ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3587/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3587/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 303 din 12 mai 2009

pronunțată de Tribunalul Cluj s-a dispus admiterea plângerii formulate de

reclamantul B.I. în contradictoriu cu pârâta SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA.

S-a dispus anularea Deciziei nr. 156/2006 emisă

de pârâți în procedura Legii nr. 10/2001.

Pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie

de soluționare a notificării în favoarea reclamantului în temeiul Legii nr.

10/2001, în sensul restituirii în natură a imobilului înscris inițial în C.F.

nr. 4366 Sângoerz-Băi sub A+1, construcție și teren.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei

suma de 4.575,63 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut

următoarele:

Reclamantul este moștenitorul fostului

proprietar tubular asupra imobilului în litigiu înscris în C.F. nr. 4366 Sângeorz-Băi.

În această calitate, reclamantul a formulat

inițial cerere de restituire a imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995, prima

lege cu caracter reparator adoptată, obținând o hotărâre prin care i-au fost

acordate despăgubiri.

După intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001, apreciind că despăgubirile primite în temeiul Legii nr. 112/1995 nu acoperă

valoarea imobilului, reclamantul a formulat o nouă cerere de stabilire a

măsurilor reparatorii, inițial tot în echivalent, ulterior pe parcursul

procedurii, manifestându-și opțiunea în sensul restituirii în natură.

Chiar dacă reclamantul a solicitat

inițial doar despăgubiri, instanța a reținut că atâta timp cât acesta a

formulat întâmpinare în temeiul Legii nr. 10/2001, intenția sa era clară în

sensul obținerii unor măsuri reparatorii pentru imobilul naționalizat.

În raport de această împrejurare și

față de faptul că ulterior reclamantul și-a precizat poziția în sensul că

restituirii în natură a imobilului, având în vedere că restituirea în natură

primează față de celelalte măsuri reparatorii, instanța a reținut că în cauză

sunt incidente dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001 privind restituirea

în natură a imobilului.

Soluția aleasă de pârâtă este

nelegală pentru următoarele motive :

Astfel, conform art. 21 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, imobilele terenuri și construcții preluate în mod

abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în

vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie

națională, o societate comercială în care statul sau o autoritate a

administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar,

de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept

public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau,

după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității

deținătoare”.

Reținând că imobilul în litigiu

înscris în C.F. nr. 4366 Sângeorz-Băi, preluat de la antecesorul reclamantului

se află în patrimoniul unei societăți comerciale cu capital de stat, instanța a

făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor textului citat, astfel încât imobilul

poate fi restituit în natură, reclamantului.

În sprijinul acestei rețineri au

fost reținute și dispozițiile 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu

care „persoanele care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995

pot solicita numai restituirea în natură, cu obligația restituirii sumei

reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele de inflație, dacă

imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Pârâta s-a apărat în cauză susținând

că nu poate restitui în natură imobilul către reclamant, deoarece a efectuat

modificări substanțiale ale acestuia, rezultând practic un imobil nou față de

cel naționalizat, invocând aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr.

10/2001.

Conform art. 19 din Legea nr.

10/2001 „(1) În situația imobilelor construcție care fac obiectul notificărilor

formulate potrivit procedurilor prevăzute la Cap. III și cărora le-au fost adăugate pe orizontală și /sau verticală, în raport cu forma

inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria

desfășurată inițial și dacă părțile nu convin altfel, foștilor proprietari li

se acordă sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent”.

Pentru a verifica această apărare a

pârâtei s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză în construcții, raport

care relevă faptul că imobilul a fost reamenajat și modificat, fiind

transformat într-un spațiu care să fie apt desfășurării unei activități publice

și chiar dacă investițiile au fost substanțiale: imobilul nu se poate înscrie

în dispozițiile art. 19 din Legea nr. 10/2001, deoarece aria desfășurată a

acestuia nu depășește cu 100% aria imobilului de la data preluării în

patrimoniul statului.

Potrivit Normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001, nu se circumscriu ipotezei prevăzute la alin. (1)

al art. 19 din lege, acea construcție căreia i s-a modificat compartimentarea

inițială (din spații de locuit în birouri și invers), ori i s-au adus numai

îmbunătățiri funcționale (racordări de gaze, termoficare, consolidări sau alte

lucrări de întreținere curentă, consolidări și altele asemenea).

