ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4663/2006

Asupra recursurilor de față, Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 536 din 16 martie 2005 Tribunalul Cluj a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B.A.K., D.I.M., S.B.K.L. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca, a obligat pârâtul să completeze Dispoziția nr. 1065 din 9 martie 2004 cu acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru terenul și construcțiile nerestituite, a respins cererea de intervenție accesorie formulată de Asociația de Proprietari Cluj Napoca, și a obligat pârâtul să plătească reclamanților 19.140.000 lei cheltuieli de judecată. Prima instanță a reținut că prin Dispoziția nr. 1065/2004 emisă de Primarul Municipiului Cluj Napoca s-au restituit apartamentele nr. 7 și 9 din imobilul situat în Cluj Napoca, urmând ca măsurile reparatorii prin echivalent să se stabilească după efectuarea evaluării.

La solicitarea reclamanților a fost efectuată o expertiză care a identificat o suprafață de teren de 40 mp, aferentă imobilului, proprietatea Statului Român. Neputându-se dispune restituirea în natură a acestui teren, datorită suprafeței prea mici, s-a stabilit echivalentul valoric de 6.641.000 lei/mp. Prin aceeași expertiză s-a concluzionat că suprafața ocupată de școala din vecinătate este de 181,50 mp. Tot la solicitarea reclamanților s-a efectuat și o expertiză pentru evaluarea construcțiilor care nu au putut fi restituite în natură, conform căreia valoarea totală a celor două corpuri de clădire este de 2.519.362.673 lei, din care se scade valoarea apartamentelor restituite în natură. Instanța a apreciat că pârâtul trebuia să rețină concluziile celor două expertize și să se pronunțe asupra tuturor solicitărilor reclamanților.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții și pârâtul. Prin apelul formulat de reclamanți s-a solicitat obligarea pârâtului la completarea dispoziției nr. 1065/2004 cu acordarea de măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru corpul A de clădire 280.300 Euro, pentru corpul B de clădire 62.600 Euro, pentru terenul de 40 mp 265.640.000 lei și pentru terenul de 181,50 mp suma de 1.202.021.000 lei și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond a omis să menționeze în dispozitivul sentinței suma exactă a măsurilor reparatorii, adică 1.467.661.000 lei și 342.500 Euro, valoarea părților din imobil preluate de Statul Român și vândute chiriașilor pentru care nu a fost posibilă restituirea în natură.

Aceste valori rezultă din expertizele efectuate în cauză. Reclamanții au învederat că este posibilă restituirea în natură a suprafeței de teren de 40 mp. Prin apelul formulat de pârât s-a solicitat respingerea plângerii reclamanților, arătându-se că acestora li s-au restituit în natură apartamentele nr. 7 și 9 din imobil, iar măsurile reparatorii în echivalent pentru restul imobilului urmează a fi stabilite după efectuarea evaluării, adică după publicarea Normelor Metodologice.

Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 692 A din 29 iunie 2005 a admis în parte apelul reclamanților, a modificat în parte sentința în sensul că a stabilit dreptul reclamanților la măsuri reparatorii constând în valoarea stabilită cu titlu de despăgubiri bănești în baza Legii nr. 112/1995, iar diferența până la valoarea corespunzătoare a imobilelor care nu pot fi restituite în natură, respectiv 13.661.042.300 lei se va acoperi prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau prin acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea reclamanților. Prin aceeași decizie s-a respins apelul pârâtului care a fost obligat să plătească reclamanților suma de 10.000.000 lei cheltuieli parțiale de judecată în apel.

Analizând lucrările dosarului curtea de apel a reținut că prin hotărârea nr. 561 din 16 decembrie 1997 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii 112/1995 reclamanților li s-au acordat despăgubiri în limita plafonului maxim de 170.458.080 lei pentru imobilul în litigiu. Din adeverința nr. 31422 din 14 decembrie 2001 emisă de DGFP Cluj rezultă că nu s-au achitat despăgubirile acordate în baza hotărârii 561/1997. În conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 10/2001 nu sunt îndreptățite la restituire sau la alte măsuri reparatorii persoanele care au primit despăgubiri, astfel că reclamanților li se recunoaște dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru restul imobilului. Prin decizia civilă nr. 1264/2000 a Curții de Apel Cluj s-a statuat că ambele corpuri de clădire care compun imobilul au fost naționalizate cu titlu valabil, ceea ce a justificat acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995.

Instanța de apel a mai reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. (2) teza finală din Legea 10/2001 dacă persoanei îndreptățite i s-a stabilit despăgubirea potrivit Legii nr. 112/1995 și nu a încasat-o, valoarea astfel stabilită se va acorda în drepturi bănești, iar diferența până la valoarea corespunzătoare a imobilului se va acoperi prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau prin acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea persoanei îndreptățite. Prin urmare, valoarea stabilită cu titlu de despăgubiri pentru întreg imobilul în baza Legii nr. 112/1995 se va deduce din valoarea actuală a imobilelor, iar diferența se va acoperi prin acordarea de titluri de valoare nominală sau acțiuni la societățile comerciale.

