ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 993/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 993/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 01 noiembrie

2004 pe rolul Judecătoriei Brașov, reclamantele F.M. și C.M. a chemat în

judecată Primăria Comunei Târlungeni și SC A.Z. SA și a solicitat instanței ca,

prin hotărârea pe care o va pronunța, în temeiul Legii 10/2001, să oblige

pârâtele la emiterea unei dispoziții de restituire prin echivalent, sub forma

de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în județul Brașov, comuna Târlungeni,

sat Zizin.

Prin sentința civilă nr.

320 din 14 ianuarie 2005, Judecătoria Brașov a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Pe rolul Tribunalului

Brașov, cauza a fost înregistrată sub nr. 62712005.

La termenul de

judecată din data de 29 aprilie 2005, reclamantele au depus la dosar o cerere

prin care au chemat în judecată Prefectura Județului Brașov, cu motivarea că

solicită și restituirea în natură a imobilului, conform art. 7 și 9 din Legea nr.

10/2001, și art. 36 alin. (3) din același act normativ.

La același termen de

judecată, pârâta SC A.Z. SA a formulat cerere de chemare în garanție a A.V.A.S.,

solicitând ca, în cazul în care va cădea în pretenții, chemata în garanție să

fie obligată să o despăgubească cu contravaloarea imobilului ce face obiectul

acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr.

210/ S din 27 mai 2005, Tribunalul Brașov a admis excepția de necompetență

materială a acestei instanțe, invocată din oficiu, a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov și

sesizarea Curții de Apel Brașov în vederea soluționării conflictului negativ de

competență.

Prin sentința civilă nr.

5/FI din 23 iunie 2005, Curtea de Apel Brașov a stabilit competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Continuând judecata

pricinii cu care a fost investit, Tribunalul Brașov a pronunțat sentința civilă

nr. 295/S din 30 septembrie 2005, prin care a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei SC A.Z. SA, a admis excepția lipsei capacității

procesuale de folosință a pârâtei Primăria Comunei Tărlungeni și, în consecință,

a respins acțiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâta SC A.Z. SA

ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală

pasivă; a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamante în

contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Tărlungeni; a respins cererea

formulată în contradictoriu cu pârâta Prefectura Județului Brașov și a respinsă

cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu A.V.A.S.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că pârâta Primăria Comunei Tărlungeni nu

are capacitate de folosință, iar pârâta SC A.Z. SA nu are calitate procesuală

pasivă, întrucât, pentru imobilele aflate în patrimoniul unei societăți

comerciale privatizate, măsurile reparatorii prin echivalent se propun de către

instituția publică care efectuează sau a efectuat privatizarea, această

obligație revenind în speță A.V.A.S.

Instanța a mai

reținut că, în cadrul procedurii judiciare, reclamantele nu pot modifica

notificarea pe care au formulat-o inițial și prin care au solicitat numai

acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în sensul că nu pot solicita

restituirea în natură.

În ceea ce privește

cererea de chemare în garanție, instanța a considerat că o persoană care nu are

calitate procesuală pasivă nu poate formula o atare cerere, neavând calitate

procesuală pentru a uza de dispozițiile art. 60-63 C. pen.

Instanța a mai

reținut că, în urma modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 24712005,

pârâta Prefectura Județului Brașov nu are calitatea de entitate investită cu

soluționarea notificării.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamantele, apel care a fost admis prin Decizia civilă

nr. 211/Ap din 6 martie 2006 a Curții de Apel Brașov, sentința sus-menționată

fiind desființată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut că, prin soluția pronunțată,

instanța de fond a încălcat dreptul reclamantelor de acces la justiție, soluția

fiind pronunțată cu încălcarea principiului rolului activ al judecătorului, în

condițiile în care din probele administrate în cauză nu rezultă dacă imobilul

în litigiu constituie proprietatea Statului Român sau a pârâtei SC A.Z. SA,

nefiind astfel determinat cu exactitate deținătorul imobilului și, pe cale de

consecință, nici debitorul obligației de a răspunde la notificare.

A mai reținut că

refuzul primei instanțe de a soluționa cererea formulată de reclamante în

contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Tărlungeni constituie o încălcare

severă a dreptului de acces la justiție, în contextul în care legea însăși este

lipsită de claritate sub aspectul identificării persoanei juridice notificate.

