ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4217/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5216 din 20

septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția prematurității și a respins acțiunea

formulată de reclamanții P.F.M., T.E.A. și C.C., prin mandatar P.M., în

contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, astfel cum a fost

precizată, ca prematur formulată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia

procedura administrativă de acordare a despăgubirilor către reclamanți se află

în curs de soluționare, respectiv în faza de evaluare a imobilului, iar în

dosar au fost întocmite trei rapoarte de evaluare, cel din urmă fiind contestat

sub aspectul valorii imobilului.

Analizând

dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv pct. 16.12, pct. 16.13 și

pct. 16.14 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, care

descriu procedura de evaluare ce precede emiterea titlului de despăgubire,

Curtea a apreciat că cererea reclamanților privind emiterea titlului de

despăgubire cu o anumită valoare este prematur formulată, în situația în care

niciunul din cele trei rapoarte de evaluare nu a fost însușit de Comisie, iar

cel de-al treilea este contestat de reclamanți, astfel încât și cererea privind

emiterea titlului de conversie apare ca prematur formulată.

Împotriva sentinței

civile nr. 5216 din data de 20 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, au declarat

recurs în termen legal reclamanții P.F.M., T.E.A. și C.C., toți cu domiciliul

ales la mandatarul cu procură autentică P.M., prin care s-a solicitat admiterea

căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate, reținerea cauzei spre

rejudecare și pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună: 1. obligarea

pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei

de acordare de despăgubiri privind măsurile reparatorii în echivalent de

2.883.145,2 RON pentru imobilul compus din teren în suprafață de 300 m.p. și

construcție (605 m.p.) demolată din București, sector 5, așa cum s-a stabilit

de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin prisma

expertizei de evaluare imobiliară; 2. obligarea pârâtelor Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților și Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor

în Numerar la emiterea titlului de conversie, precum și conversia acestuia în

acțiuni emise de Fondul Proprietatea privind măsurile reparatorii în echivalent

de 2.883.145,2 RON pentru imobilul compus din teren în suprafață de 300 m.p. și

construcție (605 m.p.) demolată din București, sector 5, așa cum s-a stabilit

de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin prisma

expertizei de evaluare imobiliară; 3. obligarea pârâtelor la plata de daune de

100 RON/zi până la data îndeplinirii obligației având în vedere că pârâta a

fost notificată în acest sens.

Recurenții au învederat,

în esență, prin motivele cererii de recurs, că hotărârea recurată este nelegală

și netemeinică, întrucât instanța de fond în loc să constate culpa intimatelor-pârâte

în tergiversarea soluționării dosarului de despăgubire, sancționează reclamantele

prin admiterea excepției prematurității introducerii cererii de chemare în judecată.

Tergiversarea soluționării dosarului de despăgubire, s-a arătat, reiese din faptul

că intimata pârâtă a efectuat 3 expertize în perioada februarie 2009-mai 2010 dar

în mod nejustificat nu și-a însușit niciuna din acestea și nici nu a răspuns la

contestațiile formulate de reclamanți, iar neemiterea titlului de despăgubire constituie

în aceste condiții o încălcare a obligației impuse de art. 13.1 și art. 16

alin. (5) și (7) din Legea nr. 247/2005, dar și un refuz nejustificat de a soluționa

cererea reclamanților astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

nr. 554/2004.

Recurenții au mai susținut

că deși Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen limită în care Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor să fie obligată să emită actul administrativ solicitat

- titlul de despăgubire - acest demers trebuie făcut de către autoritatea respectivă

într-un termen rezonabil, astfel încât să nu se ajungă la crearea unui prejudiciu

sau chiar la mărirea celui inițial. Neemiterea promptă a titlului de despăgubire,

au precizat reclamanții, îi privează pe aceștia în mod nejustificat de exercitarea

dreptului de proprietate, garanție impusă de art. 44 din Constituția României, dar

și de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene Pentru Apărarea

Drepturilor Omului Și Libertăților Fundamentale.

Pe de altă parte, s-a

relevat, cât privește capătul de cerere din acțiune prin care reclamanții au solicitat

obligarea pârâtelor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Direcția

pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar la emiterea titlului de conversie după

ce Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va emite titlul de despăgubire,

că această solicitare este întemeiată deoarece intimatele au refuzat și refuză în

continuare să-și îndeplinească obligațiile legale, respectiv să soluționeze dosarul

intern nr. 39798/CC.

În drept recurenții au

invocat prevederile O.U.G. nr. 62/2010, art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției

Europene a Drepturilor Omului, Hotărârea Viașu contra României, Hotărârea Maria

Atanasiu și alții contra României, art. 8 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 10/2001,

cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 247/2005, cu modificările

și completările ulterioare.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar intimata Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din cadrul

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că reclamanții nu sunt deținătorii

unui titlu de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

astfel că este prematură solicitarea acestora de obligare la emiterea unui titlu

de conversie. Intimata a invocat și faptul că prin Legea nr. 117/2012 s-a suspendat

emiterea titlurilor de plată, a titlurilor de conversie, a titlurilor de despăgubire,

precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri,

prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, până la data de 15 mai 2013, iar

în aceste condiții s-a solicitat a se reține că nu poate fi vorba în cauză de un

refuz nejustificat al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților -

Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în ceea ce privește emiterea

titlului de conversie.

