ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9504/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 322 din 13 iulie 2007 pronunțată în dosarul nr. 2020/97/2006 Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a admis contestația formulată de contestatorii B.L. și K.Ș., așa cum a fost precizată, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Deva prin Primar și a dispus anularea dispoziției nr. 68/2006 emisă de Primarul Municipiului Deva; s-a dispus emiterea unei noi dispoziții prin care intimatul să restituie în natură contestatorilor suprafața de 132,14 mp teren intravilan situat în Municipiul Deva, înscris în C.F.

nr. 2343 Deva, număr topo 762/N9/2121, identificat în raportul de expertiză topografică executat în cauză de către expertul judiciar, C.M., precum și propunerea de măsuri reparatorii în echivalent, prin despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul în suprafață de 2582 mp, compus din teren și construcții, ce nu poate fi restituit în natură. Prin aceeași sentință s-a dispus disjungerea cererii formulată de către contestatori în contradictoriu cu intimații Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul Deva prin Primar, Consiliul Local Municipal Deva și SC M.E.C. SRL Deva având ca obiect, constatarea calității de concedenți în cadrul contractului de concesiune nr. 69/2002 încheiat între Consiliul Local Deva și SC M.E.C.

SRL Deva, prin subrogarea în drepturile concedentului, actualul proprietar tabular, Statul Român, iar în condițiile în care se apreciază că respectivul contract s-a încheiat fără respectarea dispozițiilor legale, să se dispună anularea acestuia. Cererea disjunsă cu acest obiect a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția civilă, sub nr. 2690/97 din 16 iulie 2007. La data de 14 noiembrie 2007 reclamanții și-au precizat cererea în sensul că au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de concesiune nr. 69 din 26 noiembrie 2002, avându-se în vedere dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, în temeiul Legii nr. 247/2005. La data de 14 octombrie 2007 pârâta SC M.E.C.

SRL Deva a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii promovate de către reclamanți în raport de prevederile art. 14 din Legea nr. 10/2001, iar la data de 16 ianuarie 2008 pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat, de asemenea, întâmpinarea prin care a invocat lipsa calității sale procesele pasive în condițiile în care, calitatea de concedent o are Consiliul Local municipal Deva. Prin sentința civilă nr. 51 din 2 aprilie 2008 Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor – reprezentat prin D.G.F.P. Hunedoara. A admis în parte acțiunea civilă precizată și completată formulată de reclamanții B.L.

și K.Ș. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Deva prin Primar, Consiliul Local Municipal Deva și SC M.E.C. SRL Deva. S-a constatat nulitatea absolută a contractului de concesiune nr. 69/2002 încheiat între părți. S-au respins celelalte capete de cerere formulate de către reclamanți având ca obiect obligarea societății comerciale pârâte să-și ridice chioșcul amplasat pe terenul ce face obiectul contractului de concesiune precum și obligarea acesteia de a le lăsa în deplina proprietate și liniștită posesie terenul respectiv. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că suprafața de 16 mp teren intravilan ce face parte din suprafața totală de 132,14 mp teren restituită reclamanților prin sentința civilă nr. 322 din 13 iulie 2007 a Tribunalului Hunedoara, este ocupată de un chioșc alimentar, edificat de pârâta SC M.E.C.

SRL Deva, conform contractului de concesiune încheiat între părți sub nr. 69/2002. S-a constatat că acest contract de concesiune este lovit de nulitate, conform dispozițiilor art. 21 alin. (5) [fost art. 24 alin. (5)] din Legea nr. 10/2001, contractul fiind încheiat ulterior notificării formulate de către reclamanți, indisponibilizarea imobilelor ce pot forma obiectul Legii nr. 10/2001 având drept scop principal, îndeplinirea obligației de restituire a acestora, în natură, către foștii proprietari, deposedați în mod abuziv de Statul Român, în perioada regimului comunist.

Referitor la prevederile art. 14 din Legea nr. 10/2001 prima instanță a reținut că aceste dispoziții instituie posibilitatea subrogării în drepturi a titularului dreptului de proprietate dobândit în locul concedentului, condiția impusă de legiuitor fiind aceea să se fi respectat condițiile legii la data încheierii, însă subrogația este operantă „ope legis” numai în scopul confirmării unui act juridic, astfel lovit de nulitate absolută, încheiat în disprețul unei norme de drept imperative și sancționate expres de legiuitor cu ineficacitatea. Ori în speță nu s-a realizat subrogarea reclamanților în drepturile concedentului, deși s-au acordat mai multe termene în acest sens; s-a concluzionat că este lovit de nulitate absolută contractul de concesiune încheiat între părți, în perioada prohibitivă a Legii nr. 10/2001, conform dispozițiilor art. 21 alin. (5) din actul normativ respectiv.

S-a respins acțiunea față de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, întrucât nu este deținătoarea imobilului solicitat și nici parte în contractul de concesiune contestat. Restul capetelor de cerere formulate de către reclamanți s-au respins pe considerentul că cererea intitulată de acestea „completare, precizare și redefinire a cererii” a fost formulată tardiv, iar complexitatea și obiectul acestora, ar atrage competența instanței de drept comun. Împotriva hotărârii respective, în termen legal au declarat apel pârâții Primăria Municipiului Deva, prin Primar, SC M.E.C. SRL Deva cât și reclamanții B.L.

