ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4217/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5216 din 20 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția prematurității și a respins acțiunea formulată de reclamanții P.F.M., T.E.A. și C.C., prin mandatar P.M., în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, astfel cum a fost precizată, ca prematur formulată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia procedura administrativă de acordare a despăgubirilor către reclamanți se află în curs de soluționare, respectiv în faza de evaluare a imobilului, iar în dosar au fost întocmite trei rapoarte de evaluare, cel din urmă fiind contestat sub aspectul valorii imobilului.

Analizând dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv pct. 16.12, pct. 16.13 și pct. 16.14 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, care descriu procedura de evaluare ce precede emiterea titlului de despăgubire, Curtea a apreciat că cererea reclamanților privind emiterea titlului de despăgubire cu o anumită valoare este prematur formulată, în situația în care niciunul din cele trei rapoarte de evaluare nu a fost însușit de Comisie, iar cel de-al treilea este contestat de reclamanți, astfel încât și cererea privind emiterea titlului de conversie apare ca prematur formulată. Împotriva sentinței civile nr. 5216 din data de 20 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs în termen legal reclamanții P.F.M., T.E.A.

și C.C., toți cu domiciliul ales la mandatarul cu procură autentică P.M., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună: 1. obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei de acordare de despăgubiri privind măsurile reparatorii în echivalent de 2.883.145,2 RON pentru imobilul compus din teren în suprafață de 300 m.p.

și construcție (605 m.p.) demolată din București, sector 5, așa cum s-a stabilit de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin prisma expertizei de evaluare imobiliară; 2. obligarea pârâtelor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar la emiterea titlului de conversie, precum și conversia acestuia în acțiuni emise de Fondul Proprietatea privind măsurile reparatorii în echivalent de 2.883.145,2 RON pentru imobilul compus din teren în suprafață de 300 m.p. și construcție (605 m.p.) demolată din București, sector 5, așa cum s-a stabilit de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin prisma expertizei de evaluare imobiliară; 3. obligarea pârâtelor la plata de daune de 100 RON/zi până la data îndeplinirii obligației având în vedere că pârâta a fost notificată în acest sens.

Recurenții au învederat, în esență, prin motivele cererii de recurs, că hotărârea recurată este nelegală și netemeinică, întrucât instanța de fond în loc să constate culpa intimatelor-pârâte în tergiversarea soluționării dosarului de despăgubire, sancționează reclamantele prin admiterea excepției prematurității introducerii cererii de chemare în judecată. Tergiversarea soluționării dosarului de despăgubire, s-a arătat, reiese din faptul că intimata pârâtă a efectuat 3 expertize în perioada februarie 2009-mai 2010 dar în mod nejustificat nu și-a însușit niciuna din acestea și nici nu a răspuns la contestațiile formulate de reclamanți, iar neemiterea titlului de despăgubire constituie în aceste condiții o încălcare a obligației impuse de art. 13.1 și art. 16 alin. (5) și (7) din Legea nr. 247/2005, dar și un refuz nejustificat de a soluționa cererea reclamanților astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Recurenții au mai susținut că deși Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen limită în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să fie obligată să emită actul administrativ solicitat - titlul de despăgubire - acest demers trebuie făcut de către autoritatea respectivă într-un termen rezonabil, astfel încât să nu se ajungă la crearea unui prejudiciu sau chiar la mărirea celui inițial. Neemiterea promptă a titlului de despăgubire, au precizat reclamanții, îi privează pe aceștia în mod nejustificat de exercitarea dreptului de proprietate, garanție impusă de art. 44 din Constituția României, dar și de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene Pentru Apărarea Drepturilor Omului Și Libertăților Fundamentale.

Pe de altă parte, s-a relevat, cât privește capătul de cerere din acțiune prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar la emiterea titlului de conversie după ce Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va emite titlul de despăgubire, că această solicitare este întemeiată deoarece intimatele au refuzat și refuză în continuare să-și îndeplinească obligațiile legale, respectiv să soluționeze dosarul intern nr. 39798/CC. În drept recurenții au invocat prevederile O.U.G. nr. 62/2010, art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, Hotărârea Viașu contra României, Hotărârea Maria Atanasiu și alții contra României, art. 8 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că reclamanții nu sunt deținătorii unui titlu de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor astfel că este prematură solicitarea acestora de obligare la emiterea unui titlu de conversie.

