ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6928/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6928/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara din 27 iulie

2009, ulterior precizată, reclamantul D.I. a solicitat anularea Dispoziției nr.

1252/2009, emisă de Primarul Municipiului Deva și obligarea pârâtului de a

emite o nouă dispoziție prin care să-i acorde reclamantului un alt teren, în

compensare, aflat în Municipiul Deva.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că

a fost expropriat cu suprafața de 1500 mp și că solicită, în temeiul Legii nr.

10/2001, atribuirea unei suprafețe de teren, în echivalent, prin compensare,

conform raportului de expertiză judiciară ce se va efectua în cauză.

Pârâtul Primarul

Municipiului Deva a depus întâmpinare solicitând respingerea contestației și

menținerea dispoziției atacate, arătând că prin Decretele nr. 492/1978 și nr.

73/1982 antecesorii reclamantului au fost expropriați cu suprafața de 1500 mp

teren și construcții în suprafață de 192,45 mp, din care 150,03 mp suprafață

utilă și 40 ml împrejmuiri, construcțiile au fost demolate, iar pe teren au

fost edificate clădiri de locuințe și alte amenajări, astfel că este imposibilă

restituirea lui în natură. Pârâtul a mai susținut că nu se poate acorda nici

teren în compensare, așa încât, prin dispoziția emisă, s-au propus

reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent, la stabilirea cuantumului

cărora urmează a fi avute în vedere despăgubirile acordate de stat la momentul

exproprierii.

Prin Sentința civilă

nr. 142/2010, Tribunalul Hunedoara a admis acțiunea formulată de reclamantul

D.I., a anulat Dispoziția 1252/2009 emisă de Primarul Municipiului Deva și a

atribuit reclamantului, prin compensare, în echivalentul imobilului expropriat

(situat în Deva, str. 23 A., înscris în CF Deva nr. top. ... pentru care acesta

a formulat Notificarea nr. 160/2001, prin B.E.J. B.E. din Deva, imobil a cărui

restituire în natură nu este posibilă), suprafețele de teren de 1068 mp și

respectiv de 405 mp situate în Deva, zona stadion înscrise în CF Deva, număr

top. ... nr. top. ..., nr. cadastrale ..., astfel cum au fost identificate prin

raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul L.V., suprafețe

reprezentate grafic în anexa 1A la raport, parte integrantă a hotărârii

pronunțate.

În considerentele

acestei sentințe, Tribunalul a reținut că, prin Legea nr. 10/2001, legiuitorul

a impus ca regulă de principiu restituirea imobilelor preluate abuziv de stat

în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în starea în care se află și

libere de orice sarcini. În materia imobilelor expropriate, prin art. 11 alin.

(8) s-a prevăzut, pentru situația în care restituirea lor în natură nu este

posibilă, ca măsurile reparatorii în echivalent să fie acordate în principal

prin compensare - cu bunuri ori servicii - și numai în subsidiar, prin

despăgubiri în condițiile legii speciale.

Prima instanță a mai

reținut că, prin expertiză topografică efectuată de expertul L.V. au fost

identificate pe raza Municipiului Deva - zona stadion - două suprafețe de

teren, de 405 mp și respectiv 1068 mp, înscrise în CF 8002 Deva, având ca

proprietar Municipiul Deva, expertul propunând atribuirea acestor suprafețe

către reclamant.

Apreciind că nu

există impedimente pentru ca suprafețele de teren identificate de expertul

judiciar să fie atribuite reclamantului în compensare, invocând jurisprudența

Curții de la Strasbourg, care, în mai multe cauze, a constatat că despăgubirile

prin Fondul Proprietatea nu reprezintă o formă eficientă de reparație, în

condițiile în care acest Fond nu este funcțional, precum și Decizia nr. XX/2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, prima instanță a admis

acțiunea și a atribuit reclamantului în compensare suprafețele de teren

menționate.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Deva, arătând, în esență

că, terenurile identificate în raportul de expertiză nu pot fi atribuite în

compensare, întrucât nu sunt libere în sensul Legii nr. 10/2001, fiind

concesionate societății comerciale SC R.S. SRL Hunedoara. Apelantul a mai

susținut că la dosarul cauzei s-au depus înscrisuri prin care s-a dovedit că

amplasamentul este afectat de un contract de asociere în participațiune, ce are

ca scop efectuarea unor investiții de interes public pentru Municipiul Deva, în

momentul de față investiția ridicându-se la o valoare considerabilă. În

consecință, atâta timp cât un asemenea imobil nu poate face obiectul unei

restituiri în natură, nu există nicio rațiune pentru acordarea acestuia în

compensare.