În ceea ce privește

probele necesar a fi administrate în cauză, instanța de apel a considerat că se

impune efectuarea unei expertize tehnice topografice, pentru a se determina

care este entitatea investită cu soluționarea notificării.

În rejudecare, la

termenul de judecată din 26 iunie 2006, reclamantele au depus la dosar o nouă

modificare de acțiune, solicitând chemarea în judecată a pârâților Comuna

Târlungeni prin Primar, A.V.A.S. și Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și restituirea în natură a imobilului compus din 1000 mp teren

și casă P+1, magazie și garaj, situat în județul Brașov, comuna Târlungeni, sat

Zizin, str. Horea nr. 17, iar în subsidiar, în situația în care imobilul nu

poate fi restituit în natură, acordarea de despăgubiri la nivelul valorii

actuale a acestuia.

Prin încheierea de

ședință din data de 11 decembrie 2006, instanța a respins excepția

inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta A.V.A.S. și a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor și Prefectura Județului Brașov.

La termenul de

judecată din data de 2 iunie 2008, s-a învederat instanței că reclamanta F.M. a

decedat, fiind făcută dovada calității de unică moștenitoare a reclamantei C.M.,

potrivit certificatului de legatar nr. 8/2008 emis de notarul public E.B.,

astfel că instanța a luat act de transmisiunea calității procesuale active de

la reclamanta F.M. la reclamanta C.M.

Prin sentința civilă nr.

170 din 21 mai 2010, Tribunalul Brașov a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S., invocată de aceasta.

A admis în parte acțiunea

formulată, precizată și modificată de reclamantele C.M. și F.M., decedată pe

parcursul procesului, în contradictoriu cu pârâtele Primăria Comunei Tărlungeni

și Comuna Tărlungeni prin Primar, și în consecință:

A obligat pârâtele la

emiterea dispoziției de restituire prin echivalent, în condițiile legii

speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, cu privire la imobilul construcție demolată

ce a fost situat în comuna Tărlungeni, sat Zizin, str. Horea nr. 17, obiect al

notificării înregistrate sub nr. 801 din 16 iulie 2001 la Biroul Executorului

Judecătoresc C. – S.A., sub sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum

de 100 lei pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a sentinței, în

caz de neconformare.

A respins restul

pretențiilor formulate în contradictoriu cu pârâtele sus-menționate, precum și

cu pârâta SC A.Z. SA.

A respins cererea

formulată, astfel cum a fost precizată și modificată, în contradictoriu cu

pârâtele A.V.A.S., Prefectura Județului Brașov și Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite

de calitate procesuală pasivă.

A respins cererea de

chemare în garanție formulată de pârâta SC A.Z. SA în contradictoriu cu chemata

în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

A obligat pârâtele

Primăria Comunei Tărlungeni și Comuna Tărlungeni prin Primar să plătească

reclamantei C.M. suma de 4955,75 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

A obligat reclamanta

să plătească pârâtei SC A.Z. SA suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța

această sentință instanța a reținut următoarele:

Prin notificarea

înregistrată sub nr. 801/16 iulie 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc C.S.A.,

reclamantele F.M. și C.M. s-au adresat Prefecturii Județului Brașov, solicitând

restituirea prin echivalent a imobilului situat în satul Zizin, compus din

teren de 1000 mp și casă și casă P+1, cu 7 camere, magazie și garaj, dobândit

prin cumpărare, înscris în c.f. 3586, nr. top. 397, 398 și evaluat la suma de

5.320.000.000 lei.

Această notificare a

fost remisă de Prefectura Județului Brașov Primăriei Comunei Tărlungeni, prin

adresa din 12 martie 2003, cu motivarea că, pentru terenurile ocupate, măsurile

reparatorii prin echivalent se acordă de persoana juridică deținătoare a

terenului, potrivit prevederilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.

