ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 992/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 992/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub

nr. 1822/97/2008 B.I. a solicitat instanței anularea dispoziției nr. 624/2008 emisă

de Primarul Municipiului Deva prin care i-au fost respinse cererile nr. 163 din

19 ianuarie 1998 și respectiv nr. 44 din 17 august 2005 și să se constate

calitatea sa de persoană îndreptățită la restituirea imobilului teren din Deva,

Hunedoara, înscris în C.F. 4356 Deva, nr. top 3408/2/4 în suprafață de 696 mp –

obligând pârâtul la emiterea unei decizii de restituire a imobilului în

principal în natură, iar în subsidiar, prin echivalent.

În motivarea acțiunii

reclamantul arată că suprafața de teren ce i-a aparținut în proprietate a fost

expropriată prin Decretul nr. 39 din 12 februarie 1973 în vederea edificării

unei policlinici din cartierul Dacia. După apariția Legii nr. 18/1991 în urma

demersurilor făcute pentru restituirea imobilului i s-a comunicat prin adresa

nr. 1717 din 20 februarie 2003 a Consiliului Local Deva că este cuprins în

anexa nr. 39 poziția 236 pentru acordarea despăgubirilor aferente terenului

expropriat. Ulterior, prin adresa nr. 9844 din 25 februarie 2005 i s-a

comunicat că cererea pentru acordarea despăgubirilor i-a fost respinsă întrucât

nu a urmat procedura impusă de Legea nr. 10/2001.

Prin sentința nr. 24 din 30

ianuarie 2009 Tribunalul Hunedoara a admis acțiunea reclamantului B.I. împotriva

dispoziției nr. 624/2008 a Primarului Municipiului Deva, de respingerea

cererilor nr. 163 din 19 ianuarie 1998 respectiv nr. 447 din 17 august 2005, pe

care a anulat-o. Constatând că reclamantul are calitatea de persoană

îndreptățită la restituirea imobilului situat în Deva, înscris în C.F. 4356 top

3408/2/4 în suprafață de 696 mp, a obligat pe primarul Municipiului Deva la

emiterea dispoziției de restituire a imobilului sus-menționat potrivit

dispozițiunilor legale.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că prin cererea nr. 163 din 19 ianuarie 1998

depusă în conformitate cu prevederile Legii nr. 169/1997 și prin cererea nr. 44

din 17 august 2005 depusă în conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005,

reclamantul a solicitat restituirea terenului în suprafață de 696 mp situat în

Deva, care i-a fost expropriat prin Decretul nr. 39 din 12 februarie 1973.

Prin adresa nr. 399 din 31

ianuarie 2007, reclamantului i s-a comunicat că cererile sale au fost respinse

întrucât imobilul proprietatea sa fiind expropriat trebuia să urmeze procedura

prevăzută de Legea nr. 10/2001 – prin depunerea notificării la executorul

judecătoresc.

Urmare adresei nr. 399 din 31

ianuarie 2007, reclamantul a formulat contestație la Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 –

respinsă prin hotărârea nr. 91/2007, cu motivarea că trebuia să-și revendice

proprietatea potrivit procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Prin sentința nr. 3290/2007

a Judecătoriei Deva, rămasă irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă acțiunea

reclamantului B.I., dispunându-se desființarea hotărârii nr. 91/2007 a Comisiei

județene Hunedoara și obligarea celor două comisii constituite în temeiul Legii

nr. 18/1991 să înainteze cererea reclamantului spre soluționare Primarului

Municipiului Deva.

Prin dispoziția nr. 624 din 18

martie 2008 Primarul Municipiului Deva a respins cererea petentului privind

restituirea terenului în suprafață de 696 mp sau acordarea de despăgubiri

aferente, întrucât acesta nu s-a conformat dispozițiunilor legale în materie,

deoarece nu a depus notificarea prin executorul judecătoresc până la data de 14

februarie 2002.

