ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 992/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1822/97/2008 B.I. a solicitat instanței anularea dispoziției nr. 624/2008 emisă de Primarul Municipiului Deva prin care i-au fost respinse cererile nr. 163 din 19 ianuarie 1998 și respectiv nr. 44 din 17 august 2005 și să se constate calitatea sa de persoană îndreptățită la restituirea imobilului teren din Deva, Hunedoara, înscris în C.F. 4356 Deva, nr. top 3408/2/4 în suprafață de 696 mp – obligând pârâtul la emiterea unei decizii de restituire a imobilului în principal în natură, iar în subsidiar, prin echivalent. În motivarea acțiunii reclamantul arată că suprafața de teren ce i-a aparținut în proprietate a fost expropriată prin Decretul nr. 39 din 12 februarie 1973 în vederea edificării unei policlinici din cartierul Dacia.

După apariția Legii nr. 18/1991 în urma demersurilor făcute pentru restituirea imobilului i s-a comunicat prin adresa nr. 1717 din 20 februarie 2003 a Consiliului Local Deva că este cuprins în anexa nr. 39 poziția 236 pentru acordarea despăgubirilor aferente terenului expropriat. Ulterior, prin adresa nr. 9844 din 25 februarie 2005 i s-a comunicat că cererea pentru acordarea despăgubirilor i-a fost respinsă întrucât nu a urmat procedura impusă de Legea nr. 10/2001. Prin sentința nr. 24 din 30 ianuarie 2009 Tribunalul Hunedoara a admis acțiunea reclamantului B.I. împotriva dispoziției nr. 624/2008 a Primarului Municipiului Deva, de respingerea cererilor nr. 163 din 19 ianuarie 1998 respectiv nr. 447 din 17 august 2005, pe care a anulat-o.

Constatând că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea imobilului situat în Deva, înscris în C.F. 4356 top 3408/2/4 în suprafață de 696 mp, a obligat pe primarul Municipiului Deva la emiterea dispoziției de restituire a imobilului sus-menționat potrivit dispozițiunilor legale.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin cererea nr. 163 din 19 ianuarie 1998 depusă în conformitate cu prevederile Legii nr. 169/1997 și prin cererea nr. 44 din 17 august 2005 depusă în conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005, reclamantul a solicitat restituirea terenului în suprafață de 696 mp situat în Deva, care i-a fost expropriat prin Decretul nr. 39 din 12 februarie 1973. Prin adresa nr. 399 din 31 ianuarie 2007, reclamantului i s-a comunicat că cererile sale au fost respinse întrucât imobilul proprietatea sa fiind expropriat trebuia să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 – prin depunerea notificării la executorul judecătoresc.

Urmare adresei nr. 399 din 31 ianuarie 2007, reclamantul a formulat contestație la Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 – respinsă prin hotărârea nr. 91/2007, cu motivarea că trebuia să-și revendice proprietatea potrivit procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001. Prin sentința nr. 3290/2007 a Judecătoriei Deva, rămasă irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă acțiunea reclamantului B.I., dispunându-se desființarea hotărârii nr. 91/2007 a Comisiei județene Hunedoara și obligarea celor două comisii constituite în temeiul Legii nr. 18/1991 să înainteze cererea reclamantului spre soluționare Primarului Municipiului Deva.

Prin dispoziția nr. 624 din 18 martie 2008 Primarul Municipiului Deva a respins cererea petentului privind restituirea terenului în suprafață de 696 mp sau acordarea de despăgubiri aferente, întrucât acesta nu s-a conformat dispozițiunilor legale în materie, deoarece nu a depus notificarea prin executorul judecătoresc până la data de 14 februarie 2002. Instanța, sesizată cu contestația împotriva dispoziției nr. 624/2008 a concluzionat că reclamantul nu a urmat întocmai procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, dar s-a adresat instituțiilor competente, solicitând restituirea imobilului, în natură sau prin echivalent.

Pasivitatea reclamantului s-a datorat organelor statului, în speță Comisia de fond funciar care prin adresa nr. 53296/2004 i-a comunicat că figurează în anexa nr. 39 poziția 236 pentru a fi despăgubit pentru terenul de 696 mp, pentru ca apoi prin adresa nr. 9844 din 25 februarie 2005 să i se comunice că aceste despăgubiri nu-i pot fi acordate în temeiul Legii nr. 18/2001, el urmând a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001. Așa cum s-a reținut și prin sentința nr. 3290/2007, cele două comisii de aplicare a Legii nr. 18/1991 erau datoare în situația în care au constatat că cererea reclamantului face obiectul Legii nr. 10/2001 să o înainteze spre soluționare organului competent, respectiv primarului Municipiului Deva.