și K.Ș. care însă au fost respinse de către Curtea de Apel Alba Iulia, ca nefondate, prin decizia civilă nr. 144/A din 2 octombrie 2008. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut în primul rând faptul că este nefondată excepția de necompetență materială însoluționarea cauzei invocată de apelanta Primăria Deva, precum și de cealaltă apelantă pârâtă, prin care au susținut faptul că, o cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a unui contract de concesiune, este de competența instanței de contencios administrativ. S-a respins excepția pe baza considerentelor că Secția civilă a Tribunalului Hunedoara a soluționat cauza în baza prevederilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, art. II – III din Legea nr. 247/2005 și art. 2 pct. 1 lit. f), respectiv art. 17 C. proc.

civ., competența secției civile fiind determinată de caracterul auxiliar al cererii, cauza fiind disjunsă din dosarul nr. 2404/2006, având ca obiect anularea dispoziției nr. 68/2006, emisă de Primarul Municipiului Deva în cadrul procedurii speciale a Legii nr. 10/2001. S-a mai reținut sub același aspect că, contractul de concesiune este un act juridic bilateral și nu unul administrativ unilateral, neintrând sub incidența Legii nr. 554/2004 [art. 1 și art. 2 lit. c)] lege care nici nu intrase în vigoare la data încheierii actului respectiv.

Pe fondul cauzei s-a constatat că sunt neîntemeiate criticile formulate de către pârâți, în mod corect prima instanță dispunând nulitatea absolută a contractului de concesiune nr. 69/2002, în baza prevederilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 21 alin. (5), după republicare, dispoziții conform cărora – sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, a bunurilor imobile – terenuri sau construcții notificate potrivit legii cu caracter special, Legea nr. 10/2001.

S-a mai constatat că la momentul notificării formulate de către reclamanți și înregistrate în cadrul Primăriei Deva, nu fusese încheiat contractul de concesiune dintre pârâți, astfel încât până la soluționarea acesteia, era interzisă orice tranzacție a primarului local cu diverse persoane juridice private având ca obiect imobilele solicitate în baza legii speciale, nr. 10/2001. Cât privește apelul declarat de către reclamanți s-a considerat că este neîntemeiat, în mod corect prima instanță respingând, ca tardiv introdusă, cererea de completare, precizare și redefinire acțiune, având ca obiect „obligație de a face” și „revendicare”, în condițiile în care a fost formulată la ultimul termen de judecată.

Împotriva deciziei respective, în termen legal a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Deva, prin Primar, criticând-o ca fiind nelegală și solicitând, în principal, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei, spre soluționare, în primă instanță, la Tribunalul Hunedoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de prevederile art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (6) C. proc. civ., iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii apelurilor declarate de către pârâți, iar pe fond schimbarea în parte a hotărârii primei instanțe, prin respingerea acțiunii în constatarea nulității contractului de concesiune nr. 69 din 26 noiembrie 2002, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a susținut în principal faptul că, acțiunea având ca obiect constatarea nulității contractului de concesiune nr. 69/2002 încheiat între pârâți trebuia să fie soluționată de către instanța de contencios administrativ, și nu de cea civilă, întrucât contractul de concesiune este un act administrativ. Pe fondul cauzei s-a susținut că în mod greșit s-a constatat nulitatea absolută a contractului de concesiune nr. 69 din 26 noiembrie 2002 încheiat de către pârâți în baza HCL nr. 384/2002 a Consiliului Local Deva, în condițiile în care norma prohibitivă avută în vedere de către instanță la soluționarea cererii a fost introdusă în Legea nr. 10/2001, prin modificarea adusă acesteia prin Legea nr. 247/2005 (punctul 50 din Titlul I) act normativ ce a intrat în vigoare la data de 22 iulie 2005 prin publicare în M. Of.

nr. 653/2005, iar această completare a Legii nr. 10/2001 s-a regăsit în varianta actualizată și republicată a legii, M. Of. nr. 798/2005. S-a mai învederat și faptul că hotărârea primei instanțe trebuie schimbată și sub aspectul pronunțării asupra primului capăt de cerere al acțiunii promovate de către reclamanți, în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii având ca obiect constatarea calității de concedenți a reclamanților în cadrul contractului de concesiune nr. 69/2002, întrucât aceasta este o stare de drept prevăzută de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001.

Recursul declarat de către pârâta Primăria Municipiului Deva, prin Primar, se privește ca fiind nefondat și se va respinge, avându-se în vedere următoarele considerente: În primul rând este neîntemeiat motivul de recurs invocat în principal de către recurentă privind excepția de necompetență materială a Secției civile a Tribunalului Hunedoara de a soluționa cererea având ca obiect constatarea nulității contractului de concesiune nr. 69/2002 încheiat între părți, susținându-se că o asemenea cerere nu poate fi soluționată decât de către instanța de contencios administrativ.