Instanța, sesizată cu

contestația împotriva dispoziției nr. 624/2008 a concluzionat că reclamantul nu

a urmat întocmai procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, dar s-a adresat

instituțiilor competente, solicitând restituirea imobilului, în natură sau prin

echivalent. Pasivitatea reclamantului s-a datorat organelor statului, în speță

Comisia de fond funciar care prin adresa nr. 53296/2004 i-a comunicat că

figurează în anexa nr. 39 poziția 236 pentru a fi despăgubit pentru terenul de

696 mp, pentru ca apoi prin adresa nr. 9844 din 25 februarie 2005 să i se

comunice că aceste despăgubiri nu-i pot fi acordate în temeiul Legii nr. 18/2001,

el urmând a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001.

Așa cum s-a reținut și prin

sentința nr. 3290/2007, cele două comisii de aplicare a Legii nr. 18/1991 erau

datoare în situația în care au constatat că cererea reclamantului face obiectul

Legii nr. 10/2001 să o înainteze spre soluționare organului competent,

respectiv primarului Municipiului Deva.

Dat fiind că reclamantului

nu i se poate reține nici o culpă în inițierea procedurilor prealabile

administrative impuse de Legea nr. 10/2001 raportat și la cererea formulată de

reclamant la 19 ianuarie 1998 și reiterată la 17 august 2005, instanța a

apreciat că demersurile întreprinse de acesta suplinesc procedura impusă de

art. 22 din Legea nr. 10/2001. Pe cale de consecință, acțiunea formulată de

reclamant a fost admisă, anulându-se dispoziția nr. 624/2008 a Primarului Deva

cu obligarea acestuia de a emite o dispoziție de restituire în natură sau prin

echivalent a imobilului.

Raportat la adresa nr. 209

din 27 martie 2007 prin care s-a confirmat exproprierea terenului în suprafață

de 696 mp prin Decretul nr. 39/1973, instanța de fond a făcut în cauză

aplicarea art. 24 din Legea nr. 10/2001, reținând că reclamantul este persoană

îndreptățită la restituirea terenului în natură sau prin echivalent, în

suprafață de 696 mp.

Curtea de Apel Alba Iulia,

prin decizia nr. 120/A din 18 iunie 2009 a admis apelul Primarului Municipiului Deva împotriva sentinței civile nr. 24 din 03 ianuarie 2009 pronunțată de

Tribunalul Hunedoara pe care a schimbat-o în sensul că a respins acțiunea

formulată de reclamantul B.I. împotriva dispoziției nr. 624/2008 emisă de

Primarul Municipiului Deva.

S-a reținut că echivalarea

făcută de tribunal este lipsită de temei legal, deoarece corespondența

autorităților competente în materia Legii nr. 18/1991 s-a purtat după expirarea

termenului pentru depunerea notificărilor și au în vedere cererea nr. 163/1998

întemeiată pe dispozițiunile Legii nr. 169/1997, iar răspunsurile sunt date de

Serviciul Comunitar pentru Cadastru și Agricultură, serviciu care nu are

atribuții în rezolvarea cererilor întemeiate pe Legea nr. 10/2001.

Faptul că, de la data

depunerii cererii din 1998 reclamantul a stat în pasivitate în toată perioada

de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu le este imputabil autorităților, în această

perioadă nepurtându-se nici o corespondență între reclamant și autoritățile

statului, toate adresele depuse la dosar fiind ulterioare anului 2003.

Ca urmare, s-a concluzionat

că reclamantul nu numai că nu a urmat întocmai procedura prevăzută de Legea nr.

10/2001 ci acesta nu a urmat-o de loc, cererea din 1998 neputând suplini o

notificare și o procedură prevăzută într-o lege care a apărut 3 ani mai târziu,

iar cererea din anul 2005 fiind făcută cu depășirea termenului prevăzut de

Legea nr. 10/2001, fără ca acest lucru să fie imputabil autorităților, care au

purtat corespondența cu reclamantul începând cu anul 2003, după expirarea

termenului de depunere a notificărilor.