Intimata a invocat și faptul că prin Legea nr. 117/2012 s-a suspendat emiterea titlurilor de plată, a titlurilor de conversie, a titlurilor de despăgubire, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, până la data de 15 mai 2013, iar în aceste condiții s-a solicitat a se reține că nu poate fi vorba în cauză de un refuz nejustificat al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în ceea ce privește emiterea titlului de conversie.

În cauză a depus întâmpinare și intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care de asemenea s-a solicitat respingerea recursului reclamanților ca nefondat, arătându-se că verificarea raportului de evaluare de către personalul specializat al autorității nu conduce la aprobarea acestuia de către Comisia Centrală, deoarece autoritatea nu se pronunță cu privire la valoarea stabilită prin raport ci doar atestă faptul că evaluatorul a respectat Standardele Internaționale de Evaluare. Solicitarea reclamanților de obligare a Comisiei Centrale la emiterea titlului de despăgubire în cuantumul stabilit în primul raport de evaluare a fost apreciată ca neîntemeiată, având în vedere că raportul de evaluare prin care a fost stabilită suma respectivă nu respectă Standardele Internaționale de Evaluare.

În privința emiterii titlului de despăgubire, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a precizat că prin O.U.G. nr. 4/2012, aprobată prin Legea nr. 117/2012, procedura evaluării și emiterea titlurilor de despăgubire a fost suspendată până la data de 15 mai 2013. Recursul este fondat și va fi admis, cu consecința casării sentinței civile nr. 5216 din data de 20 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru următoarele considerente: În mod neîntemeiat, prin hotărârea recurată, a fost admisă excepția prematurității, și a fost respinsă, ca prematur formulată, acțiunea reclamanților P.F.M., T.E.A.

și C.C., prin mandatar P.M., introdusă împotriva pârâților Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Se constată, în litigiu, că prin cererea modificatoare depusă la instanța de fond la data de 30 mai 2011, reclamanții au precizat calitatea de pârâți a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, a Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar și a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, și au solicitat: 1. Obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul compus din teren în suprafață de 300 m.p. și construcție (605 m.p.) demolată, situat în București, sector 5, în care să fie menționată valoarea stabilită prin primul raport de evaluare întocmit de societatea de evaluare SC R.T.

SRL, de 2.883.142 RON; 2. Obligarea pârâtelor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar la emiterea, pe baza titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a titlului de conversie, precum și la conversia acestuia în acțiuni emise de Fondul Proprietatea; 3. Obligarea pârâtei la plata unor daune de 100 RON/zi până la data îndeplinirii obligației, având în vedere că a fost notificată în acest sens.

Prima instanță a reținut în mod greșit că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți la data de 09 decembrie 2010 și ulterior precizată este prematură, în condițiile în care măsura temporară a suspendării emiterii titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și a procedurilor privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzută de Titlul VIII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 653/22.07.2005, cu modificările și completările ulterioare, a fost dispusă numai începând cu data de 15 martie 2012, data intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 4/2012, aprobată prin Legea nr. 117/2012. Cererea de chemare în judecată a reclamanților tinde la obligarea pârâților la îndeplinirea unor obligații legale, anume a celor prevăzute de Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii și la data pronunțării hotărârii recurate, astfel că instanța de fond avea obligația de a se pronunța asupra fondului cauzei, asupra, temeiniciei sau netemeiniciei pretențiilor deduse judecății.

În mod evident, procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005, pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai mult etape distincte în care, pe lângă autoritatea recurentă, mai sunt antrenate și alte entități (organele investite cu soluționarea notificărilor, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce însă la ideea că autoritatea publică este abilitată să determine ea însăși acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum s-a pronunțat în mod constant, în materie, instanța supremă. Termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza funcționarea autorităților sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În raport de cele mai sus arătate, constatând că sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că prin hotărârea atacată procesul a fost soluționat în mod greșit pe excepție, fără a se intra în cercetarea fondului, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) și art. 313 C. proc. civ., admiterea recursului declarat de P.F.M., T.E.A. și C.C. prin mandatar P.M. împotriva sentinței civile nr. 5216 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.F.M., T.E.A. și C.C., prin mandatar P.M., împotriva sentinței civile nr. 5216 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2012.