ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 993/2012

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 01 noiembrie 2004 pe rolul Judecătoriei Brașov, reclamantele F.M. și C.M. a chemat în judecată Primăria Comunei Târlungeni și SC A.Z. SA și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în temeiul Legii 10/2001, să oblige pârâtele la emiterea unei dispoziții de restituire prin echivalent, sub forma de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în județul Brașov, comuna Târlungeni, sat Zizin. Prin sentința civilă nr. 320 din 14 ianuarie 2005, Judecătoria Brașov a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Pe rolul Tribunalului Brașov, cauza a fost înregistrată sub nr. 62712005. La termenul de judecată din data de 29 aprilie 2005, reclamantele au depus la dosar o cerere prin care au chemat în judecată Prefectura Județului Brașov, cu motivarea că solicită și restituirea în natură a imobilului, conform art. 7 și 9 din Legea nr. 10/2001, și art. 36 alin. (3) din același act normativ. La același termen de judecată, pârâta SC A.Z. SA a formulat cerere de chemare în garanție a A.V.A.S., solicitând ca, în cazul în care va cădea în pretenții, chemata în garanție să fie obligată să o despăgubească cu contravaloarea imobilului ce face obiectul acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 210/ S din 27 mai 2005, Tribunalul Brașov a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe, invocată din oficiu, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov și sesizarea Curții de Apel Brașov în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Prin sentința civilă nr. 5/FI din 23 iunie 2005, Curtea de Apel Brașov a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov. Continuând judecata pricinii cu care a fost investit, Tribunalul Brașov a pronunțat sentința civilă nr. 295/S din 30 septembrie 2005, prin care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A.Z. SA, a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Primăria Comunei Tărlungeni și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâta SC A.Z.

SA ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Tărlungeni; a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Prefectura Județului Brașov și a respinsă cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu A.V.A.S. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că pârâta Primăria Comunei Tărlungeni nu are capacitate de folosință, iar pârâta SC A.Z. SA nu are calitate procesuală pasivă, întrucât, pentru imobilele aflate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, măsurile reparatorii prin echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau a efectuat privatizarea, această obligație revenind în speță A.V.A.S.

Instanța a mai reținut că, în cadrul procedurii judiciare, reclamantele nu pot modifica notificarea pe care au formulat-o inițial și prin care au solicitat numai acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în sensul că nu pot solicita restituirea în natură. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, instanța a considerat că o persoană care nu are calitate procesuală pasivă nu poate formula o atare cerere, neavând calitate procesuală pentru a uza de dispozițiile art. 60-63 C. pen. Instanța a mai reținut că, în urma modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 24712005, pârâta Prefectura Județului Brașov nu are calitatea de entitate investită cu soluționarea notificării. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele, apel care a fost admis prin Decizia civilă nr. 211/Ap din 6 martie 2006 a Curții de Apel Brașov, sentința sus-menționată fiind desființată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, prin soluția pronunțată, instanța de fond a încălcat dreptul reclamantelor de acces la justiție, soluția fiind pronunțată cu încălcarea principiului rolului activ al judecătorului, în condițiile în care din probele administrate în cauză nu rezultă dacă imobilul în litigiu constituie proprietatea Statului Român sau a pârâtei SC A.Z. SA, nefiind astfel determinat cu exactitate deținătorul imobilului și, pe cale de consecință, nici debitorul obligației de a răspunde la notificare. A mai reținut că refuzul primei instanțe de a soluționa cererea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Tărlungeni constituie o încălcare severă a dreptului de acces la justiție, în contextul în care legea însăși este lipsită de claritate sub aspectul identificării persoanei juridice notificate.

În ceea ce privește probele necesar a fi administrate în cauză, instanța de apel a considerat că se impune efectuarea unei expertize tehnice topografice, pentru a se determina care este entitatea investită cu soluționarea notificării. În rejudecare, la termenul de judecată din 26 iunie 2006, reclamantele au depus la dosar o nouă modificare de acțiune, solicitând chemarea în judecată a pârâților Comuna Târlungeni prin Primar, A.V.A.S. și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și restituirea în natură a imobilului compus din 1000 mp teren și casă P+1, magazie și garaj, situat în județul Brașov, comuna Târlungeni, sat Zizin, str. Horea nr. 17, iar în subsidiar, în situația în care imobilul nu poate fi restituit în natură, acordarea de despăgubiri la nivelul valorii actuale a acestuia.