În aceste condiții, instanța, în

baza art. 26 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, a dispus admiterea

plângerii, a anulat dispoziția atacată și a obligat pârâta la emiterea unei noi

dispoziții în favoarea reclamantului, în sensul restituirii în natură a

imobilului, condiționat de partea despăgubirilor încasate de reclamant în

temeiul Legii nr. 10/2001.

În sensul dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ. pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de

4573,63 de către reclamant.

Prin decizia civilă nr. 247 din 9

octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a dispus respingerea

apelului formulat de pârâta SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA, împotriva sentinței civile

nr. 303 din 12 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj, păstrarea acesteia și

obligarea apelantului să plătească intimatului suma de 1.220,8 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor cuprinse în

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, concordante cu cele ale art. 1 și art. 2

din aceeași lege, imobilele preluate în mod abuziv se restituie, de regulă, în

natură. În același sens, prin dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 se stabilește, imperativ, că dacă restituirea în natură este posibilă,

persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent

decât în cazurile expres prevăzute de această lege.

Din toate aceste prevederi legale a

rezultat, cu claritate, că regula cu valoare de principiu major al sistemului

reparatoriu propus este aceea a restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv,

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent rămânând subsecventă, adică, în intenția

legii, condiționată de imposibilitatea restituirii în natură.

Situațiile în care restituirea în

natură trebuie refuzată, fiind posibilă stabilirea în echivalent a măsurilor

reparatorii, sunt expres și limitativ prevăzute de lege, precum, spre exemplu,

în ipotezele evocate de art. 18 ori de art. 7 alin. (1)

1

din Legea

nr. 10/2001 republicată.

Astfel fiind, o asemenea concluzie

se sprijină, esențial, pe sus-menționatele prevederi ale art. 7 alin. (2) din

lege - că persoana îndreptățită nu ar putea opta pentru măsuri reparatorii în echivalent

atunci când, în sensul legii, restituirea în natură ar fi posibilă, o asemenea

opțiune a ei, chiar manifestată, rămânând fără efecte juridice atunci când

contravine prevederilor legii.

Într-un asemenea context normativ a

apărut, ca fără relevanță în procesul de față, că reclamantul ar fi solicitat

inițial, prin notificarea întocmită și comunicată în condițiile Legii nr.

10/2001, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, căci această opțiune a

sa nu putea fi avută în vedere atâta timp cât imobilul în litigiu era

susceptibil de restituire în natură.

Tot astfel, fără relevanță este și

că adresele nr. 7776/2005 și nr. 1036/2005 înaintate de reclamant Primăriei

orașului Sângeorz Băi, prin care s-a cerut restituirea în natură, ar fi fost

formulate după împlinirea termenului impus de art. 22 alin. (5) din Legea nr.

10/2001, căci în circumstanțele cauzei, legea însăși impunea modalitatea de reparație,

iar nu opțiunea reclamantului.

Nici prevederile art. 11 alin. (4)

din Legea nr. 10/2001, invocate de către apelantă, nu pot conduce la o altă concluzie,

căci acestea se referă la situația exproprierii de terenuri pe care, ulterior,

s-au realizat lucrările în raport de care s-a dispus exproprierea și care ocupă

funcțional întregul teren afectat. Or, în procesul de față imobilul nu a fost

preluat prin expropriere, după cum trebuie avut în vedere și că ceea ce s-a

preluat abuziv nu a fost o suprafață de teren, ci un teren și construcția

edificată pe el, construcție care a fost păstrată și îmbunătățită, iar nu

demolată pentru a putea fi înlocuită cu o alta.

Corect a statuat prima instanță și

că apelantei nu îi profită nici prevederile art. 19 din Legea nr. 10/2001, căci

refuzul restituirii în natură de pe temeiul acestor prevederi legale se află

condiționat de adăugarea, pe orizontală și/sau pe verticală, în raport cu forma

inițială, a unor noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din

aria desfășurată inițial. Or, expertiza tehnică efectuată la prima instanță (f.

210 și urm.) a stabilit că pârâta a efectuat lucrări de mansardare și amenajări

interioare care au condus la transformarea clădirii inițiale dintr-una cu

subsol parțial și parter cu funcțiunea de locuire într-o clădire cu parter și

mansardă cu funcțiune administrativă.