Printr-o precizare a

motivelor de apel s-a arătat că, soluționând pe fond contestația prin

atribuirea terenului în compensare, instanța de fond nu a avut în vedere

valoarea construcțiilor demolate și valoarea terenului imposibil de restituit

în natură, în raport de valoarea terenului atribuit în compensare, pentru o

corectă aplicare a art. 11 alin. (5) și (6) din Legea nr. 10/2001. De asemenea,

instanța nu a dispus restituirea valorii actualizate a despăgubirilor primite

de antecesorii contestatorului la data exproprierii.

Intimatul-reclamant a

depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca

nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică, arătând că în speță

este incident art. 14 din Legea nr. 10/2001 care se referă la subrogarea noului

proprietar în drepturile statului în cazul în care imobilul restituit face

obiectul unui contract de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau

asociere în participațiune.

Prin Decizia nr. 154

A din 21 octombrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis

apelul pârâtului, a schimbat în tot sentința atacată și a respins acțiunea,

înlăturând dispozițiile sentinței referitoare la obligarea pârâtului la plata

sumei de 1.200 RON cheltuieli de judecată către reclamant în fața instanței de

fond și obligându-l pe intimatul-reclamant la plata sumei de 1860 RON

cheltuieli de judecată în apel către apelantul-pârât.

În considerentele

acestei decizii, instanța de apel a reținut, din examinarea prevederilor art. 1

alin. (2) și (5), art. 11 alin. (8) raportate la art. 11 alin. (4) din Legea

nr. 10/2001, că entitatea investită cu soluționarea notificării este cea care

face propunere de compensare cu un alt imobil/bun/serviciu care este înscris în

tabelul aflat la dispoziția publicului prin afișare. Or, în speță, s-a făcut

dovada prin înscrisul depus la dosarul de fond că Municipiului Deva nu deține

bunuri disponibile ce pot fi acordate în compensare persoanelor îndreptățite.

În ceea ce privește

posibilitatea persoanei îndreptățite de a identifica ea însăși un teren liber,

care se află la dispoziția entității competente (situație în care practic se

contestă neincluderea imobilului în lista bunurilor ce pot fi oferite în

compensare, respectiv se apreciază caracterul abuziv/nelegal al excluderii

imobilului de pe menționata listă), posibilitate recunoscută în practica

judiciară, instanța de apel a reținut că terenul atribuit în compensare de

instanța de fond nu poate face obiectul unei astfel de operațiuni întrucât

terenul în litigiu nu este liber în sensul Legii nr. 10/2001. Imobilul

respectiv face parte din suprafața de 2318 mp teren situat în Zona Stadion din

Municipiul Deva, fiind înscris în CF 8002 și se află în proprietatea publică a

Municipiului Deva, conform HCL 169/1999. Acest imobil face obiectul

contractului de asociere în participațiune din 3 martie 2005 încheiat între

Consiliul Local al Municipiului Deva și SC R.S. SRL Hunedoara, contractul fiind

încheiat în scopul planificării, construcției, amenajării și exploatării unei

baze sportive, denumită baza sportivă "Real Sport".

Ulterior, între

Consiliul Local Deva și SC R.S. SRL Hunedoara s-au încheiat acte adiționale la

contractul de asociere în participațiune prin care s-a majorat suprafața

terenului care face obiectul contractului și s-a modificat pct. 4.1 din

contract referitor la obligațiile investitorului, rezultând astfel că, acest

contract are ca scop efectuarea unor investiții de interes public pentru

Municipiul Deva, constând într-o bază sportivă modernă dotată cu două terenuri

de minifotbal, acoperite cu gazon artificial, dispunând de instalație de

nocturnă, vestiare, grupuri sanitare, spații de parcare, terasă sezonieră, etc.

