ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4859/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 661 din 3 decembrie 2008 a Tribunalului Cluj s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții K.E., K.M., P.I., S.M.E. și P.R., în contradictoriu cu pârâții U.T. Cluj și Primarul municipiului Cluj-Napoca și în consecință: s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P.; s-a dispus anularea Dispoziției nr. 21366 din 15 noiembrie 2006, emisă de U.T. Cluj; s-a stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru suprafața de 1664 mp, calculate la o valoare de 236,5 Euro/mp conform expertizei efectuată de ing. M.I.; s-a anulat Dispoziția nr. 2561 din 25 iulie 2006, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca și s-a dispus restituirea în natură către reclamanți a suprafeței de 300 mp.

teren, conform propunerilor făcute prin expertiza ing. A.G.; s-a respins cererea cu privire la construcțiile expropriate, cererea de intervenție în interesul altuia formulată de intervenientul S.T.E., acțiunea față de pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, acțiunea față de pârâta A.N.R.P.; a fost obligată pârâta U.T. Cluj la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2348 lei și pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1600 lei. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin Notificarea din data de 02 august 1991 petenții K.E., S.M.E., K.M., P.I. și P.R., au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul din Cluj-Napoca, înscris în C.F.

nr. 4756, nr.top. 4746 și în C.F. nr. 3588Cluj. La data de 01 noiembrie 2005 Consiliul local Cluj-Napoca a transmis U.T. notificarea și actele depuse, apreciind că U.T. este deținătoarea imobilului. Această pârâtă s-a pronunțat asupra notificării prin Dispoziția nr. 21366 din 15 noiembrie 2005, în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 546 stj.p., teren estimat la valoarea de 2.000.000.000 lei. În motivarea dispoziției s-a arătat că deține în proprietate suprafața de 5452 mp, înscrisă în C.F. nr. 127070 Cluj, iar diferența de teren față de suprafața înscrisă în C.F. este proprietatea Statului Român. Suprafața de 546 stj.p. a fost dobândită prin procesul-verbal de predare-primire nr. 5049/1970.

S-a precizat și faptul că notificarea reclamanților împreună cu actele anexate a fost trimisă Consiliului Local Cluj. Urmare a emiterii acestei dispoziții, în termen legal reclamantul P.R. și-a precizarea acțiunea privind anularea dispoziției și restituirea în natură a imobilului preluat abuziv. Reclamantul a invocat art. 16 alin. (1) introdus prin Legea nr. 247/2005 privind restituirea în natură a imobilelor cu obligația menținerii afectațiunii pe o perioadă de 3 - 5 ani. Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal intervenientul S.T. și pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca. Intervenientul prin apelul declarat a solicitat desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare invocând următoarele motive: Prima instanță nu s-a pronunțat pe cererea de intervenție în interes propriu, mărginindu-se să respingă cererea de intervenție în interesul altei persoane ca inadmisibilă.

Intervenientul a arătat că motivul pentru care nu a formulat notificare în nume propriu îl constituie faptul că locuind în Ungaria nu a avut cunoștință de termenele prevăzute de legea română, această împrejurare constituind o cauză de forță majoră. Având însă interes în cauză poate interveni în nume propriu, cererea (formulată în baza art. 49-55 C. proc. civ.), fiind admisibilă. Interesul intervenientului este justificat prin faptul că antecesorii săi sunt părți în convenția încheiată la data de 17 iunie 1943, având ca obiect imobilul evidențiat în C.F. nr. 4756 Cluj, transcris în C.F. nr. 3588 Cluj nr.top 4746, fiind intabulați cu titlu de cumpărare în cote de 1/5 parte.

O altă critică vizează interpretarea unilaterală a expertizelor efectuate în cauză, care a avut ca și consecință restituirea în natură doar a suprafeței de 300 mp teren, fără nicio construcție, iar despăgubirile s-au acordat doar pentru diferența de teren nerestituită în natură, neglijându-se valoarea clădirilor, evidențiate în C.F. nr. 4756 Cluj nr. top 4746, dobândite de antecesorii intervenientului în anul 1943. Hotărârea primei instanțe este inechitabilă întrucât se omite acordarea măsurilor reparatorii pentru construcțiile preluate de Statul Român.

Pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca solicită prin apelul declarat schimbarea sentinței în sensul menținerii ca legală și temeinică a dispoziției nr. 2561 din 25 iulie 2006. În motivarea apelului pârâtul a arătat că prin notificarea nr. 45858/3/452 din 6 august 2001 reclamanții au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul casă și teren înscris inițial în CP nr. 4756 Cluj nr. top 4746, transcris apoi în C.F. nr. 3558 Cluj. Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului de expropriere nr. 166/1988, cu plata despăgubirilor legale acordate proprietarilor tabulari, antecesorii reclamanților. Prin procesul verbal de predare primire nr. 5049/1970 s-a transmis U.T.

suprafața de teren de 5452 mp și suprafața de construcții de 2123 mp, din nr. top 4746/1, diferența de teren de 300 mp rămânând în proprietatea Statului Român. Prin dispoziția nr. 21366/2005 a U.T. Cluj reclamanților li s-au acordat despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Pentru suprafața de 300 mp teren a fost emisă dispoziția nr. 2561/2006 a Primarului municipiului Cluj-Napoca prin care s-au acordat despăgubiri în condițiile legii speciale. Această dispoziție este temeinică și legală întrucât suprafața de 300 mp face parte dintr-o zonă sistematizată, fiind incidente disp. art. 11 alin. (4) din Lege nr. 10/2001. Terenul se integrează în obiectivul exproprierii, fiind parte integrantă planului de sistematizare.

Zona sistematizată nu cuprinde numai cea ocupată de construcții definitive și căi de acces la acestea, ci în mod obligatoriu și spațiile de parcări garajele, spațiile verzi, spațiile dejoacă pentru copii, etc. Nici nu este posibil ca o suprafață de teren expropriată să fie ocupai integral numai cu clădiri definitive, elementele menționate anterior fiind necesare pentru buna exploatare a construcțiilor. Totodată s-a solicitat respingerea petitului privind plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 268/A din 16 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și de familie, a admis apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca împotriva sentinței civile nr. 661 din 3 decembrie 2008 a Tribunalului Cluj pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a înlăturat dispoziția vizând anularea dispoziției nr. 2561 din 25 iulie 2006 emisă de Primarul Municipiului Cluj Napoca și de restituire în natură a suprafeței de 300 mp teren, conform propunerilor făcute prin expertiza întocmită de ing. A.G., precum și dispoziția privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de intervenientul S.T.E. împotriva aceleiași sentințe. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că sunt întemeiate motivele de apel formulate de pârât, întrucât prima instanță, anulând dispoziția nr. 2561 din 25 iulie 2006 emisă de Primarul Municipiului Cluj Napoca și dispunând pe cale de consecință restituirea în natură către reclamanți a suprafeței de 300 mp teren, s-a pronunțat plus petita, soluționând o cerere inexistentă, cu încălcarea dispozițiilor art. 298 C. proc. civ., raportat la art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care prevede că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, dispoziție care se aplică și în instanța de apel.

Aceasta întrucât reclamanții nu au mai formulat o completare de acțiune prin care să conteste cele stabilite prin Dispoziția nr. 2561 din 25 iulie 2006 a Primarului Municipiului Cluj Napoca, în absența unei astfel de solicitări, în care să se arate punctual și concret eventualele obiecții, legate de soluționarea notificării înregistrate sub nr. 45858/452 din 6 august 2001, instanța neputându-se considera învestită, din oficiu, cu o astfel de plângere. În ceea ce privește apelul declarat de intervenientul S.T.E., s-a considerat că este neîntemeiat, fiind nefondate susținerile acestuia, potrivit cărora, prima instanță a omis să se pronunțe pe cererea de intervenție în interes propriu.

Astfel, s-a constatat că instanța a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție în nume propriu formulată de intervenient, prin încheierea interlocutorie din data de 31 mai 2006, încheiere asupra căreia instanța nu mai putea reveni, nefiind necesar ca instanța să se pronunțe încă odată asupra acesteia, prin dispozitivul hotărârii apelate. Pe de altă parte, s-a reținut că respingerea cererii de intervenție în nume propriu a fost legală și temeinică, raportat la împrejurarea că intervenientul nu a depus notificare în termenul legal în baza Legii nr. 10/2001 și nici nu a promovat o acțiune prin care să solicite măsuri reparatorii. Referitor la motivele de apel formulate de intervenient și care vizează fondul litigiului, instanța de apel a reținut că nu pot fi analizate, întrucât o atare analiză este condiționată de admisibilitatea cererii părții care critică hotărârea pe fond.

