ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 860/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 860/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin contestația înregistrată sub nr. 3039 pe

data de 29 august 2006, contestatorii T.V.C. și T.L. s-au adresat instanței,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu intimatul

Primarul Municipiului Deva, să se dispună anularea Dispoziției nr. 510/2004

emisă de acesta și obligarea de a emite o nouă dispoziție prin care să dispună

restituirea în natură a suprafeței de 7001 mp teren, iar pentru restul

suprafeței de teren ce nu se poate restitui în natură, au solicitat acordarea

de măsuri reparatorii în echivalent, prin compensare cu o altă suprafață de

teren.

În subsidiar, contestatorii au

solicitat obligarea intimatului de a emite o nouă dispoziție, prin care să se

dispună restituirea în natură a suprafeței de 7001 mp, obligându-se să

restituie sumele primite anterior cu titlu de despăgubiri, respectiv suma de

41.807.424 lei, primită de antecesoarea lor, P.P., conform sentinței civile nr.

34/2001 a Tribunalului Hunedoara pentru imobilul în suprafață de 4931 mp situat

în Municipiul Deva, înscris în C.F. 1394 Deva, nr. top 1788/1 – 1789/1, preluat

abuziv de către stat.

În cauză, au formulat cereri de

intervenție în nume propriu SC S. SA Deva și S.E., prin care au solicitat

respingerea contestației.

Prin sentința civilă nr. 77/2008

pronunțată pe data de 14 mai 2008 Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a

respins contestația, așa cum a fost precizată, formulată de contestatorii T.V.

și T.L., în contradictoriu cu intimații Primăria Municipiului Deva, Consiliul

Local Municipal Deva, având ca obiect anularea Dispoziției nr. 510/2004 emisă

de Primarul Municipiului Deva precum și cererea de intervenție accesorie

formulată în interesul intimaților de intervenienta SC S. SA Deva, și de intervenienta

în nume propriu S.E.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că, în cauză, operează excepția autorității de lucru

judecat, în raport de sentința civilă nr. 34/2001 a Tribunalului Hunedoara și

de decizia nr. 8589/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, s-a reținut că Dispoziția

nr. 510/2004 emisă de Primarul Municipiului Deva a fost contestată în instanță

de către intervenienta S.E., fiind confirmată în justiție sub aspectul

legalității și temeiniciei, instanțele de judecată pronunțându-se, pe toate

treptele de control judiciar, atât în ceea ce privește dreptul părților la

reparație reglementată de Legea nr. 10/2001, cât și sub aspectul situației

juridice a imobilului notificat.

Împotriva hotărârii respective, la

data de 30 septembrie 2008, au declarat apel contestatorii T.V.C. și T.L., ce a

fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Alba-Iulia prin decizia

civilă nr. 3/A din 15 ianuarie 2009.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că sunt nefondate motivele de apel formulate de către

contestatori, în mod corect, prima instanță, reținând excepția autorității de

lucru judecat, conform dispozițiilor art. 1201 C. civ.

Referitor la excepțiile invocate de

pârâți prin întâmpinare, având ca obiect tardivitatea contestației și lipsa

calității procesuale pasive, s-a considerat că nu mai trebuie analizate, câtă

vreme s-a reținut excepția autorității de lucru judecat, excepție de fond,

peremptorie și absolută.

În ceea ce privește autoritatea de lucru

judecat, instanța de apel a făcut trimitere la deciziile de îndrumare nr.

45/1980, nr. 1849/1982 și nr. 162/1987 pronunțate de fostul Tribunal Suprem,

prin care s-a statuat că, principiul autorității de lucru judecat, împiedică nu

numai judecarea din nou a unui proces terminat, ci și contrazicerile între două

hotărâri, în sensul în care, constatările făcute printr-o hotărâre

judecătorească irevocabilă, să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară.

Împotriva deciziei respective, la

data de 9 martie 2009, în termen legal, au declarat recurs contestatorii T.C.