Având în vedere că

cererea reclamantelor îmbracă forma unei acțiuni în obligație de a face, de

natura celor cu privire la care Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție s-au pronunțat prin Decizia nr. 20/2007, dată în recurs în interesul

legii, este esențial a se stabili care dintre persoanele juridice chemate în

judecată are calitatea de unitate deținătoare sau de entitate investită cu

soluționare notificării, în înțelesul dat acestor noțiuni în partea

introductivă a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate

prin H.G. nr. 250/2007.

În prealabil, s-a

reținut că reclamantele au dovedit calitatea lor de persoane îndreptățite la

acordarea de măsuri reparatorii în virtutea dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

acestea fiind, potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 47/2000,

certificatului de moștenitor nr. S/414/1966 și certificatului de calitate de

legatar nr. 125/2001, moștenitoarele foștilor proprietari.

De asemenea, din

înscrisurile și evidențele de carte funciară aflate la dosar rezultă că autorii

reclamantelor au dobândit, prin cumpărare, imobilul asupra căruia poartă prezentul

proces, care a fost înscris inițial în c.f. 3586 Zizin, nr. top. 397, 398, pe

numele defunctului F.G. și transmis prin moștenire către F.M., F.E., F.G. și F.E.,

ale căror drepturi au fost prenotate în cartea funciară, precum și că imobilul

a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950, astfel că acesta

intră sub incidența prevederilor Legii nr. 10/2001, fiind preluat în interiorul

perioadei de referință a acestui act normativ.

În ceea ce privește

identificarea imobilului și situația juridică actuală a acestuia, instanța a

reținut că, prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că

imobilul care a constituit proprietatea autorilor reclamantelor este

actualmente înscris în c.f. 1225 Zizin, sub A 1, nr. top. 397, 398, împreună cu

alte imobile aduse din alte cărți funciare, precum și că acesta a fost preluat

de Statul Român prin aplicarea Decretului nr. 92/1950.

Expertul a constatat

că terenul în litigiu este ocupat în totalitate de hala de producție și sediile

administrative ale pârâtei, că imobilul construcție vechi, care a aparținut

autorilor reclamantelor, nu mai există în prezent și că posesia de fapt asupra

imobilului este exercitată de pârâta SC A.Z. SA.

Se menționează de

asemenea că, la data introducerii acțiunii, un procent de 96,7% din capitalul

social era deținut de SC L.G.C. SRL, iar un procent de 3,29% de persoane

fizice, după cum rezultă din certificatul emis în acest sens de O.N.R.C.

În condițiile în care

reclamantele au arătat, prin modificarea de acțiune depusă la dosar, că

solicită restituirea în natură a imobilului, este evident că pârâta A.V.A.S. nu

are calitate procesuală pasivă în cauza de față, aceasta neavând competențe în

materia restituirii în natură a imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 și

nici în materia acordării despăgubirilor pentru acestea, ci doar competența de

a propune măsuri reparatorii în echivalent, care se acordă potrivit

dispozițiilor cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu condiția legalei

sesizări, în prealabil, a acestei autorități.

Rezultă că imobilul

în litigiu nu poate face obiectul restituirii în natură, ci numai în

echivalent, dat fiind că acesta este evidențiat în patrimoniul unei societăți

comerciale cu capital privat, pârâta în posesia căreia se află actualmente

notificarea formulată de reclamante și documentația aferentă acesteia având

obligația de a transmite către A.V.A.S. aceste înscrisuri, în vederea

declanșării procedurii de restituire prin echivalent.

În ceea ce privește

situația construcției care a fost situată pe terenul ce a aparținut autorilor

reclamantelor, instanța a reținut că din actele dosarului și din raportul de

expertiză rezultă că acesta este în prezent demolată, iar demolarea a avut loc

anterior anului 1989. În consecință, obligația legală de a se pronunța, prin

emiterea propunerii de restituire prin echivalent, revine pârâtelor Comuna

Tărlungeni și Primăria Tărlungeni în calitate de entitate investită cu

soluționarea notificării.

Întrucât această

obligație este una legală, iar executarea acesteia are caracter intuitu

personae, neputând fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite, este

admisibilă și cererea privind obligarea debitoarelor obligației la plata de

daune cominatorii în caz de neconformare.

