ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 26/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 26/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față reține următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5

București la data de 6 august 2012,

reclamantul

P.N. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

obligarea pârâtului la plata contravalorii cotei de

3

/

8

din

imobilul compus din teren în suprafață de 525,96 m.p. și construcție, situat în

Brașov, str. A.V., înscris în registrul de carte funciară Brașov.

Suma pretinsă a fost estimată la 70.000

euro.

De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea

pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

La termenul de judecată din data de 7

martie 2013, la solicitarea instanței vizând precizarea temeiului de drept al acțiunii

civile, reclamantul, prin reprezentantul său, a arătat că acțiunea civilă se circumscrie

dispozițiilor art. 480 C. civ. și art. 555 din noul C. civ. și nu celor conținute

de Legea nr. 10/2001.

Totodată, apărătorul reclamantului a specificat

că acțiunea promovată este una în revendicare și, întrucât bunul în discuție a fost

demolat, dreptul real a fost înlocuit cu o creanță de despăgubire, care conferă

competență de soluționare judecătoriei, în raza teritorială a căreia domiciliază

pârâtul.

Prin sentința nr. 2050 din data de

7 martie 2013, Judecătoria sectorului 5

București, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale,

invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Brașov.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut

că reprezentantul reclamantului a precizat, la termenul de judecată din data de

7 martie 2013, că acțiunea civilă promovată este una în revendicare și nu în pretenții,

având ca finalitate restituirea imobilului confiscat, fie în natură fie în echivalent.

Față de acest aspect, s-a dispus modificarea

obiectului acțiunii din „pretenții” în „revendicare”.

Instanța, a avut în vedere dispozițiile

art. 13 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, cu modificările ulterioare, potrivit

cărora „cererile privitoare la imobile se fac în numai la instanța în circumscripția

căreia se află acestea”, textul stabilind o competență teritorială în favoarea unei

anumite instanțe, fără a mai exista posibilitatea pentru părți de a conveni o altă

competență.

Caracterul obligatoriu al normei decurge

atât din modul de redactare al textului de lege invocat, prin utilizarea sintagmei

de ordin restrictiv „numai la”, cât și din dispozițiile art. 19 din același cod

conform cărora „părțile pot conveni, prin înscris sau prin declarație verbală în

fața instanței, că pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe

decât acelea care, potrivit legii, au competență teritorială, afară de cazurile

prevăzute la art. 13, art. 14, art. 15 și art. 16” din același act normativ.

Instanța a avut în vedere și faptul că

imobilul în discuție este situat în Brașov, str. A.V., motiv

pentru care a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea instanței din această circumscripție teritorială, respectiv

Judecătoriei Brașov.

La rândul său, Judecătoria Brașov, secția

civilă, prin sentința nr. 12445 din 26 septembrie 2013,

s-a declarat necompetentă teritorial să

soluționeze cauza de față, declinându-și competența în favoarea Judecătoriei sectorului

5 București și, constatând ivit conflictul negativ de competență a dispus sesizarea

instanței supreme pentru rezolvarea acestuia.

S-a reținut că reclamantul nu a dedus judecății

o acțiune reală imobiliară de revendicare a cotei-părți ideale din dreptul de proprietate

deținut asupra unui imobil, pentru a fi aplicabile dispozițiile imperative ale

art. 13 C. proc. civ. care, stipulează asupra competenței teritoriale exclusive

a instanței de la locul unde este situat acesta, respectiv Judecătoria Brașov.

În raport de obiectul cererii deduse judecății,

instanța a calificat-o ca fiind o acțiune mixtă, deoarece dreptul care se urmărește

a fi valorificat este de creanță, având la bază un drept de proprietate.

Potrivit acestei calificări, se arată că,

în stabilirea competenței teritoriale a instanței sunt incidente dispozițiile

art. 8 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „cererile îndreptate împotriva statului,

direcțiilor generale etc. se pot face la instanțele din capitala țării sau la cele

din reședința județului unde își are domiciliul reclamantul”.

Instanța a mai reținut că, întrucât în

discuție se pune problema competenței teritoriale alternative, alegerea între două

instanțe competente deopotrivă revine reclamantului, potrivit prevederilor art.

12 C. proc. civ. și, odată fiind făcută această opțiune, părțile și implicit instanța

căreia i-a fost adresată cererea trebuie să respecte alegerea reclamantului, care

reprezintă, practic, o formă concretă în care se manifestă principiul disponibilității.

Se constată că prima instanță sesizată,

respectiv Judecătoria sectorului 5 București, este competentă să soluționeze cererea

de față, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul

a afirmat dreptul său de creanță aferent cotei de

3

/

8

din

imobilul pe care l-a dobândit prin succesiune, trecut în proprietatea statului prin

expropriere și care a fost demolat prin Decretul consiliului de stat nr. 278/1987

și a adresei emisă de Consiliul popular al județului Brașov.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat

că a formulat notificare împreună cu frații săi, în baza Legii nr. 10/2001, în urma

căreia a fost emisă dispoziția primarului municipiului București, prin care le-a

fost recunoscută calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii.

Prin precizarea făcută în fața Judecătoriei

sectorului 5 București, reprezentantul reclamantului a menționat că a învestit instanța

cu o acțiune în revendicare și, deoarece bunul în litigiu a fost demolat, dreptul

real a fost înlocuit cu un drept de creanță vizând suma stabilită ca despăgubire

pentru imobil.

Raportat la acest aspect, Înalta Curte

constată că prezentul litigiu are caracterul juridic al unei acțiuni mixte, fiind

inițiat de reclamant în scopul valorificării unui drept de creanță, care se întemeaiză

pe un drept real, respectiv dreptul de proprietate.

Din acest motiv, competența în vederea

soluționării cauzei nu se raportează la dispozițiile imperative prevăzute de

art. 13 C. proc. civ., prin care se acordă competență exclusivă instanței în raza

teritorială a căreia se află situat imobilul, respectiv Judecătoria Brașov.

În curpinsul cererii de chemare în judecată,

reclamantul a menționat că a învestit Judecătoria sectorului 5 București cu soluționarea

cauzei, întrucât este instanța sediului pârâtului.

Raportat la acest aspect, Înalta Curte

constată că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 8 alin. (1) C. proc. civ.,

conform cărora „cererile îndreptate împotriva statului, direcțiilor generale, regiilor

publice, caselor autonome și administrațiilor comerciale se pot face la instanțele

din capitala țării sau la cele din reședința județului unde își are domiciliul reclamantul”.

Prin textul legal menționat, se stabilește

competența teritorială alternativă în soluționarea litigiilor în care statul are

calitatea de pârât, reclamantul având posibilitatea de a opta între instanțele din

capitala țării și cea din reședința județului unde își are domiciliul.

Din acest motiv, în speță sunt incidente

dispozițiile art. 12 C. proc. civ., potrivit cărora „reclamantul are alegerea între

mai multe instanțe deopotrivă competente”.

Ca atare, odată învestită una dintre instanțele

menționate în art. 8 C. proc. civ., nu se va mai putea dispune, din oficiu, declinarea,

pentru a nu se afecta opțiunea reclamantului, expresie a principiului disponibilității

care guvernează procesul civil.

În aceste condiții, pentru considerentele

menționate în precedent, competența de soluționare a cauzei se stabilește în favoarea

Judecătoriei sectorului 5 București, aceasta fiind instanța pe care reclamantul

a înțeles să o învestească, potrivit dispozițiilor art. 8 coroborate cu cele ale

art. 12 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

14 ianuarie 2014.