ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1360/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 1 din 1 aprilie

2002, Serviciul Român de Informații a admis cererea formulată, în baza Legii

nr. 10/2001, de A.F.E. și P.E.L. și le-a restituit acestora în natură imobilul

„Vila nr. 2” din Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud, înscris în C.F.

nr.top.739/1, condiționat de achitarea sumei de 189.402.000 lei reprezentând

îmbunătățirile aduse imobilului.

La 14 mai 2002, persoanele

îndreptățite au contestat această decizie și au solicitat instanței anularea

prevederii potrivit căreia sunt obligați la plata contravalorii îmbunătățirilor

aduse imobilului precum și obligarea persoanei deținătoare de a le restitui

întreaga suprafață de teren aferentă construcției de 2002 mp, în loc de 322 mp

cât s-a prevăzut prin decizie.

Investit cu soluționarea litigiului,

Tribunalul București, secția a IV a civilă, prin sentința civilă nr. 1671 din

18 noiembrie 2002, a admis contestația și anulând în parte decizia, a înlăturat

punctul 3 din actul atacat, privind obligarea contestatorilor la plata sumei de

189.402.000 lei, menținând celelalte dispoziții.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut în esență că potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr.

10/2001 restituirea în natură a imobilelor se face în starea în care acestea se

află la data cererii, libere de orice sarcini.

În ce privește restituirea restului

de până la 2002 mp teren, s-a reținut că această suprafață nu se află în

administrarea intimatei.

Apelul declarat de Serviciul Român

de Informații, reprezentat de Unitatea Militară 0198 împotriva hotărârii dată

în primă instanță, a fost admis de Curtea de Apel București, secția a IV a

civilă, care, prin decizia nr. 209 din 6 mai 2003 a schimbat în tot sentința și

a respins contestația, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar a reținut în esență că nu pot fi incluse în noțiunea de

„sarcini”, la care face referire art. 9 din lege, contravaloarea

îmbunătățirilor aduse imobilului, întrucât cele dintâi au în vedere

dezmembrămintele și garanțiile care grevează imobilul și care sunt înlăturate

prin restituire.

În cauză, a declarat recurs în

termen legal, reclamantul P.E.L. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. susține în esență că instanța de apel, prin interpretarea

greșită a dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 10/2001, în redactarea anterioară

republicării, a extins aria celor îndreptățiți la despăgubiri pentru

îmbunătățirile aduse imobilelor ce intră sub incidența acestui act normativ.

Totodată, se mai arată, cererea

intimatei vizând restituirea cuantumului îmbunătățirilor aduse imobilului, nu a

fost dovedită, în condițiile în care, singura probă existentă la dosar, este o

expertiză extrajudiciară, efectuată în altă cauză.

Recursul se privește ca nefondat,

urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, text preluat și după republicarea acesteia urmare

modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, imobilele preluate în mod abuziv,

indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea

în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Cum sarcinile, au în vedere

garanțiile ce grevează imobilul, înlăturate prin efectul restituirii, în mod

corect a reținut instanța de control judiciar că acestea nu pot include și

sporul de valoare adus imobilului.

Acestea sunt și rațiunile pentru

care, într-o altă ipoteză, respectiv cea reglementată prin dispozițiile art. 49

din lege, art. 48, după republicare, se recunoaște persoanei deținătoare

(chiriașul) dreptul de a solicita despăgubiri pentru sporul de valoare adus

imobilului cu destinația de locuință, prin îmbunătățirile necesare și utile.

În contextul celor mai sus expuse,

textul nu poate fi considerat ca fiind de strictă interpretare, soluția

obligării persoanei îndreptățite la restituirea contravalorii îmbunătățirilor

aduse imobilului, asigurând un echilibru juridic în raport de mărirea

nejustificată a patrimoniului acesteia și respectiv îmbogățirea fără justă

cauză.

Astfel, nu de puține ori, practica a

evidențiat situații în care, ulterior preluării, imobilului i-au fost aduse

importante îmbunătățiri care, fără a-l modifica structural, i-au sporit

considerabil valoarea prin asigurarea unor funcționalități multiple, inexistente

la data preluării abuzive.

Chiar dacă, în speță, valoarea

acestor îmbunătățiri a fost stabilită pe baza unui raport de expertiză efectuat

într-o altă cauză (dos. nr. 862/2000, aflat pe rolul Judecătoriei Năsăud),

aceasta nu poate fi interpretată ca o „ încălcare a legii” de către instanța de

control judiciar, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, contestatorii nici

nu au solicitat efectuarea unei alte expertize de specialitate și nici nu au

depus dovezi din care să rezulte că expertiza în discuție, nu ar mai fi

valabilă.

De altfel, la fond (termenul din 18

noiembrie 2002) contestatorii chiar s-au opus cererii intimatei de a se efectua

o nouă expertiză contabilă, privind contravaloarea sporului de valoare adus

imobilului.

În considerarea celor ce preced,

recursul se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul P.E.L. împotriva deciziei nr. 209 din 6 mai 2003 a

Curții de Apel București, secția a IV a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 februarie 2006.