ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8063/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8063/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 11 septembrie 2001 pe rolul Tribunalului

București, secția a III-a civilă, reclamantele P.M.E. și P.D.

au chemat în judecată Serviciul Român de

Informații reprezentat de Unitatea

Militară și au solicitat instanței

ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul ca, în temeiul

Legii nr. 10/2001, să le restituie în

natură

imobilul situat în comuna Snagov, compus din

teren în suprafață de 20960 mp și construcțiile aflate pe teren,

respectiv vila

3 Snagov și anexele, cu cheltuieli de judecată.

Prin

sentința civilă nr. 1537 din 06 decembrie 2001, Tribunalul București, secția a

III-a civilă, a respins cererea ca

inadmisibilă, reținând că acțiunea formulată

este

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, caz în care, până la

soluționarea notificării formulate, reclamantele

nu pot acționa în justiție

unitatea

notificată. Or, adresa nr. 27044 din 2 august 2001 emisă de pârât nu poate fi

asimilată unei decizii motivate, în sensul art. 23

din Legea nr. 10/2001.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat apel reclamantele. Apelul a fost admis prin

decizia civilă nr. 212 din 21 mai 2002 a Curții de Apel București prin

care a fost anulată sentința civilă nr.

1537 din 6 decembrie 2001, iar cauza a fost reținută

pentru

rejudecare în fond.

In considerentele

deciziei intermediare pronunțate, instanța de apel a

reținut că, deși răspunsul comunicat

reclamantelor nu a respectat cerințele de

formă prevăzute de Legea nr. 10/2001, în sensul

că nu s-a emis o decizie

motivată

conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, adresa nr. 27044 din 2 august 2001 emisă

de pârât constituie un răspuns la notificarea

reclamantelor în sensul că

imobilul nu poate

fi restituit în natură deoarece îi sunt aplicabile dispozițiile

art. 16 din Legea nr. 10/2001. În raport de

răspunsul pârâtului la notificarea

reclamantelor,

acestea aveau opțiunea contestației, cu respectarea procedurii

prevăzute de art. 23 - 24 din Legea nr. 10/2001,

astfel că acțiunea formulată

este admisibilă.

Rejudecând cauza, prin decizia civilă nr. 29 din

31 ianuarie 2006, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea

formulată de

reclamanții P.M. și P.A.

(dobânditori ai drepturilor litigioase,

în baza contractului de vânzare drepturi litigioase autentificat sub

nr.

272 din 15 martie 2005) și a obligat pârâtul să emită

decizie/dispoziție conform

art. 25 din Legea

nr. 10/2001 republicată, la notificarea nr. 1707 din 11 iulie 2001.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că pârâtul

este entitatea deținătoare învestită cu

soluționarea notificării formulată de

reclamante și, în această calitate, oportunitatea aplicării uneia

dintre măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, îi revine în

exclusivitate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au

declarat recurs atât

reclamanții P.A. și

P.M. cât și pârâtul Serviciul Român de

Informații.

Prin recursul

declarat, reclamanții au formulat următoarele critici de

nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.:

Prin adresa nr. 26298 din 23 iulie 2001,

intimatul-pârât a comunicat

reclamantelor

faptul că restituirea în natură a imobilului construcție vila nr. 3

Pacea

și a terenului în suprafață de 20960 mp situat în Snagov, comuna

Ciolpani, nu poate fi soluționată, întrucât

imobilul revendicat a

trecut cu titlu

valabil în proprietatea statului și, prin urmare, conform art. 16

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, restituirea în

natură nu este posibilă dată fiind

destinația

specială în domeniul apărării siguranței naționale pe care imobilul

o are și împrejurarea că imobilul aparține

domeniului public al statului.

Or, prin decizia

civilă intermediară nr. 212 din 21 mai 2002 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

instanța de judecată a apreciat

că adresa menționată

constituie un răspuns la notificarea reclamantelor,

acestea având deschisă calea contestației, conform procedurii prevăzute

de

art. 23-24 din Legea nr. 10/2001.

In această

situație - susțin recurenții - instanța de judecată trebuia să

soluționeze pe fond cererea ce face obiectul

prezentei cauze.

Se mai arată că

terenul în litigiu a aparținut autoarei reclamantelor în

baza

contractului de vânzare-cumpărare din 1 noiembrie 1942 autentificat sub nr.

