ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1955/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1955/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

1.

Hotărârea instanței de apel

Prin decizia nr. 108/A din 8 martie 2012,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, evocând fondul în apel, după anularea

sentinței nr. 1537 din 6 decembrie 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția

a IlI-a civilă, a admis, în parte, cererea apelantei reclamante SC T.A.A. SA,

în contradictoriu cu intimatul pârât Serviciul Român de Informații și

intervenientul forțat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

A obligat pârâtul Serviciul Român de

Informații să emită dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri, în

cuantum de 466.350 RON, în favoarea reclamantei, pentru construcțiile imposibil

de restituit în natură, pe care să o înainteze Secretariatului Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16 alin. (1) din titlul VII al

Legii nr. 247/2005.

A respins cererea reclamantei de

acordare de măsuri reparatorii pentru teren, ca neîntemeiată.

A respins cererea de arătare a

titularului dreptului formulată de pârât, în contradictoriu cu intervenientul

forțat, ca neîntemeiată.

A respins cererea reclamantei de

acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că prin notificarea din 2001, reclamantele inițiale, P.M.E. și P.D.,

au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001, obligarea pârâtului Serviciului

Român de Informații, în calitate de unitate deținătoare, la restituirea în

natură a imobilului ce a aparținut autoarei lor P.E. situat în comuna Snagov, C.,

sat I., compus din teren în suprafață de 20.960 mp și construcție aflată pe

teren.

Răspunzând notificării reclamantelor inițiale,

pârâtul Serviciul Român de Informații emite adresa din 2 august 2001 prin care le

comunică acestora că imobilul revendicat a intrat cu titlu valabil în proprietatea

statului, iar actualmente face parte din domeniul public al statului. De asemenea,

pârâtul le comunică reclamantelor inițiale că deține în baza H.G. nr. 187/1994,

în administrare, doar o suprafață de 2700 mp teren, și că, pentru clarificarea situației

este necesară o acțiune în justiție, mai ales că pe rolul instanțelor de judecată

mai există un dosar de revendicare cu privire la o parte din același imobil.

Curtea a constatat că autoarea reclamantelor

inițiale, și anume, P.E., a cumpărat de la vânzătorul I.N.O., (contract din 3

octombrie 1942) imobilul situat în Snagov, constituit dintr-o fermă cu plantații

de pomi, vie, clădire de zid, cu trei camere și bucătărie, ghețărie construită cu

stuf, coteț de păsări, împrejmuire cu gard de sârmă, și tot ce se află pe ea, fermă

constituită prin reunirea următoarelor terenuri: 1) terenul de 7500 mp situat în

comuna Snagov, dobândit de vânzător prin actul de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 987/935; 2) terenul în suprafață de 7500 mp dobândit de vânzător prin actul

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 988/935; 3) terenul în suprafață de 2500

mp dobândit de vânzător prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1113/935;

4) terenul în suprafață de 2506 mp dobândit de vânzător prin actul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1112/935 și 5)

terenul

în suprafață de 940 mp dobândit de vânzător prin actul de vânzare-cumpărare. În

actul de vânzare prin care autoarea reclamantelor inițiale a dobândit imobilul,

se arată că primele patru terenuri constituie un corp principal, iar cel de-al cincilea

este separat, fiind întrebuințat ca drum de acces la corpul principal. Toate cele

cinci terenuri împreună, însumează o suprafață totală de 20.960 mp.

În

baza Decretului nr. 92/1950 statul a preluat de la P.E., 1

apartament din comuna Ciofliceni.

Autoarea reclamantelor inițiale a decedat

la data de 16 iunie 1973. Reclamantele inițiale au acceptat expres succesiunea prin

declarația în fața autorităților italiene. Pe baza declarației de acceptare a succesiunii

din data de 14 decembrie 1973, s-a emis certificatul de calitate de moștenitor din

16 noiembrie 2000, din care rezultă că moștenitoarele defunctei P.E. sunt P.M.E.

și P.D., fiecare cu câte o cotă de 1/2 din succesiune. Acestea din urmă și-au transmis

calitatea procesuală, acest aspect fiind lămurit și tranșat de către Înalta

Curte de Casație și Justiție prin ultima decizie de casare.