În recursul declarat și

nemotivat în drept, B.I. susține că interpretarea dată textelor de lege de

către instanța de apel este greșită, deoarece la data intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001 cererea de restituire a imobilului era deja depusă la

organele competente, iar Serviciul Comunitar de Cadastru și Agricultură avea

obligația impusă de acest act normativ de a transmite cererea către cei cu

atribuții de soluționare, în condițiile în care tot acest serviciu a dispus

apoi respingerea pe motivul neformulării notificării. Ca urmare, recurentul B.I.

a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și reiterarea soluției de la

fond.

Recursul este întemeiat.

La 19 ianuarie 1998 în

temeiul Legii nr. 169/1997 reclamantul B.I. a solicitat reconstituirea

dreptului de proprietate în privința terenului de 696 mp situat în Deva. De la

data înregistrării cererii inițiale și până la data de 17 mai 2006, când

reclamantul a fost înștiințat că cererea sa a fost soluționată favorabil, în

sensul că beneficiază de despăgubiri pentru terenul expropriat fiind înscris în

Anexa nr. 39 la poziția 236, urmând ca după apariția actelor normative privind

reglementarea modului de calcul al acestora, să fie anunțat în cel mai scurt

timp.

Totodată, prin adresa nr. 9844

din 25 februarie 2005 reclamantul a fost încunoștiințat că nu poate beneficia

și de prevederile Legii nr. 10/2001 pentru terenul din Deva, după care acesta a

depus la 17 august 2005 cerere în temeiul Legii nr. 247/2005 pentru restituirea

aceluiași imobil.

Prin adresa nr. 432 din 17

mai 2006 – Consiliul local Deva – Serviciul Comunitar pentru Cadastru și

Agricultură i-a comunicat reclamantului B.I. - că în urma examinării cererii

sale formulată în temeiul Legii nr. 247/2005 de către comisia municipală de

fond funciar, aceasta a fost respinsă cu motivarea potrivit căreia fiind vorba

de un imobil expropriat sunt incidente dispozițiunile Legii nr. 10/2001.

Prin hotărârea nr. 91/2007 a

Instituției Prefectului a fost respinsă contestația formulată de B.I. privind

modul de soluționarea celor două cererii 163 formulată în temeiul Legii nr. 169/1997

și nr. 44 formulată în temeiul Legii nr. 247/2005, astfel că acesta s-a adresat

instanței – Judecătoria Deva – care prin sentința nr. 3290 din 04 septembrie 2007

a desființat hotărârea nr. 91/2007 și a obligat cele două comisii locală și

județeană de aplicarea Legii nr. 18/1991 să înainteze cererea reclamantului

Primarului Municipiului Deva.

S-a reținut în

considerentele sentinței nr. 3290/2007 a Judecătoriei Deva rămasă irevocabilă –

că dat fiind modul în care s-a instrumentat, până în acel moment cererea

reclamantului, precum și corespondența purtată cu acesta, cele două comisii

erau datoare, ca în situația în care au constatat că cererea sa formează

obiectul Legii nr. 10/2001 să o înainteze organului competent spre soluționare

și nu să procedeze la respingerea acesteia.

Primarul Municipiului Deva

prin dispoziția nr. 624 din 18 martie 2008, a respins cele două cereri nr. 163 din 19 ianuarie 1998 și 44 din 17 august 2005 formulate în temeiul Legii nr. 169/1997

și respectiv 247/2005, cu motivarea potrivit căreia reclamantul nu a depus

notificarea executorului judecătoresc înlăuntrul termenului prevăzut de art. 22

din Legea nr. 10/2001 până la data de 14 februarie 2002.

Respingerea ulterioară a

cererii pe motiv că terenul face obiectul Legii nr. 10/2001 iar reclamantul nu

a urmat procedura prevăzută de acest act normativ, constituie un abuz care se

impune a fi reprimat.

Este cert că la data

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 cererea de restituire a imobilului era

depusă și până la 17 mai 2006 reclamantul a fost încunoștiințat că cererea sa a

fost soluționată favorabil, în sensul că beneficiază de despăgubiri pentru

terenul expropriat, fiind înscris în anexa nr. 39 la poziția 236, urmând ca

după apariția actelor normative, care reglementează modul de calcul al acestora

să fie anunțat în cel mai scurt timp și aceasta în condițiile în care prin

adresa nr. 9844 din 25 februarie 2005 reclamantului i se aducea expres la

cunoștință că nu poate beneficia și de prevederile Legii nr. 10/2001 (pag.5).

