ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 26/2014

Asupra cauzei de față reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București la data de 6 august 2012, reclamantul P.N. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata contravalorii cotei de 3 / 8 din imobilul compus din teren în suprafață de 525,96 m.p. și construcție, situat în Brașov, str. A.V., înscris în registrul de carte funciară Brașov. Suma pretinsă a fost estimată la 70.000 euro. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces. La termenul de judecată din data de 7 martie 2013, la solicitarea instanței vizând precizarea temeiului de drept al acțiunii civile, reclamantul, prin reprezentantul său, a arătat că acțiunea civilă se circumscrie dispozițiilor art. 480 C. civ.

și art. 555 din noul C. civ. și nu celor conținute de Legea nr. 10/2001. Totodată, apărătorul reclamantului a specificat că acțiunea promovată este una în revendicare și, întrucât bunul în discuție a fost demolat, dreptul real a fost înlocuit cu o creanță de despăgubire, care conferă competență de soluționare judecătoriei, în raza teritorială a căreia domiciliază pârâtul. Prin sentința nr. 2050 din data de 7 martie 2013, Judecătoria sectorului 5 București, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că reprezentantul reclamantului a precizat, la termenul de judecată din data de 7 martie 2013, că acțiunea civilă promovată este una în revendicare și nu în pretenții, având ca finalitate restituirea imobilului confiscat, fie în natură fie în echivalent.

Față de acest aspect, s-a dispus modificarea obiectului acțiunii din „pretenții” în „revendicare”. Instanța, a avut în vedere dispozițiile art. 13 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, cu modificările ulterioare, potrivit cărora „cererile privitoare la imobile se fac în numai la instanța în circumscripția căreia se află acestea”, textul stabilind o competență teritorială în favoarea unei anumite instanțe, fără a mai exista posibilitatea pentru părți de a conveni o altă competență.

Caracterul obligatoriu al normei decurge atât din modul de redactare al textului de lege invocat, prin utilizarea sintagmei de ordin restrictiv „numai la”, cât și din dispozițiile art. 19 din același cod conform cărora „părțile pot conveni, prin înscris sau prin declarație verbală în fața instanței, că pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competență teritorială, afară de cazurile prevăzute la art. 13, art. 14, art. 15 și art. 16” din același act normativ. Instanța a avut în vedere și faptul că imobilul în discuție este situat în Brașov, str. A.V., motiv pentru care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței din această circumscripție teritorială, respectiv Judecătoriei Brașov.

La rândul său, Judecătoria Brașov, secția civilă, prin sentința nr. 12445 din 26 septembrie 2013, s-a declarat necompetentă teritorial să soluționeze cauza de față, declinându-și competența în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București și, constatând ivit conflictul negativ de competență a dispus sesizarea instanței supreme pentru rezolvarea acestuia. S-a reținut că reclamantul nu a dedus judecății o acțiune reală imobiliară de revendicare a cotei-părți ideale din dreptul de proprietate deținut asupra unui imobil, pentru a fi aplicabile dispozițiile imperative ale art. 13 C. proc. civ. care, stipulează asupra competenței teritoriale exclusive a instanței de la locul unde este situat acesta, respectiv Judecătoria Brașov.

În raport de obiectul cererii deduse judecății, instanța a calificat-o ca fiind o acțiune mixtă, deoarece dreptul care se urmărește a fi valorificat este de creanță, având la bază un drept de proprietate. Potrivit acestei calificări, se arată că, în stabilirea competenței teritoriale a instanței sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „cererile îndreptate împotriva statului, direcțiilor generale etc. se pot face la instanțele din capitala țării sau la cele din reședința județului unde își are domiciliul reclamantul”. Instanța a mai reținut că, întrucât în discuție se pune problema competenței teritoriale alternative, alegerea între două instanțe competente deopotrivă revine reclamantului, potrivit prevederilor art. 12 C. proc.

civ. și, odată fiind făcută această opțiune, părțile și implicit instanța căreia i-a fost adresată cererea trebuie să respecte alegerea reclamantului, care reprezintă, practic, o formă concretă în care se manifestă principiul disponibilității. Se constată că prima instanță sesizată, respectiv Judecătoria sectorului 5 București, este competentă să soluționeze cererea de față, în considerarea argumentelor ce succed: Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a afirmat dreptul său de creanță aferent cotei de 3 / 8 din imobilul pe care l-a dobândit prin succesiune, trecut în proprietatea statului prin expropriere și care a fost demolat prin Decretul consiliului de stat nr. 278/1987 și a adresei emisă de Consiliul popular al județului Brașov.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a formulat notificare împreună cu frații săi, în baza Legii nr. 10/2001, în urma căreia a fost emisă dispoziția primarului municipiului București, prin care le-a fost recunoscută calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii. Prin precizarea făcută în fața Judecătoriei sectorului 5 București, reprezentantul reclamantului a menționat că a învestit instanța cu o acțiune în revendicare și, deoarece bunul în litigiu a fost demolat, dreptul real a fost înlocuit cu un drept de creanță vizând suma stabilită ca despăgubire pentru imobil. Raportat la acest aspect, Înalta Curte constată că prezentul litigiu are caracterul juridic al unei acțiuni mixte, fiind inițiat de reclamant în scopul valorificării unui drept de creanță, care se întemeaiză pe un drept real, respectiv dreptul de proprietate.

Din acest motiv, competența în vederea soluționării cauzei nu se raportează la dispozițiile imperative prevăzute de art. 13 C. proc. civ., prin care se acordă competență exclusivă instanței în raza teritorială a căreia se află situat imobilul, respectiv Judecătoria Brașov. În curpinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a menționat că a învestit Judecătoria sectorului 5 București cu soluționarea cauzei, întrucât este instanța sediului pârâtului. Raportat la acest aspect, Înalta Curte constată că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 8 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „cererile îndreptate împotriva statului, direcțiilor generale, regiilor publice, caselor autonome și administrațiilor comerciale se pot face la instanțele din capitala țării sau la cele din reședința județului unde își are domiciliul reclamantul”.

Prin textul legal menționat, se stabilește competența teritorială alternativă în soluționarea litigiilor în care statul are calitatea de pârât, reclamantul având posibilitatea de a opta între instanțele din capitala țării și cea din reședința județului unde își are domiciliul. Din acest motiv, în speță sunt incidente dispozițiile art. 12 C. proc. civ., potrivit cărora „reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente”. Ca atare, odată învestită una dintre instanțele menționate în art. 8 C. proc. civ., nu se va mai putea dispune, din oficiu, declinarea, pentru a nu se afecta opțiunea reclamantului, expresie a principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

În aceste condiții, pentru considerentele menționate în precedent, competența de soluționare a cauzei se stabilește în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București, aceasta fiind instanța pe care reclamantul a înțeles să o învestească, potrivit dispozițiilor art. 8 coroborate cu cele ale art. 12 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2014.