În raport de situația

de fapt reținută, instanța de apel a stabilit că terenul în litigiu este

afectat de conceptul de sistematizare al Municipiului Deva, respectiv de

investiții de interes public, ceea ce constituie un impediment la restituirea

în natură a terenului.

Potrivit art. 10

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din Normele Metodologice de

aplicare a acestei legi, nu constituie terenuri libere și prin urmare nu pot fi

restituite în natură terenurile afectate de amenajări de utilitate publică,

respectiv suprafețele de teren afectate unei utilități publice destinate a

deservi nevoilor comunității. Or, atâta timp cât terenul nu ar putea fi

restituit în natură, este evident că el nu poate face nici obiectul unei

compensări.

În ceea ce privește

invocarea de către intimatul-reclamant a prevederilor art. 14 din Legea nr.

10/2001, privind subrogarea noului proprietar în drepturile statului în cazul

în care imobilul restituit face obiectul unui contract de locațiune,

concesiune, locație de gestiune sau asociere în participațiune, instanța de

apel a considerat că acest text de lege nu este incident în speță, fiind

aplicabil exclusiv situației în care restituirea în natură este solicitată de

persoana îndreptățită la restituirea în natură a acelui teren. În niciun caz

subrogarea nu poate opera asupra terenurilor care constituie proprietatea

Municipiului Deva, care nu au fost preluate abuziv și deci nu formează obiectul

Legii nr. 10/2001 și care au format obiectul unui contract încheiat în condiții

de perfectă legalitate, neexistând niciun temei pentru ca acest teren să poată

fi atribuit în compensare reclamantului.

Găsind fondat primul

motiv de apel și stabilind că imobilul solicitat de reclamant nu poate fi

atribuit în compensare, instanța de apel a apreciat inutilă analiza motivului

de apel precizat ulterior (referitor la faptul că instanța nu a ținut cont de

valoarea construcțiilor demolate și de valoarea terenului imposibil de

restituit în natură, respectiv a omis împrejurarea că fostul proprietar a

beneficiat de despăgubiri pentru imobilul expropriat).

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.,

reclamantul D.I., invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea motivului

de recurs invocat, recurentul-reclamant susține că, întrucât legea nu prevede

condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un teren pentru a putea fi

atribuit în compensare, instanța nu poate condiționa acordarea acestei măsuri

de caracterul liber al terenului. Din probele administrate rezultă că terenul

solicitat în compensare este proprietatea Municipiului Deva și nu este afectat

de sarcini, neexistând vreun impediment legal pentru acordarea lui în

compensare.

Recurentul mai arată,

în motivarea recursului că, deosebirea dintre sintagma "teren

restituit" și "teren acordat în compensare" constă în faptul că,

în primul caz, terenul a fost, anterior preluării de către stat, în

proprietatea persoanei îndreptățite sau a antecesorilor acesteia, iar în al

doilea caz nu a fost în proprietatea acestora. Pentru asigurarea egalității de

tratament juridic, ar trebui ca atunci când se apreciază posibilitatea

acordării în compensare a terenului, să se aplice, prin analogie, prevederile

legale referitoare la restituirea terenurilor, inclusiv prevederile art. 14 din

Lege nr. 10/2001, sens în care urmează a se stabili că reclamantul se poate

subroga în drepturile proprietarului, Municipiul Deva, în cadrul contractului

de asociere în participațiunea încheiat cu SC R.S. SRL, indiferent de data la

care s-a încheiat contractul (înainte sau după data formulării notificării) .

Un alt argument

susținut în motivarea recursului se referă la modul de interpretare a

prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, text pe care recurentul

îl consideră ca instituind o obligație în sarcina entității învestite cu

soluționarea notificării de a acorda cu prioritate în compensare bunuri sau

servicii persoanei îndreptățite, aceasta neavând competența de a aprecia

oportunitatea acordării acestei forme de reparație.