Prin încheierea de ședință din data de 11 decembrie 2006, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta A.V.A.S. și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Prefectura Județului Brașov. La termenul de judecată din data de 2 iunie 2008, s-a învederat instanței că reclamanta F.M. a decedat, fiind făcută dovada calității de unică moștenitoare a reclamantei C.M., potrivit certificatului de legatar nr. 8/2008 emis de notarul public E.B., astfel că instanța a luat act de transmisiunea calității procesuale active de la reclamanta F.M. la reclamanta C.M. Prin sentința civilă nr. 170 din 21 mai 2010, Tribunalul Brașov a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S., invocată de aceasta.

A admis în parte acțiunea formulată, precizată și modificată de reclamantele C.M. și F.M., decedată pe parcursul procesului, în contradictoriu cu pârâtele Primăria Comunei Tărlungeni și Comuna Tărlungeni prin Primar, și în consecință: A obligat pârâtele la emiterea dispoziției de restituire prin echivalent, în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, cu privire la imobilul construcție demolată ce a fost situat în comuna Tărlungeni, sat Zizin, str. Horea nr. 17, obiect al notificării înregistrate sub nr. 801 din 16 iulie 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc C. – S.A., sub sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a sentinței, în caz de neconformare.

A respins restul pretențiilor formulate în contradictoriu cu pârâtele sus-menționate, precum și cu pârâta SC A.Z. SA. A respins cererea formulată, astfel cum a fost precizată și modificată, în contradictoriu cu pârâtele A.V.A.S., Prefectura Județului Brașov și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC A.Z. SA în contradictoriu cu chemata în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. A obligat pârâtele Primăria Comunei Tărlungeni și Comuna Tărlungeni prin Primar să plătească reclamantei C.M. suma de 4955,75 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

A obligat reclamanta să plătească pârâtei SC A.Z. SA suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele: Prin notificarea înregistrată sub nr. 801/16 iulie 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc C.S.A., reclamantele F.M. și C.M. s-au adresat Prefecturii Județului Brașov, solicitând restituirea prin echivalent a imobilului situat în satul Zizin, compus din teren de 1000 mp și casă și casă P+1, cu 7 camere, magazie și garaj, dobândit prin cumpărare, înscris în c.f. 3586, nr. top. 397, 398 și evaluat la suma de 5.320.000.000 lei. Această notificare a fost remisă de Prefectura Județului Brașov Primăriei Comunei Tărlungeni, prin adresa din 12 martie 2003, cu motivarea că, pentru terenurile ocupate, măsurile reparatorii prin echivalent se acordă de persoana juridică deținătoare a terenului, potrivit prevederilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.

Având în vedere că cererea reclamantelor îmbracă forma unei acțiuni în obligație de a face, de natura celor cu privire la care Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au pronunțat prin Decizia nr. 20/2007, dată în recurs în interesul legii, este esențial a se stabili care dintre persoanele juridice chemate în judecată are calitatea de unitate deținătoare sau de entitate investită cu soluționare notificării, în înțelesul dat acestor noțiuni în partea introductivă a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007. În prealabil, s-a reținut că reclamantele au dovedit calitatea lor de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în virtutea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, acestea fiind, potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 47/2000, certificatului de moștenitor nr. S/414/1966 și certificatului de calitate de legatar nr. 125/2001, moștenitoarele foștilor proprietari.

De asemenea, din înscrisurile și evidențele de carte funciară aflate la dosar rezultă că autorii reclamantelor au dobândit, prin cumpărare, imobilul asupra căruia poartă prezentul proces, care a fost înscris inițial în c.f. 3586 Zizin, nr. top. 397, 398, pe numele defunctului F.G. și transmis prin moștenire către F.M., F.E., F.G. și F.E., ale căror drepturi au fost prenotate în cartea funciară, precum și că imobilul a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950, astfel că acesta intră sub incidența prevederilor Legii nr. 10/2001, fiind preluat în interiorul perioadei de referință a acestui act normativ. În ceea ce privește identificarea imobilului și situația juridică actuală a acestuia, instanța a reținut că, prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că imobilul care a constituit proprietatea autorilor reclamantelor este actualmente înscris în c.f.

