ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2891/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2891/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria

Brașov la 1 noiembrie 2004, reclamantele F.M. și C.M. au chemat în judecată pe pârâtele

Primăria Comunei T. și SC A.Z. SA, solicitând obligarea acestora la emiterea unei

dispoziții de restituire prin echivalent, sub formă de despăgubiri bănești pentru

imobilul situat în Județul Brașov, comuna T., sat Z..

Prin sentința civilă nr. 320 din 14 ianuarie

2005, Judecătoria Brașov, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Brașov.

La termenul de judecată din 29 aprilie

2005 reclamantele au depus la dosar o cerere prin care au chemat în judecată Prefectura

Județului Brașov, cu motivarea că solicită și restituirea în natură a

imobilului, conform art. 7 și 9 din Legea

nr. 10/2001 și a art. 36 alin. (3) din același act normativ.

La același termen de judecată, pârâta SC

A.Z. SA a formulat cerere de chemare în garanție a A.V.A.S., solicitând ca, în cazul

în care va cădea în pretenții, chemata în garanție să fie obligată să o despăgubească

cu contravaloarea imobilului ce face obiectul acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 210/S din 27 mai

2005, Tribunalul Brașov, a admis excepția de necompetență materială, invocată din

oficiu, a dispus declinarea în favoarea Judecătoriei Brașov și sesizarea Curții

de Apel Brașov în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Prin sentința civilă nr. 5F din 23 iunie

2005, Curtea de Apel Brașov, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Brașov.

Continuând judecata pricinii cu care a

fost investit, Tribunalul Brașov a pronunțat sentința civilă nr. 295/S din 30 septembrie

2005, prin care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC

A.Z. SA, a admis excepția lipsei calității procesuale de folosință a pârâtei Primăria

comunei T. și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamante în contradictoriu

cu pârâta SC A.Z. SA ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă. A anulat cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta

Primăria comunei T. A respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Prefectura

Județului Brașov și a respins cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu

cu A.V.A.S.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

a reținut că pârâta Primăria comunei T. nu are capacitate de folosință, iar pârâta

SC A.Z. SA nu are calitate procesuală pasivă, întrucât, pentru imobilele aflate

în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, măsurile reparatorii prin

echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau a efectuat

privatizarea, această obligație revenind în speță A.V.A.S.

Instanța a mai reținut că, în cadrul procedurii

judiciare, reclamantele nu pot modifica notificarea pe care au formulat-o inițial

și prin care au solicitat numai acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în

sensul că nu pot solicita restituirea în natură.

În ceea ce privește cererea de chemare

în garanție, instanța a considerat că o persoană care nu are calitate procesuală

pasivă nu poate formula o atare cerere, neputând uza de dispozițiile art. 60-63

C. proc. civ.

Instanța a mai reținut că, urmare a modificării

Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, pârâta Prefectura Județului Brașov nu

are calitatea de entitate investită cu soluționarea notificării.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel reclamantele, apel ce a fost admis prin decizia civilă nr. 211A din 6 martie

2006 a Curții de Apel Brașov, sentința menționată fiind desființată, iar cauza trimisă

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această decizie, instanța

de apel a reținut că, prin soluția pronunțată instanța de fond a încălcat dreptul

reclamantelor de acces la justiție, precum și principiul rolului activ al judecătorului,

în condițiile în care din probele administrate în cauză nu rezultă dacă imobilul

în litigiu constituie proprietatea Statului Român sau a pârâtei SC A.Z. SA, nefiind

astfel determinat cu exactitate deținătorul imobilului și, pe cale de consecință,

nici debitorul obligației de a răspunde la notificare.

În ceea ce privește probele necesar a fi

administrate în cauză, instanța de apel a considerat că se impune efectuarea unei

expertize tehnice topografice pentru a se determina care este entitatea investită

cu soluționarea notificării.