Imobilul ce face obiectul prezentei cauze,

figura la nivelul anului 1974, în patrimoniul întreprinderii Economice de Odihnă

Snagov, astfel cum rezultă din adresa aflată la dosar. Din adresa menționată rezultă

că imobilul era compus din teren agricol în suprafață de 10.000 mp și două construcții

identificate prin denumirile „Vila nr. X" și „Căminul nr. Y".

La nivelul anului 1994, între SC S. SA

și Serviciul Român de Informații se încheie un protocol privind transferarea în

administrarea Serviciului Român de Informație a unor imobile din Snagov împreună

cu terenul aferent, mijloacele fixe și obiectele de inventar din dotare. Protocolul

a fost încheiat în conformitate cu prevederile art. 1 din H.G. nr. 187/1994, care

prevedea transmiterea fără plată, din patrimoniul SC S. SA, în proprietatea publică,

în administrarea Serviciului Român de Informație, a imobilelor nr. X cu 2700 mp

teren, nr. Z cu 1360 mp teren, și a căminului nr. Y cu 8000 mp teren împreună cu

mijloacele și obiectele de inventar din dotarea acestora.

Din raportul de expertiză întocmit de expertul

C.V.S. rezultă că terenul cumpărat de defuncta P.E., în baza actului de vânzare-cumpărare

din 3 octombrie 1942, este situat în localitatea C. sat I. și are o suprafață fizic

măsurată de 19.803,77 mp fiind deținut de către pârâtul Serviciul Român de Informații

și având categoria de folosință  „intravilan, curți, construcții,

fâneață, livadă și arabil. întreaga suprafață

este identificată în anexa nr. 1 la raportul de expertiză. Din întreaga suprafață

de 19.803,77 mp, o suprafață de 8301,94 mp este ocupată de numita S.A.. Suprafața

terenului deținut de către Serviciul Român de Informații, în care nu este inclus

terenul numitei S.A., este de 13585,21 mp.

Actualmente pe terenul deținut de pârâtă

(care la nivelul anului 1942 aparținea autoarei reclamantelor inițiale), se află

o locuință parter, cu o suprafață construită de 363,7 mp și o anexă cu o suprafață

de 23,33 mp, respectiv o altă construcție având regimul de înălțime P+l, având o

suprafață ocupată la sol de 244,30 mp și fiind înregistrată în activele Serviciului

Român de Informații, sub denumirea de Vila X, plus o construcție ușoară, cu o suprafață

la sol de 10,29 mp. Suprafața de teren neconstruită este de 19.162 mp.

Valoarea actualizată conform standardelor

internaționale de evaluare, a construcțiilor ce au făcut obiectul contractului din

1942 (compunerea, întinderea și materialele de la momentul respectiv) a fost stabilită

de către experții V.S.C. și B.M. (expert evaluator parte) la suma de 466.350 RON

sau 107.110 euro, potrivit metodei costurilor respectiv la suma de 1.084.660 RON

sau 331.050 dolari SUA sau 249.120 euro, potrivit metodei capitalizării veniturilor.

Unitatea pentru coordonarea și verificarea achizițiilor publice din cadrul Ministerului

Finanțelor Publice, efectuând propria actualizare a valorii de piață a imobilului

din anul 1942, exclusiv potrivit metodei costurilor, a ajuns la suma de 273.912

RON sau 62.912 euro. Diferența dintre cele două valori este dată, pe de o parte,

de cursul de schimb lei-dolar avut în vedere pentru perioada anterioară anului 1989

iar, pe de altă parte, de indicele prețului de consum avut în vedere pentru perioada

iulie 2001-noiembrie 2011. Astfel, deși se acceptă că valoarea inițială neactualizată

a construcțiilor era, potrivit metodei costurilor de 264.733 RON, primii doi experți

au avut în vedere un curs de 4,70 RON la 1 dolar și un indice al prețului de consum

de 284,90% (2,849 pentru perioada menționată) iar reprezentanții Ministerului Finanțelor

Publice au avut în vedere un curs de 13,75 RON la 1 dolar SUA și un indice al prețului

de consum de 247,30% (2, 473 pentru perioada menționată).