1225 Zizin, sub A 1, nr. top. 397, 398, împreună cu alte imobile aduse din alte cărți funciare, precum și că acesta a fost preluat de Statul Român prin aplicarea Decretului nr. 92/1950. Expertul a constatat că terenul în litigiu este ocupat în totalitate de hala de producție și sediile administrative ale pârâtei, că imobilul construcție vechi, care a aparținut autorilor reclamantelor, nu mai există în prezent și că posesia de fapt asupra imobilului este exercitată de pârâta SC A.Z. SA. Se menționează de asemenea că, la data introducerii acțiunii, un procent de 96,7% din capitalul social era deținut de SC L.G.C. SRL, iar un procent de 3,29% de persoane fizice, după cum rezultă din certificatul emis în acest sens de O.N.R.C.

În condițiile în care reclamantele au arătat, prin modificarea de acțiune depusă la dosar, că solicită restituirea în natură a imobilului, este evident că pârâta A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă în cauza de față, aceasta neavând competențe în materia restituirii în natură a imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 și nici în materia acordării despăgubirilor pentru acestea, ci doar competența de a propune măsuri reparatorii în echivalent, care se acordă potrivit dispozițiilor cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu condiția legalei sesizări, în prealabil, a acestei autorități. Rezultă că imobilul în litigiu nu poate face obiectul restituirii în natură, ci numai în echivalent, dat fiind că acesta este evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale cu capital privat, pârâta în posesia căreia se află actualmente notificarea formulată de reclamante și documentația aferentă acesteia având obligația de a transmite către A.V.A.S.

aceste înscrisuri, în vederea declanșării procedurii de restituire prin echivalent. În ceea ce privește situația construcției care a fost situată pe terenul ce a aparținut autorilor reclamantelor, instanța a reținut că din actele dosarului și din raportul de expertiză rezultă că acesta este în prezent demolată, iar demolarea a avut loc anterior anului 1989. În consecință, obligația legală de a se pronunța, prin emiterea propunerii de restituire prin echivalent, revine pârâtelor Comuna Tărlungeni și Primăria Tărlungeni în calitate de entitate investită cu soluționarea notificării. Întrucât această obligație este una legală, iar executarea acesteia are caracter intuitu personae, neputând fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite, este admisibilă și cererea privind obligarea debitoarelor obligației la plata de daune cominatorii în caz de neconformare.

În ceea ce privește solicitarea reclamantelor formulată prin cererea introductivă, în sensul obligării pârâtelor la stabilirea exactă a valorii imobilului revendicat, instanța a reținut că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, s-au stabilit prin Titlul VII al acestui act normativ norme de procedură – care sunt de imediată aplicare – în ceea ce privește evaluarea imobilelor care urmează a fi restituite prin echivalent și în urma parcurgerii cărora această valoare urmează a se determina în modalitatea prevăzută de art. 16 din acest Titlu, așa încât obligația de stabilire a valorii de circulație a imobilului revendicat nu revine pârâtelor.

Cererea de chemare în garanție formulată în cauză de către pârâta SC A.Z. SA în contradictoriu cu chemata în garanție A.V.A.S. a fost respinsă de instanță cu motivarea că partea care a formulat cererea nu a căzut în pretenții, așa încât nu există nici un temei pentru ca aceasta să fie despăgubită. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanta C.M., pârâții Comuna Târlungeni și Primăria Comunei Târlungeni, reprezentate prin primar, iar prin Decizia civilă nr. 117/Ap din 29 septembrie 2010, Curtea de Apel Brașov a respins apelurile declarate ca nefondate. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: În raport cu obiectul acțiunii principale și conținutul contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 1242 din 29 august 1997, soluția instanței de admitere a excepției lipsei calității procesuale a A.V.A.S.

este întemeiată. În conformitate cu prevederile Legii 31/1990, SC A.Z. SA a fost societate pe acțiuni la care A.V.A.S., ca instituție publică implicată în privatizare, a fost mandatată să vândă pachetul de acțiuni de stat aferente cotei de participare la capitalul social. Din conținutul contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni rezultă că A.V.A.S. a vândut pachetul de acțiuni de 40% din valoarea capitalului social deținut de stat la SC A.Z. SA și nu imobile din patrimoniul societății comerciale. Or, în cazul în care contractul de vânzare – cumpărare către o societate comercială are ca obiect acțiuni, iar nu un bun imobil individual determinat, constituind o cesiune de acțiuni, conform art. 64 alin. (1) din Legea 31/1990, A.V.A.S.

nu are calitate procesuală pasivă. Pe de altă parte, în litigiile având ca obiect soluționarea cererilor de restituire în natură, întemeiate pe dispozițiile Legii 10/2001, calitate procesuală pasivă au persoanele juridice deținătoare. Deoarece imobilul construcție a fost demolat, sunt incidente dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar obligația legală de a se pronunța cu privire la emiterea propunerii de restituire prin echivalent revine entității învestite cu soluționarea notificării, potrivit art. 10 și 11 din actul normativ menționat. Sub acest aspect, pârâta A.V.A.S.