În rejudecare, la termenul din 26 iunie

2006, reclamantele au depus la dosar o nouă modificare de acțiune, solicitând chemarea

în judecată a pârâților Comuna T. prin Primar, A.V.A.S și C.C.S.D. și restituirea

în natură a imobilului compus din 1000 m.p. teren și casă P+1, magazie și garaj,

situate în Județul Brașov, Comuna T., sat Z., iar în subsidiar, în situația în care

imobilul nu poate fi restituit în natură, acordarea de despăgubiri la nivelul valorii

actuale a acestuia.

Prin încheierea de ședință din data de

11 decembrie 2006, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată

de pârâta A.V.A.S. și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor

C.C.S.D. și Prefectura Județului Brașov.

La termenul de judecată din 2 iunie 2008,

s-a învederat instanței decesul reclamantei F.M., fiind făcută dovada calității

de unică moștenitoare a reclamantei C.M., potrivit certificatului de legatar din

2008, emis de notarul public B.E., astfel că instanța a luat act de transmisiunea

calității procesuale active.

Prin sentința civilă nr. 170 din 21 mai

2010, Tribunalul Brașov, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

A.V.A.S., invocată de aceasta și a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată

și modificată de reclamantele C.M. și F.M., pe parcursul procesului, în contradictoriu

cu pârâtele Primăria Comunei T. și Comuna T. prin primar și, în consecință, a obligat

pârâtele la emiterea dispoziției de restituire prin echivalent, în condițiile legii

speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, cu privire la imobilul construcție demolată ce a fost situat

în Comuna T., fost Z., obiect al notificării înregistrate din 16 iulie 2001 la B.EJ.

C.S.A., sub sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 100 RON pe zi de

întârziere de la data rămânerii definitive a sentinței, în caz de neconformare.

A respins restul pretențiilor formulate

în contradictoriu cu pârâtele menționate și cu SC A.Z. SA.

A respins cererea formulată, astfel cum

a fost precizată și modificată în contradictoriu cu pârâtele A.V.A.S., Prefectura

Județului Brașov și C.C.S.D., ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite

de calitate procesuală pasivă.

A respins cererea de chemare în garanție

formulată de pârâta SC A.Z. SA în contradictoriu cu chemata în garanție A.V.A.S..

A obligat pârâtele Primăria Comunei T.

și Comuna T. prin primar să plătească reclamantei C.M. suma de 4.955,75 RON reprezentând

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință prima

instanță a reținut că cererea reclamantelor îmbracă forma unei acțiuni în obligație

de a face de natura celei cu privire la care secțiile unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție s-au pronunțat prin decizia nr. XX/2007, dată în recurs în interesul

legii, fiind esențial să se stabilească care dintre persoanele juridice chemate

în judecată are calitatea de unitate deținătoare sau de entitate investită cu soluționarea

notificării, în înțelesul dat acestor noțiuni în partea introductivă a Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

În prealabil, s-a reținut că reclamantele

au dovedit calitatea lor de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii

în virtutea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și că imobilul a fost preluat de Statul

Român în baza Decretului nr. 92/1950, deci în interiorul perioadei de referință

a acestui act normativ.

În ceea ce privește identificarea imobilului

și situația juridică actuală a acestuia, instanța a reținut că, prin raportul de

expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că imobilul care a constituit proprietatea

autorilor reclamantelor este în prezent înscris în CF, împreună cu alte imobile

aduse din alte cărți funciare.

Expertul a constatat că terenul în litigiu

este ocupat în totalitate de hala de producție și sediile administrative ale pârâtei,

că imobilul construcție vechi, care a aparținut autorilor reclamantelor, nu mai

există în prezent și că posesia de fapt este exercitată de pârâta SC A.Z. SA.

S-a considerat că imobilul în litigiu nu

poate face obiectul restituirii în natură, ci numai în echivalent, dat fiind că

acesta este evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale cu capital privat,

pârâta în posesia căreia se află actualmente notificarea reclamantelor și documentația

aferentă acesteia având obligația de a transmite către A.V.A.S. aceste înscrisuri,

în vederea declanșării procedurii de restituire prin echivalent.

În ceea ce privește situația construcției

care a fost situată pe terenul ce a aparținut autorilor reclamantelor, instanța

a reținut că a fost demolată anterior anului 1989 și, în consecință, obligația legală

de a se pronunța prin emiterea propunerii de restituire prin echivalent revine pârâtelor

Comuna T. și Primăria Comunei T..

