fost admise apelurile

declarate de pârâții G.I. și H.C., aderarea la apel formulată de numitele

N.Y.V. și M.S.E. și a fost respins ca nefondat apelul pârâtului Consiliul Local

al Municipiului Cluj Napoca.

A fost schimbată în parte sentința

apelată astfel:

S-a declarat nulă cererea de chemare

în judecată formulată de reclamantele N.Y.V. și M.S.E.

S-a constatat nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 40175 din 22 iulie 2000 încheiat în

pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca și P.D.S. privind

apartamentul nr. 4 din imobilul situat în Cluj Napoca, și s-a dispus radierea

din C.F. Cluj, nr.top 4771/4/IV și din C.F. col.123908 Cluj a dreptului de

proprietate al pârâtului P.D.S.

S-a constatat nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 30178 din 19 septembrie 1996 încheiat

între pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca pe de o parte și C.S.

și A. pe de altă parte, privind apartamentul nr. 2 din același imobil și s-a

dispus radierea dreptului lui de proprietate din C.F. indiv. Cluj, nr.top

4771/5/II și C.F. col. Cluj.

S-a respins acțiunea reclamantului

B.T.C. împotriva pârâților H.C. și G.I. pentru constatarea nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale hotărârii.

Instanța de apel a reținut sub un

prim aspect că este corectă sentința sub aspectul constatării nevalabilității

titlului statului, derivând din aplicarea nelegală a dispozițiilor Decretului

92/1950.

În ceea ce privește regimul juridic

al contractelor de vânzare-cumpărare încheiate pentru diverse spații din imobil

în temeiul prevederilor Legii nr. 112/1995, curtea de apel a reținut în primul

rând că deși la judecata în fond reclamantul a arătat că nu mai insistă asupra

constatării nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare perfectate

de pârâții G.I. și H.C., tribunalul a omis să ia act de această situație, fie

prin respingerea capătului de cerere, fie prin constatarea că s-a renunțat la

judecată în privința acestor pârâți.

Sub un alt aspect tribunalul a

confirmat soluția instanței de fond în ceea ce privește respingerea acțiunii

împotriva pârâtei SC A.A. SNC întrucât prezumția e bună credință la încheierea

actului juridic nu a fost în nici un mod infirmată.

S-a motivat însă că este cu totul

alta situația contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâții C.S. și

P.D.S. pentru apartamentele nr. 2 din corpul D și respectiv nr. 4 din corpul C,

în privința cărora a fost demonstrată reaua credință la momentul perfectării

actelor juridice de înstrăinare. S-a arătat în motivarea deciziei că încă de la

începutul anilor

¢

90 reclamantul a efectuat numeroase

demersuri în scopul retrocedării imobilului formulând mai multe acțiuni în

justiție și cereri de acordare a măsurilor reparatorii, prin restituire în natură

potrivit Legii nr. 112/1995.

Pe de altă parte reclamantul a somat

în nenumărate rânduri Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca în sensul de

a nu vinde apartamentele către chiriași, manifestându-și neechivoc intenția de

a revendica imobilul.

Așa fiind, Curtea de apel a

constatat că există dovezi suficiente în sensul că perfectarea celor două

contracte de vânzare-cumpărare a avut loc cu încălcarea flagrantă a

dispozițiilor art. 6 din H.G. nr. 11/1997 în privința momentului închirierii și

neîndeplinirii de către pârâți a unor condiții esențiale pentru a putea dobândi

bunurile imobile. S-a concluzionat că există dovezi pertinente privind reaua

credință la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.

Împotriva acestei decizii au

declarat recursuri reclamantul B.T.C. și pârâții C.S., P.D.S. și Consiliul

Local al Municipiului Cluj Napoca.

Prin recursul său, fundamentat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul B.T.C. a criticat

decizia, solicitând modificarea ei în parte în sensul de a se constata și

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 42 din 15 aprilie

1999 încheiat între Consiliul Local Cluj Napoca și SC A.A. SNC.

