ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 578/2015

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, la data de 11 august 2011, reclamanta S.R., prin mandatar P.M., a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., să se constate refuzul acesteia de a emite decizia vizând acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în Brașov, înscris în C.F. Brașov, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii reclamanta a arătat, în esență, că a urmat procedura instituită de Legea nr. 10/2001 și că, prin Decizia nr. 571 din 14 noiembrie 2007 a SC R. SRL, i-au fost acordate măsuri reparatorii, această decizie fiind însă modificată de Tribunalul Brașov prin sentința civilă nr. 44/S din 22 februarie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 9348/62/2007, în sensul acordării despăgubirilor corespunzător valorii imobilului de la data plății lor efective.

În final, reclamanta a arătat că nu a obținut despăgubirile la care are dreptul, întrucât A.N.R.P. refuză soluționarea dosarului de despăgubire până la prezentarea dovezii privind înscrierea dreptului său de proprietate în cartea funciară, condiție ce nu mai poate fi realizată, deși a dobândit proprietatea imobilului prin construire, întrucât apartamentul a fost vândut, în temeiul Legii nr. 112/1995, chiriașilor care îl ocupau și care și-au intabulat dreptul de proprietate asupra locuinței. În ceea ce privește temeiul juridic al cererii, reclamanta și-a fundamentat inițial pretenția pe dispozițiile art. 480 C. civ., art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, art. 1 pct. 7 din Legea nr. 1/2009.

Ulterior, la termenul din 09 aprilie 2012, în fața Judecătoriei Brașov, reclamanta a invocat în susținerea cererii dispozițiile Legii nr. 10/2001. Prin sentința nr. 5536 din 18 aprilie 2012, Judecătoria Brașov a declinat competența materială de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Brașov, în baza art. 20 din Legea nr. 247/2005 (competența revine, secției de contencios administrativ și fiscal, a curții de apel în a cărei rază domiciliază reclamantul) - contestația formulată împotriva deciziei adoptate de C.C.S.D. echivalează cu contestația împotriva refuzului de a emite decizie. Curtea de Apel Brașov a introdus din oficiu în cauză ca pârâtă C.C.S.D. la termenul din 09 mai 2012, iar prin sentința nr. 192/R din 13 septembrie 2012 a respins cererea formulată ca prematură, în contradictoriu cu C.C.S.D., și ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P.

Prin Încheierea nr. 907 din 18 februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a scos de pe rol, în temeiul art. 23 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 2/2013, recursul declarat împotriva sentinței nr. 192/R din 13 septembrie 2012 și a trimis dosarul spre competentă soluționare Curții de Apel Brașov. Prin Decizia nr. 5882/R din 11 decembrie 2013 Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul reclamantei împotriva sentinței nr. 192/R din 13 septembrie 2012 a Curții de Apel Brașov și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Brașov, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, cu îndrumarea de a clarifica cadrul procesual față de precizarea reclamantei că cererea reprezintă o acțiune în revendicare de drept comun.

Prin încheierea din 17 aprilie 2014, tribunalul a disjuns capetele 2 și 3 ale cererii pe care le-a calificat drept cerere în pretenții și a format Dosarul nr. 2238/62/2014, în care a declinat competența materială în favoarea Judecătoriei Brașov. În acord cu dispozițiile Deciziei nr. 5882/R/l din 1 decembrie 2013 a Curții de Apel Brașov, la prima zi de înfățișare în rejudecare, secția a II-a, a Tribunalului Brașov a procedat la verificarea competenței sale de a soluționa pricina, raportat la dispozițiile art. 159 1 alin. (2) coroborate cu art. 316 și art. 298 C. proc. civ. și a reținut cererea în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a, secției a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Brașov, invocată din oficiu.