În atare situație,

reclamantul nu era interesat să recurgă la procedura Legii nr. 10/2001 câtă

vreme chiar autoritatea competentă în materie de fond funciar, prin documente

oficiale îi comunică faptul că cererea sa a fost soluționată favorabil.

Constatând însă pe parcurs că

imobilul în litigiu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 cele două comisii

erau datoare să înainteze organului competent spre soluționare cererile

reclamantului. Măsura a fost însă dispusă de Judecătoria Deva prin sentința nr.

3290 din 04 septembrie 2007 care soluționând acțiunea reclamantului împotriva

Hotărârii nr. 91/2007 a Instituției prefectului a dispus desființarea acesteia

și obligarea celor două comisii să înainteze cererile reclamantului spre

soluționare primarului Municipiului Deva.

Din conținutul sentinței,

rămasă irevocabilă, se reține cu putere de lucru judecat că cel puțin cererea

nr. 44 din 2005 care o reiterează pe aceea din 19 ianuarie 1998 are valoarea

unei notificări ce se impune a fi soluționată de primar de vreme ce reclamantul

nu s-ar putea îndrepta cu o cerere pentru recunoașterea dreptului său la

restituirea terenului sau la acordarea despăgubirilor – tribunalului, decât în

situația în care cererea sa ar fi respinsă de organul competent.

Din acest punct de vedere

aprecierea pe care Curtea de apel o face, atunci când menține dispoziția nr. 624/2008

a Primarului Municipiului Deva – în sensul că reclamantul nu a urmat întocmai

procedura prealabilă prevăzut de Legea nr. 10/2001 este nelegală, de vreme ce

prin sentința nr. 3290/2007 a Judecătoriei Deva cererea acestuia a primit o

atare calificare – de notificare.

Chiar dacă cererea formulată

de reclamant în temeiul Legii nr. 247/2005 și înregistrată la nr. 44 din 17

august 2005 nu se încadrează formal în exigențele art. 22 din Legea nr. 10/2001

– ea a căpătat data certă prin înregistrarea chiar la o autoritate

necompetentă, iar din conținutul sau se identifică toate elementele obligatorii

notificării, prevăzute de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Greșit instanța de apel a

concluzionat că cererea făcută de reclamant la 17 august 2005 este tardivă,

deoarece din conținutul art. 25 alin. (4) și art. 26 din Legea nr. 10/2001 se

desprinde principiul potrivit căruia termenul legal de depunere a notificării

operează nu numai de la data apariției legii, ci în anumite cazuri – care

implică „comunicarea” termenul curge de la comunicare.

În speță, incertitudinea

creată contestatorului de tergiversarea soluționării cererii sale din 1998 nici

după 7 ani, unită cu cadrul de reglementare ambiguu al art. 8 din Legea nr. 10/2001

față de Legea nr. 18/1991, l-a determinat pe acesta să formuleze cererea nr. 44

din 17 august 2005 înainte chiar de comunicarea oficială din 17 iulie 2006 prin

adresa nr. 17526 Consiliului Municipal Deva – de respingere a cererii din 1998.

În atari împrejurări, nu se

poate susține cu temei că notificarea contestatorului din 2005 este tardiv

formulată, așa cum greșit s-a reținut prin decizia din apel și că situația

creată nu este imputabilă autorităților, curtea însăși recunoscând printr-o

motivare contradictorie că autoritățile au purtat corespondență cu reclamantul

începând cu anul 2003, după expirarea termenului de depunere a notificărilor.

Se impune așadar, în raport

de cele mai sus expuse, admiterea recursului declarat de B.I., casarea deciziei

nr. 120 A din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia și menținerea sentinței

nr. 24 din 30 ianuarie 2009 a Tribunalului Hunedoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul B.I.

împotriva deciziei civile nr. 120 A din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția civilă, pe care o casează și menține sentința nr. 24 din 30

ianuarie 2009 a Tribunalului Hunedoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie

2010.