ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2957/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 11 august 2000 reclamanții P.V. și P.L.

au chemat în judecată Prefectura județului Bistrița Năsăud, Primăria

Municipiului Bistrița și F.I. și F.M. solicitând anularea parțială a deciziei

nr. 30 din 31 ianuarie 1993 și a Ordinului Prefecturii nr. 100/1993 și obligarea

Prefecturii Bistrița Năsăud să emită alte ordine privind atribuirea terenurilor

aferente caselor de locuit situate în Bistrița, nr. 5 și, respectiv, la nr. 15,

primul pentru reclamanți și cel de-al doilea pe numele pârâților F.I. și M.,

prin care reclamanților să le fie atribuită suprafața de 278 mp plus cota de ½

din curtea comună în indiviziune, iar pârâților F. suprafața de teren aferentă

apartamentului proprietatea dânșilor și, în indiviziune, ½ din curtea

comună; au solicitat să se dispună și radierea din C.F. a înscrierii făcute în

baza Ordinului Prefectului nr. 100/1993.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că

sunt proprietarii apartamentului nr. 2 din imobil, cu intrare prin str. L., în

baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1952 din 18

septembrie 1984. La data cumpărării s-a făcut, prin același înscris autentic, o

parcelare a terenului cuprins în C.F., ocazie cu care apartamentului nr. 2 i-au

revenit 278 mp, iar curtea casei a rămas comună, suprafață de teren aferentă

construcției trecând, la acea dată, în proprietatea statului.

Pârâții F.I. și M. sunt proprietarii

apartamentului nr. 1 din același imobil, cu intrarea prin str. P., în baza

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2903 din 20 decembrie 1985.

După apariția Legii nr. 18/1991 reclamanții P. și

pârâții F. au solicitat atribuirea terenului trecut în proprietatea statului.

Pârâților F. li s-a atribuit suprafața de 895 mp, mai mult decât terenul

aferent apartamentului lor, în care este inclusă și curtea comună pentru cele

două apartamente.

Primăria Municipiului Bistrița a depus

întâmpinare prin care arată că nu se opune admiterii cererii deoarece suprafața

de teren atribuită reclamanților prin decizia nr. 30/1992 este mai mică decât

cea la care aveau dreptul.

Pârâții F. au formulat, de asemenea,

întâmpinare, prin care au învederat că cererea reclamanților este tardivă, iar

în subsidiar au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1082/2001 Judecătoria

Bistrița respinge acțiunea ca tardivă reținând că în conformitate cu

dispozițiile art. 54 alin. (2) raportat la art. 53 alin. (2) din Legea nr.

18/1991 ordinul prefectului se contestă în termen de 30 de zile de la

comunicare sau de la data luării la cunoștință. În speță, reclamanții P., deși

au cunoscut ordinul la 30 martie 2000 când au înaintat cererea la Primărie

pentru remedierea greșelilor (sau la data de 18 mai 2000 când au primit

răspunsul scris de la Primăria Bistrița), au solicitat anularea lui abia la data

de 11 august 2000, cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel

reclamanții P. învederând că cererea a fost respinsă nelegal ca tardivă câtă

vreme pentru dânșii nu s-a înaintat nici o documentație privind atribuirea

cotei ce li se cuvine din teren, iar calificarea lor ca terți față de ordinul

Prefectului nr. 100/1993 este greșită.

Prin decizia nr. 775/A/2001 Tribunalul Bistrița

Năsăud admite apelul, schimbă în totalitate sentința și anulează, în parte,

decizia nr. 30/1992 a Prefecturii Bistrița Năsăud și în totalitate ordinul nr.

100/1993 al Prefectului, obligă Prefectul să emită ordin pentru fiecare parte,

având ca obiect atribuirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente

construcției, grădină și curte comuna în cote egale, după cum urmează: 498 mp aferenți

apartamentului nr. 2 proprietatea reclamanților P. și 664 mp aferenți

apartamentului nr. 1 proprietatea pârâților F. și dispune rectificarea

înscrisurilor C.F. în sensul celor dispuse.

În motivarea soluției instanța de apel a reținut

ca decizia nr. 30/1992 și ordinul nr. 100/1993 au fost emise cu încălcarea

dreptului reclamanților P.

Primul act din care se desprinde suprafața de

teren ce s-a dobândit de către reclamanți este actul de „predare primire –

minuta” intervenit la 30 ianuarie 1984 prin care C.A. a înțeles să vândă

reclamanților P. curtea în suprafață de 233 mp și grădina de 444 mp.

Ulterior s-a încheiat actul de parcelare a

terenului și împărțeala pe apartamente prin care apartamentul nr. 1 a dobândit

suprafața de 895 mp și apartamentul nr. 2, 278 mp, făcându-se mențiunea că cele

două apartamente vor avea curte comună.