S-a susținut în esență că pentru

încăperea de 12,81 mp ocupată de pârâtă, ce face obiectul contractului de

vânzare-cumpărare, soluția păstrării validității acestuia este greșită. S-a mai

susținut că în contract este trecută o suprafață de 28,40, mp în contradicție

cu suprafața reală specificată în cartea funciară și în planul de situație al

imobilului; practic, prin contractul de vânzare-cumpărare s-au înstrăinat

suprafețe construite asupra cărora pârâtul cumpărător nu putea să-și exercite

drepturile conferite prin Legea 112/1995.

Motivându-și recursul, pârâtul

Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca a susținut că sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. întrucât sub un prim aspect

trecerea imobilului în proprietatea Statului Român s-a făcut cu titlu valabil,

în temeiul Decretului 92/1950.

S-a susținut de asemenea că în

lumina dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea 10/2001, contractele de

vânzare-cumpărare a locuințelor sunt lovite de nulitate absolută, cu excepția

cazului când actul a fost încheiat cu bună credință. Or, în cauză nu există

nici o dovadă care să răstoarne prezumția de bună credință în favoarea

chiriașilor cumpărători.

Prin recursurile lor pârâții C.S. și

P.D.S. au solicitat să fie modificată în parte decizia pronunțată de Curtea de

Apel Cluj în sensul respingerii apelului reclamantului vizând constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, cu consecința

menținerii sentinței tribunalului, care sub acest aspect este legală și

temeinică.

Motivându-și recursul, pârâtul

recurent C.S. a susținut sub un prim aspect că instanța de apel a încălcat

dispozițiile art. 105 C. proc. civ. în sensul că în contractul de

vânzare-cumpărare figurează ca parte cumpărătoarea C.A., soția sa, care nu a

fost niciodată citată în cauză. S-a procedat astfel la anularea unui act

juridic fără ca această problemă să fie dezbătută în contradictoriu cu toate

părțile lui. Recurentul a mai susținut că în cauză nu sunt aplicabile

dispozițiile H.G. nr. 11/1997, care nu erau în vigoare la momentul încheierii

contractului de vânzare-cumpărare iar pe de altă parte instanța de apel a aplicat

și interpretat greșit dispozițiile art.46 din Legea nr. 10/2001 neexistând nici

o dovadă pertinentă cu privire la o eventuală rea credință la încheierea

contractului.

La rândul său, pârâtul recurent

P.D.S. a arătat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 8

și 9 C. proc. civ. în sensul că:

- în cauză nu a fost citată numita

P.M., soția sa, care este parte în contractul de vânzare-cumpărare;

- au fost încălcate prevederile art.

46 din Legea 10/2001, neexistând nici un fel de dovadă a relei credințe a

părților la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Printr-un motiv comun de recurs cei

doi recurenți pârâți au susținut că instanța de apel a confirmat împrejurarea

că reclamantul are vocație în calitate de moștenitor doar pentru o cotă pe

½ din imobil, astfel încât în mod greșit s-a dispus anularea în

întregime a contractelor de vânzare-cumpărare.

Pe parcursul soluționării recursului

reclamantul B.T.C. a decedat, fiind introduși în cauză moștenitorii săi B.N. și

B.S.C., care au declarat că înțeleg să exercite în continuare această cale de

atac.

Pârâții intimați H.C. și G.I. au

solicitat prin întâmpinări respingerea recursului declarat de reclamant ca

nefondat.

Examinând actele și lucrările

dosarului în contextul susținerilor părților, Înalta Curte reține sub un prim

aspect că recursurile declarate de reclamant și de pârâții C. și P. sunt

întemeiate în sensul celor ce se vor arăta în continuare.

Astfel, decizia pronunțată în apel

este greșită în ceea ce privește confirmarea validității contractului de

vânzare-cumpărare nr. 42 din 15 aprilie 1999, încheiat între pârâții Consiliul

Local al Municipiului Cluj Napoca și SC A.A. SNC cu privire la spațiul în

suprafață de 12,91 mp, cota parte de teren de sub acesta și terenul aferent.

Prin probatoriile cu înscrisuri

administrate și anume extrasul din planul topografic al municipiului Cluj

întocmit în anul 1941 și adresa nr. 41109/1952 a fostului Consiliu Popular Cluj

s-a făcut dovada deplină că încăperea de 12,91 mp nu a fost trecută în proprietatea

statului, nu făcut niciodată obiectul Legii 112/1995 și în consecință nici nu

putea să fie înstrăinată valabil către pârâta intimată.

