ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 445/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 445/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față:

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr.

6980/2/2011, reclamantele A.C. și T.E. au chemat în judecată pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței obligarea

acesteia la verificarea legalității dispoziției P.M.B. din 11 aprilie 2008 și

în funcție de rezultatul evaluării, să transmită dosarul la un evaluator și

subsecvent, să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri, sau să emită

decizia motivată de restituire în natură a imobilului notificat, în ambele

situații reclamantul solicitând stabilirea în sarcina pârâtului a penalităților

de întârziere, în cuantum de 100 RON pe zi de întârziere.

În motivarea acțiunii

lor, reclamantele au arătat că prin notificarea din 23 iulie 2001, au solicitat

restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul

situat în București, compus din teren în suprafață de 360 mp, preluat abuziv de

Statul Român.

Prin Dispoziția PMB

din 11 aprilie 2008 s-a soluționat notificarea și s-a propus acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce nu poate fi restituit în

natură, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Or, de la data emiterii

Dispoziției și până în prezent, reclamantele au efectuat demersuri, personal și

prin mandatar SC R.G.I. SA, în vederea transmiterii dosarului către CCSD, și,

ulterior, în vederea analizării acestuia din punct de vedere al legalității

cererii de restituire în natură de către consilierul juridic desemnat în acest

sens, așa cum stau dovadă adresele anexate în dovedirea cererii, demersurile

lor însă, rămânând fără rezultat.

instanțe

Prin Sentința nr.

7287 din 2 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantelor și a obligat

pârâtul să analizeze legalitatea Dispoziției nr. 10167/2008, emisă de Primarul

Municipiului București și în funcție de rezultatul analizei, să procedeze la

transmiterea dosarului la evaluator și ulterior, la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, sau la emiterea deciziei de restituire în

natură a imobilului notificat.

A respins acțiunea în

ceea ce privește obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii.

A stabilit termen de

executare ca fiind 2 luni de la comunicarea prezentei sentințe.

Pentru a hotărî

astfel, curtea a constatat că prin notificarea din 23 iulie 2001, reclamantele

au solicitat restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent

pentru imobilul teren în suprafață de 360 mp, situat în București.

Prin Dispoziția PMB

din 11 aprilie 2008 s-a soluționat notificarea și s-a propus acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce nu poate fi restituit în

natură, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Dosarul aferent

dispoziției P.M.B. nr. 10167/2008 a fost transmis Secretariatului Comisiei

Centrale la data de 22 septembrie 2009, fiind astfel declanșată procedura

administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că până la momentul actual, singurul act întocmit

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea soluționării

propunerii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent a fost

înregistrarea dosarului.

Curtea a apreciat că

în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) - (4) din Legea nr. 247/2005,

autoritatea este obligată să parcurgă procedura administrativă, într-un termen

rezonabil, ori în cauză reclamantele au inițiat demersurile în vederea

stabilirii dreptului la despăgubiri la data de 23 iulie 2001, iar dosarul

aferent Dispoziției nr. 10167/2008 a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 22 septembrie 2009, fără a

fi îndeplinit niciun act în vederea soluționării dosarului.

Soluționarea într-un

termen rezonabil (în cursul căruia este inclusă și procedura anterioară

instanței) a cererii de acordare a despăgubirilor reprezintă o componentă

esențială a dreptului la un proces echitabil, astfel cum a fost acesta

consfințit prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și trebuie

să constituie o garanție a părții implicate într-un litigiu, indiferent de faza

de desfășurare a acestuia: faza procedurii prealabile sau faza contencioasă.

Față de aceste

considerente, curtea a considerat întemeiată afirmația reclamantelor, în sensul

nerespectării termenului rezonabil de soluționare a cererii lor, astfel că a

considerat că se impune urgentarea soluționării dosarului de despăgubire, motiv

pentru care a obligat pârâta să procedeze la verificarea legalității

Dispoziției nr. 10167/2008, în limitele prevăzute de art. 16 al Titlului VII

din Legea nr. 245/2005, și în funcție de rezultatul verificării, să continue

procedura administrativă în vederea soluționării propunerii de acordare a

măsurilor reparatorii prin echivalent (procedură ce implică etapa evaluării și

ulterior, emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire), sau, în cazul

în care constată că imobilul poate fi restituit în natură, să emită decizia

motivată în acest sens.

Curtea a respins

cererea reclamantelor, sub aspectul obligării pârâtei la plata penalităților de

întârziere în cazul neexecutării prezentei sentințe, luând act că reclamantele

au la îndemână procedura prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, pentru a

obține constrângerea pârâtei la executare.

în cauză

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta-pârâtă a

susținut, în esență, că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din

Legea nr. 247/2005 presupune analizarea, sub aspectul legalității respingerii

cererii de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de

restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001

și soluționate, fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri

reparatorii în echivalent, emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.

247/2005, respectiv data de 25 iulie 2005, fie printr-o decizie/dispoziție de

propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă

ulterior intrării în vigoare a actului normativ menționat.