Dat fiind că reclamantului nu i se poate reține nici o culpă în inițierea procedurilor prealabile administrative impuse de Legea nr. 10/2001 raportat și la cererea formulată de reclamant la 19 ianuarie 1998 și reiterată la 17 august 2005, instanța a apreciat că demersurile întreprinse de acesta suplinesc procedura impusă de art. 22 din Legea nr. 10/2001. Pe cale de consecință, acțiunea formulată de reclamant a fost admisă, anulându-se dispoziția nr. 624/2008 a Primarului Deva cu obligarea acestuia de a emite o dispoziție de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului. Raportat la adresa nr. 209 din 27 martie 2007 prin care s-a confirmat exproprierea terenului în suprafață de 696 mp prin Decretul nr. 39/1973, instanța de fond a făcut în cauză aplicarea art. 24 din Legea nr. 10/2001, reținând că reclamantul este persoană îndreptățită la restituirea terenului în natură sau prin echivalent, în suprafață de 696 mp.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 120/A din 18 iunie 2009 a admis apelul Primarului Municipiului Deva împotriva sentinței civile nr. 24 din 03 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara pe care a schimbat-o în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantul B.I. împotriva dispoziției nr. 624/2008 emisă de Primarul Municipiului Deva. S-a reținut că echivalarea făcută de tribunal este lipsită de temei legal, deoarece corespondența autorităților competente în materia Legii nr. 18/1991 s-a purtat după expirarea termenului pentru depunerea notificărilor și au în vedere cererea nr. 163/1998 întemeiată pe dispozițiunile Legii nr. 169/1997, iar răspunsurile sunt date de Serviciul Comunitar pentru Cadastru și Agricultură, serviciu care nu are atribuții în rezolvarea cererilor întemeiate pe Legea nr. 10/2001.

Faptul că, de la data depunerii cererii din 1998 reclamantul a stat în pasivitate în toată perioada de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu le este imputabil autorităților, în această perioadă nepurtându-se nici o corespondență între reclamant și autoritățile statului, toate adresele depuse la dosar fiind ulterioare anului 2003. Ca urmare, s-a concluzionat că reclamantul nu numai că nu a urmat întocmai procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 ci acesta nu a urmat-o de loc, cererea din 1998 neputând suplini o notificare și o procedură prevăzută într-o lege care a apărut 3 ani mai târziu, iar cererea din anul 2005 fiind făcută cu depășirea termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001, fără ca acest lucru să fie imputabil autorităților, care au purtat corespondența cu reclamantul începând cu anul 2003, după expirarea termenului de depunere a notificărilor.

În recursul declarat și nemotivat în drept, B.I. susține că interpretarea dată textelor de lege de către instanța de apel este greșită, deoarece la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 cererea de restituire a imobilului era deja depusă la organele competente, iar Serviciul Comunitar de Cadastru și Agricultură avea obligația impusă de acest act normativ de a transmite cererea către cei cu atribuții de soluționare, în condițiile în care tot acest serviciu a dispus apoi respingerea pe motivul neformulării notificării. Ca urmare, recurentul B.I. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și reiterarea soluției de la fond. Recursul este întemeiat. La 19 ianuarie 1998 în temeiul Legii nr. 169/1997 reclamantul B.I.

a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în privința terenului de 696 mp situat în Deva. De la data înregistrării cererii inițiale și până la data de 17 mai 2006, când reclamantul a fost înștiințat că cererea sa a fost soluționată favorabil, în sensul că beneficiază de despăgubiri pentru terenul expropriat fiind înscris în Anexa nr. 39 la poziția 236, urmând ca după apariția actelor normative privind reglementarea modului de calcul al acestora, să fie anunțat în cel mai scurt timp. Totodată, prin adresa nr. 9844 din 25 februarie 2005 reclamantul a fost încunoștiințat că nu poate beneficia și de prevederile Legii nr. 10/2001 pentru terenul din Deva, după care acesta a depus la 17 august 2005 cerere în temeiul Legii nr. 247/2005 pentru restituirea aceluiași imobil.

Prin adresa nr. 432 din 17 mai 2006 – Consiliul local Deva – Serviciul Comunitar pentru Cadastru și Agricultură i-a comunicat reclamantului B.I. - că în urma examinării cererii sale formulată în temeiul Legii nr. 247/2005 de către comisia municipală de fond funciar, aceasta a fost respinsă cu motivarea potrivit căreia fiind vorba de un imobil expropriat sunt incidente dispozițiunile Legii nr. 10/2001. Prin hotărârea nr. 91/2007 a Instituției Prefectului a fost respinsă contestația formulată de B.I. privind modul de soluționarea celor două cererii 163 formulată în temeiul Legii nr. 169/1997 și nr. 44 formulată în temeiul Legii nr. 247/2005, astfel că acesta s-a adresat instanței – Judecătoria Deva – care prin sentința nr. 3290 din 04 septembrie 2007 a desființat hotărârea nr. 91/2007 și a obligat cele două comisii locală și județeană de aplicarea Legii nr. 18/1991 să înainteze cererea reclamantului Primarului Municipiului Deva.

S-a reținut în considerentele sentinței nr. 3290/2007 a Judecătoriei Deva rămasă irevocabilă – că dat fiind modul în care s-a instrumentat, până în acel moment cererea reclamantului, precum și corespondența purtată cu acesta, cele două comisii erau datoare, ca în situația în care au constatat că cererea sa formează obiectul Legii nr. 10/2001 să o înainteze organului competent spre soluționare și nu să procedeze la respingerea acesteia.