În ceea ce privește

solicitarea reclamantelor formulată prin cererea introductivă, în sensul

obligării pârâtelor la stabilirea exactă a valorii imobilului revendicat,

instanța a reținut că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că, prin

intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, s-au stabilit prin Titlul VII al

acestui act normativ norme de procedură – care sunt de imediată aplicare – în

ceea ce privește evaluarea imobilelor care urmează a fi restituite prin

echivalent și în urma parcurgerii cărora această valoare urmează a se determina

în modalitatea prevăzută de art. 16 din acest Titlu, așa încât obligația de

stabilire a valorii de circulație a imobilului revendicat nu revine pârâtelor.

Cererea de chemare în

garanție formulată în cauză de către pârâta SC A.Z. SA în contradictoriu cu

chemata în garanție A.V.A.S. a fost respinsă de instanță cu motivarea că partea

care a formulat cererea nu a căzut în pretenții, așa încât nu există nici un

temei pentru ca aceasta să fie despăgubită.

Împotriva acestei

hotărâri au formulat apel reclamanta C.M., pârâții Comuna Târlungeni și

Primăria Comunei Târlungeni, reprezentate prin primar, iar prin Decizia civilă nr.

117/Ap din 29 septembrie 2010, Curtea de Apel Brașov a respins apelurile

declarate ca nefondate.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

În raport cu obiectul

acțiunii principale și conținutul contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr.

1242 din 29 august 1997, soluția instanței de admitere a excepției lipsei

calității procesuale a A.V.A.S. este întemeiată.

În conformitate cu

prevederile Legii 31/1990, SC A.Z. SA a fost societate pe acțiuni la care A.V.A.S.,

ca instituție publică implicată în privatizare, a fost mandatată să vândă

pachetul de acțiuni de stat aferente cotei de participare la capitalul social.

Din conținutul

contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni rezultă că A.V.A.S. a vândut

pachetul de acțiuni de 40% din valoarea capitalului social deținut de stat la

SC A.Z. SA și nu imobile din patrimoniul societății comerciale.

Or, în cazul în care

contractul de vânzare – cumpărare către o societate comercială are ca obiect

acțiuni, iar nu un bun imobil individual determinat, constituind o cesiune de

acțiuni, conform art. 64 alin. (1) din Legea 31/1990, A.V.A.S. nu are calitate

procesuală pasivă.

Pe de altă parte, în

litigiile având ca obiect soluționarea cererilor de restituire în natură,

întemeiate pe dispozițiile Legii 10/2001, calitate procesuală pasivă au

persoanele juridice deținătoare.

Deoarece imobilul

construcție a fost demolat, sunt incidente dispozițiile art. 32 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, iar obligația legală de a se pronunța cu privire la emiterea

propunerii de restituire prin echivalent revine entității învestite cu

soluționarea notificării, potrivit art. 10 și 11 din actul normativ menționat.

Sub acest aspect,

pârâta A.V.A.S. nu a fost învestită legal cu o notificare în vederea propunerii

de acordare a despăgubirilor, în condițiile prevăzute de art. 29 din Legea

10/2001, iar cererea subsidiară privind obligarea pârâtelor Primăria și Comuna

Târlungeni, reprezentate prin primar la transmiterea notificării privind

imobilul teren către A.V.A.S., reprezintă o cerere inadmisibilă, fiind o cerere

nouă în apel în sensul art. 294 alin. (1) C. pen.

S-a reținut că apelul

pârâtelor Primăria Comunei Tărlungeni și Comuna Tărlungeni reprezentate prin

primar este nefondat deoarece, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din

Legea nr. 215/2001 primăria este o structură cu activitate permanentă care

aduce la îndeplinire efectivă hotărârile Consiliului Local și dispozițiile

primarului, soluționând problemele curente ale localității în care

funcționează. În cadrul de aplicare al Legii nr. 10/2001, primăriei i-a fost

conferită calitatea de entitate obligată la restituire, prin art. 20 alin. (3)

din lege.

În raport cu data

promovării cererii de chemare în judecată, 1 noiembrie 2004, acest text,

anterior modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, stipula că

primăria era entitatea obligată la restituire, iar în cazul primăriei, prin

lege, abilitat să emită dispoziția, ca organ de conducere, era numai primarul.