În acest sens, instanța a reținut că însăși Curtea de Apel Brașov a pus în discuție, la termenul din 06 iunie 2013, aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 4 raportat la art. 41 din Legea nr. 165/2013, ca dispoziții de imediată aplicare. Prin sentința civilă nr. 1257 din 24 aprilie 2014, Tribunalul Brașov a admis excepția necompetenței materiale a secției a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a Tribunalului Brașov, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea, secției civile, a Tribunalului București. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Brașov, în ceea ce privește natura juridică a cererii deduse judecății, a avut în vedere că aceasta constituie o contestație împotriva refuzului C.N.C.I.

de a emite decizia de soluționare a cererii privind acordarea despăgubirilor solicitate de reclamantă, litigiu calificat drept civil de Legea nr. 165/2013. Conform art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în termenele enumerate la lit. a) la c), care au început să curgă de la data de 01 ianuarie 2014. De asemenea, a reținut Tribunalul Brașov, conform art. 4 din Legea nr. 165/2013, dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul C.E.D.O.

suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi. Totodată s-a reținut că prin Decizia Curții Constituționale nr. 88 din 27 februarie 2014 a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată în Dosarele nr. 638/3/2013, nr. 76.787/3/2011 și nr. 29.875/3/2013 ale Tribunalului București, secția a V-a civilă, și s-a constatat că dispozițiile art. 4 teza a II-a din Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.

În consecință, s-a statuat că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 nu au fost declarate ca neconstituționale în ceea ce privește aplicarea imediată a tuturor dispozițiilor procedurale ale acestei legi, dispoziții care reglementează între altele și competența de soluționare a litigiilor în materia restituirii proprietăților. Conform art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, a apreciat Tribunalul Brașov, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa secției civile a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul entității, contestând refuzul de emitere a deciziei, iar în entitățile investite de lege cu soluționarea cererii de despăgubire sunt cuprinse și pârâtele din cauză, A.N.R.P.

și C.N.C.I., conform art. 3 din Lege. Raportat la aceste considerente, Tribunalul Brașov a admis excepția necompetenței materiale a secției a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, fiind în termenul legal de invocare a acesteia și, raportat la dispozițiile legale precitate, a declinat competența materială în favoarea secției civile, stabilind, implicit, și competența teritorială în favoarea Tribunalului București. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 15741/3/2014, la data de 09 mai 2014. Prin sentința nr. 1152 din 08 octombrie 2014 Tribunalul București, a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București, secția a IV-a civilă; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția civilă.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a suspendat, din oficiu, orice procedură. A înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă pentru soluționarea conflictului negativ pe calea regulatorului de competență. Pentru a se pronunța astfel Tribunalul București a avut în vedere următoarele considerente: Din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București în soluționarea cauzei, raportat la dispozițiile art. 35 coroborat cu art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013. Prin cererea dedusă judecății, reclamanta S.R., prin mandatar P.M., a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., să se constate refuzul acesteia de a emite decizia vizând acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în Brașov, înscris în C.F.

Brașov. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov,secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,dosar în care reclamanta, a precizat petitul 1 al acțiunii, în sensul că a solicitat obligarea C.C.S.D. să valideze Decizia nr. 571/2007 a SC R. SRL și să procedeze la soluționarea notificării prin acordarea măsurilor compensatorii prevăzute de lege, reclamanta având calitatea de persoană îndreptățită.

Potrivit art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013:” (1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.” Prin entitate învestită de lege se au în vedere structurile cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, astfel cum acestea sunt definite la art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013.

Decizia nr. 571 din 14 noiembrie 2007 emisă de SC R. SRL Brașov a cărei validare se solicită se referă la acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în Brașov, jud. Brașov. Cât timp imobilul ce face obiect al deciziei a cărei validare se solicită este situat în Brașov, iar decizia a a fost emisă de SC R. SRL Brașov, ca unitate deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, tribunalul a apreciat că revine Tribunalului Brașov competența soluționării cauzei.

Sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: În fațaTribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la solicitarea instanței, prin notele de ședință depuse pentru termenul din 17 aprilie 2014, reclamanta a precizat petitul 1 al acțiunii, în sensul că a solicitat obligarea C.C.S.D. să valideze Decizia nr. 571/2007 emisă de SC R. SRL și să procedeze la soluționarea notificării prin acordarea măsurilor compensatorii prevăzute de lege. Reclamanta S.R. a arătat și faptul că, în opinia sa, dispozițiile prevederilor art. 4 și art 35 din Legea nr. 165/2013 nu sunt incidente în cauză, întrucât prin acțiune se contestă refuzul A.N.R.P.

de a soluționa dosarul cu referire la actul administrativ prin care a exprimat acest refuz (act din 29 aprilie 2011), considerând că acțiunea trebuie soluționată avându-se în vedere Legea nr. 554/2004. Pentru determinarea competenței materiale și teritoriale a primei instanțe sunt relevante prevederile art. 725 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora ”procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe. În caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile legii noi privitoare la competență sunt pe deplin aplicabile.” În speță, se pune problema incidenței celei de-a doua teze a acestui alineat, prin raportare la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 în timp ce litigiul se afla în faza recursului.

Astfel, trebuie stabilit dacă litigiului îi sunt aplicabile prevederile art. 35 raportat la art. 33, 34 din Legea nr. 165/2013, prin art. 35 alin. (1) și (2) stabilindu-se competența secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității pentru atacarea deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 și a refuzului de a emite decizia în termenele prevăzute de aceste articole. În cazul de față, nu sunt aplicabile termenele prevăzute de art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013, de vreme ce acțiunea este formulată cu mult înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013.

Chiar prin Decizia nr. 269/2014, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 7 alin. (1), art. 11 alin. (1) și (2), art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (6) și (8), art. 31 alin. (5), art. 34 alin. (1), art. 35 alin. (2) și art. 50 lit. b) teza I din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, invocată chiar de către Tribunalul Brașov în susținerea necompetenței sale, Curtea Constituțională a statuat la paragraful 50 că „În ce privește dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, acestea consacră dreptul persoanei care se consideră îndreptățită de a se adresa instanței judecătorești în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de art. 33 și 34 , în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele menționate.

Având în vedere că textul de lege criticat vizează o cale de atac ce poate fi introdusă împotriva deciziilor emise potrivit art. 33 și 34 din lege, așadar un text de lege care, teoretic, va fi aplicabil abia după scurgerea termenelor prevăzute de cele două articole menționate, rezultă că art. 35 nu este incident în cauză, neavând legătură cu soluționarea acesteia, în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.” Mai mult decât atât, a reținut Curtea Constituțională, autorii excepției de neconstituționalitate nici nu se pot afla în ipoteza normei, de vreme ce nu le sunt aplicabile termenele prevăzute de art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013. Ca atare, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.

În raport de obiectul litigiului și data sesizării instanței de judecată, sub aspectul competenței de soluționare, cauza intră sub incidența dispozițiilor art. 20 (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat prin art. 10 din Legea nr. 2/2013, conform cărora „competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către C.C.S.D., sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secție de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul”.

Conform dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 2/2013,” Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.” Acțiunea introductivă de instanță a fost formulată la data de 11 august 2011, iar în stabilirea instanței competentă să soluționeze prezenta cauză trebuie corect interpretate dispozițiile legale incidente, în funcție de succesiunea acestora. Astfel, la data introducerii acțiunii, competența de soluționare a cauzei revenea, secției de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel Brașov, potrivit art. 19 și 20 din Legea nr. 247/2005, care prevedeau: Art. 19 (1) - Deciziile adoptate de către C.C.S.D.

pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin C.C.S.D. Plângerea suspendă exercițiul dreptului de opțiune asupra titlului de despăgubire al titularului. Art. 20 (1) - Competența de soluționare revine, secției de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară sau, după caz, la instanța domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează, secției de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București.

Pe parcursul soluționării cauzei, la data formulării cererii precizatoare (17 aprilie 2014), alin. (1) al dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 247/2005 a fost modificat prin Legea nr. 2/2013 , începând cu 15 februarie 2013, astfel: ”Competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către C.C.S.D. sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul.

Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară sau, după caz, instanței domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București.” Întrucât în cauza dedusă judecății nu sunt incidente dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea 165/2013, iar reclamanta are domiciliul în Brașov, competența de soluționare a cererii sale revine tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamanta, conform dispozițiilor legale menționate anterior. Având în vedere considerentele reținute, soluționarea pricinii este de competența Tribunalului Brașov, în favoarea căruia urmează a fi stabilită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2015.