și T.L., criticând-o ca fiind nelegală, solicitând casarea acesteia,

rejudecarea apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe, care să fie

admis, cu consecința desființării primei hotărâri și trimiterea cauzei spre

rejudecare, întrucât în mod greșit, cele două instanțe au soluționat cauza, pe

excepție, reținând în mod eronat, autoritatea de lucru judecat.

În subsidiar, au solicitat,

admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și rejudecând cauza, pe

fond, să se dispună, respingerea excepției tardivității contestației,

respingerea cererilor de intervenție formulate în cauză, anulându-se Dispoziția

nr. 510/2004 emisă de Primarul Municipiului Deva.

Prin motivele de recurs, depuse

odată cu cererea, contestatorii au susținut, în esență, faptul că, în mod

greșit, cele două instanțe au reținut autoritatea de lucru judecat, întrucât

acțiunea privind revendicarea imobilului, soluționată prin sentința civilă nr.

34/2001 a Tribunalului Deva, nu a fost admisă în această formă, fiind precizată

ulterior într-o acțiune în despăgubiri pentru construcțiile demolate, imposibil

de restituit în natură, iar hotărârea nr. 8589/2006 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție prin care s-a soluționat irevocabil contestația formulată de intervenienta

S.E. împotriva Dispoziției nr. 510/2004 emisă de Primarul Municipiului Deva,

nu-i este opozabilă, nefiind parte în acel proces.

De asemenea, s-a susținut și faptul

că despăgubirile ce i-au fost acordate antecesoarei lor, numita P.P., în

dosarul nr. 665/2000, au vizat doar construcțiile demolate nu și terenul liber

de construcții, fiind astfel aplicabile prevederile art. 11 din Legea nr.

10/2001, potrivit cărora restituirea în natură a terenului liber este

condiționată de restituirea despăgubirilor primite.

La data de 25 septembrie 2009,

intimații-pârâți Consiliul Local al Municipiului Deva, Primăria Municipiului

Deva și Primarul Municipiului Deva au formulat întâmpinare, prin care au

invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a primilor doi intimați,

întrucât, în cadrul aplicării Legii nr. 10/2001, numai Primarul unității

administrativ-teritoriale are atribuții în procedura

administrativ-jurisdicțională a acestei legi.

În același timp, intimata SC S. SA

Deva a formulat întâmpinare, pe data de 21 septembrie 2009, solicitând

respingerea recursul, ca tardiv introdus, fiind formulat cu depășirea

termenului legal de 15 zile, iar pe fond, respingerea căii de atac ca

neîntemeiată, în condițiile în care ambele instanțe au reținut corect excepția

autorității de lucru judecat.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C.

proc. civ., va soluționa cu prioritate excepțiile invocate de către

intimații-pârâți prin întâmpinările formulate, respectiv excepția tardivității

recursului și cea a lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul

Local al Municipiului Deva și Primăria Municipiului Deva.

Astfel, excepția tardivității căii

de atac formulată de intimata SC S. SA Deva este nefondată, întrucât

contestatorii au declarat recursul în termenul legal de 15 zile prevăzut de

art. 301 C. proc. civ.

În acest sens, decizia Curții de

Apel Alba-Iulia a fost primită de contestatori pe data de 16 februarie 2009,

conform dovezii de primire și a procesului verbal de predare aflat la filele

89-90 în dosarul nr. 3039/97/2006 al Curții de Apel Alba-Iulia, iar recursul a

fost înregistrat pe data de 3 martie 2009, conform plicului poștal, aflat la

fila 28 în dosarul instanței de recurs.

Este neîntemeiată și excepția lipsei

calității procesuale pasive a intimaților-pârâți, aceștia având calitate

procesuală pasivă în cauză, fiind angrenați și având atribuții în procedura

administrativ-jurisdicțională de aplicare a Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește motivele de

recurs formulate de cei doi contestatori, Înalta Curte, constată că sunt

nefondate, și vor fi respinse, avându-se în vedere următoarele argumente :

Potrivit art. 1201 C. civ., este lucru

judecat atunci când o a doua cerere de chemare în judecată are același obiect,

este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și

împotriva lor cu aceeași calitate.