nu a fost învestită legal cu o notificare în vederea propunerii de acordare a despăgubirilor, în condițiile prevăzute de art. 29 din Legea 10/2001, iar cererea subsidiară privind obligarea pârâtelor Primăria și Comuna Târlungeni, reprezentate prin primar la transmiterea notificării privind imobilul teren către A.V.A.S., reprezintă o cerere inadmisibilă, fiind o cerere nouă în apel în sensul art. 294 alin. (1) C. pen. S-a reținut că apelul pârâtelor Primăria Comunei Tărlungeni și Comuna Tărlungeni reprezentate prin primar este nefondat deoarece, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 215/2001 primăria este o structură cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire efectivă hotărârile Consiliului Local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale localității în care funcționează.

În cadrul de aplicare al Legii nr. 10/2001, primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate obligată la restituire, prin art. 20 alin. (3) din lege. În raport cu data promovării cererii de chemare în judecată, 1 noiembrie 2004, acest text, anterior modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, stipula că primăria era entitatea obligată la restituire, iar în cazul primăriei, prin lege, abilitat să emită dispoziția, ca organ de conducere, era numai primarul. Primăria, ca unitate notificată, avea calitate procesuală pasivă în acțiunea formulată în temeiul art. 24 din lege. Prin art. 20 alin. (3) din Legea 10/2001, republicată, se conferă calitate de entitate obligată la restituire unității administrativ teritoriale, însă aceste prevederi nu înlătură calitatea pe care primăria a avut-o, potrivit legii, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamanta C.M., cererea de recurs fiind întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. pen.: În susținerea motivelor de recurs se arată că, în conformitate cu prevederile art. 27-29 din Legea nr. 10/2001, Prefectura Județului Brașov, SC A.Z. SA sau Primăria Comunei Târlungeni, care au înregistrat dosarul reclamantelor, aveau obligația să procedeze la direcționarea notificării către entitatea competentă să o soluționeze. Cererea privind obligarea pârâtelor la transmiterea notificării și a documentelor care stau la baza notificării către A.V.A.S. nu reprezintă o cerere nouă, formulată de reclamantă pentru prima dată în apel.

Ea reprezintă o cerință a legii, conform art. 27 din Legea nr. 10/2001 și art. 27.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001, precum și o obligație stabilită în sarcina pârâtelor prin Decizia de casare nr. 21/Ap din 06 martie 2006 a Curții de Apel Brașov. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Exercitând controlul judiciar de legalitate cu care a fost învestită, Înalta Curte reține că numai dezlegarea dată de instanța de apel în soluționarea pretențiilor reclamantei legate de restituirea terenului în suprafață de 1000 mp situat în comuna Tărlungeni, sat Zizin, înscris inițial în C.F.

3586, nr. top. 397, 398 a făcut obiect al căii de atac promovate. Soluția pronunțată de Curtea de Apel în ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtelor Primăria Comunei Tărlungeni și Comuna Tărlungeni prin Primar la emiterea dispoziției de restituire prin echivalent, în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul construcție demolată, situată la aceeași adresă, nu a fost criticată de părțile interesate, hotărârea instanței de apel dobândind astfel putere de lucru judecat sub acest aspect. Este necontestat în cauză că, prin notificarea înregistrată sub nr. 801 din 16 iulie 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc C.S.A., reclamantele F.M.

și C.M. s-au adresat Prefecturii Județului Brașov, solicitând restituirea prin echivalent a imobilului situat în satul Zizin, compus din teren de 1000 mp și casă P+1, cu 7 camere, magazie și garaj, dobândit prin cumpărare și înscris inițial în CF 3586, nr. top. 397, 398. Prin adresa din 12 martie 2003, această notificare a fost transmisă de Prefectura Județului Brașov către Primăria Comunei Tărlungeni. La rândul său, Primăria Comunei Târlungeni, prin adresa nr. 548/2004, le-a informat pe reclamante că a înaintat notificarea către SC A.Z. SA. S-a dovedit totodată, prin probele administrate în cauză care, față de dispozițiile art. 304 C. pen., nu mai pot fi reapreciate în calea de atac a recursului, că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 și că posesia terenului în litigiu este exercitată de pârâta SC A.Z.