Împotriva deciziei au declarat recurs pârâții F.I.

și M. arătând că plângerea reclamanților P. este tardivă conform art. 53 și

art. 54 din Legea nr. 18/1991 și că instanța de apel, în mod greșit, nu a ținut

cont de actul de împărțeală.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 1222/2002

respinge recursul deoarece din toate probele administrate în cauză a rezultat,

fără îndoială, că Ordinul Prefectului și Decizia nu au fost comunicate

reclamanților, iar luarea la cunoștință în alt mod decât cel prevăzut de lege

(scrisoarea recomandată cu confirmare de primire) nu echivalează cu comunicarea

în vederea curgerii termenului de exercitare a plângerii.

Instanța de recurs mai reține că la emiterea

deciziei nr. 30/1992 și a ordinului nr. 100/1993 nu au fost respectate cotele

de 2/3 părți și 1/3 parte din terenul în suprafață de 1173 mp, aferent

construcției, nu s-a ținut cont, la parcelarea terenului, de suprafața

construită a celor două apartamente și de suprafața ocupată de curtea comună.

Împotriva deciziei civile nr. 775/A din 15

noiembrie 2001 a Tribunalului Bistrița Năsăud și a deciziei nr. 1222 din 30 mai

2002 a Curții de Apel Cluj a declarat recurs în anulare Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, considerându-le nelegale și

netemeinice pentru următoarele motive:

- deciziile au fost date cu încălcarea

dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 18/1991 potrivit căruia terții care au fost

vătămați în drepturile lor prin hotărârea Comisiei județene sau prin Ordinul

Prefectului, ori în alt mod, prin acte administrative, cum este cazul

propunerilor primarului, și care nu aveau interes a se adresa acestor organe,

având deja un titlu de proprietate privată asupra terenului sau li se

recunoscuse un asemenea drept, potrivit legii, pot folosi calea acțiunilor de

drept comun, petitorii sau posesorii, în special revendicarea, și nu procedura

prevăzută de acest capitol, în consecință instanțele au admis plângerea pe

Legea nr. 18/1991, deși legea prevede că în astfel de situații se poate folosi

doar calea acțiunii de drept comun;

- chiar dacă reclamanții aveau dreptul să

formuleze plângere pe Legea nr. 18/1991, aceasta este tardivă deoarece au luat

la cunoștință de ordinul Prefectului prin adresa Prefecturii Județului Bistrița

Năsăud expediată la 6 martie 2000, iar plângerea a fost formulată la 11 august 2000;

- pe fond, s-au încălcat dispozițiile art. 969

C. civ. potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părți.

Recursul în anulare este nefondat.

Intimații reclamanți P.V. și P.L. nu sunt terți

în raport de ordinul Prefectului nr. 100/1993 și de decizia nr. 30/1992

deoarece aceste acte administrative privesc reconstituirea dreptului de

proprietate asupra terenului aferent locuinței deținute în coproprietate cu

intimații pârâți F.I. și F.M., teren care, potrivit art. 36 alin. (2) din Legea

nr. 18/1991 trece în proprietatea actualilor proprietari ai locuinței,

proporțional cu cota deținută din construcție. Ca atare, intimații reclamanți

au fost vătămați prin emiterea acestor acte administrative și aveau dreptul de

a formula plângere în baza art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.

Plângerea nu este tardivă. Din probatoriile

administrate în cauză a rezultat că decizia nr. 30/1992 și ordinul Prefectului

nr. 100/1992 nu au fost comunicate intimaților reclamanți, iar luarea la

cunoștință prin alt mod decât cel prevăzut de lege, respectiv prin adresa

Prefectului Județului Bistrița Năsăud expediată la 6 martie2000, de care se

face vorbire în motivarea recursului în anulare, nu poate echivala cu

comunicarea în vederea curgerii termenului de exercitare a plângerii.

Instanțele de control judiciar care au

instrumentat cauza au apreciat corect că cele două acte administrative au fost

emise cu încălcarea dreptului de proprietate al intimaților reclamanți P. și au

procedat, în mod firesc, la clarificarea amplasamentului cotelor de teren

deținute de cei doi proprietari în cadrul suprafeței totale de 1173 mp, așa

încât fiecare proprietar să aibă în posesie o suprafață corectă de teren și să

fie remediate erorile săvârșite la încheierea actului de parcelare teren nr.

1952/1984 (existent la dosarul de fond). În consecință, stabilirea corectă a

amplasamentului cotelor de teren nu s-a realizat contrar prevederilor art. 969

C. civ.

Față de cele ce preced, recursul în anulare se

dovedește a fi nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul în

anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 1222 din 30 mai 2002 a Curții

de Apel Cluj și a deciziei civile nr. 775/A din 15 noiembrie 2001 a

Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 aprilie 2004.