ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1955/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 108/A din 8 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, evocând fondul în apel, după anularea sentinței nr. 1537 din 6 decembrie 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, a admis, în parte, cererea apelantei reclamante SC T.A.A. SA, în contradictoriu cu intimatul pârât Serviciul Român de Informații și intervenientul forțat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A obligat pârâtul Serviciul Român de Informații să emită dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri, în cuantum de 466.350 RON, în favoarea reclamantei, pentru construcțiile imposibil de restituit în natură, pe care să o înainteze Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16 alin. (1) din titlul VII al Legii nr. 247/2005.

A respins cererea reclamantei de acordare de măsuri reparatorii pentru teren, ca neîntemeiată. A respins cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârât, în contradictoriu cu intervenientul forțat, ca neîntemeiată. A respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prin notificarea din 2001, reclamantele inițiale, P.M.E. și P.D., au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001, obligarea pârâtului Serviciului Român de Informații, în calitate de unitate deținătoare, la restituirea în natură a imobilului ce a aparținut autoarei lor P.E. situat în comuna Snagov, C., sat I., compus din teren în suprafață de 20.960 mp și construcție aflată pe teren.

Răspunzând notificării reclamantelor inițiale, pârâtul Serviciul Român de Informații emite adresa din 2 august 2001 prin care le comunică acestora că imobilul revendicat a intrat cu titlu valabil în proprietatea statului, iar actualmente face parte din domeniul public al statului. De asemenea, pârâtul le comunică reclamantelor inițiale că deține în baza H.G. nr. 187/1994, în administrare, doar o suprafață de 2700 mp teren, și că, pentru clarificarea situației este necesară o acțiune în justiție, mai ales că pe rolul instanțelor de judecată mai există un dosar de revendicare cu privire la o parte din același imobil.

Curtea a constatat că autoarea reclamantelor inițiale, și anume, P.E., a cumpărat de la vânzătorul I.N.O., (contract din 3 octombrie 1942) imobilul situat în Snagov, constituit dintr-o fermă cu plantații de pomi, vie, clădire de zid, cu trei camere și bucătărie, ghețărie construită cu stuf, coteț de păsări, împrejmuire cu gard de sârmă, și tot ce se află pe ea, fermă constituită prin reunirea următoarelor terenuri: 1) terenul de 7500 mp situat în comuna Snagov, dobândit de vânzător prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 987/935; 2) terenul în suprafață de 7500 mp dobândit de vânzător prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 988/935; 3) terenul în suprafață de 2500 mp dobândit de vânzător prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1113/935; 4) terenul în suprafață de 2506 mp dobândit de vânzător prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1112/935 și 5) terenul în suprafață de 940 mp dobândit de vânzător prin actul de vânzare-cumpărare.

În actul de vânzare prin care autoarea reclamantelor inițiale a dobândit imobilul, se arată că primele patru terenuri constituie un corp principal, iar cel de-al cincilea este separat, fiind întrebuințat ca drum de acces la corpul principal. Toate cele cinci terenuri împreună, însumează o suprafață totală de 20.960 mp. În baza Decretului nr. 92/1950 statul a preluat de la P.E., 1 apartament din comuna Ciofliceni. Autoarea reclamantelor inițiale a decedat la data de 16 iunie 1973. Reclamantele inițiale au acceptat expres succesiunea prin declarația în fața autorităților italiene. Pe baza declarației de acceptare a succesiunii din data de 14 decembrie 1973, s-a emis certificatul de calitate de moștenitor din 16 noiembrie 2000, din care rezultă că moștenitoarele defunctei P.E.

sunt P.M.E. și P.D., fiecare cu câte o cotă de 1/2 din succesiune. Acestea din urmă și-au transmis calitatea procesuală, acest aspect fiind lămurit și tranșat de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin ultima decizie de casare. Imobilul ce face obiectul prezentei cauze, figura la nivelul anului 1974, în patrimoniul întreprinderii Economice de Odihnă Snagov, astfel cum rezultă din adresa aflată la dosar. Din adresa menționată rezultă că imobilul era compus din teren agricol în suprafață de 10.000 mp și două construcții identificate prin denumirile „Vila nr. X" și „Căminul nr. Y". La nivelul anului 1994, între SC S. SA și Serviciul Român de Informații se încheie un protocol privind transferarea în administrarea Serviciului Român de Informație a unor imobile din Snagov împreună cu terenul aferent, mijloacele fixe și obiectele de inventar din dotare.