Aceasta întrucât în speță obiectul contractului de concesiune contestat îl constituie un teren ce face parte din domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, fiind restituit reclamanților, ca parte din întregul de 132,14 mp, conform sentinței civile nr. 322/2007 a Tribunalului Hunedoara, secția civilă, prin care s-a anulat dispoziția nr. 68/2006 a Primarului Municipiului Deva, sancțiunea nulității absolute fiind prevăzută expres în art. 21 alin. (5) din lege, potrivit căruia „sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile – terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor legii.

Cererea respectivă în nulitate contract de concesiune a fost formulată de către reclamanți, în cadrul procedurii speciale judiciare a Legii nr. 10/2001, ca o cerere accesorie la capătul principal de cerere privind anularea dispoziției nr. 68/2006 emis de Primarul Municipiului Deva, cererea fiind disjunsă prin hotărârea Tribunalului Hunedoara, secția civilă, cu nr. 322/2007. Astfel în cauză a avut loc o prorogare legală de competență, potrivit dispozițiilor art. 17 C. proc. civ., conform cărora: „cererile incidente și accesorii sunt în căderea instanței competente a judeca cererea principală”.

Întrucât textul respectiv nu distinge, el este aplicabil chiar dacă s-ar ajunge, astfel, la nesocotirea unor norme de competență materială exclusivă, iar faptul că ulterior cererea accesorie a fost disjunsă de cererea principală nu schimbă competența materială câștigată prin prorogare legală de competență, instanța care a devenit competentă prin prorogare, păstrându-și competența și după disjungere. În consecință se va reține faptul că în mod corect cererea a fost soluționată de instanțele civile ca o cerere accesorie în cadrul procedurii speciale judiciare a Legii nr. 10/2001, nefiind aplicabile dispozițiile art. 1 și art. 2 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Este neîntemeiat și cel de-al doilea motiv de ordin procesual invocat de recurentă potrivit căruia, hotărârea primei instanțe trebuie să fie schimbată sub aspectul pronunțării asupra primului capăt de cerere formulat, în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de constatare a calității de concedenți a reclamanților. Și acest motiv este nefondat întrucât prima instanță a constatat nulitatea contractului de concesiune nr. 69 din 26 noiembrie 2002, respingând toate celelalte capete de cerere formulate de reclamanți, inclusiv cel invocat de către recurent, aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, excluzând aplicarea prevederilor art. 14 din aceeași lege. Pe de altă parte fiind vorba de un petit al cererii formulate de reclamanți, recurentul nu justifică vreun interes legitim pentru a invoca eventuala nepronunțare asupra acestui capăt de cerere.

Pe fondul cauzei, motivele de recurs formulate sunt nefondate, în mod întemeiat, prima instanță constatând nulitatea absolută a contractului de concesiune încheiat între pârâți, avându-se în vedere dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Sub acest aspect este real faptul că norma prohibitivă a interzicerii înstrăinării sau grevării în orice fel a imobilelor notificate în baza Legii nr. 10/2001 a fost introdusă în acest act normativ odată cu modificarea acesteia prin Legea nr. 247/2005, ulterior încheierii contractului de concesiune nr. 69/2002, însă notificarea a fost formulată de către reclamanți și înregistrată la Primăria Deva, anterior, respectiv în cursul lunii martie a anului 2002, astfel încât autoritatea administrativă locală prin Consiliul Local, avea obligația să sisteze orice înstrăinare sau grevare cu sarcini a imobilelor ce fac obiectul de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Practic prin înregistrarea Notificării la unitatea deținătoare a imobilului solicitat, bunul a fost indisponibilizat conform art. 22 alin. (4) din lege, Primăria locală nemaiavând dreptul de a dispune de ele, efectul general al notificării constând în investirea persoanei notificate cu obligația de a rezolva în condițiile prevăzute de lege [art. 20, art. 23-25, art. 28, art. 31 alin. (1), art. 32 alin. (3)-(8), art. 33 și art. 40]. Prin efectul notificării, bunul imobil solicitat de către reclamanți a fost indisponibilizat, scopul acestei măsuri fiind acela ca unitatea deținătoare să-și îndeplinească obligația de restituire către adevăratul proprietar. În acest sens pârâta – recurentă, deși cunoștea faptul că terenul aflat în litigiu este solicitat în natură, a nesocotit dispozițiile art. 29 alin. (1) din H.G.

nr. 498/2001, care dezvoltă prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, din vechea reglementare, încheind un contract de concesiune pentru 20 de ani cu privire la acest teren, astfel încât în mod corect cele două instanțe au dispus nulitatea contractului respectiv. Față de cele arătate se va reține că nu subzistă motivul de modificare invocat de către recurent, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de către pârâta Primăria Municipiului Deva, prin Primar. Se vor avea în vedere și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Deva, prin primar împotriva deciziei nr. 144/A din 2 octombrie 2008 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția civilă. Obligă pe recurenta pârâtă la plată către intimații - reclamanți B.L. și K.Ș. la 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2009 .