Cererea de chemare în garanție formulată

de pârâta SC A.Z. SA a fost respinsă de instanță cu motivarea că partea care a formulat

cererea nu a căzut în pretenții, astfel că nu există vreun temei pentru ca aceasta

să fie despăgubită.

Apelurile declarate împotriva sentinței

menționate de reclamanta C.M. și de pârâtele Comuna T. și Primăria comunei T., reprezentate

prin primar au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 117A din 29 septembrie

2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

Pentru a pronunța această decizie, instanța

de apel a reținut că, în raport cu obiectul acțiunii principale și conținutul contractului

de vânzare-cumpărare de acțiuni din 29 august 1997, soluția de admitere a excepției

lipsei calității procesuale a A.V.A.S. este întemeiată.

În conformitate cu prevederile Legii

nr. 31/1990, SC A.Z. SA a fost societate pe acțiuni la care A.V.A.S., ca instituție

publică implicată în privatizare, a fost mandatată să vândă pachetul de acțiuni

de stat aferente cotei de participare la capitalul social.

Din conținutul contractului de vânzare

- cumpărare de acțiuni rezultă că A.V.A.S. a vândut pachetul de 40% din valoarea

capitalului social deținut de stat la SC A.Z. SA și nu imobile din patrimoniul societății

comerciale.

Or, în cazul în care contractul de vânzare

- cumpărare către o societate comercială are ca obiect acțiuni, iar nu un bun imobil

individual determinat, conform art. 64 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, A.V.A.S.

nu are calitate procesuală.

S-a considerat, totodată, că față de împrejurarea

că imobilul construcție a fost demolat, sunt incidente dispozițiile art. 32

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar obligația legală de a se pronunța cu privire

la emiterea propunerii de restituire prin echivalent revine entității investite

cu soluționarea notificării, potrivit art. 10 și 11 din actul normativ menționat.

Sub acest aspect, pârâta A.V.A.S. nu a

fost investită legal cu o notificare în vederea propunerii de acordare a despăgubirilor,

în condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 10/2001, iar cererea subsidiară

privind obligarea pârâtelor Primăria și comuna T. reprezentate de primar la transmiterea

notificării privind imobilul teren către A.V.A.S. reprezintă o cerere inadmisibilă,

fiind o cerere nouă în apel în sensul art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

S-a reținut că apelul pârâtelor Primăria

comunei T. și comuna T. reprezentate prin primar este nefondat deoarece, în conformitate

cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 215/2001 primăria este o structură cu activitate

permanentă care aduce la îndeplinire efectivă hotărârile Consiliului local, dispozițiile

primarului, soluționând problemele curente ale localității în care funcționează.

În cadrul de aplicare al Legii nr. 10/2001,

primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate obligată la restituire, prin

art. 20 alin. (3) din lege.

În raport cu data promovării cererii de

chemare în judecată, 1 noiembrie 2004, acest text, anterior modificării Legii

nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, stipula că primăria era unitatea obligată la

restituire, abilitat prin lege să emită dispoziția fiind primarul.

În

consecință, s-a apreciat că, prin art 20 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, republicată, se conferă calitate de entitate obligată la restituire

unității administrativ teritoriale, însă aceste prevederi nu înlătură calitatea

pe care Primăria a avut-o, conform legii, până la data intrării în vigoare a Legii

nr. 247/2005.

Împotriva deciziei menționate a declarat

recurs reclamanta C.M., susținând că, în conformitate cu prevederile art. 27-29

din Legea nr. 10/2001, Prefectura Județului Brașov, SC A.Z. SA prin Primăria Comunei

T., care au înregistrat dosarul reclamantelor, aveau obligația să procedeze la direcționarea

notificării către entitatea competentă să o soluționeze.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

I civilă, prin decizia nr. 993 din 16 februarie 2012, a admis recursul reclamantei

C.M. și a casat decizia atacată cu trimitere spre rejudecare la aceeași curte de

apel.