Primăria, ca unitate notificată, avea calitate procesuală pasivă în acțiunea

formulată în temeiul art. 24 din lege.

Prin art. 20 alin. (3)

din Legea 10/2001, republicată, se conferă calitate de entitate obligată la

restituire unității administrativ teritoriale, însă aceste prevederi nu

înlătură calitatea pe care primăria a avut-o, potrivit legii, până la data

intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamanta C.M., cererea

de recurs fiind întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. pen.:

În susținerea

motivelor de recurs se arată că, în conformitate cu prevederile art. 27-29 din

Legea nr. 10/2001, Prefectura Județului Brașov, SC A.Z. SA sau Primăria Comunei

Târlungeni, care au înregistrat dosarul reclamantelor, aveau obligația să

procedeze la direcționarea notificării către entitatea competentă să o

soluționeze.

Cererea privind obligarea

pârâtelor la transmiterea notificării și a documentelor care stau la baza

notificării către A.V.A.S. nu reprezintă o cerere nouă, formulată de reclamantă

pentru prima dată în apel. Ea reprezintă o cerință a legii, conform art. 27 din

Legea nr. 10/2001 și art. 27.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii

10/2001, precum și o obligație stabilită în sarcina pârâtelor prin Decizia de

casare nr. 21/Ap din 06 martie 2006 a Curții de Apel Brașov.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele

considerente:

Exercitând controlul

judiciar de legalitate cu care a fost învestită, Înalta Curte reține că numai

dezlegarea dată de instanța de apel în soluționarea pretențiilor reclamantei

legate de restituirea terenului în suprafață de 1000 mp situat în comuna

Tărlungeni, sat Zizin, înscris inițial în C.F. 3586, nr. top. 397, 398 a făcut

obiect al căii de atac promovate. Soluția pronunțată de Curtea de Apel în ceea

ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtelor Primăria Comunei

Tărlungeni și Comuna Tărlungeni prin Primar la emiterea dispoziției de

restituire prin echivalent, în condițiile legii speciale privind regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

pentru imobilul construcție demolată, situată la aceeași adresă, nu a fost

criticată de părțile interesate, hotărârea instanței de apel dobândind astfel

putere de lucru judecat sub acest aspect.

Este necontestat în

cauză că, prin notificarea înregistrată sub nr. 801 din 16 iulie 2001 la Biroul

Executorului Judecătoresc C.S.A., reclamantele F.M. și C.M. s-au adresat

Prefecturii Județului Brașov, solicitând restituirea prin echivalent a

imobilului situat în satul Zizin, compus din teren de 1000 mp și casă P+1, cu 7

camere, magazie și garaj, dobândit prin cumpărare și înscris inițial în CF

3586, nr. top. 397, 398.

Prin adresa din 12

martie 2003, această notificare a fost transmisă de Prefectura Județului Brașov

către Primăria Comunei Tărlungeni. La rândul său, Primăria Comunei Târlungeni,

prin adresa nr. 548/2004, le-a informat pe reclamante că a înaintat notificarea

către SC A.Z. SA.

S-a dovedit totodată,

prin probele administrate în cauză care, față de dispozițiile art. 304 C. pen.,

nu mai pot fi reapreciate în calea de atac a recursului, că imobilul în litigiu

a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 și că posesia

terenului în litigiu este exercitată de pârâta SC A.Z. SA, acesta fiind ocupat

în totalitate de hala de producție și sediile administrative ale pârâtei, de

clădirea postului trafo, de o alee pietonală și pentru trafic greu betonată și

de cursul de apă Z.

Înalta Curte mai

reține că, potrivit precizărilor ulterioare ale cererii de chemare în judecată,

reclamanta a arătat, la termenul de judecată din data de 26 iunie 2006 când

litigiul se afla pe rolul Tribunalului Brașov, că solicită, în principal,

restituirea în natură a imobilului, iar în subsidiar, despăgubiri la nivelul

valorii actuale a bunului, și că pretențiile sale sunt formulate în

contradictoriu și cu A.V.A.S.