Din adresa Ministerului Administrației

și Internelor, Arhivele Naționale rezultă că, potrivit evidențelor, imobilul ce

a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 1942, nu a făcut obiectul

unor acte juridice de înstrăinare, încheiate în perioada 1941-martie 1948, aprilie

1948-1950, de către P.E.

Cu toate acestea, pentru o suprafață de

6200 mp din terenul ce a făcut obiectul contractului din anul 1942, s-a eliberat

titlu de proprietate din 2 iunie 1994, în favoarea numitei S.A. Acest titlu s-a

eliberat în baza sentinței civile nr. 338 din 22 februarie 1991, rămasă irevocabilă

prin respingerea recursului. în sentința amintită se reține, printre altele, că

suprafața respectivă de teren a fost cumpărată de numitul F.B. (tatăl numitei S.A.)

și a intrat în proprietatea statului fără titlu.

De asemenea, o suprafață de 4900 mp din

terenul ce face obiectul prezentei cauze, a făcut obiectul unui alt proces în cadrul

căruia s-a reținut cu putere de lucru judecat că defunctul P.I.I. a dobândit în

anul 1944 un teren în suprafață de 4900 mp situat în comuna C., jud. Ilfov și că

respectiva suprafață de teren a trecut în proprietatea statului în baza Decretului

nr. 92/1950, făcând parte dintr-o suprafață mai mare de teren ce a aparținut SC

A. SA Română. Sentința civilă nr. 1460/2000 a Judecătoriei Buftea, a fost pronunțată

în contradictoriu cu pârâta Serviciul Român de Informații și privea o parte din

suprafața de teren deținută de către această instituție, solicitată a fi restituită

inclusiv în prezenta cauză. Soluția de respingere dispusă prin sentința menționată

anterior nu a fost motivată pe nedovedirea calității de fost proprietar a numitului

P.I.I., ci pe faptul că moștenitorii acestuia nu au urmat calea prevăzută de legile

speciale ci calea dreptului comun.

În cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile

Legii nr. 247/2005, acest lucru fiind stabilit cu putere de lucru judecat prin decizia

nr. 8063/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se face

referire la decizia în interesul Legii nr. 20/2007 și se reține că unitatea notificată

a răspuns solicitărilor reclamantelor din notificarea din 23 iulie 2001 (înregistrată

la executorul judecătoresc sub nr. 1707/2001), prin adresa din 2 august 2001 asimilată

din punctul de vedere al efectelor cu o decizie motivată, ce poate fi contestată

în procedura judiciară reglementată de art. 22, 23 din Legea nr. 10/2001.

Calitatea reclamantelor inițiale de moștenitoare

a fostei proprietare este indubitabil dovedită prin certificatul de moștenitor

din 16 noiembrie 2000 și declarația de acceptare a succesiunii dată în anul 1973,

în fața autorităților italiene.

Din coroborarea conținutului contractului

din 6 octombrie 1942, cu conținutul din anexa Decretului nr. 92/1950, pentru naționalizarea

unor imobile în județul Ilfov, aplicând dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 10/2001 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, rezultă că de la numita P.E.

s-a preluat abuziv un apartament situat în localitatea C. jud. Ilfov.

În baza Decretului nr. 92/1950, nu s-a

preluat de la numita P.E. nici o suprafață de teren.

Faptul că la nivelul anului 1942 numita

P.E., născută M., dobândise în proprietate, alături de imobilul construcție, și

suprafața de 20960 mp teren, nu este suficient prin sine însuși, necoroborat cu

ale probe, să ducă la concluzia că respectiva suprafață de teren a fost, la rândul

ei, preluată abuziv de către stat de la autoarea autoarelor reclamantei.

Susținerea apelantei reclamante conform

căreia în privința terenului ar fi aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) lit.

i) nu poate fi primită de Curte față de probele irefragabile existente la dosar.