Împotriva deciziei respective, la data de 13 noiembrie 2009, în termenul legal, a declarat recurs intervenientul S.T.E., criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe, care să fie schimbată în parte, admițându-i-se cererea de intervenție. Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea, intervenientul a susținut că în mod greșit instanța de apel i-a respins motivul referitor la faptul că prima instanță nu s-a pronunțat, pe cererea de intervenție în nume propriu ce a formulat-o, cerere de intervenție care este admisibilă, întrucât și antecesorii săi figurează în convenția încheiată la data de 17 august 1943 prin care proprietarul tabular a înstrăinat imobilul înscris în C.F.

nr. 4756 Cluj sub A+1 și transcris în C.F. nr. 3588 Cluj, nr. top 4746 și au fost înscriși în cote de 1/5 și intabulați sub B+8 cu titlu de cumpărare. Pe fondul cauzei a susținut, că în mod eronat, s-a menținut hotărârea primei instanțe care a dat o interpretare unilaterală expertizelor efectuate în cauză; a dispus retrocedarea în natură a unei suprafețe mici de teren de 300 mp și a niciunei construcții iar despăgubirile au fost acordate numai pentru teren, nu și pentru construcții. La data de 5 mai 2010, intimații U.T. Cluj Napoca și Primarul Municipiului Cluj Napoca au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului declarat de intervenient, ca nefondat. Analizând recursul declarat de intervenientul S.T.E., prin prisma criticilor formulate care pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc.

civ., numai în ceea ce privește soluționarea cererii de intervenție, Înalta Curte constată că este nefondat, și-l va respinge, ca atare, avându-se în vedere considerentele ce se succed. Astfel, susținerile intervenientului, că instanța nu s-a pronunțat pe cererea de intervenție în nume propriu, ci numai pe cererea de intervenție accesorie în interesul reclamanților, sunt nefondate, întrucât prin încheierea din 31 mai 2006 Tribunalul Cluj a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în nume propriu formulată de acesta. Această încheiere are un caracter interlocutoriu, asupra căreia instanța nu mai putea reveni, putând fi atacată odată cu fondul cauzei, astfel încât prima instanță nu mai trebuia să se pronunțe asupra cesteia și prin dispozitivul hotărârii.

Cu atât mai mult cu cât, prin aceeași încheiere interlocutorie din data de 31 mai 2006, prima instanță a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de același intervenient în interesul reclamanților, iar prin dispozitivul hotărârii a fost respinsă această cerere. Practic, prima instanță, deși nu s-a pronunțat în mod expres asupra calificării cererii formulate de intervenient, atât în nume propriu cât și în interesul reclamanților, în realitate invocându-se aceleași aspecte și aceleași motive în susținerea acesteia, Tribunalul Cluj a dat de înțeles că este vorba de o cerere de intervenție accesorie, asupra căreia s-a pronunțat.

Această cerere, în al doilea rând, a fost soluționată corect de către instanțe atâta vreme cât intervenientul nu a formulat, în termenul legal, notificare în baza Legii nr. 10/2001 prin care să solicite în calitate de moștenitor al autorilor săi, alături de ceilalți reclamanți, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. În acest sens, prevederile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, stipulează faptul că nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent. De asemenea, dispozițiile art. 4 alin. (4) din aceeași lege, arată că de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzură la Cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.

În ceea ce privește motivele de recurs formulate de intervenient și care vizează fondul cauzei, se constată faptul că nu pot fi analizate, câtă vreme cererea de intervenție a acestuia a fost respinsă, ca inadmisibilă. Prin respingerea cererii de intervenție, intervenientul nu a devenit parte în proces, neintrând în raportul juridic născut între reclamanți și pârâți, astfel încât acesta nu are posibilitatea de a critica soluțiile pronunțate pe fondul litigiului. Față de cele arătate, se constată că nu subzistă motivele de modificare prevăzute în art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenient.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenientul S.T.E. împotriva deciziei civile nr. 268/A din 16 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2010.