Pentru a pronunța această decizie,

Înalta Curte a reținut, în esență, că la termenul de judecată din 26 iunie 2006,

când litigiul se afla pe rolul tribunalului, reclamanta a solicitat, în principal,

restituirea în natură a imobilului, iar în subsidiar, despăgubiri la nivelul valorii

actuale a bunului, îndreptându-și pretențiile și împotriva A.V.A.S..

În

condițiile în care instanța de fond a reținut că reclamanta

a solicitat doar restituirea în natură a terenului în litigiu, măsură față de care

A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă, s-a apreciat că se impune casarea cu

trimitere spre rejudecare pentru a se stabili dacă această autoritate poate fi sau

nu obligată la emiterea unei dispoziții privind acordarea unor măsuri reparatorii

prin echivalent, în funcție de situația privatizării societății în al cărei patrimoniu

este evidențiat imobilul la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Instanța de recurs a mai reținut că obiectul

criticilor formulate de reclamantă vizează strict suprafața de 1000 m.p. din imobilul

în litigiu, soluția asupra pretențiilor pentru construcția demolată intrând, astfel,

în puterea lucrului judecat.

Procedând la rejudecarea cauzei în limitele

statuate prin decizia de casare, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin

decizia civilă nr. 64/A din 29 mai 2012, a admis în parte apelul reclamantei și

a schimbat în parte sentința nr. 170/S din 21 mai 2010 a Tribunalului Brașov, în

sensul că a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S.

și a admis cererea reclamantei, astfel cum a fost precizată și modificată, în contradictoriu

cu această

pârâtă, pe care

a obligat-o la emiterea dispoziției de restituire în echivalent, în condițiile legii

speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate abuziv, cu privire la imobilul teren în suprafață de 1000 m.p., înscris

în CF.

Au fost respinse celelalte pretenții.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței

și s-a respins apelul declarat de pârâții Primăria Comunei T. și Comuna T. prin

primar.

A fost obligată reclamanta la plata către

pârâta SC A.Z. SA a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale

în apel și recurs, compensându-se restul cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această decizie, instanța

de apel a reținut că, față de distincțiile operate prin art. 29 din Legea nr. 10/2001,

modificată și completată, imobilul în litigiu nu face parte din categoria celor

la care se referă art. 21 din legea specială, mai precis a imobilelor-terenuri și

construcții, preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute,

la data intrării în vigoare a legii, de o regie autonomă, o societate sau companie

națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației

publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație

cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosar

în procedura rejudecării, SC A.Z. SA a fost înființată ca societate comercială cu

capital de stat, potrivit prevederilor Legii nr. 16/1990, statul, reprezentat de

FPS deținând un procent de 40% din acțiuni.

Așa cum a rezultat din cererea de mențiuni

din 12 noiembrie 1997, înscrisă la Registrul Comerțului la data de 3 decembrie 1997,

F.P.S. - actuala A.V.A.S. - a vândut acțiunile deținute societății L.G. SRL, astfel

că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, SC A.Z. SA era societate integral

privatizată.

Apelul pârâtelor Comuna T. și Primăria

Comunei T., vizând greșita lor obligare la plata cheltuielilor de judecată, a fost

respins cu motivarea că s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ., pârâtele fiind căzute în pretenții față de solicitarea reclamantei cu

privire la construcția demolată.

Împotriva deciziei menționate au declarat

recurs, în termenul legal, reclamanta C.M. și pârâta A.V.A.S..

Dezvoltând motivele sale de recurs, reclamanta

a criticat decizia atacată ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304

pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., invocând greșita aplicare a dispozițiilor art. 29

alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 și nesocotirea dispozițiilor art. 26, la

care fac trimitere dispozițiile art. 29 alin. (3) potrivit cărora se putea propune

acordarea de despăgubiri, în situația în care măsura compensatorie nu este posibilă

sau nu este acceptată de persoana îndreptățită (prevederi ce corespund soluției

Curții Constituționale din decizia nr. 830/2008 referitoare la admiterea excepției

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 60 din Titlul I al Legii

nr. 247/2005).