În consecință, pentru suprafața

arătată, înstrăinarea este lovită de nulitate absolută și parțială, obiectul său

fiind acel element esențial al actului juridic, în sensul prevederilor art. 948

C. proc. civ., care este afectat de o cauză ce atrage sancțiunea menționată.

În acest mod curtea de apel a

pronunțat o hotărâre criticabilă iar recursul reclamantului va fi admis conform

prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ., modificându-se în parte

decizia recurată în sensul constatării nulității absolute parțiale a

contractului de vânzare-cumpărare.

În ceea ce privește recursurile

declarate de pârâții C.S. și P.D.S. acestea sunt de asemenea întemeiate.

Fără a mai lua în discuție problema

respectării, la încheierea vânzării, a dispozițiilor Legii 112/1995 și nici

buna sau reaua credință a părților la momentul respectiv, aspecte care în

context nu mai prezintă interes, Curtea va constata că este inadmisibil capătul

de cerere vizând anularea unor acte juridice fără ca în proces să fie chemate

și să se poată apăra, în condiții de contradictorialitate, toate părțile

actelor juridice respective. Or, este de necontestat că în calitate de

cumpărători figurează în cele două contacte în discuție C.A. și respectiv P.M.,

care nu au avut calitate de parte în proces. Această situație, de altfel

evidentă, face superfluă orice analiză a validității contractelor de vânzare-cumpărare

și conduce prin ea însăși la soluția de menținere în ființă a acestor acte

juridice.

În consecință, Înalta Curte de

Casație și Justiție va admite recursurile declarate de pârâții C.S. și P.D.S.

în baza dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 art. 312 C. proc. civ., va modifica

în parte decizia și va respinge ca inadmisibile capetele de cerere vizând

constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare.

În ceea ce privește recursul

declarat de către pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, acesta

este nefondat și va fi respins ca atare conform dispozițiilor art. 312 alin.

(1) teza a II-a C. proc. civ.

Singura problemă rămasă în discuție

în recursul declarat de acest pârât se referă la validitatea trecerii

imobilului în proprietatea statului ca efect al aplicării Decretului 92/1950.

Or, „argumentele” folosite în dezvoltarea recursului referitoare la

„exploatatorii de locuințe” și la împrejurarea că măsura naționalizării ar fi

putut fi contestată numai în temeiul Decretului nr. 524/1955, demonstrează prin

ele însele lipsa de fundament a recursului. În mod corect ambele instanțe au

apreciat că este de principiu că validitatea titlului statului poate fi

verificată în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 și că în

speță au fost în mod evident încălcate chiar dispozițiile Decretului nr.

92/1950.

Așa fiind, sub acest aspect ambele

hotărârii sunt corecte iar constatarea nevalabilității titlului statului va fi

menținută.

Urmează a se menține de asemenea

celelalte dispoziții ale deciziei.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ. pârâta SC A.A. SNC va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată

către recurenții reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul B.T.C.

și continuat de B.N. și B.S.C., pârâții C.S. și P.D.S. împotriva deciziei nr.

138/A din 10 februarie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Modifică în parte decizia în sensul

că:

Respinge capătul de cerere privind

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 40/75

din 22 iulie 2000 încheiat între pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj

Napoca și P.D.S. (împreună cu P.M.) și contractul de vânzare-cumpărare nr.

30/78 din 19 septembrie 1996 încheiat între pârâții Consiliul Local al

Municipiului Cluj Napoca și C.S.(împreună cu C.A.) ca inadmisibil.

Constată nulitatea absolută parțială

a contractului de vânzare-cumpărare nr. 42 din 15 aprilie 1999 încheiat între

pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca și SC A.A. SNC cu privire

la spațiul în suprafață de 12,91 mp, cota parte de teren de sub acest spațiu și

terenul aferent aceluiași spațiu.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei.

Obligă pârâta SC A.A. SNC la plata

sumei de 7100 RON cheltuieli de judecată către reclamanți.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca împotriva

aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 6 octombrie 2006.