ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 860/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin contestația înregistrată sub nr. 3039 pe data de 29 august 2006, contestatorii T.V.C. și T.L. s-au adresat instanței, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Deva, să se dispună anularea Dispoziției nr. 510/2004 emisă de acesta și obligarea de a emite o nouă dispoziție prin care să dispună restituirea în natură a suprafeței de 7001 mp teren, iar pentru restul suprafeței de teren ce nu se poate restitui în natură, au solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, prin compensare cu o altă suprafață de teren.

În subsidiar, contestatorii au solicitat obligarea intimatului de a emite o nouă dispoziție, prin care să se dispună restituirea în natură a suprafeței de 7001 mp, obligându-se să restituie sumele primite anterior cu titlu de despăgubiri, respectiv suma de 41.807.424 lei, primită de antecesoarea lor, P.P., conform sentinței civile nr. 34/2001 a Tribunalului Hunedoara pentru imobilul în suprafață de 4931 mp situat în Municipiul Deva, înscris în C.F. 1394 Deva, nr. top 1788/1 – 1789/1, preluat abuziv de către stat. În cauză, au formulat cereri de intervenție în nume propriu SC S. SA Deva și S.E., prin care au solicitat respingerea contestației. Prin sentința civilă nr. 77/2008 pronunțată pe data de 14 mai 2008 Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a respins contestația, așa cum a fost precizată, formulată de contestatorii T.V.

și T.L., în contradictoriu cu intimații Primăria Municipiului Deva, Consiliul Local Municipal Deva, având ca obiect anularea Dispoziției nr. 510/2004 emisă de Primarul Municipiului Deva precum și cererea de intervenție accesorie formulată în interesul intimaților de intervenienta SC S. SA Deva, și de intervenienta în nume propriu S.E. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, în cauză, operează excepția autorității de lucru judecat, în raport de sentința civilă nr. 34/2001 a Tribunalului Hunedoara și de decizia nr. 8589/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, s-a reținut că Dispoziția nr. 510/2004 emisă de Primarul Municipiului Deva a fost contestată în instanță de către intervenienta S.E., fiind confirmată în justiție sub aspectul legalității și temeiniciei, instanțele de judecată pronunțându-se, pe toate treptele de control judiciar, atât în ceea ce privește dreptul părților la reparație reglementată de Legea nr. 10/2001, cât și sub aspectul situației juridice a imobilului notificat. Împotriva hotărârii respective, la data de 30 septembrie 2008, au declarat apel contestatorii T.V.C. și T.L., ce a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Alba-Iulia prin decizia civilă nr. 3/A din 15 ianuarie 2009. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că sunt nefondate motivele de apel formulate de către contestatori, în mod corect, prima instanță, reținând excepția autorității de lucru judecat, conform dispozițiilor art. 1201 C. civ.

Referitor la excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinare, având ca obiect tardivitatea contestației și lipsa calității procesuale pasive, s-a considerat că nu mai trebuie analizate, câtă vreme s-a reținut excepția autorității de lucru judecat, excepție de fond, peremptorie și absolută. În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat, instanța de apel a făcut trimitere la deciziile de îndrumare nr. 45/1980, nr. 1849/1982 și nr. 162/1987 pronunțate de fostul Tribunal Suprem, prin care s-a statuat că, principiul autorității de lucru judecat, împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, ci și contrazicerile între două hotărâri, în sensul în care, constatările făcute printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară.

Împotriva deciziei respective, la data de 9 martie 2009, în termen legal, au declarat recurs contestatorii T.C. și T.L., criticând-o ca fiind nelegală, solicitând casarea acesteia, rejudecarea apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe, care să fie admis, cu consecința desființării primei hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât în mod greșit, cele două instanțe au soluționat cauza, pe excepție, reținând în mod eronat, autoritatea de lucru judecat. În subsidiar, au solicitat, admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și rejudecând cauza, pe fond, să se dispună, respingerea excepției tardivității contestației, respingerea cererilor de intervenție formulate în cauză, anulându-se Dispoziția nr. 510/2004 emisă de Primarul Municipiului Deva.

Prin motivele de recurs, depuse odată cu cererea, contestatorii au susținut, în esență, faptul că, în mod greșit, cele două instanțe au reținut autoritatea de lucru judecat, întrucât acțiunea privind revendicarea imobilului, soluționată prin sentința civilă nr. 34/2001 a Tribunalului Deva, nu a fost admisă în această formă, fiind precizată ulterior într-o acțiune în despăgubiri pentru construcțiile demolate, imposibil de restituit în natură, iar hotărârea nr. 8589/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a soluționat irevocabil contestația formulată de intervenienta S.E. împotriva Dispoziției nr. 510/2004 emisă de Primarul Municipiului Deva, nu-i este opozabilă, nefiind parte în acel proces.