Protocolul a fost încheiat în conformitate cu prevederile art. 1 din H.G. nr. 187/1994, care prevedea transmiterea fără plată, din patrimoniul SC S. SA, în proprietatea publică, în administrarea Serviciului Român de Informație, a imobilelor nr. X cu 2700 mp teren, nr. Z cu 1360 mp teren, și a căminului nr. Y cu 8000 mp teren împreună cu mijloacele și obiectele de inventar din dotarea acestora. Din raportul de expertiză întocmit de expertul C.V.S. rezultă că terenul cumpărat de defuncta P.E., în baza actului de vânzare-cumpărare din 3 octombrie 1942, este situat în localitatea C. sat I. și are o suprafață fizic măsurată de 19.803,77 mp fiind deținut de către pârâtul Serviciul Român de Informații și având categoria de folosință „intravilan, curți, construcții, fâneață, livadă și arabil.

întreaga suprafață este identificată în anexa nr. 1 la raportul de expertiză. Din întreaga suprafață de 19.803,77 mp, o suprafață de 8301,94 mp este ocupată de numita S.A.. Suprafața terenului deținut de către Serviciul Român de Informații, în care nu este inclus terenul numitei S.A., este de 13585,21 mp. Actualmente pe terenul deținut de pârâtă (care la nivelul anului 1942 aparținea autoarei reclamantelor inițiale), se află o locuință parter, cu o suprafață construită de 363,7 mp și o anexă cu o suprafață de 23,33 mp, respectiv o altă construcție având regimul de înălțime P+l, având o suprafață ocupată la sol de 244,30 mp și fiind înregistrată în activele Serviciului Român de Informații, sub denumirea de Vila X, plus o construcție ușoară, cu o suprafață la sol de 10,29 mp.

Suprafața de teren neconstruită este de 19.162 mp. Valoarea actualizată conform standardelor internaționale de evaluare, a construcțiilor ce au făcut obiectul contractului din 1942 (compunerea, întinderea și materialele de la momentul respectiv) a fost stabilită de către experții V.S.C. și B.M. (expert evaluator parte) la suma de 466.350 RON sau 107.110 euro, potrivit metodei costurilor respectiv la suma de 1.084.660 RON sau 331.050 dolari SUA sau 249.120 euro, potrivit metodei capitalizării veniturilor. Unitatea pentru coordonarea și verificarea achizițiilor publice din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, efectuând propria actualizare a valorii de piață a imobilului din anul 1942, exclusiv potrivit metodei costurilor, a ajuns la suma de 273.912 RON sau 62.912 euro.

Diferența dintre cele două valori este dată, pe de o parte, de cursul de schimb lei-dolar avut în vedere pentru perioada anterioară anului 1989 iar, pe de altă parte, de indicele prețului de consum avut în vedere pentru perioada iulie 2001-noiembrie 2011. Astfel, deși se acceptă că valoarea inițială neactualizată a construcțiilor era, potrivit metodei costurilor de 264.733 RON, primii doi experți au avut în vedere un curs de 4,70 RON la 1 dolar și un indice al prețului de consum de 284,90% (2,849 pentru perioada menționată) iar reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice au avut în vedere un curs de 13,75 RON la 1 dolar SUA și un indice al prețului de consum de 247,30% (2, 473 pentru perioada menționată).

Din adresa Ministerului Administrației și Internelor, Arhivele Naționale rezultă că, potrivit evidențelor, imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 1942, nu a făcut obiectul unor acte juridice de înstrăinare, încheiate în perioada 1941-martie 1948, aprilie 1948-1950, de către P.E. Cu toate acestea, pentru o suprafață de 6200 mp din terenul ce a făcut obiectul contractului din anul 1942, s-a eliberat titlu de proprietate din 2 iunie 1994, în favoarea numitei S.A. Acest titlu s-a eliberat în baza sentinței civile nr. 338 din 22 februarie 1991, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului. în sentința amintită se reține, printre altele, că suprafața respectivă de teren a fost cumpărată de numitul F.B.

(tatăl numitei S.A.) și a intrat în proprietatea statului fără titlu. De asemenea, o suprafață de 4900 mp din terenul ce face obiectul prezentei cauze, a făcut obiectul unui alt proces în cadrul căruia s-a reținut cu putere de lucru judecat că defunctul P.I.I. a dobândit în anul 1944 un teren în suprafață de 4900 mp situat în comuna C., jud. Ilfov și că respectiva suprafață de teren a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, făcând parte dintr-o suprafață mai mare de teren ce a aparținut SC A. SA Română. Sentința civilă nr. 1460/2000 a Judecătoriei Buftea, a fost pronunțată în contradictoriu cu pârâta Serviciul Român de Informații și privea o parte din suprafața de teren deținută de către această instituție, solicitată a fi restituită inclusiv în prezenta cauză.