Recurentul mai

susține că terenul solicitat în compensare este liber în sensul art. 10 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001 și 10.3 din Normele metodologice de aplicare a

acestei legi, baza sportivă ce urmează a fi realizată de către SC R.S. SRL în

temeiul contractului de asociere în participațiune nefiind o amenajare de

utilitate publică. Pe de altă parte, deși contractul de asociere a fost

încheiat în anul 2005, investitorul nu a realizat în totalitate investiția la

care s-a obligat prin contract.

Recurentul critică

decizia din apel și sub aspectul reținerii de către instanța de control

judiciar, ca motiv de respingere a cererii de acordare a terenului în

compensare, a faptului că terenul solicitat constituie proprietatea Municipiului

Deva și nu a fost preluat de stat în mod abuziv, recurentul susținând că un

asemenea impediment la compensare nu este prevăzut de lege. De asemenea, arată

că nici apartenența bunului la domeniul public nu poate constitui motiv de

respingere a cererii de atribuire în compensare, mai ales că din probele

dosarului rezultă că în anul 2009 terenul în litigiu a fost evaluat în vederea

înstrăinării, ceea ce demonstrează că a fost trecut din domeniul public în

domeniul privat al municipiului.

Prin întâmpinare,

intimatul-pârât primarul Municipiului Deva solicită respingerea recursului ca

nefondat, instanța de apel reținând în mod corect, pe baza probelor existente

la dosar, că terenul solicitat de reclamant nu poate fi acordat în compensare.

Examinând decizia

recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant,

Înalta Curte reține următoarele:

Primele două

argumente ale recurentului sunt contradictorii, deoarece, deși susține, în

cadrul primului argument, că terenul ce pretinde a-i fi atribui în compensare

nu trebuie să îndeplinească cerința de a fi liber (de unde s-ar deduce că

acordarea terenului în compensare nu presupune verificarea acelorași cerințe ca

în cazul în care se dispune restituirea în natură a terenului preluat de stat în

mod abuziv și notificat), în cadrul celui de-al doilea argument recurentul

propune aplicarea în cazul terenului solicitat în compensare, prin analogie, a

acelorași reguli prevăzute de lege pentru terenul ce se restituie în natură,

decurgând de aici consecința aplicării în speță a prevederilor art. 14 din

Legea nr. 10/2001, în sensul că cererea sa de acordare a terenului în litigiu

în compensare ar fi justificată, indiferent de existența contractului de

asociere în participațiune, urmând ca recurentul să se subroge în drepturile

asociatului Municipiul Deva.

În realitate,

noțiunea de "teren liber" la care se referă art. 10 din Legea nr.

10/2001 și art. 10.3 din Normele de aplicare unitară a acestei legi, aprobate

prin H.G. nr. 250/2007 nu are același înțeles cu noțiunea de "bun

disponibil" în contextul art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001

astfel cum este dezvoltat de art. 7.1 din aceleași norme.

Măsura reparatorie

alternativă și subsecventă, aceea a acordării de bunuri în compensare, în

situația în care restituirea în natură a imobilului notificat nu este posibilă,

presupune identificarea în patrimoniul unității învestite cu soluționarea

notificării a unor bunuri disponibile, ceea ce implică în mod necesar o doză de

apreciere din partea proprietarului acestor bunuri sub aspectul destinației și

utilității acelor bunuri în cadrul desfășurării propriei activități. Pentru

asigurarea transparenței și evitarea arbitrariului în acordarea acestor bunuri,

art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 obligă pe primari sau, după caz, pe

conducătorii entităților învestite cu soluționarea notificărilor, să afișeze

lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul

lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile

disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.

Dreptul de apreciere

al unității notificare nu este însă unul absolut, deoarece instanța, la

sesizarea persoanei interesate, poate stabili că anumite bunuri au fost excluse

în mod nejustificat și abuziv din tabelul bunurilor disponibile. Însă, în

aprecierea caracterului conduitei unității învestite cu soluționarea

notificării nu pot fi avute în vedere exclusiv criteriile stabilite pentru

terenurile ce se restituie în natură, ci în plus se impune stabilirea

destinației concrete și a utilității bunului în ansamblul activității acelei

entități.