În urma acestor lucrări (enumerate

la filele 212-213 din raportul de expertiză ), aria desfășurată a clădirii a

sporit cu 136,90 mp., reprezentând 60,27% din aria desfășurată a clădirii

inițiale (fără subsol). Astfel fiind, rezultă că nu se găsește îndeplinită

condiția impusă de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceea ca aria

desfășurată a noilor corpuri să fie de peste 100% din aria desfășurată inițial.

Nefiind întrunite nici cerințele

prevăzute la alin. (2) al art. 19 din lege (căci prin mansardarea clădirii inițiale

nu s-a realizat un corp de sine stătător), rămâne că, într-adevăr, bine a

apreciat prima instanță că restituirea în natură a imobilului poate fi dispusă.

Astfel, a fost inutilă examinarea și a motivelor

de apel privitoare la determinarea entității care are obligația de a plăti

despăgubiri, precum și la procedura de urmat pentru acordarea măsurilor

reparatorii în echivalent.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA, considerând-o ca nelegală și netemeinică,

solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și respingerea

plângerii formulate de intimat.

Reclamantul-intimat B.I., moștenitor

al numitului I.B., a solicitat restituirea prin echivalent bănesc a imobilului

Vila 16 situat în Sângeorz Băi, județul Bistrița-Năsăud, imobil format din

teren în suprafață de 284 mp și construcție înscris în C.F. 205/1998 a Comisiei

de aplicare a Legii nr. 112/1995 de despăgubiri în cuantum de 135.071.513 lei,

actualizată la suma de 196.000.000 lei.

Bunul imobil solicitat ca măsură

reparatorie este proprietatea exclusivă a recurenteii, preluat fiind prin decizia

civilă nr. 92/1950 privind naționalizarea unor imobile, este în prezent

proprietatea sa tabulară și face parte din imobilul ce servește Centrul de

Relații cu Clienții Sângeorz Băi, obiectiv de interes public, conform Legii nr.

13/2007 a energiei electrice, recurenții fiind de asemenea o societate care

desfășoară un serviciu de utilitate publică.

În mod greșit instanța de apel a

reținut că deși intimatul a solicitat inițial doar despăgubiri, pe care de

altfel le-a și primit, a avut intenția de a obține restituirea în natură.

Sub acest aspect adresele nr. 7776

din 16 august 2005 și 9036 din 19 septembrie 2005 formulate de Primăria Sângeorz

Băi, nu pot fi considerate ca o completare la notificare, nefiind formulate de

intimat, din moment ce Legea nr. 247/2005 nu a prelungit termenul de depunere a

notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001. Prin urmare conform art. 12 alin. (5

) din Legea nr. 10/2001, respectarea termenului prevăzut pentru depunerea

notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri

reparatorii în natură sau prin echivalent, fiind exclusă admiterea cererii de

restituire în natură deoarece nu a fost formulată printr-o notificare,

înregistrată în termen și cu respectarea art. 22 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, atâta vreme cât adresele în discuție, nefiind comunicate prin

executorul judecătoresc, nu au fost înregistrate în dosarul nr. 11/2002.

În ipoteza în care instanța de apel

consideră irelevante adresele citate, singura solicitare formulată de intimat, era

cea înaintată prin executorul judecătoresc prin care solicita restituirea prin

echivalent.

Greșit au fost aplicate dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 10/2001 deoarece alin. (1)

1

, prevede interdicția

restituirii în natură a imobilelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995,

situație în care este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ.

Prin urmare, instanța nu putea

acorda restituirea în natură.

În aceste condiții sunt aplicabile

dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, fiind exclusă restituirea

în natură, cu atât mai mult cu cât imobilul este afectat funcțional în

întregime activității pentru care a fost preluat, iar, conform art. 11 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001, restituirea nu se poate realiza decât prin

echivalent.

Astfel, intimatul a primit

despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995, a solicitat despăgubiri în temeiul

Legii nr. 10/2001, în condițiile nerespectării termenelor și condițiilor impuse

de Legea nr. 10/2001, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Solicită instanței aplicarea art. 19

alin. (2) și 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care în situația

imobilelor-construcții cărora le-au fost adăugate pe orizontală și/sau verticală,

în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare de sine stătătoare, foștilor

proprietari li se restituie suprafața deținută în proprietate la data trecerii

în proprietatea statului, având dreptul doar la diferența de valoare încasată

actualizată cu indicele de inflație, situație în care sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Tot astfel, precizează că

îmbunătățirile aduse imobilului sunt în valoare de 981.767,77 lei, față de

valoarea de piață a imobilului de 305.400 lei.