Astfel, reconstituirea dreptului de proprietate

în favoarea altei persoane, în baza unei hotărâri judecătorești definitive și a

Legii nr. 18/1991, pentru o suprafață de 6200 mp din terenul ce a făcut obiectul

contractului din anul 1942, este un aspect ce are forța unui argument peremptoriu

în sensul că, cel puțin respectiva suprafață de teren nu a fost preluată de către

stat de la autoarea autoarelor reclamantei.

Mai mult, reținerea printr-o altă hotărâre

judecătorească a faptului că o suprafață de 4900 mp, din terenul ce face obiectul

prezentei cauze, a fost dobândită în anul 1944 de către defunctul P.I.I. și că,

respectiva suprafață, făcea parte dintr-o suprafață mai mare de teren ce a aparținut

SC A. SA Română constituie, de asemenea, argumente peremtorii în sensul că terenul

a cărei retrocedare se solicită nu a fost preluat de la P.E., chiar dacă acest teren

îi aparținuse la nivelul anului 1942. Prin urmare, apelanta reclamantă nu are dreptul

la obținerea de măsuri reparatorii pentru terenul deținut, în parte, de către SRI

și în parte de către numita S.A.

Întrucât prezumțiile legale relative, instituite

de legea specială pentru ușurarea probatoriului foștilor proprietari sau succesorilor

acestora [art. 24 din Legea nr. 10/2001 și pct. 1 lit. e) din capitolul I al H.G.

nr. 250/2007], sunt contrazise prin probele irefutabile menționate

anterior, respectivele prezumții nu pot

fi folosite nici pentru a considera că reclamanta ar avea dreptul la diferența de

teren (19.162 mp-11.100 mp). În lipsa unor dovezi din care să rezulte preluarea

terenului (ce alcătuia ferma inițială) de la autoarea autoarelor reclamantei, în

condițiile în care, cel puțin pentru o parte, respectivului teren i-au fost aplicate

dispozițiile Legii nr. 18/1991 (reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea

altei persoane) iar, pentru o altă parte s-a reținut prin hotărâre judecătorească

faptul că ar fi aparținut la nivelul anului 1944 altor persoane (P.I.I. și SC

A. SA Română) Curtea a reținut că pretențiile reclamantei cu privire la teren nu

au fost dovedite conform dispozițiilor art. 1169 din vechiul C. civ.

În

privința construcției, Curtea a constatat că, potrivit raportului

de expertiză întocmit de expertul Caragea Valentin, activul înregistrat la Serviciul

Român de Informații, sub denumirea Vila X este unul și același cu construcția figurată

în planul anexă la actul de vânzare-cumpărare. De asemenea Curtea a constatat că

actualmente, suprafața construcțiilor deținute de către Serviciul Român de Informație

este de 641,62 mp, urmare a extinderii atât pe orizontală cât și pe verticală, iar

suprafața utilă a clădirii existente la preluare era de 128 mp. Expertul precizează

că anexele gospodărești: ghețărie acoperită cu stuf, coteț de păsări și împrejmuire

cu gard de sârmă erau fie desființate fie modernizate la momentul efectuării expertizei.

În acest sens expertul se referă la cotețul de păsări care a fost transformat actualmente

în Căminul nr. Y și are o suprafață de 302 mp. Această apreciere nu este reținută

de Curte deoarece cotețul de păsări existent în contractul din 1942 (neindicat prin

suprafață) ar fi trebuit, în măsura în care ar fi identic cu actualul Cămin Y, să

apară și în tabelul întocmit în anul 1948, care descrie vila aparținând numitei

P.E.. Aceasta deoarece, căminul nr. 2 este o construcție funcțională, din cărămidă,

a cărei suprafață este mai mare decât cea a fostei vile.

Ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și art. 10 pct. 1 din H.G. nr. 250/2007, Curtea

a constatat că vechea locuință a fost semnificativ transformată, prezentând caracteristicile

unei construcții noi, astfel că măsurile reparatorii la care are dreptul apelanta

reclamantă trebuie stabilite în echivalent.

2.1. Motive

Reclamanta și pârâtul au declarat recurs.