Soluția de respingere dispusă prin sentința menționată anterior nu a fost motivată pe nedovedirea calității de fost proprietar a numitului P.I.I., ci pe faptul că moștenitorii acestuia nu au urmat calea prevăzută de legile speciale ci calea dreptului comun. În cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 247/2005, acest lucru fiind stabilit cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 8063/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se face referire la decizia în interesul Legii nr. 20/2007 și se reține că unitatea notificată a răspuns solicitărilor reclamantelor din notificarea din 23 iulie 2001 (înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 1707/2001), prin adresa din 2 august 2001 asimilată din punctul de vedere al efectelor cu o decizie motivată, ce poate fi contestată în procedura judiciară reglementată de art. 22, 23 din Legea nr. 10/2001.

Calitatea reclamantelor inițiale de moștenitoare a fostei proprietare este indubitabil dovedită prin certificatul de moștenitor din 16 noiembrie 2000 și declarația de acceptare a succesiunii dată în anul 1973, în fața autorităților italiene. Din coroborarea conținutului contractului din 6 octombrie 1942, cu conținutul din anexa Decretului nr. 92/1950, pentru naționalizarea unor imobile în județul Ilfov, aplicând dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, rezultă că de la numita P.E. s-a preluat abuziv un apartament situat în localitatea C. jud. Ilfov. În baza Decretului nr. 92/1950, nu s-a preluat de la numita P.E. nici o suprafață de teren.

Faptul că la nivelul anului 1942 numita P.E., născută M., dobândise în proprietate, alături de imobilul construcție, și suprafața de 20960 mp teren, nu este suficient prin sine însuși, necoroborat cu ale probe, să ducă la concluzia că respectiva suprafață de teren a fost, la rândul ei, preluată abuziv de către stat de la autoarea autoarelor reclamantei. Susținerea apelantei reclamante conform căreia în privința terenului ar fi aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) nu poate fi primită de Curte față de probele irefragabile existente la dosar. Astfel, reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea altei persoane, în baza unei hotărâri judecătorești definitive și a Legii nr. 18/1991, pentru o suprafață de 6200 mp din terenul ce a făcut obiectul contractului din anul 1942, este un aspect ce are forța unui argument peremptoriu în sensul că, cel puțin respectiva suprafață de teren nu a fost preluată de către stat de la autoarea autoarelor reclamantei.

Mai mult, reținerea printr-o altă hotărâre judecătorească a faptului că o suprafață de 4900 mp, din terenul ce face obiectul prezentei cauze, a fost dobândită în anul 1944 de către defunctul P.I.I. și că, respectiva suprafață, făcea parte dintr-o suprafață mai mare de teren ce a aparținut SC A. SA Română constituie, de asemenea, argumente peremtorii în sensul că terenul a cărei retrocedare se solicită nu a fost preluat de la P.E., chiar dacă acest teren îi aparținuse la nivelul anului 1942. Prin urmare, apelanta reclamantă nu are dreptul la obținerea de măsuri reparatorii pentru terenul deținut, în parte, de către SRI și în parte de către numita S.A. Întrucât prezumțiile legale relative, instituite de legea specială pentru ușurarea probatoriului foștilor proprietari sau succesorilor acestora [art. 24 din Legea nr. 10/2001 și pct. 1 lit. e) din capitolul I al H.G.

nr. 250/2007], sunt contrazise prin probele irefutabile menționate anterior, respectivele prezumții nu pot fi folosite nici pentru a considera că reclamanta ar avea dreptul la diferența de teren (19.162 mp-11.100 mp). În lipsa unor dovezi din care să rezulte preluarea terenului (ce alcătuia ferma inițială) de la autoarea autoarelor reclamantei, în condițiile în care, cel puțin pentru o parte, respectivului teren i-au fost aplicate dispozițiile Legii nr. 18/1991 (reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea altei persoane) iar, pentru o altă parte s-a reținut prin hotărâre judecătorească faptul că ar fi aparținut la nivelul anului 1944 altor persoane (P.I.I. și SC A. SA Română) Curtea a reținut că pretențiile reclamantei cu privire la teren nu au fost dovedite conform dispozițiilor art. 1169 din vechiul C. civ.