Simplul fapt că bunul

solicitat a fi acordat în compensare este liber din punct de vedere tehnic, în

sensul că nu este ocupat de construcții și nu este afectat unor servituți

legale, nu poate justifica obligarea proprietarului de a-l acorda în compensare

în ipoteza în care se face dovada că, spre exemplu, bunul face obiectul unui

proiect de dezvoltare sau amenajare, ori pur și simplu este necesar activității

unității notificate (având în vedere împrejurarea că măsura reparatorie a

acordării de bunuri în compensare poate fi solicitată nu numai în

contradictoriu cu primarii, în calitate de reprezentanți ai unităților

administrativ-teritoriale, ci împotriva oricărora dintre unitățile enumerate la

art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001). În toate cazurile, instanța

trebuie să aprecieze pe bază de probe în ce măsură refuzul acordării bunului în

compensare este justificat.

În consecință, nu

poate fi reținut argumentul recurentului, în sensul că entitatea învestită cu

soluționarea notificării ar avea obligația absolută de acordare în compensare a

bunurilor sau serviciilor, în lipsa oricărei posibilități de apreciere asupra

oportunității acestei soluții.

În speță, instanța de

apel a constat, pe baza probelor, că terenul solicitat de reclamant în

compensare constituie obiectul unui contract de asociere în participațiune,

scopul fiind acela al construirii, amenajării și exploatării unei baze

sportive. Utilitatea acestei amenajări pentru comunitatea locală nu poate fi

contestată, după cum nu există indicii că scopul contractului de asociere în

participațiune ar fi fost acela de a sustrage în mod abuziv bunul de la

eventuala compensare în temeiul Legii nr. 10/2001.

Împrejurarea că

lucrările nu au fost integral executate, respectiv, că societatea comercială

asociată în cadrul contractului nu și-a îndeplinit în totalitate obligațiile

asumate, privește raportul contractual dintre Municipiul Deva și SC R.S. SRL și

nu poate forma obiect de analiză în acest litigiu.

În ceea ce privește

solicitarea reclamantului de a se face aplicarea art. 14 din Legea nr. 10/2001,

potrivit căruia "dacă imobilul restituit prin procedurile administrative

prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui

contract de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau asociere în

participațiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale

persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului,

dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii", instanța de apel

a reținut în mod corect că acest text se aplică exclusiv terenurilor solicitate

a fi restituite în natură prin notificare, nu și în cazul celor acordate în

compensare.

Instanța de control

judiciar nu a reținut, ca argumente exclusive, în sprijinul concluziei

inaplicabilității în speță a acestor prevederi legale și implicit a

imposibilității acordării în compensare, faptul că terenul solicitat constituie

proprietatea Municipiului Deva și nu a fost preluat de stat în mod abuziv (în

sensul că modul în care unitatea administrativ-teritorială a dobândit acest bun

nu este preluarea abuzivă de către stat, așa încât nu formează obiectul Legii

nr. 10/2001). Pe lângă acestea, s-a reținut, ca argument decisiv și faptul că

terenul formează obiectul unui contract legal încheiat, toate aceste argumente,

împreună, conducând la concluzia că nu poate fi atribuit în compensare

reclamantului.

Apartenența bunului

la domeniul public sau privat al municipiului nu este relevantă. În principiu,

pot face obiect al compensării și bunurile proprietate publică. În acest caz,

art. 1.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001

prevede că, în cazul instituțiilor publice care au în administrare imobile

disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unității

administrativ-teritoriale, și se apreciază că acestea pot face obiectul

compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă

potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot

dezafecta și trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unității

administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, cu

modificările și completările ulterioare, urmând ca, odată intrat în circuitul

civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie

persoanei îndreptățite la restituire.

Însă, în speță, se

constată că bunul solicitat în compensare nu este disponibil, așa încât

examinarea apartenenței sale la domeniul public sau privat nu prezintă

utilitate.

În raport de aceste

considerente, constatând că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu

respectarea dispozițiilor legale, Înalta Curte va respinge recursul

reclamantului ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ., motivul de recurs

invocat, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nefiind incident în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul D.I. împotriva Deciziei civile nr. 154/A din

21 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 7 octombrie 2011.