Pentru a exista identitate de obiect

nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, ci

este suficient ca din cuprinsul acțiunilor să rezulte că este același iar

nesocotirea autorității de lucru judecat, presupune, în ideea asigurării

stabilității raporturilor juridice, ca o chestiune litigioasă odată tranșată de

instanță, să nu mai poată fi adusă înaintea judecății, iar pe de altă parte ca,

ceea ce a stabilit o primă instanță, să nu fie contrazisă de cea ulterioară.

Potrivit prezumției lucrului

judecat, conform art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.,

o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți (

rei

judecata per veritate habetur

), neputându-se primi vreo dovadă contrară,

față de caracterul absolut al prezumției.

Analizând recursul declarat de

contestatori, prin prisma acestui punct de vedere, reținut de prima instanță,

care a constatat că în cauză există autoritate de lucru judecat, Înalta Curte,

constată că sunt neîntemeiate motivele de recurs, în mod corect, cauza fiind

soluționată prin prisma acestei excepții de fond, absolute și peremptorii.

Astfel, cum s-a reținut de cele două

instanțe, s-a constatat că, într-o primă judecată, s-a stabilit în mod

irevocabil că, imobilul în litigiu a fost demolat și nu se mai poate dispune

restituirea în natură, stabilindu-se despăgubiri în cuantum de 410.807.424 lei,

ca urmare a reactualizării sumei de 380.000 lei, reprezentând valoarea de inventar

a imobilului de la data preluării de către stat; că odată rezolvată, situația juridică

a imobilului în litigiu, nu mai putea fi repus în discuție încă o dată regimul

juridic al acestuia, chiar și la cererea unui moștenitor care nu a fost parte

în respectivul proces, neputându-se obține măsuri reparatorii, în natură sau

prin echivalent, de două ori, pentru același imobil, uzând de temeiuri de drept

diferite.

În acest sens, susținerile recurenților

că dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt de natură să înlăture autoritatea de

lucru judecat a hotărârii anterioare, sunt eronate, întrucât aceasta nu

înseamnă posibilitatea contestării a ceea ce a reținut prima instanță în legătură

cu regimul juridic al imobilului.

Astfel, prima instanță a reținut, în

cauză, excepția autorității de lucru judecat, raportat la decizia civilă nr.

8589 din 26 octombrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

dosarul nr. 2221/1/2006 prin care s-a soluționat irevocabil, prin respingere, contestația

formulată de numita S.E., intervenientă în nume propriu în prezenta cauză, împotriva

Dispoziției nr. 510/2004 a Primarului Municipiului Deva, prin care s-a respins notificarea

formulată în baza Legii nr. 10/2001, atât de contestatoare cât și de P.P. (autoarea

recurenților), având ca obiect restituirea în natură a terenului rămas liber și

despăgubiri pentru construcțiile demolate și terenul ocupat, pentru imobilul

preluat de stat înscris în C.F. Deva cu nr. 1394 nr. top 1788/1-1789/1 în

suprafață totală de 9953 mp, și suprafață reală de 7741 mp.

În considerentele acestei decizii

ale instanței supreme s-a făcut trimitere la o altă hotărâre judecătorească pronunțată

anterior în cauză, respectiv sentința civilă nr. 34 din 1 martie 2001 a Tribunalului Hunedoara, prin care Statul Român, prin Ministerul Finanțelor a fost obligat

către reclamanta P.P., în calitate de moștenitoare a autorului S.L., și către

intervenienții S.E., S.M. și S.A. la plata sumei de 418.807.424 lei cu titlu de

despăgubiri civile, pentru același imobil, solicitat în prezentul litigiu.

Rezultă, așadar, faptul că,

autoritatea de lucru judecat a fost reținută de cele două instanțe, prin

raportare, atât la decizia nr. 8589/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

cât și la hotărârea nr. 34/2001 a Tribunalului Hunedoara, hotărâre prin care

s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că reclamanții nu pot uza de

prevederile legii speciale nr. 10/2001, atâta vreme cât au primit despăgubiri

bănești, reprezentând contravaloarea imobilului preluat de stat, imobil format

din casă de locuit și teren aferent, pe calea dreptului comun, iar pe de altă

parte, că s-a respins și o contestație întemeiată pe legea specială, împotriva

aceleiași Dispoziții nr. 510/2004 emisă de Primarul Municipiului Deva, pentru

același imobil, cerere formulată de intervenienta din prezenta cauză, numita S.E.