Cu privire la acordarea de

despăgubiri recurenta relevă că, potrivit vechilor reglementări cuprinse în

art. 40 din Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005, persoana juridică

deținătoare nu poate realiza plata despăgubirilor, existând în acest sens

entități care au ca atribuție centralizarea notificărilor prin care se

stabilește acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. Astfel, prin art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 247/2005 se reglementează sursele de finanțare, cuantumul și

procedura de acordare a imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate

din aplicarea Legii nr. 10/2001 ca de altfel și procedura reglementată prin

art. 16 din Legea nr. 247/2005.

Motivează în drept pe dispozițiile

art. 304 pct. 6, 8, 9 C. proc. civ.

Intimatul a formulat întâmpinare,

solicitând respingerea recursului.

Examinând cererea de recurs instanța

reține următoarele:

Situația juridică a imobilului în

litigiu se prezintă astfel:

Este necontestată împrejurarea

referitoare la faptul că reclamantul este moștenitor al proprietarului tabular

al imobilului înscris în C.F. nr. 4366 Sângeroz Băi, nr. top 5311, compus din

construcții vilă, nr. 16 și teren în suprafață de 284 mp preluat de statul

român în baza Decretului nr. 92/1950 și aflat în prezent în proprietatea recurentei,

în temeiul actelor normative de reorganizare.

Tot astfel, necontestată este și

împrejurarea vizând despăgubirea reclamantului în condițiile Legii nr.

112/1995, precum și cea privitoare la dreptul privind acordarea măsurilor

reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

În cauză se contestă dreptul reclamantului

la măsuri reparatorii în natură, deoarece prin notificare s-a solicitat

despăgubiri bănești fiind exclus ca cererea să fie completată prin adresele nr.

7776 din 16 august 2005 și 9036 din 19 septembrie 2005, prin care s-a solicitat

măsuri reparatorii în natură, deoarece au fost formulate în afara termenului

prevăzut în art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, și cu nerespectarea

dispozițiilor art. 22 alin. (3) din aceiași lege cu privire la formă.

Contestată este și măsura

restituirii în natură dispusă de instanță, deoarece art. 7

1

și art. 8

alin. (5) din Legea nr. 10/2001, pe de o parte și dispozițiile art. 11 alin.

(4) din aceiași lege, pe de altă parte nu permit restituirea în natură ci doar

prin echivalent bănesc, în condițiile art. 19 alin. (2) și art. 20 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001 și cu respectarea a procedurii instituite de art. 1 alin.

(1), art. 16 alin. (1) și (5), art. 16 alin. 6 și art. 40 din Legea nr. 10/2001.

Sub toate aceste aspecte, hotărârea

instanței de apel, în opinia recurentei, este nelegală, motive de recurs

calificate juridic ce aparțin art. 304 pct. 6, 8 și 9 ale art. 304 C. proc.

civ.

Este în afara oricărui dubiu, că

sistemul reparator pentru imobilele preluate abuziv, instituit de dispozițiile

Legii nr. 10/2001 (art. 1 și art. 2 din Legea nr. 10/2001 ), stabilește ca

regulă restituirea în natură și în mod excepțional restituirea prin echivalent,

excepție subsecventă care se aplică numai în cazurile expres și limitativ

prevăzute de lege, cum ar fi în speță cea invocată de recurentă reglementată de

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, generată de situația

juridică a imobilului la epoca formulării cererii de restituire.

Sub acest aspect, criticile recurentei

vizând circumscrierea notificării reclamantului doar la solicitarea de

despăgubiri, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și la

neaplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ( motiv de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. ) sunt neîntemeiate.

Din moment ce legea instituie

situațiile în care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, este

irelevantă împrejurarea că prin adresele nr. 7776/2001 și nr. 9035/2005,

intimatul ar fi solicitat restituirea în natură, deoarece modalitatea de

reparare este impusă de lege și nu de solicitant, repararea prin echivalent

operând doar în ipoteza imposibilității de restituire în natură.