Criticile formulate de către reclamanta

SC T.A.A. SA vizează următoarele aspecte:

Respingerea cererii de restituire în natură

a terenului a fost pronunțată cu aplicarea greșită a art. 2 alin. (1) lit. i),

art. 24 din Legea nr. 10/2001 și pct 1 lit. e) din Capitolul I al H.G. nr. 250/2007.

Cu toate că hotărârile judecătorești menționate

de instanță se referă la suprafața totală de 11.100 mp, chiar dacă situația ar fi

cea expusă de instanță, reclamanta tot ar fi îndreptățită la restituirea celeilalte

suprafețe de 9.860 mp din cei 20.960 mp.

Reclamanta este îndreptățită și la restituirea

suprafeței de 11.000 mp întrucât, faptul că această suprafață a intrat în patrimoniul

lui S.A. și a lui P.I.I. rezultă că statul a preluat în mod abuziv această suprafață.

În Dosarul nr. 959/2002 al Curții de Apel București a fost administrată proba cu

expertiză tehnică, iar expertul a constatat că S.A. nu era îndreptățită să i se

reconstituie dreptul de proprietate pe amplasamentul actual, ci în altă parte.

Respingerea cererii de restituire în natură

a construcției s-a făcut cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10 alin. (2),

art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 10 pct. 1 din H.G. nr. 250/2007.

Proporția dintre clădirea veche și clădirea

nouă a fost lămurită de suplimentul la raportul de expertiză. Construcția veche

reprezintă 70% din construcția nouă.

Au fost încălcate prevederile art. 274

alin. (3) C. proc. civ., fiind respinsă în mod greșit, ca nedovedită, cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată. în dosarul curții de apel se află chitanța

care atestă că a fost efectuată plata sumei de 37.200 RON.

Pârâtul Serviciul Român de Informații a

enunțat următoarele critici:

Reclamanta nu a făcut dovada existenței

unor înscrisuri cu care să justifice pretențiile asupra imobilului în litigiu. Deși

recurenta a solicitat în mod expres la termenul din 29 septembrie 2011 efectuarea

unor verificări de scripte asupra înscrisurilor pe care își întemeiază acțiunea,

instanța a respins această cerere. Există neconcordanțe între anexa la Decretul

nr. 92/1950, depusă de către reclamantă și anexa transmisă și certificată că este

conformă cu originalul de Șeful Biroului Special, în care nu apare nicio completare,

dactilografiată sau olografa.

De asemenea, documentele depuse îndreptățesc

pârâtul să aprecieze că nu există identitate între titulara inițială a drepturilor

deduse judecății și persoana menționată în anexa la Decretul nr. 92/1950.

2.2. Analiza recursurilor

Cât privește recursul declarat de către

reclamantă, Înalta Curte a reținut următoarele aspecte:

Conform art. 24 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea

dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau

de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare

măsura preluării abuzive.

Pronunțând soluția de respingere a acțiunii

reclamantei pentru partea de teren ce a format obiect al unor hotărâri judecătorești,

respectiv al procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate finalizată prin

eliberarea titlului de proprietate din 2 iunie 1994, instanța de apel a aplicat

corect textul enunțat, hotărârile judecătorești având valoare de „probe contrare".

Pe de altă parte, faptul că o parte din

terenul solicitat de către reclamantă este stăpânit de terțe persoane, cărora li

s-a reconstituit dreptul de proprietate, rezultă și din raportul de expertiză depus

la 2 iunie 2010, expertul arătând că din suprafața totală de 19.803,77 mp, 8301,94

mp sunt deținuți de către S.A. Or, reclamanta nu a făcut obiecțiuni la acest raport

de expertiză.

În

același timp, în considerentele sentinței civile nr. 1460

din 20 martie 2000 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin decizia civilă

nr. 1832 A din 12 iunie 2001 a Tribunalului București, s-a reținut că P.I.I. a cumpărat

în anul 1944 un teren în suprafață de 4900 mp în comuna C., teren ce a aparținut

SC A. SA Română. în procesul finalizat prin darea soluției menționate, a fost administrată

și proba cu adresa din 12 martie 1997, emisă de Comisa Locală C. de aplicare a Legii

nr. 18/1991, în care se arată că terenul în suprafață de 4900 mp se află în administrarea

Serviciul Român de Informații.