În privința construcției, Curtea a constatat că, potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul Caragea Valentin, activul înregistrat la Serviciul Român de Informații, sub denumirea Vila X este unul și același cu construcția figurată în planul anexă la actul de vânzare-cumpărare. De asemenea Curtea a constatat că actualmente, suprafața construcțiilor deținute de către Serviciul Român de Informație este de 641,62 mp, urmare a extinderii atât pe orizontală cât și pe verticală, iar suprafața utilă a clădirii existente la preluare era de 128 mp. Expertul precizează că anexele gospodărești: ghețărie acoperită cu stuf, coteț de păsări și împrejmuire cu gard de sârmă erau fie desființate fie modernizate la momentul efectuării expertizei.

În acest sens expertul se referă la cotețul de păsări care a fost transformat actualmente în Căminul nr. Y și are o suprafață de 302 mp. Această apreciere nu este reținută de Curte deoarece cotețul de păsări existent în contractul din 1942 (neindicat prin suprafață) ar fi trebuit, în măsura în care ar fi identic cu actualul Cămin Y, să apară și în tabelul întocmit în anul 1948, care descrie vila aparținând numitei P.E.. Aceasta deoarece, căminul nr. 2 este o construcție funcțională, din cărămidă, a cărei suprafață este mai mare decât cea a fostei vile. Ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și art. 10 pct. 1 din H.G. nr. 250/2007, Curtea a constatat că vechea locuință a fost semnificativ transformată, prezentând caracteristicile unei construcții noi, astfel că măsurile reparatorii la care are dreptul apelanta reclamantă trebuie stabilite în echivalent.

2. Recursurile 2.1. Motive Reclamanta și pârâtul au declarat recurs. Criticile formulate de către reclamanta SC T.A.A. SA vizează următoarele aspecte: Respingerea cererii de restituire în natură a terenului a fost pronunțată cu aplicarea greșită a art. 2 alin. (1) lit. i), art. 24 din Legea nr. 10/2001 și pct 1 lit. e) din Capitolul I al H.G. nr. 250/2007. Cu toate că hotărârile judecătorești menționate de instanță se referă la suprafața totală de 11.100 mp, chiar dacă situația ar fi cea expusă de instanță, reclamanta tot ar fi îndreptățită la restituirea celeilalte suprafețe de 9.860 mp din cei 20.960 mp. Reclamanta este îndreptățită și la restituirea suprafeței de 11.000 mp întrucât, faptul că această suprafață a intrat în patrimoniul lui S.A.

și a lui P.I.I. rezultă că statul a preluat în mod abuziv această suprafață. În Dosarul nr. 959/2002 al Curții de Apel București a fost administrată proba cu expertiză tehnică, iar expertul a constatat că S.A. nu era îndreptățită să i se reconstituie dreptul de proprietate pe amplasamentul actual, ci în altă parte. Respingerea cererii de restituire în natură a construcției s-a făcut cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10 alin. (2), art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 10 pct. 1 din H.G. nr. 250/2007. Proporția dintre clădirea veche și clădirea nouă a fost lămurită de suplimentul la raportul de expertiză. Construcția veche reprezintă 70% din construcția nouă. Au fost încălcate prevederile art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., fiind respinsă în mod greșit, ca nedovedită, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. în dosarul curții de apel se află chitanța care atestă că a fost efectuată plata sumei de 37.200 RON. Pârâtul Serviciul Român de Informații a enunțat următoarele critici: Reclamanta nu a făcut dovada existenței unor înscrisuri cu care să justifice pretențiile asupra imobilului în litigiu. Deși recurenta a solicitat în mod expres la termenul din 29 septembrie 2011 efectuarea unor verificări de scripte asupra înscrisurilor pe care își întemeiază acțiunea, instanța a respins această cerere. Există neconcordanțe între anexa la Decretul nr. 92/1950, depusă de către reclamantă și anexa transmisă și certificată că este conformă cu originalul de Șeful Biroului Special, în care nu apare nicio completare, dactilografiată sau olografa.

De asemenea, documentele depuse îndreptățesc pârâtul să aprecieze că nu există identitate între titulara inițială a drepturilor deduse judecății și persoana menționată în anexa la Decretul nr. 92/1950. 2.2. Analiza recursurilor Cât privește recursul declarat de către reclamantă, Înalta Curte a reținut următoarele aspecte: Conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

Pronunțând soluția de respingere a acțiunii reclamantei pentru partea de teren ce a format obiect al unor hotărâri judecătorești, respectiv al procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate finalizată prin eliberarea titlului de proprietate din 2 iunie 1994, instanța de apel a aplicat corect textul enunțat, hotărârile judecătorești având valoare de „probe contrare". Pe de altă parte, faptul că o parte din terenul solicitat de către reclamantă este stăpânit de terțe persoane, cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate, rezultă și din raportul de expertiză depus la 2 iunie 2010, expertul arătând că din suprafața totală de 19.803,77 mp, 8301,94 mp sunt deținuți de către S.A. Or, reclamanta nu a făcut obiecțiuni la acest raport de expertiză.