Susținerea recurenților, că

hotărârea pronunțată prin procedura specială a Legii nr. 10/2001, nu le este

opozabilă, nefiind parte în procesul respectiv, este nefondată, întrucât în

litigiul soluționat irevocabil de Înalta Curte de Casație și Justiție, a rămas

irevocabilă Dispoziția nr. 510/2004 prin care s-a respins notificarea formulată

cu privire la același imobil, atât de către autoarea contestatorilor (P.P.),

cât și de intervenienta S.E.

Faptul că Dispoziția nr. 510/2004 nu

a fost atacată și de autoarea contestatorilor, nu poate fi imputabilă decât

acestora, însă, fiind vorba de aceeași notificare și de același imobil,

hotărârea judecătorească pentru care s-a tranșat regimul juridic al acestuia,

este opozabilă și lor, fiind vorba de moștenitori aflați în concurs, astfel

încât drepturile câștigate sau pierdute în instanță profită sau incumbă și

celorlalți moștenitori ce au stat în pasivitate.

În același timp, în hotărârea

judecătorească pronunțată pe dreptul comun, la care a făcut trimitere decizia

Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în procedura specială a Legii

nr. 10/2001, a figurat drept parte autoarea contestatoarelor, astfel această

hotărâre prin care s-a tranșat de asemenea regimul juridic al imobilului în

litigiu, le este opozabilă acestora.

Sub acest aspect, este irelevant

faptul că acțiunea ce a fost soluționată prin sentința nr. 34/2001 a

Tribunalului Hunedoara, pe calea dreptului comun a fost caracterizată ca fiind

una în revendicare, și nu una în pretenții, atâta vreme cât s-a statuat că

numita P.P. trebuie să primească despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea

imobilului ce a fost preluat de stat.

Prin urmare, este evident că, în

speță, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, regimul juridic al

imobilului, în sensul imposibilității restituirii în natură și a acordării

măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar contestatorii și-au

realizat dreptul la dezdăunare prin încasarea sumelor stabilite prin sentința

civilă nr. 34/2001, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr.

6654/2000.

Referitor la aceste despăgubiri, se

va reține faptul că nu sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, nefiind vorba de despăgubiri încasate cu ocazia preluării

imobilului de către stat, sau cu ocazia demolării construcțiilor, ci de despăgubiri

primite în urma admiterii unei acțiuni în revendicare, prin echivalent,

autoarea P.P. primind contravaloarea întregului imobil format din casă de

locuit și teren aferent, iar pe de altă parte prevederile art. 47 din Legea nr.

10/2001 au fost declarate ca fiind neconstituționale prin Decizia nr. 1055/2008

a Curții Constituționale.

Rezultă, așadar, că de principiu nu

se pot obține despăgubiri sau măsuri reparatorii, de două ori, de către

aceleași persoane și pentru același imobil, uzând de temeiuri de drept

diferite.

Față de cele arătate, Înalta Curte,

constată că nu subzistă niciunul din motivele de casare sau modificare

prevăzute în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

contestatori.

În baza art. 274 C. proc. civ., vor

fi obligați recurenții către intimata SC S. SA Deva și către intervenient S.E.

la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 lei și respectiv 300

lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului ca

nefondată.

Respinge excepția lipsei calității

procesuale pasive a intimaților-pârâți.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

contestatorii T.L. și T.V.C. împotriva deciziei nr. 3 A din 15 ianuarie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Obligă pe recurenți la plata cheltuielilor de

judecată în sumă de 2.500 lei către intimata-intervenientă SC S. SA și,

respectiv 300 lei către intimata-intervenientă S.E.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 12 februarie 2010.