De asemenea, s-a susținut și faptul că despăgubirile ce i-au fost acordate antecesoarei lor, numita P.P., în dosarul nr. 665/2000, au vizat doar construcțiile demolate nu și terenul liber de construcții, fiind astfel aplicabile prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora restituirea în natură a terenului liber este condiționată de restituirea despăgubirilor primite. La data de 25 septembrie 2009, intimații-pârâți Consiliul Local al Municipiului Deva, Primăria Municipiului Deva și Primarul Municipiului Deva au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a primilor doi intimați, întrucât, în cadrul aplicării Legii nr. 10/2001, numai Primarul unității administrativ-teritoriale are atribuții în procedura administrativ-jurisdicțională a acestei legi.

În același timp, intimata SC S. SA Deva a formulat întâmpinare, pe data de 21 septembrie 2009, solicitând respingerea recursul, ca tardiv introdus, fiind formulat cu depășirea termenului legal de 15 zile, iar pe fond, respingerea căii de atac ca neîntemeiată, în condițiile în care ambele instanțe au reținut corect excepția autorității de lucru judecat. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., va soluționa cu prioritate excepțiile invocate de către intimații-pârâți prin întâmpinările formulate, respectiv excepția tardivității recursului și cea a lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Local al Municipiului Deva și Primăria Municipiului Deva.

Astfel, excepția tardivității căii de atac formulată de intimata SC S. SA Deva este nefondată, întrucât contestatorii au declarat recursul în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ. În acest sens, decizia Curții de Apel Alba-Iulia a fost primită de contestatori pe data de 16 februarie 2009, conform dovezii de primire și a procesului verbal de predare aflat la filele 89-90 în dosarul nr. 3039/97/2006 al Curții de Apel Alba-Iulia, iar recursul a fost înregistrat pe data de 3 martie 2009, conform plicului poștal, aflat la fila 28 în dosarul instanței de recurs. Este neîntemeiată și excepția lipsei calității procesuale pasive a intimaților-pârâți, aceștia având calitate procesuală pasivă în cauză, fiind angrenați și având atribuții în procedura administrativ-jurisdicțională de aplicare a Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește motivele de recurs formulate de cei doi contestatori, Înalta Curte, constată că sunt nefondate, și vor fi respinse, avându-se în vedere următoarele argumente : Potrivit art. 1201 C. civ., este lucru judecat atunci când o a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și împotriva lor cu aceeași calitate. Pentru a exista identitate de obiect nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acțiunilor să rezulte că este același iar nesocotirea autorității de lucru judecat, presupune, în ideea asigurării stabilității raporturilor juridice, ca o chestiune litigioasă odată tranșată de instanță, să nu mai poată fi adusă înaintea judecății, iar pe de altă parte ca, ceea ce a stabilit o primă instanță, să nu fie contrazisă de cea ulterioară.

Potrivit prezumției lucrului judecat, conform art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți ( rei judecata per veritate habetur ), neputându-se primi vreo dovadă contrară, față de caracterul absolut al prezumției. Analizând recursul declarat de contestatori, prin prisma acestui punct de vedere, reținut de prima instanță, care a constatat că în cauză există autoritate de lucru judecat, Înalta Curte, constată că sunt neîntemeiate motivele de recurs, în mod corect, cauza fiind soluționată prin prisma acestei excepții de fond, absolute și peremptorii.

Astfel, cum s-a reținut de cele două instanțe, s-a constatat că, într-o primă judecată, s-a stabilit în mod irevocabil că, imobilul în litigiu a fost demolat și nu se mai poate dispune restituirea în natură, stabilindu-se despăgubiri în cuantum de 410.807.424 lei, ca urmare a reactualizării sumei de 380.000 lei, reprezentând valoarea de inventar a imobilului de la data preluării de către stat; că odată rezolvată, situația juridică a imobilului în litigiu, nu mai putea fi repus în discuție încă o dată regimul juridic al acestuia, chiar și la cererea unui moștenitor care nu a fost parte în respectivul proces, neputându-se obține măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, de două ori, pentru același imobil, uzând de temeiuri de drept diferite.

În acest sens, susținerile recurenților că dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt de natură să înlăture autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare, sunt eronate, întrucât aceasta nu înseamnă posibilitatea contestării a ceea ce a reținut prima instanță în legătură cu regimul juridic al imobilului. Astfel, prima instanță a reținut, în cauză, excepția autorității de lucru judecat, raportat la decizia civilă nr. 8589 din 26 octombrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 2221/1/2006 prin care s-a soluționat irevocabil, prin respingere, contestația formulată de numita S.E., intervenientă în nume propriu în prezenta cauză, împotriva Dispoziției nr. 510/2004 a Primarului Municipiului Deva, prin care s-a respins notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, atât de contestatoare cât și de P.P.