Prin urmare, opțiunea persoanei

îndreptățite nu privește alegerea între restituirea în natură sau între

măsurile reparatorii în echivalent, ci conform art. 7 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptățită nu

poate opta iar pentru măsuri reparatorii prin echivalent, situație în care,

opțiunea pentru restituirea în natură considerată de recurentă ca fiind o

notificare tardivă și nerespectând condițiile de formă [art. 22 alin. (5) și

art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/200], este lipsită de efecte juridice,

contravenind dispozițiilor legale. Din aceste considerente, instanța de apel a

procedat corect neanalizând ca notificări distincte adresele prin care

intimatul a solicitat restituirea în natură, deoarece modalitățile de reparație

sunt cele stabilite de lege și nu cele alese de intimat.

De asemenea, neîntemeiată este și

critica privind neaplicarea textului art. 7 alin. (1)

1

și art. 7 alin.

(5) din Legea nr. 10/2001, de către instanță, deoarece recurenta nu a dobândit

imobilul în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru a fi exclus de la înstrăinarea

în natură, ci în baza unor acte normative de reorganizare, nefiind posibilă confuzia

între despăgubirea primită de intimat în temeiul Legii nr. 112/1995 și situația

juridică a unui imobil (construcție și teren) înstrăinate în temeiul aceleiași

legi, supuse interdicției restituirii în natură, motiv de recurs calificat și

examinat de instanță ca aparținând pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. și nu pct.

8 al aceluiași text de lege care nu este incident în cauză, din moment ce

instanța nu a avut de interpretat un act juridic dedus judecății în condițiile

art. 969 C. civ.

Motivul de recurs privind la greșita

interpretare a art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, întrucât textul de lege

vizează situația exproprierii de terenuri pe care, ulterior s-au realizat

lucrările, în raport de care s-a dispus exproprierea și care ocupă funcțional

întregul teren și nu situația în care imobilul preluat abuziv a fost teren cu

construcții, păstrată și îmbunătățită.

Deoarece nu s-a preluat de la

intimat doar o suprafață de teren, și având în vedere că imobilul construcție

nu a fost demolat și înlocuit cu alta, în mod legal, instanța de apel nu a

aplicat dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care este străin

de situația juridică a imobilului supus restituirii,.

Motivul de recurs indicat de

recurent ca aparținând pct. 6 al art. 304 C. proc. civ., privind acordarea

reclamantului mai mult decât a cerut, prin încălcarea art. 19 alin. (2)și art. 20

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, va fi examinat prin prisma pct. 9 al art. 304 C.

proc. civ., deoarece vizează modalitatea de aplicare a legii ( textele

considerate a fi aplicate greșit de instanță ) și nu pretenția dedusă în

justiție de către reclamant circumscrisă prin petitul cererii.

Sub acest aspect, instanța de recurs

reține că, sunt exceptate de la restituirea în natură conform art. 19 din Legea

nr. 10/2001 imobilele –construcții, obiect al notificării cărora li s-a adăugat

pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a

căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial.

În cauză însă, conform raportului de

expertiză, lucrările de transformare a imobilului inițial compus din subsol și

parter destinat locuirii, a fost mansardat, amenajat interior, și transformat

într-o funcționare administrativă, compus din parter și etaj, aria desfășurată

a clădirii, reprezentând 60,27% din aria desfășurată a clădirii inițiale, fără

subsol.

În aceste condiții, nu sunt

realizate nici condițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, din moment

ce aria desfășurată a noilor corpuri nu este de peste 100% din aria desfășurată

inițial și nici condițiile art. 19 alin. (2) din aceeași lege, deoarece

mansardarea clădirii inițiale nu înseamnă realizarea unui corp de clădire de

sine stătător, cum nu sunt realizate nici condițiile art. 20 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, care vizează imobilele vândute în condițiile Legii nr.

112/1995, modalitate juridică de dobândire a imobilului străină de cea prin

care imobilul a intrat în patrimoniul recurentei.

Față de cele reținute, instanța va

dispune respingerea recursului formulat de pârâtă, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., motivele de recurs formulate nefiind fondate, fără a mai examina sediul

materiei privitor la procedura stabilirii despăgubirilor, deoarece aceasta nu a

fost aplicată în speță, consecință a restituirii imobilului în natură.

În temeiul dispozițiilor art. 271 C.

proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul de

pârâta SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA împotriva deciziei nr. 247 A din 9 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Obligă recurenta la plata sumei de 2.390 lei

cheltuieli de judecată către intimatul reclamant B.I.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie

2010.