Tribunalul Brașov,

prin sentința civilă nr. 170 din 21 mai 2010 a reținut că reclamanta a

solicitat numai restituirea în natură a terenul în litigiu și cum această

modalitate de reparație nu ar putea fi dispusă în cauză, dată fiind destinația

actuală a bunului, A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă. Instanța de

apel, pornind de la aceeași premisă, a apreciat că cererea de înaintare a

notificării formulate de reclamantă către A.V.A.S. în vederea emiterii unei

dispoziții prin care să se propună acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent, reprezintă o cerere nouă, formulată direct în apel și inadmisbilă,

în raport de prevederile art. 294 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte constată

că, pe de o parte, reclamanta a solicitat nu numai restituirea în natură a

imobilului, așa cum au reținut instanțele, ci și acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent, iar pe de altă parte, atâta timp cât această

pretenție a fost formulată și în contradictoriu cu A.V.A.S. (potrivit

precizărilor formulate la termenul de judecată din data de 26 iunie 2006, în

fața Tribunalului Brașov), nu se poate susține că cererea de înaintare a

notificării formulate de reclamantă către această instituție este o cerere nouă

în prezentul litigiu. Chiar formulată ca o cerere subsidiară, soluționarea

pretenției reclamantei de obligare a A.V.A.S. la emiterea unei dispoziții de

acordare a măsurilor reparatorii de restituire prin echivalent a terenului

implica transmiterea notificării către această instituție, iar în raport de

dispozițiile art. 84 și art. 129 C. pen., instanțele aveau obligația să

interpreteze în acest sens cererea cu care au fost învestite.

Însă, pentru a

stabili dacă A.V.A.S. poate fi sau nu obligată la emiterea unei dispoziții

privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, este necesară

lămurirea situației de fapt deoarece titularul obligației de a propune

acordarea măsurilor reparatorii de restituire prin echivalent este diferit,

după distincția rezultată din interpretarea prevederilor art. 21 și art. 29 din

Legea nr. 10/2001.

Astfel, potrivit art.

21 alin. (1) din Legea 10/2001: „Imobilele - terenuri și construcții - preluate

în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în

vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie

națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a

administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar,

de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept

public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau,

după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității

deținătoare”.

Art. 29 se referă la

„imobile evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate,

altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2)”, stabilind că, în

cazul acestor imobile, „măsurile reparatorii în echivalent se propun de către

instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.”

Prin urmare,

interesează sub aspectul stabilirii titularul obligației de a propune acordarea

măsurilor reparatorii, dacă la data intrării în vigoare a Legii 10/2001 - 14

februarie 2001 - societatea comercială în a cărei patrimoniu era evidențiat

imobilul solicitat, era sau nu integral privatizată. Dacă statul sau o

autoritate a administrației publice centrale sau locale este la acea dată

acționar ori asociat (după distincțiile făcute sub aspectul cotei de participație

prin alin. (1) și (2) al art. 21 din Lege), decizia/dispoziția de soluționare a

notificării va fi emisă de unitatea deținătoare, iar dacă, la aceeași dată, a

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, societatea comercială în a cărei

patrimoniu era evidențiat imobilul era integral privatizată, instituția publică

care a efectuat privatizarea este cea care va propune acordarea măsurilor

reparatorii.

Or, în cauză,

structura acționariatului societății comerciale deținătoare a imobilului la

data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu a fost stabilită, ea

nerezultând din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 1242

din 29 august 1997 (act juridic ce reflectă această structură la data

încheierii sale, 29 august 1997, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001)

și nici din conținutul certificatului constatator nr. 30168 din 21 aprilie 2010

emis de Oficiul Registrului Comerțului care conține informații despre structura

acționariatului societății comerciale la data eliberării sale.

Prin urmare, în

temeiul art. 312 alin. (3) C. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat,

va decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de apel,

urmând ca în rejudecarea cauzei să fie administrate probe pentru a se stabili

dacă, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, societatea comercială

deținătoare a terenului în litigiu era sau nu o societate comercială integral

privatizată, aspect ce prezintă relevanță sub aspectul titularului obligației

de emitere a unei dispoziții privind măsurile reparatorii în echivalent

solicitate de reclamantă pentru terenul în litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta C.M. împotriva Deciziei nr. 117/ Ap din 29 septembrie

2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași Curte de Apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 februarie 2012.