În cauză a depus întâmpinare

și intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care de asemenea

s-a solicitat respingerea recursului reclamanților ca nefondat, arătându-se că verificarea

raportului de evaluare de către personalul specializat al autorității nu conduce

la aprobarea acestuia de către Comisia Centrală, deoarece autoritatea nu se pronunță

cu privire la valoarea stabilită prin raport ci doar atestă faptul că evaluatorul

a respectat Standardele Internaționale de Evaluare. Solicitarea reclamanților de

obligare a Comisiei Centrale la emiterea titlului de despăgubire în cuantumul stabilit

în primul raport de evaluare a fost apreciată ca neîntemeiată, având în vedere că

raportul de evaluare prin care a fost stabilită suma respectivă nu respectă Standardele

Internaționale de Evaluare.

În privința emiterii titlului

de despăgubire, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a precizat că

prin O.U.G. nr. 4/2012, aprobată prin Legea nr. 117/2012, procedura evaluării și

emiterea titlurilor de despăgubire a fost suspendată până la data de 15 mai 2013.

Recursul este fondat și

va fi admis, cu consecința casării sentinței civile nr. 5216 din data de 20 septembrie

2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru următoarele

considerente:

În mod neîntemeiat, prin

hotărârea recurată, a fost admisă excepția prematurității, și a fost respinsă, ca

prematur formulată, acțiunea reclamanților P.F.M., T.E.A. și C.C., prin mandatar

P.M., introdusă împotriva pârâților Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Se constată, în litigiu,

că prin cererea modificatoare depusă la instanța de fond la data de 30 mai 2011,

reclamanții au precizat calitatea de pârâți a Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților, a Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar și a Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, și au solicitat: 1. Obligarea pârâtei

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire pentru imobilul compus din teren în suprafață de 300 m.p.

și construcție (605 m.p.) demolată, situat în București, sector 5, în care să fie

menționată valoarea stabilită prin primul raport de evaluare întocmit de societatea

de evaluare SC R.T. SRL, de 2.883.142 RON; 2. Obligarea pârâtelor Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților și Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în

Numerar la emiterea, pe baza titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, a titlului de conversie, precum și la conversia acestuia

în acțiuni emise de Fondul Proprietatea; 3. Obligarea pârâtei la plata unor daune

de 100 RON/zi până la data îndeplinirii obligației, având în vedere că a fost notificată

în acest sens.

Prima instanță a reținut

în mod greșit că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți la data

de 09 decembrie 2010 și ulterior precizată este prematură, în condițiile în care

măsura temporară a suspendării emiterii titlurilor de despăgubire, a titlurilor

de conversie, precum și a procedurilor privind evaluarea imobilelor pentru care

se acordă despăgubiri, prevăzută de Titlul VIII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma

în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată

în M. Of. al României, Partea I, nr. 653/22.07.2005, cu modificările și completările

ulterioare, a fost dispusă numai începând cu data de 15 martie 2012, data intrării

în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, aprobată prin Legea nr. 117/2012.

Cererea de chemare în

judecată a reclamanților tinde la obligarea pârâților la îndeplinirea unor obligații

legale, anume a celor prevăzute de Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma

în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările

și completările ulterioare, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii și

la data pronunțării hotărârii recurate, astfel că instanța de fond avea obligația

de a se pronunța asupra fondului cauzei, asupra, temeiniciei sau netemeiniciei pretențiilor

deduse judecății.

În mod evident, procedurile

administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005, pentru acordarea despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură

sunt proceduri complexe, cuprinzând mai mult etape distincte în care, pe lângă autoritatea

recurentă, mai sunt antrenate și alte entități (organele investite cu soluționarea

notificărilor, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluționate

în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care

constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Omisiunea legiuitorului

de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii

administrative nu poate conduce însă la ideea că autoritatea publică este abilitată

să determine ea însăși acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând

titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum s-a pronunțat în

mod constant, în materie, instanța supremă.

Termenul rezonabil se

referă atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât și la timpul

necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza

funcționarea autorităților sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, pentru

ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin

prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În raport de cele mai

sus arătate, constatând că sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză

și că prin hotărârea atacată procesul a fost soluționat în mod greșit pe excepție,

fără a se intra în cercetarea fondului, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) și

art. 313 C. proc. civ., admiterea recursului declarat de P.F.M., T.E.A. și C.C.

prin mandatar P.M. împotriva sentinței civile nr. 5216 din 20 septembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de P.F.M., T.E.A. și C.C., prin mandatar P.M., împotriva sentinței civile nr. 5216

din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2012.