Primarul Municipiului Deva prin dispoziția nr. 624 din 18 martie 2008, a respins cele două cereri nr. 163 din 19 ianuarie 1998 și 44 din 17 august 2005 formulate în temeiul Legii nr. 169/1997 și respectiv 247/2005, cu motivarea potrivit căreia reclamantul nu a depus notificarea executorului judecătoresc înlăuntrul termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 până la data de 14 februarie 2002. Respingerea ulterioară a cererii pe motiv că terenul face obiectul Legii nr. 10/2001 iar reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de acest act normativ, constituie un abuz care se impune a fi reprimat.

Este cert că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 cererea de restituire a imobilului era depusă și până la 17 mai 2006 reclamantul a fost încunoștiințat că cererea sa a fost soluționată favorabil, în sensul că beneficiază de despăgubiri pentru terenul expropriat, fiind înscris în anexa nr. 39 la poziția 236, urmând ca după apariția actelor normative, care reglementează modul de calcul al acestora să fie anunțat în cel mai scurt timp și aceasta în condițiile în care prin adresa nr. 9844 din 25 februarie 2005 reclamantului i se aducea expres la cunoștință că nu poate beneficia și de prevederile Legii nr. 10/2001 (pag.5). În atare situație, reclamantul nu era interesat să recurgă la procedura Legii nr. 10/2001 câtă vreme chiar autoritatea competentă în materie de fond funciar, prin documente oficiale îi comunică faptul că cererea sa a fost soluționată favorabil.

Constatând însă pe parcurs că imobilul în litigiu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 cele două comisii erau datoare să înainteze organului competent spre soluționare cererile reclamantului. Măsura a fost însă dispusă de Judecătoria Deva prin sentința nr. 3290 din 04 septembrie 2007 care soluționând acțiunea reclamantului împotriva Hotărârii nr. 91/2007 a Instituției prefectului a dispus desființarea acesteia și obligarea celor două comisii să înainteze cererile reclamantului spre soluționare primarului Municipiului Deva.

Din conținutul sentinței, rămasă irevocabilă, se reține cu putere de lucru judecat că cel puțin cererea nr. 44 din 2005 care o reiterează pe aceea din 19 ianuarie 1998 are valoarea unei notificări ce se impune a fi soluționată de primar de vreme ce reclamantul nu s-ar putea îndrepta cu o cerere pentru recunoașterea dreptului său la restituirea terenului sau la acordarea despăgubirilor – tribunalului, decât în situația în care cererea sa ar fi respinsă de organul competent. Din acest punct de vedere aprecierea pe care Curtea de apel o face, atunci când menține dispoziția nr. 624/2008 a Primarului Municipiului Deva – în sensul că reclamantul nu a urmat întocmai procedura prealabilă prevăzut de Legea nr. 10/2001 este nelegală, de vreme ce prin sentința nr. 3290/2007 a Judecătoriei Deva cererea acestuia a primit o atare calificare – de notificare.

Chiar dacă cererea formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 247/2005 și înregistrată la nr. 44 din 17 august 2005 nu se încadrează formal în exigențele art. 22 din Legea nr. 10/2001 – ea a căpătat data certă prin înregistrarea chiar la o autoritate necompetentă, iar din conținutul sau se identifică toate elementele obligatorii notificării, prevăzute de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Greșit instanța de apel a concluzionat că cererea făcută de reclamant la 17 august 2005 este tardivă, deoarece din conținutul art. 25 alin. (4) și art. 26 din Legea nr. 10/2001 se desprinde principiul potrivit căruia termenul legal de depunere a notificării operează nu numai de la data apariției legii, ci în anumite cazuri – care implică „comunicarea” termenul curge de la comunicare.

În speță, incertitudinea creată contestatorului de tergiversarea soluționării cererii sale din 1998 nici după 7 ani, unită cu cadrul de reglementare ambiguu al art. 8 din Legea nr. 10/2001 față de Legea nr. 18/1991, l-a determinat pe acesta să formuleze cererea nr. 44 din 17 august 2005 înainte chiar de comunicarea oficială din 17 iulie 2006 prin adresa nr. 17526 Consiliului Municipal Deva – de respingere a cererii din 1998. În atari împrejurări, nu se poate susține cu temei că notificarea contestatorului din 2005 este tardiv formulată, așa cum greșit s-a reținut prin decizia din apel și că situația creată nu este imputabilă autorităților, curtea însăși recunoscând printr-o motivare contradictorie că autoritățile au purtat corespondență cu reclamantul începând cu anul 2003, după expirarea termenului de depunere a notificărilor.

Se impune așadar, în raport de cele mai sus expuse, admiterea recursului declarat de B.I., casarea deciziei nr. 120 A din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia și menținerea sentinței nr. 24 din 30 ianuarie 2009 a Tribunalului Hunedoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva deciziei civile nr. 120 A din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, pe care o casează și menține sentința nr. 24 din 30 ianuarie 2009 a Tribunalului Hunedoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.