A arătat recurenta că

în cadrul acestei proceduri sunt parcurse mai multe etape și că deși nu a fost

prevăzut un termen de soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii

administrative prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, legiuitorul a

stabilit că ordinea de soluționare a dosarelor va fi decisă de către Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recurenta a menționat

și faptul că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie de

termen rezonabil stabilește anumite criterii, precum complexitatea cauzei, conduita

reclamanților și cea a autorităților competente și importanța litigiului pentru

reclamanți, criterii ce susțin aprecierile noastre conform cărora

considerentele reținute de instanța de fond privind nerespectarea termenului

rezonabil de către Comisia Centrală referitor la emiterea deciziei conținând

titlul de despăgubire în favoarea reclamanților sunt neîntemeiate.

Pentru cazul în speță

a subliniat faptul că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost

parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în

favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr.

10167/2008, a fost transmis de Primăria Municipiului București, în calitate de

entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub

nr. 45489/CC.

Totodată, dosarul

amintit mai sus, a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de

restituire în natură a imobilului situat în municipiul București și s-a

constatat că este legală, astfel că petitul 1 din cererea introductivă de

instanță a rămas fără obiect.

În ceea ce privește

transmiterea dosarului la evaluator, în vederea întocmirii raportului de

evaluare pentru imobilul notificat, recurenta a arătat că este condiționată de

ordinea de soluționare a Dosarului nr. 45489/CC, așa cum prevede Decizia nr.

2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

În fine recurenta a

criticat sentința și sub aspectul termenului impus de prima instanță pentru

emiterea deciziei de despăgubire susținând că nu s-a ținut cont de

complexitatea procedurilor, de necesitatea încheierii contractelor de prestări

servicii pentru evaluarea imobilelor și comunicării rapoartelor către

persoanele interesate precum și de termenele pe care le impune legea pentru

parcurgerea etapelor reglementate.

Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și

dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin notificarea nr.

1530 din 23 iulie 2001, reclamantele au solicitat restituirea în natură sau

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de

360 mp, situat în București, trecut abuziv în proprietatea statului.

Prin Dispoziția nr.

10167 din 11 aprilie 2008 s-a soluționat notificarea și s-a propus acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce nu poate fi restituit în

natură, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Dosarul aferent

Dispoziției nr. 10167/2008 a fost înaintat la Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 45489/CC.

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă a considerentelor sentinței, obiectul cererii în

contencios administrativ formulate de reclamanți a vizat obligarea pârâtei CCSD

la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, urmare a evaluării în

condițiile art. 16(5) și (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 conform

Dispoziției nr. 10181 din 11 aprilie 2008 emisă de Primăria Municipiului

București prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii

speciale menționate.

Abordarea

solicitărilor reclamantelor în temeiul Legii nr. 247/2005, a Convenției

Europene a Drepturilor Omului (art. 6 § 1) este corectă, iar invocarea de către

recurentă a Deciziei nr. 2815/2008 potrivit căreia ordinea de soluționare a

dosarelor este cea a înregistrării lor la Comisie cu schimbă cu nimic datele

problemei.

Dispozițiile

Capitolului V intitulat "Procedurile administrative pentru acordarea

despăgubirilor" din Titlul VII "Regimul stabilirii și plata

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr.

247/2005 (privind reforma în domeniile proprietății și justiției precum și

unele măsuri adiacente) cu modificările și completările ulterioare nu prevăd un

termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Un asemenea termen nu

se regăsește nici în Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din lege -

aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 și nici în Decizia nr. 2815/2008 prin care

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a stabilit ordinea în care se

soluționează cererile.

În lipsa unei

dispoziții exprese referitoare la termenul de soluționare a cererii

fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, instanța de

judecată este datoare a exercita un control asupra dreptului de apreciere al

autorității administrative pentru a asigura o protecție reală drepturilor

fundamentale ale cetățenilor garantate atât de Constituția României cât și

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Omisiunea

legiuitorului se poate complini prin raportare la termenul rezonabil consacrat

de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care constituie o

componentă esențială a dreptului la un proces echitabil.

Garanția unui proces

echitabil trebuie să fie prezentă nu doar în procedura contencioasă, ci și în

procedura administrativă preliminară.

În speță demersurile

pentru restituirea în natură sau prin echivalent pentru imobilul în litigiu a

început în anul 2001 prin notificarea din 23 iulie 2001, astfel că în mod

corect s-a apreciat că termenul rezonabil a fost încălcat.

În acest context,

dată fiind situația de fapt reținută de prima instanță, Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că soluția de admitere a acțiunii și de obligare a

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia

reprezentând titlu de despăgubire este singura soluție de natură a proteja și

respecta dreptul de proprietate al reclamanților.

La pronunțarea

prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudența sa anterioară și unitară

în materie reprezentată, spre exemplu, de următoarele decizii publicate:

Decizia nr. 1655 din 20 martie 2007 și Decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007;

Decizia nr. 4503 din 21 noiembrie 2007; Deciziile nr. 3857 și nr. 3870 din 4

noiembrie 2008; Decizia nr. 1079 din 26 februarie 2009 și Decizia nr. 4843 din

4 noiembrie 2009.

În concluzie,

constatând că motivele de recurs sunt neîntemeiate, Înalta Curte, în baza art.

312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva Sentinței nr. 7287 din 2 decembrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - CL