În acest context, recurenta reclamantă

a invocat greșita respingere ca neconcludentă a probei cu expertiză tehnică de evaluare

a bunurilor a căror restituire în natură s-a solicitat.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs,

reclamanta a criticat decizia recurată pentru greșita respingere a criticii sale

asupra cuantumului cheltuielilor de judecată datorate de A.V.A.S., Primăria Comunei

T. și Comuna T..

Reclamanta a precizat că a solicitat cheltuielile

de judecată efectuate în recurs și la instanța de rejudecare, în cuantum de 5.196

RON, iar în condițiile în care, urmare a admiterii apelului, a fost obligată A.V.A.S.

la soluționarea notificării, aceasta datorează cheltuielile menționate.

Reclamanta a susținut, totodată, greșita

sa obligare la plata cheltuielilor de judecată către SC A.Z. SA, având în vedere

că din culpa acestei societăți litigiul a parcurs mai multe cicluri procesuale.

Prin recursul său, recurenta A.V.A.S. a

criticat decizia instanței de apel pentru motivul de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând greșita interpretare și aplicare a art.

29 din Legea nr. 10/2001, republicată, deoarece nu a fost învestită legal cu soluționarea

notificării și nu a fost finalizată procedura administrativă obligatorie.

Totodată, recurenta A.V.A.S. a învederat

că nu are nicio obligație legală în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 republicată,

privind restituirea în natură a imobilului revendicat, deoarece nu este unitate

deținătoare.

Cea de-a doua critică s-a referit la faptul

că A.V.A.S. putea fi obligată numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea

de acordare de despăgubiri, în condițiile legii speciale (Legea nr. 10/2001, republicată,

Legea nr. 247/2005 și O.U.G. nr. 81/2007), și nu la plata efectivă a despăgubirilor

solicitate.

Intimata SC A.Z. SA a formulat întâmpinare

la recursul reclamantei și la recursul A.V.A.S., solicitând respingerea acestora.

Recurenta C.M. a solicitat la rândul său,

prin întâmpinare, respingerea recursului A.V.A.S..

Intimatele Comuna T. și Primăria Comunei

T., reprezentate legal de primar, au solicitat prin întâmpinare, admiterea recursului

recurentei C.M. și respingerea recursului A.V.A.S..

Examinând recursul declarat de pârâta A.V.A.S.,

raportat la motivul de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Curtea va constata că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:

Prin decizia nr. 993/2012 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a reținut cu autoritate de lucru judecat

că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.

92/1950 și că posesia asupra acestuia este exercitată de pârâta SC A.Z. SA, terenul

fiind ocupat în totalitate de hala de producție și sediile administrative ale societății.

La termenul de judecată din 26 iunie 2006,

când litigiul se afla pe rolul Tribunalul Brașov, reclamanta a precizat că înțelege

să solicite, în principal, restituirea în natură a imobilului și, în subsidiar,

despăgubiri, pretențiile fiind formulate în contradictoriu cu A.V.A.S..

Fată de această situație, Înalta Curte

de Casație și Justiție a reținut prin considerentele deciziei de casare că solicitarea

reclamantei de înaintare a notificării către A.V.A.S. nu reprezintă o cerere nouă

în apel și că, în raport de art. 84 și 129 C. proc. civ., instanțele aveau obligația

de a interpreta corect cererea cu care au fost investite (ca pe o cerere de transmitere

a notificării către această instituție).

În baza îndrumărilor obligatorii ale

Înaltei Curți de Casație și Justiție, de a se lămuri cine este titularul obligației

de a propune acordarea măsurilor reparatorii, instanța de apel a interpretat și

aplicat corect dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, reținând că titular al

obligației menționate este A.V.A.S..

Din înscrisurile depuse cu ocazia rejudecării

apelului a rezultat că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv

la 14 februarie 2001, SC A.Z. SA, în al cărei patrimoniu era evidențiat imobilul

solicitat de reclamantă, era integral privatizată, împrejurare ce atrage incidența

art. 29 din Legea nr. 10/2001, cu consecința reținerii calității procesuale pasive

a A.V.A.S. și a legalei obligări a acesteia la emiterea dispoziției cu propunerea

de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată

a dispozițiilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii

de piață.