În același timp, în considerentele sentinței civile nr. 1460 din 20 martie 2000 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1832 A din 12 iunie 2001 a Tribunalului București, s-a reținut că P.I.I. a cumpărat în anul 1944 un teren în suprafață de 4900 mp în comuna C., teren ce a aparținut SC A. SA Română. în procesul finalizat prin darea soluției menționate, a fost administrată și proba cu adresa din 12 martie 1997, emisă de Comisa Locală C. de aplicare a Legii nr. 18/1991, în care se arată că terenul în suprafață de 4900 mp se află în administrarea Serviciul Român de Informații. Prin urmare, pentru o suprafață de 11.100 mp din terenul solicitat de către reclamantă s-a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, criticile formulate neputând fi primite.

Așadar, sub acest aspect, hotărârea instanței de apel va dobândi autoritate de lucru judecat. Însă, întrucât înlăturarea prezumției instituite prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu poate să fie făcută decât în temeiul unor dovezi din care să rezulte o altă împrejurare de fapt sau de drept, pentru diferența de teren solicitat de către reclamantă instanța de apel a extins fără vreun temei existența unor „probe contrare" care să înlăture prezumția de preluare de către stat, dedusă din stăpânirea în fapt a terenului de către pârât. Așadar, criticile formulate de către reclamantă, privitoare la aplicarea greșită a art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru o suprafață de teren de 9860 mp, întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Cât privește recursul pârâtului, au fost reținute următoarele chestiuni de fapt și de drept: Instanța de apel a arătat că problema calității de proprietară a imobilului în litigiu a defunctei P.E., autoarea lui P.M.E. și P.D., care și-au vândut drepturile litigioase reclamantei, a fost dezlegată prin decizia nr. 8063 din 8 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât nu mai trebuie analizată critica pârâtului legată de identitatea dintre P.E., care figurează în Anexa la Decretul nr. 92/1950. Procedând în acest mod, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, pentru că singura dezlegare dată prin decizia nr. 8063 din 8 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție era în legătură cu transmiterea convențională a calității procesuale către cumpărătorul drepturilor litigioase.

Instanța care a pronunțat decizia nr. 8063 din 8 octombrie 2009 nu a analizat și în ce măsură P.M.E. și P.D. aveau legitimare procesuală, prin raportare la calitatea de proprietară a bunului în litigiu a autoarei lor. Or, de vreme ce nu a lămurit sfera subiectivă a cadrului procesual în care se desfășoară judecata, de vreme ce nu a stabilit că există identitate de persoană între autoarea lui P.M.E. și P.D., P.E., și E.M., care figurează în Anexa la Decretul nr. 92/1950, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, ceea ce constituie motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

După cum, instanța de apel a stabilit, întemeindu-se pe concluziile raportului de expertiză depus la 2 iunie 2010, faptul că Vila X este una și aceeași cu construcția ce figura în planul anexă la actul de vânzare-cumpărare din 1942. Totuși, această anexă nu a fost depusă la dosarul cauzei nici de către reclamantă, nici alături de exemplarul contractului de vânzare-cumpărare din 1942 transmis de Arhivele Naționale. Pronunțându-se în acest mod, instanța a încălcat principiul fundamental al nemijlocirii, ceea ce atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 304 pct 5 C. proc. civ. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. vor fi admise ambele recursuri și cauza va fi trimisă spre rejudecarea fondului în apel.

În fond după casare, instanța va analiza cu prioritate problema identității dintre autoarea lui P.M.E. și P.D. și persoana care figurează înscrisă la poziția nr. 78 din Anexa la Decretul nr. 92/1950, în forma depusă de Secretariatul General al Guvernului Dosar nr. 11077/2/2009. Numai după stabilirea acestei identități, vor fi soluționate celelalte chestiuni referitoare la identitatea dintre Vila X și apartamentul înscris la poziția 78 din Anexa la Decretul nr. 92/1950, respectiv preluarea de către stat a suprafeței de teren de 9860 mp.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta SC T.A.A. SA și de pârâtul Serviciul Român de Informații împotriva deciziei nr. 108/A din 8 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și în consecință: Casează decizia și trimite cauza pentru evocarea fondului la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2013.