SA, acesta fiind ocupat în totalitate de hala de producție și sediile administrative ale pârâtei, de clădirea postului trafo, de o alee pietonală și pentru trafic greu betonată și de cursul de apă Z. Înalta Curte mai reține că, potrivit precizărilor ulterioare ale cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat, la termenul de judecată din data de 26 iunie 2006 când litigiul se afla pe rolul Tribunalului Brașov, că solicită, în principal, restituirea în natură a imobilului, iar în subsidiar, despăgubiri la nivelul valorii actuale a bunului, și că pretențiile sale sunt formulate în contradictoriu și cu A.V.A.S. Tribunalul Brașov, prin sentința civilă nr. 170 din 21 mai 2010 a reținut că reclamanta a solicitat numai restituirea în natură a terenul în litigiu și cum această modalitate de reparație nu ar putea fi dispusă în cauză, dată fiind destinația actuală a bunului, A.V.A.S.

nu are calitate procesuală pasivă. Instanța de apel, pornind de la aceeași premisă, a apreciat că cererea de înaintare a notificării formulate de reclamantă către A.V.A.S. în vederea emiterii unei dispoziții prin care să se propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, reprezintă o cerere nouă, formulată direct în apel și inadmisbilă, în raport de prevederile art. 294 alin. (1) C. pen. Înalta Curte constată că, pe de o parte, reclamanta a solicitat nu numai restituirea în natură a imobilului, așa cum au reținut instanțele, ci și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, iar pe de altă parte, atâta timp cât această pretenție a fost formulată și în contradictoriu cu A.V.A.S. (potrivit precizărilor formulate la termenul de judecată din data de 26 iunie 2006, în fața Tribunalului Brașov), nu se poate susține că cererea de înaintare a notificării formulate de reclamantă către această instituție este o cerere nouă în prezentul litigiu.

Chiar formulată ca o cerere subsidiară, soluționarea pretenției reclamantei de obligare a A.V.A.S. la emiterea unei dispoziții de acordare a măsurilor reparatorii de restituire prin echivalent a terenului implica transmiterea notificării către această instituție, iar în raport de dispozițiile art. 84 și art. 129 C. pen., instanțele aveau obligația să interpreteze în acest sens cererea cu care au fost învestite. Însă, pentru a stabili dacă A.V.A.S. poate fi sau nu obligată la emiterea unei dispoziții privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, este necesară lămurirea situației de fapt deoarece titularul obligației de a propune acordarea măsurilor reparatorii de restituire prin echivalent este diferit, după distincția rezultată din interpretarea prevederilor art. 21 și art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea 10/2001: „Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare”.

Art. 29 se referă la „imobile evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2)”, stabilind că, în cazul acestor imobile, „măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.” Prin urmare, interesează sub aspectul stabilirii titularul obligației de a propune acordarea măsurilor reparatorii, dacă la data intrării în vigoare a Legii 10/2001 - 14 februarie 2001 - societatea comercială în a cărei patrimoniu era evidențiat imobilul solicitat, era sau nu integral privatizată.

Dacă statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este la acea dată acționar ori asociat (după distincțiile făcute sub aspectul cotei de participație prin alin. (1) și (2) al art. 21 din Lege), decizia/dispoziția de soluționare a notificării va fi emisă de unitatea deținătoare, iar dacă, la aceeași dată, a intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, societatea comercială în a cărei patrimoniu era evidențiat imobilul era integral privatizată, instituția publică care a efectuat privatizarea este cea care va propune acordarea măsurilor reparatorii.

Or, în cauză, structura acționariatului societății comerciale deținătoare a imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu a fost stabilită, ea nerezultând din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 1242 din 29 august 1997 (act juridic ce reflectă această structură la data încheierii sale, 29 august 1997, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001) și nici din conținutul certificatului constatator nr. 30168 din 21 aprilie 2010 emis de Oficiul Registrului Comerțului care conține informații despre structura acționariatului societății comerciale la data eliberării sale.

Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (3) C. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat, va decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de apel, urmând ca în rejudecarea cauzei să fie administrate probe pentru a se stabili dacă, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, societatea comercială deținătoare a terenului în litigiu era sau nu o societate comercială integral privatizată, aspect ce prezintă relevanță sub aspectul titularului obligației de emitere a unei dispoziții privind măsurile reparatorii în echivalent solicitate de reclamantă pentru terenul în litigiu. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta C.M. împotriva Deciziei nr. 117/ Ap din 29 septembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași Curte de Apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2012.