Nici cea de a doua critică formulată de

recurenta A.V.A.S. nu poate fi primită.

În speță, contrar susținerilor recurentei,

instanța de apel a obligat-o pe pârâta A.V.A.S. la emiterea dispoziției de restituire

în echivalent pentru imobilul teren n suprafață de 1000 m.p. și nu la plata efectivă

a sumei de 678.300 euro.

Prin urmare, sunt lipsite de suport juridic

criticile recurentei referitoare la încălcarea art. 16 alin. (2) Titlul VII din

Legea nr. 247/2005.

Referitor la recursul reclamantei C.M.,

Curtea va constata că motivele invocate sunt fondate, doar în parte pentru considerentele

ce succed:

Este neîntemeiată critica formulată prin

primul motiv de recurs, vizând încălcarea dispozițiilor art. 26 la care fac trimitere

dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Se va retine că reclamanta C.M. nu a solicitat

niciodată acordarea de bunuri sau servicii în compensare, astfel încât A.V.A.S.

nu putea fi obligată decât la propunerea măsurilor reparatorii pentru terenul de

1000 m.p., în condițiile art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Prin urmare, s-a considerat corect de instanța

de apel că nu era concludentă proba solicitată, cu expertiză tehnică de evaluare

a bunurilor solicitate a fi restituite.

Curtea va constata însă ca întemeiat cel

de-al doilea motiv de recurs formulat de reclamanta C.M..

Instanța de apel a aplicat în mod eronat

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., respingând solicitarea formulată de reclamantă

în apel cu privire la cheltuielile de judecată datorate de A.V.A.S..

Astfel, în condițiile în care pârâta A.V.A.S.

a fost obligată să soluționeze notificarea și să emită dispoziția privind măsurile

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, aceasta a căzut în pretenții.

Nu este lipsită de relevanță în acest context

împrejurarea că această pârâtă a invocat prin întâmpinările depuse pe parcursul

mai multor faze procesuale excepția lipsei calității sale procesuale pasive, deși

deținea toate datele necesare soluționării notificării, respectiv cunoștea calitatea

statului de fost acționar la SC A.Z. SA.

Având în vedere că documentele referitoare

la structura acționariatului SC A.Z. SA au fost depuse doar cu ocazia rejudecării

apelului, ulterior casării cu trimitere dispuse prin decizia Înaltei Curți de Casație

și Justiție, nu se poate imputa reclamantei că nu a înțeles să cheme în judecată

A.V.A.S. prin cererea inițială, în condițiile în care nu cunoștea deținătorul imobilului

preluat prin Decretul nr. 92/1950.

Prin urmare, A.V.A.S. datorează cheltuielile

din primul proces și rejudecarea apelului, dovedite în parte, cu chitanțele depuse

la dosar.

Soluția obligării reclamantei la plata

parțială a cheltuielilor de judecată efectuate de SC A.Z. SA, ca urmare a admiterii

în parte a apelului său este legală având în vedere că pârâta nu este în culpă procesuală

întrucât acțiunea reclamantei nu a fost admisă și în contradictoriu cu aceasta.

Pentru toate aceste considerente, Curtea

va admite recursul reclamantei C.M. și va modifica în parte decizia recurată, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., în sensul obligării pârâtei

A.V.A.S. la 4.500 RON cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă C.M..

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale

deciziei referitoare la soluțiile date celor două apeluri.

Se va respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta A.V.A.S..

În temeiul art. 274 C. proc. civ. va fi

obligată recurenta intimată A.V.A.S. la 1.000 RON cheltuieli de judecată în recurs

către recurenta reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de chemata in garanție A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 64/Ap din 29 mai 2012 a Curții

de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte

de muncă și asigurări sociale.

Admite recursul declarat de reclamanta

C.M. împotriva aceleiași decizii.

Modifică decizia recurată în parte, în

sensul că obligă A.V.A.S. la 4.500 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.

Menține restul dispozițiilor deciziei.

Obligă pe recurenta A.V.A.S. la 1.000 RON

cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă C.M..

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 28 mai 2013.