(autoarea recurenților), având ca obiect restituirea în natură a terenului rămas liber și despăgubiri pentru construcțiile demolate și terenul ocupat, pentru imobilul preluat de stat înscris în C.F. Deva cu nr. 1394 nr. top 1788/1-1789/1 în suprafață totală de 9953 mp, și suprafață reală de 7741 mp. În considerentele acestei decizii ale instanței supreme s-a făcut trimitere la o altă hotărâre judecătorească pronunțată anterior în cauză, respectiv sentința civilă nr. 34 din 1 martie 2001 a Tribunalului Hunedoara, prin care Statul Român, prin Ministerul Finanțelor a fost obligat către reclamanta P.P., în calitate de moștenitoare a autorului S.L., și către intervenienții S.E., S.M. și S.A. la plata sumei de 418.807.424 lei cu titlu de despăgubiri civile, pentru același imobil, solicitat în prezentul litigiu.

Rezultă, așadar, faptul că, autoritatea de lucru judecat a fost reținută de cele două instanțe, prin raportare, atât la decizia nr. 8589/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și la hotărârea nr. 34/2001 a Tribunalului Hunedoara, hotărâre prin care s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că reclamanții nu pot uza de prevederile legii speciale nr. 10/2001, atâta vreme cât au primit despăgubiri bănești, reprezentând contravaloarea imobilului preluat de stat, imobil format din casă de locuit și teren aferent, pe calea dreptului comun, iar pe de altă parte, că s-a respins și o contestație întemeiată pe legea specială, împotriva aceleiași Dispoziții nr. 510/2004 emisă de Primarul Municipiului Deva, pentru același imobil, cerere formulată de intervenienta din prezenta cauză, numita S.E.

Susținerea recurenților, că hotărârea pronunțată prin procedura specială a Legii nr. 10/2001, nu le este opozabilă, nefiind parte în procesul respectiv, este nefondată, întrucât în litigiul soluționat irevocabil de Înalta Curte de Casație și Justiție, a rămas irevocabilă Dispoziția nr. 510/2004 prin care s-a respins notificarea formulată cu privire la același imobil, atât de către autoarea contestatorilor (P.P.), cât și de intervenienta S.E. Faptul că Dispoziția nr. 510/2004 nu a fost atacată și de autoarea contestatorilor, nu poate fi imputabilă decât acestora, însă, fiind vorba de aceeași notificare și de același imobil, hotărârea judecătorească pentru care s-a tranșat regimul juridic al acestuia, este opozabilă și lor, fiind vorba de moștenitori aflați în concurs, astfel încât drepturile câștigate sau pierdute în instanță profită sau incumbă și celorlalți moștenitori ce au stat în pasivitate.

În același timp, în hotărârea judecătorească pronunțată pe dreptul comun, la care a făcut trimitere decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în procedura specială a Legii nr. 10/2001, a figurat drept parte autoarea contestatoarelor, astfel această hotărâre prin care s-a tranșat de asemenea regimul juridic al imobilului în litigiu, le este opozabilă acestora. Sub acest aspect, este irelevant faptul că acțiunea ce a fost soluționată prin sentința nr. 34/2001 a Tribunalului Hunedoara, pe calea dreptului comun a fost caracterizată ca fiind una în revendicare, și nu una în pretenții, atâta vreme cât s-a statuat că numita P.P. trebuie să primească despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea imobilului ce a fost preluat de stat.

Prin urmare, este evident că, în speță, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, regimul juridic al imobilului, în sensul imposibilității restituirii în natură și a acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar contestatorii și-au realizat dreptul la dezdăunare prin încasarea sumelor stabilite prin sentința civilă nr. 34/2001, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 6654/2000. Referitor la aceste despăgubiri, se va reține faptul că nu sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nefiind vorba de despăgubiri încasate cu ocazia preluării imobilului de către stat, sau cu ocazia demolării construcțiilor, ci de despăgubiri primite în urma admiterii unei acțiuni în revendicare, prin echivalent, autoarea P.P.

primind contravaloarea întregului imobil format din casă de locuit și teren aferent, iar pe de altă parte prevederile art. 47 din Legea nr. 10/2001 au fost declarate ca fiind neconstituționale prin Decizia nr. 1055/2008 a Curții Constituționale. Rezultă, așadar, că de principiu nu se pot obține despăgubiri sau măsuri reparatorii, de două ori, de către aceleași persoane și pentru același imobil, uzând de temeiuri de drept diferite. Față de cele arătate, Înalta Curte, constată că nu subzistă niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatori.

În baza art. 274 C. proc. civ., vor fi obligați recurenții către intimata SC S. SA Deva și către intervenient S.E. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 lei și respectiv 300 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității recursului ca nefondată. Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a intimaților-pârâți. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorii T.L. și T.V.C. împotriva deciziei nr. 3 A din 15 ianuarie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Obligă pe recurenți la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 lei către intimata-intervenientă SC S. SA și, respectiv 300 lei către intimata-intervenientă S.E. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 februarie 2010.