ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.10.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3592/2014

HOTĂRÂRE
02.10.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3592/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra conflictului negativ

de competență;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

la data de 26 aprilie 2013, pe rolul Curții de Apel Brașov, reclamanta B.R. și Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând obligarea pârâtei Comisia

centrală pentru stabilirea despăgubirilor la întocmirea documentației de specialitate

pentru evaluarea imobilului, pretins a fi fost proprietatea reclamantei, situat

în Brașov str. Al.V. nr. 23 jud. Brașov și la emiterea deciziei reprezentând titlul

de despăgubire pentru acest imobil, într-un termen rezonabil de instanță. Obligarea

pârâtelor, în solidar, la plata unei penalități în cuantum de 1.000 RON/fiecare

zi de întârziere.

genera conflictul negativ de competență.

2.1. Prin sentința civilă

nr. 149/F din 19 septembrie 2013, Curtea de Apel Brașov a admis excepția necompetenței

materiale șia declinat competența materială în favoarea Tribunalului Brașov.

După declinare,

cauza a fost înregistrată la Tribunalul Brașov, la data de 11 octombrie 2013 sub

nr. 6937/62/2013. Această instanță și-a declinat la rândul său competența teritorială

în favoarea Tribunalului Covasna.

Prin

sentința civilă nr. 200 din 14 februarie 2014, Tribunalul Covasna și-a declinat

competența materială și teritorială în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Tribunalul București,

prin sentința nr. 659 din 8 mai 2014, a admis excepția de necompetență materială

și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Brașov,

secția de contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit conflictul

negativ de competență și s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

pentru soluționarea acestuia fiind suspendată judecata cauzei până la soluționarea

conflictului.

Curți asupra conflictului negativ de competență

de drept relevante.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, va stabili competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna.

Pentru a adopta această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Astfel cum s-a arătat

în partea introductivă, reclamanta a solicitat prin acțiunea înregistrată la

data de 26 aprilie 2013, pe rolul Curții de Apel Brașov, obligarea pârâtei Comisia

centrală pentru stabilirea despăgubirilor la întocmirea documentației de specialitate

pentru evaluarea imobilului, pretins a fi fost proprietatea reclamantei, situat

în Brașov str. Al.V. nr. 23 jud. Brașov și la emiterea deciziei reprezentând titlul

de despăgubire pentru acest imobil, într-un termen rezonabil de instanță.

Întrucât la

data sesizării instanțelor judecătorești cu acțiunea de față, respectiv 26

aprilie 2013, era în vigoare Legea nr. 2/2013 p

rivind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010

privind C. proc. civ., Înalta Curte constată că

potrivit

art. X din această lege

, alin. (1) al art. 20 din Titlul VII - Regimul stabilirii

și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - din Legea

nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietății și justiției, precum și unele

măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 653/22.07.2005,

cu modificările și completările ulterioare, s-a modificat în sensul în care:

(1) Competența de soluționare

a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate

de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul

acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal

a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul.

Prin urmare,

competența de soluționare a prezentei cauze aparține secției de contencios administrativ

și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul, în

speță, secția de contencios administrativ, a Tribunalului Covasna, reclamanta domiciliind

în localitatea Sfântu Gheorghe, județul Covasna.

de competență

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ.,

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Covasna.

Stabilește competența

de soluționare de soluționare a cauzei privind pe reclamanta B.R. în contradictoriu

cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională

pentru Stabilirea Proprietăților în favoarea Tribunalului Covasna.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 02 octombrie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-10-02
1,00
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3592/2014
Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Prin cererea înregistrată la data de 26 aprilie 2013, pe rolul Curții de Apel Brașov, reclamanta B.R. și Auto
ÎCCJ 2013-05-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2891/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Brașov la 1 noiembrie 2004, reclamantele F.M. și C.M. au chemat în judecată pe pârâtele Primăria Comunei T. și SC A.Z. SA, solicitând obligarea acestora l
ÎCCJ 2015-02-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 578/2015
Curții de Apel Brașov. Prin Decizia nr. 5882/R din 11 decembrie 2013 Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul reclamantei împotriva sentinței nr. 192/R din 13 septembrie 2012 a Curții de Apel Bra
ÎCCJ 2014-01-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 26/2014
Asupra cauzei de față reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București la data de 6 august 2012, reclamantul P.N. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Minister
ÎCCJ 2013-10-24
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3527/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele: Prin sentința civilă nr. 4532 din 15 martie 2013 a Judecătoriei Brașov a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, in
Sursă