Prin urmare, pentru o suprafață de 11.100

mp din terenul solicitat de către reclamantă s-a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, criticile formulate neputând fi primite.

Așadar, sub acest aspect, hotărârea instanței de apel va dobândi autoritate de lucru

judecat.

Însă, întrucât înlăturarea prezumției instituite

prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu poate să fie făcută decât în temeiul

unor

dovezi din care să rezulte

o altă împrejurare de fapt sau de drept, pentru diferența de teren solicitat de

către reclamantă instanța de apel a extins fără vreun temei existența unor „probe

contrare" care să înlăture prezumția de preluare de către stat, dedusă din

stăpânirea în fapt a terenului de către pârât.

Așadar, criticile formulate de către reclamantă,

privitoare la aplicarea greșită a art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru

o suprafață de teren de 9860 mp, întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cât privește recursul pârâtului, au fost

reținute următoarele chestiuni de fapt și de drept:

Instanța de apel a arătat că problema calității

de proprietară a imobilului în litigiu a defunctei P.E., autoarea lui P.M.E. și

P.D., care și-au vândut drepturile litigioase reclamantei, a fost dezlegată prin

decizia nr. 8063 din 8 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel

încât nu mai trebuie analizată critica pârâtului legată de identitatea dintre P.E.,

care figurează în Anexa la Decretul nr. 92/1950.

Procedând în acest mod, instanța de apel

a pronunțat o hotărâre nelegală, pentru că singura dezlegare dată prin decizia

nr. 8063 din 8 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție era în legătură

cu transmiterea convențională a calității procesuale către cumpărătorul drepturilor

litigioase. Instanța care a pronunțat decizia nr. 8063 din 8 octombrie 2009 nu a

analizat și în ce măsură P.M.E. și P.D. aveau legitimare procesuală, prin raportare

la calitatea de proprietară a bunului în litigiu a autoarei lor.

Or, de vreme ce nu a lămurit sfera subiectivă

a cadrului procesual în care se desfășoară judecata, de vreme ce nu a stabilit că

există identitate de persoană între autoarea lui P.M.E. și P.D., P.E., și E.M.,

care figurează în Anexa la Decretul nr. 92/1950, instanța de apel a pronunțat o

hotărâre nelegală, ceea ce constituie motivul de casare prevăzut de art. 304

pct. 5 C. proc. civ.

După cum, instanța de apel a stabilit,

întemeindu-se pe concluziile raportului de expertiză depus la 2 iunie 2010, faptul

că Vila X este una și aceeași cu construcția ce figura în planul anexă la actul

de vânzare-cumpărare din 1942. Totuși, această anexă nu a fost depusă la dosarul

cauzei nici de către reclamantă, nici alături de exemplarul contractului de vânzare-cumpărare

din 1942

transmis de Arhivele

Naționale. Pronunțându-se în acest mod, instanța a încălcat principiul fundamental

al nemijlocirii, ceea ce atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 304 pct 5

C. proc. civ.

Față de cele ce preced, în temeiul

art. 312 alin. (3) C. proc. civ. vor fi admise ambele recursuri și cauza va fi trimisă

spre rejudecarea fondului în apel.

În

fond după casare, instanța va analiza cu prioritate problema

identității dintre autoarea lui P.M.E. și P.D. și persoana care figurează înscrisă

la poziția nr. 78 din Anexa la Decretul nr. 92/1950, în forma depusă de Secretariatul

General al Guvernului Dosar nr. 11077/2/2009.

Numai după stabilirea acestei identități,

vor fi soluționate celelalte chestiuni referitoare la identitatea dintre Vila X

și apartamentul înscris la poziția 78 din Anexa la Decretul nr. 92/1950, respectiv

preluarea de către stat a suprafeței de teren de 9860 mp.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta

SC T.A.A. SA și de pârâtul Serviciul Român de Informații împotriva deciziei nr.

108/A din 8 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și în consecință:

Casează decizia și trimite cauza pentru

evocarea fondului la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

aprilie 2013.