29873 din 06 octombrie 1942 și a fost trecut în mod abuziv în proprietatea

statului, în temeiul dispozițiilor Decretului nr.

92/1950. În aceste condiții,

reclamantele

nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra bunului,

fiind îndreptățite la restituirea în natură a

acesteia, în temeiul art. 1, art. 2 și

art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Prin motivele de

recurs formulate, recurentul-pârât susține că decizia

pronunțată

de instanța de apel este nelegală, întrucât pârâtul nu poate

soluționa notificarea ce i-a fost adresată,

deoarece deține numai o suprafață

de 2.700 mp din terenul solicitat de

reclamante. în plus, cererea petentelor nu poate fi rezolvată în lipsa actelor

necesare, pe care reclamantele au

refuzat

să le depună la dosarul notificării, deși recurentul-pârât le-a solicitat.

Urmare a

contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase nr.

256/31 mai 2007, a operat o transmitere a calității procesuale în

cauză,

calitatea de recurent fiind

dobândită de SC T.A.A. SA.

Analizând

decizia recurată în limita criticilor cuprinse în motivele de

recurs, Înalta Curte urmează a admite recursurile formulate, pentru

următoarele considerente:

Prin

decizia civilă nr. 212 din 21 mai 2002 a Curții de Apel București a fost

admis apelul declarat de apelantele-reclamante P.M.E. și P.D.

împotriva sentinței civile nr. 1537 din 06

decembrie 2001 a Tribunalului București,

a fost anulată sentința apelată și s-a reținut cauza pentru evocarea

fondului.

S-a reținut faptul că, deși nu a respectat cerințele de formă

prevăzute de Legea 10/2001, în sensul că nu a îmbrăcat forma unei decizii

motivate,

- adresa nr. 27044 din 02 august

2001 constituie un răspuns la această notificare, care

poate fi contestat în procedura judiciară

reglementată de art. 23-24 din Legea nr.

10/2001.

Hotărârea

Curții de Apel a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr.

2604 din 17 iunie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin urmare,

printr-o hotărâre judecătorească definitivă, s-a stabilit cu

putere de lucru judecat că unitatea notificată a răspuns solicitărilor

reclamantelor, formulate prin notificarea nr. 26298 din 23 iulie 2001, și că

demersul lor judiciar constituie o contestație în procedura prevăzută de Legea nr.

10/2001.

Or, prin

decizia recurată, instanța de apel a dispus obligarea pârâtului

la emiterea unei dispoziții/decizii motivate pentru aceeași notificare,

ignorând aspectele soluționate în mod irevocabil prin hotărârea

judecătorească menționată și neanalizând fondul

pretențiilor deduse judecății

prin contestația cu care a fost învestită.

Mai mult, prin

modul de soluționare a cererii cu care a fost sesizată, fără a analiza

temeinicia pretențiilor formulate, Curtea de Apel a nesocotit

dezlegarea dată prin decizia nr. XX din 19

martie 2007, prin care secțiile unite ale

Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis

recursul în interesul legii declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și

Justiție și au decis că, în aplicarea

dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001,

instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond (...)

acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului

nejustificat al entității

deținătoare de a răspunde la notificarea

părții interesate.

Față de

dispozițiile art. 329 alin. (3) C. proc. civ.. dezlegarea dată prin decizia

menționată este obligatorie pentru instanțe, iar hotărârea pronunțată

cu

încălcarea acesteia este nelegală,

determinând admiterea recursului formulat

de reclamantă.

Prin

urmare, în baza art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul declarat de reclamantă, va casa decizia recurată și va trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe care,

cu ocazia rejudecării, va analiza pe

fond cererea reclamantei cuprinsă în notificarea adresată pârâtului.

Recursul

declarat de pârât vizează aspecte ce țin de fondul pretențiilor

deduse judecății și, față de soluția atrasă de admiterea recursului

reclamantului-casarea deciziei recurate cu

trimiterea cauzei spre rejudecare -

va fi admis și acest recurs,

susținerile recurentului pârât urmând a fi analizate de instanța de apel, în

rejudecarea pricinii.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de recurenta-reclamantă SC

T.A.A. SA

și de recurentul-pârât Serviciul Român de Informații

reprezentat de Unitatea Militară București împotriva deciziei nr. 29 din

31 ianuarie 2006 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Casează

decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8

octombrie 2009.