Conform expertizelor efectuate în cauză terenul a fost evaluat la 1.470.981.500 lei, iar construcțiile la 12.190.060.800 lei, în total 13.661.042.300 lei , din care urmează a se deduce suma stabilită cu titlu de despăgubiri în baza Legii 112/1995 de 170.458.080 lei, rezultând diferența de 13. 490.584.220 lei pentru care se vor acorda titluri de valoare nominală sau acțiuni. Suprafața de 40 mp teren nu se poate restitui în natură, aceasta fiind contrară regulamentelor de urbanism, conform cărora suprafața minimă a unei parcele ce provine dintr-un partaj este de 150 mp și lățimea frontului de minim 12 m. S-a reținut că apelul pârâtului este nefondat întrucât evaluarea imobilului nu a fost realizată după apariția Normelor metodologice, așa cum se susține în motivarea apelului.

Împotriva deciziei instanței de apel au formulat recurs reclamanții și pârâtul. În motivarea recursului reclamanților, întemeiat în baza art. 304 pct. 6-10 C. proc. civ., se învederează că: - este posibilă restituirea suprafeței de teren de 40 mp întrucât aceasta nu face parte din părțile indivize comune ale imobilului - se poate restitui în natură și suprafața de teren de 181 mp ocupată abuziv de școala din vecinătate - în mod greșit instanțele de fond și apel au acordat cheltuielile de judecată parțial, astfel la fond din totalul cheltuielilor de 30.600.000 lei s-au acordat doar 19.400.000 lei, iar la apel din totalul de 14.000.000 lei doar 10.000.000 lei. Pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca și-a întemeiat recursul în baza art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. pentru următoarele motive: - evaluarea imobilului la data emiterii dispoziției contestate a fost practic imposibilă, motiv pentru care în mod corect s-a emis dispoziția, urmând ca odată cu publicarea Normelor metodologice să se facă evaluarea avându-se în vedere criteriile de evaluare stabilite de legiuitor - conform art. 274 C. proc. civ. pârâtul nu trebuia fi obligat la plata cheltuielilor de judecată întrucât nu a căzut în pretenții. Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale aplicate, Curtea constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Referitor la recursul reclamanților.

În intenția legiuitorului, la adoptarea Legii nr. 10/2001 și ulterior prin modificările aduse acestei legi, s-a avut în vedere repararea în natură sau prin echivalent a nedreptăților comise în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În acceptațiunea legii, situația imobilelor naționalizate prin efectul Decretului 92/1950, cum este cel în speță, este considerată abuzivă. De aceea s-au stabilit prin lege modalitați de reparare a acestor abuzuri.

Art. 19 alin. (2) teza finală din Legea 10/2001, în redactarea existentă la data pronunțării deciziei atacate, a statuat că în privința imobilelor pentru care s-au stabilit deja despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995 și nu s-au încasat aceste despăgubiri, valoarea astfel stabilită se va acorda în despăgubiri bănești, iar diferența până la valoarea corespunzătoare a imobilului se va acoperi prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau prin acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea persoanei îndreptățite. Instanța de apel a aplicat corect aceste dispoziții legale. Astfel, după ce s-a stabilit valoarea imobilului, de la data pronunțării deciziei, s-a scăzut din această valoare suma acordată cu titlu de despăgubiri conform Legii nr. 112/1995, iar pentru restul s-a stabilit că se vor acorda titluri de valoare nominală sau acțiuni la societățile comerciale.

Suprafața de 40 mp teren nu se poate restitui în natură întrucât contravine regulamentelor de urbanism potrivit cărora nu se poate stabili o parcelă mai mică de 150 mp. De asemenea, nici suprafața de teren de 181,50 mp, ocupată de școala din apropiere, nu se poate restitui în natură, întrucât valoarea acesteia de 1.205.341.5000 lei a fost inclusă în suma pentru care s-a dispus acordarea de titluri sau acțiuni, ținându-se cont și de dispozițiile art. 16 al Legii nr. 10/2001, în redactarea aplicabilă la data pronunțării deciziei atacate, conform cărora pentru imobilele ocupate de unitățile bugetare de învățământ se pot acorda doar măsuri reparatorii prin echivalent. În mod corect, instanțele de fond și apel au acordat parțial cheltuielile de judecată, în limitele admiterii acțiunii și, respectiv a apelului.

Referitor la recursul pârâtului. Nu se poate reține critica potrivit căreia evaluarea imobilului nu este posibilă, întrucât, așa cum în mod corect a apreciat instanța de apel, după publicarea Normelor metodologice pentru aplicarea unitară a Legii 10/2001 din 2003, o astfel de evaluare, precum și stabilirea cuantumului despăgubirilor erau posibil de făcut, recurentul fiind în culpă pentru pasivitate. În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, art. 274 C. proc. civ. stabilește că obligația de restituire a cheltuielilor de judecată își are sorgintea în culpa procesuală a părții, respectiv în conduita imputabilă a recurentului care nu s-a conformat legii. Față de considerentele expuse, Curtea urmează a respinge recursurile declarate în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții B.A.K., D.I.M., S.B.K.L. și pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 692 A din 29 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Cluj. Irevocabilă. Pronunțată astăzi 12 mai 2006, în ședința publică.